ICCJ. Decizia nr. 4257/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4257/2003
Dosar nr. 8622/2001
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.C. C. S.A. Comăneşti a chemat în judecată pe pârâtul B.A. pentru a fi obligat la plata sumei de 3.283.837 lei reprezentând diferenţă locaţie, profit pentru lunile aprilie – mai 1994 şi dobânzi, iar la data de 27 mai 1994, şi-a modificat acţiunea, solicitând şi evacuarea pârâtului din spaţiul restaurantului Trotuş.
Prin încheierea pronunţată la data de 10 iunie 1994, Judecătoria Oneşti a suspendat judecarea cauzei conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
Apelul declarat împotriva acestei încheieri a fost admis şi a continuat judecata.
Pârâtul a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat contravaloarea investiţiilor realizate la spaţiul comercial (2 anexe, 30 mc material lemnos, reparaţii la instalaţiile de încălzire şi lambrisarea pereţilor camerei de recepţie şi dacă se admite cererea de evacuare instituirea unui drept de retenţie asupra spaţiului restaurant, până la achitarea investiţiilor.
Prin sentinţa nr. 982 din 16 februarie 1996, Judecătoria Oneşti a admis în parte acţiunea, a dispus evacuarea pârâtului din spaţiul restaurant T. Comăneşti a respins capătul de cerere privind diferenţă locaţie, profit nerealizat şi dobânzi, a admis în parte cererea reconvenţională a pârâtului, obligând reclamanta - pârâtă S.C. C. S.A. la plata sumelor de 8.529.888 lei, 408.040 lei, 1.137.441 lei, 1.157.171 lei, reprezentând investiţii şi îmbunătăţiri şi a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenţie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele: din anul 1991, pârâtul a deţinut spaţiul restaurant T., în baza unor contracte de locaţie de gestiune, ultimul contract fiind încheiat până la 31 ianuarie 1994, prin actul adiţional nr. 3869 din 27 octombrie 1993, reclamantul comunică pârâtului că îi prelungeşte contractul de locaţie, sunt enumerate mai multe condiţii, a căror nerespectare va presupune predarea – primirea spaţiului începând cu 1 aprilie 1994; prin expertiza efectuată în cauză s-a constatat că s-a plătit chiria negociată de 278.000 lei/lună, până la 31 mai 1994, că între părţi nu mai există contract şi că îmbunătăţirile s-au realizat începând cu 1986, când pârâtul era gestionar – şef de unitate, că valoarea restaurantului T. a crescut de la preluare şi până în prezent datorită reevaluărilor şi nu prin înregistrarea în evidenţele contabile de noi valori, astfel cum rezultă din expertiza contabilă şi cele două expertize tehnica efectuate.
Reclamanta S.C. C. S.A. Comăneşti a declarat apel împotriva sentinţei nr. 982 din 16 februarie 1996 a Judecătoriei Oneşti criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 18 din 27 ianuarie 1999, Tribunalul Bacău a admis apelul reclamantei S.C. C. S.A. Comăneşti, a admis excepţia prescripţiei, cererea reconvenţională a fost respinsă ca prescrisă, a obligat pârâtul să plătească suma de 17.044.202 lei diferenţă locaţie şi 20.000.000 lei profit nerealizat.
Pârâtul B.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 18 din 27 ianuarie 1999 a Tribunalului Bacău, susţinând că litigiul dedus judecăţii având o natură comercială şi nu civilă se impunea ca instanţa să-şi verifice competenţa şi să trimită cauza spre soluţionare secţiei comerciale, pârâtul nu are calitate procesuală pasivă deoarece între părţi nu a existat un raport juridic de obligaţie, în perioada ianuarie 1992 - mai 1994, S.C. B. S.R.L. Comăneşti a avut calitatea de locatar.
Prin Decizia nr. 140 din 19 noiembrie 1999 Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, a admis recursul pârâtului, şi admiţând totodată apelul societăţii comerciale reclamante a desfiinţat sentinţa Judecătoriei Bacău şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bacău, secţia comercială.
Prin încheierea nr. 3616 din 29 iunie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, s-a dispus strămutarea pricinii la Tribunalul Covasna, unde a fost înregistrat sub nr. 1120/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 436 din 20 decembrie 2000 Tribunalul Covasna a admis acţiunea S.C. C. S.A. Comăneşti iar pârâtul B.A. a fost obligat la plata sumei de 82.636.192 lei.
De asemenea, s-a admis şi cererea reconvenţională formulată de pârât, societatea reclamantă fiind obligată la plata sumei de 106.674.777 lei, iar după compensarea celor două sume, urma ca S.C. C. S.A. Comăneşti să plătească pârâtului suma de 24.038.585 lei. Totodată, au fost compensate şi cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părţi iar prin Decizia nr. 495/Ap din 24 iulie 2001 Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis ambele apeluri şi a schimbat în tot sentinţa de fond în sensul că a fost admisă în parte acţiunea reclamantei S.C. C. S.A. Comăneşti, pârâtul B.A. fiind obligat să plătească suma de 8.698.558 lei (din care 2.152.334 lei diferenţă locaţie de gestiune în perioada ianuarie 1993 - martie 1994, actualizată până la 31 martie 2000, iar 6.546.224 lei profit nerealizat în perioada aprilie – mai 1994, actualizat tot până la 31 martie 2000).
Au fost respinse celelalte pretenţii, ca şi cererea reconvenţională a pârâtului B.A., acesta fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.481.769 lei.
Cu actul înregistrat la 3 octombrie 2001 S.C. C. S.A. Comăneşti a formulat recurs împotriva acestei decizii susţinând următoarele critici în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.;
- în mod greşit s-a înlăturat actualizarea sumelor pentru locaţia de gestiune în sumă de 34.298.192 lei, încălcându-se în acest mod prevederile contractului dintre părţi şi dispoziţiile legale în materie;
- în executarea clauzelor contractuale, părţile au încheiat şi un act adiţional de care instanţa de apel nu a ţinut seama, pronunţând o hotărâre nelegală, conform art. 970şi art. 971C. civ.;
- în mod eronat instanţa de apel a înlăturat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor datorate pentru lipsa de folosinţă a spaţiului comercial în litigiu.
Pârâtul B.A., cu actul înregistrat la 5 octombrie 2001 a formulat motive de recurs (ce n-au fost încadrate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.) susţinând că în mod greşit i-a fost respinsă cererea reconvenţională pentru îmbunătăţirile aduse spaţiului comercial, lipsa documentelor doveditoare nefiindu-i imputabilă.
Recursul societăţii reclamante este fondat în sensul celor ce se vor arăta, iar recursul pârâtului este neîntemeiat.
În ceea ce priveşte recursul reclamantei, din actele dosarului rezultă că încă din anul 1991 pârâtul B.A. a deţinut spaţiul comercial al restaurantului T. în baza unor contracte de locaţie succesive, ultimul contract fiind încheiat până la 31 ianuarie 1994.
Cu adresa nr. 252 din 24 ianuarie 1994 reclamanta a comunicat locatarului prelungirea acestui contract (cu modificările convenite prin actul adiţional nr. 3896 din 27 octombrie 1993), până la data de 31 martie 1994, când urmau să se discute noile condiţii contractuale.
Susţinând că locatarul nu a dar curs solicitării S.C. C. S.A. Comăneşti de a achita locaţia în cuantumul convenit prin contract şi actul adiţional, reclamanta a formulat acţiunea ce formează obiectul litigiului.
Prima critică formulată de reclamantă vizează modul în care instanţa de apel a interpretat prevederile contractuale în legătură cu despăgubirile reprezentând actualizarea locaţiei pentru perioada ianuarie 1993 - martie 1994, susţinând că prin art. 8 din contractul de locaţie s-a stabilit că plata locaţiei se va face până la data de 25 a lunii în curs şi va fi renegociată la interval de 3 luni în funcţie de creşterea preţurilor şi indexările intervenite.
Într-adevăr, instanţa de apel a reţinut în mod eronat că locatorul poate fi obligat să achite numai o locaţie de 22.057 lei în temeiul unei expertize efectuată în anul 1996, cu prilejul primei judecăţi în fond, atâta timp cât soluţionarea apelului s-a făcut după aproximativ patru ani faţă de data întocmirii expertizei, când indicii preţurilor au crescut în mod constant datorită inflaţiei.
Sub acest aspect, este întemeiat motivul invocat de reclamanta recurentă care, în dosarul Tribunalului Covasna a făcut actualizarea locaţiei la nivelul anului 2000 pentru suma de 34.298.192 lei, reprezentând diferenţă neachitată de pârât pentru perioada 1 noiembrie 1993 - 31 martie 1994 (calcul necontestat sub aspectul întinderii daunelor şi care a stat la baza hotărârii instanţei de fond).
De altfel, această soluţie corespunde realităţilor economice ca şi practicii judecătoreşti în materie care a stabilit că, în condiţiile în care devalorizarea monedei naţionale (în intervalul în care s-a pretins actualizarea locaţiei) era de notorietate, se impune actualizarea acesteia aşa cum s-a făcut corect de instanţa de fond.
Pentru aceste considerente, recursul reclamantei va fi admis conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar Decizia atacată va fi modificată în sensul obligării pârâtului B.A. la plata sumei de 34.292.192 lei diferenţă locaţie de gestiune pentru perioada 1 noiembrie 1993 - 31 martie 1994.
Cea de a doua critică formulată de recurentă se referă la neacordarea despăgubirilor pentru perioada 31 martie 1994 - 1 mai 1994, aceasta susţinând că reclamanta a fost împiedicată să încheie un alt contract de locaţie datorită pârâtului care a refuzat să elibereze spaţiul comercial în discuţie.
Această critică urmează a fi însă înlăturată deoarece, din acest punct de vedere, instanţa de apel a dat o corectă interpretare actelor de la dosar, reţinând că actele depuse de reclamantă nu sunt de natură să conducă la concluzia că s-a primit o ofertă de contractare ce n-a putut fi onorată din culpa pârâtului.
De asemenea, instanţa de apel a tras o concluzie corectă şi sub aspectul întinderii despăgubirilor pretinse de reclamantă pentru cele două luni în care pârâtul a refuzat să elibereze restaurantul, fiind greu de acceptat ca locatorul să obţină chirii de 1000 $ lunar pentru spaţii comerciale similare celui în litigiu.
În ceea ce priveşte recursul pârâtului B.A., acesta vizează modul în care instanţa de apel a soluţionat cererea reconvenţională susţinând că, în calitate de gestionar trebuia să facă investiţii pentru a-şi desfăşura activitatea.
Critica pârâtului nu poate fi reţinută deoarece, aşa cum rezultă din actele dosarului, între părţi s-a încheiat un contract de locaţie de gestiune, din executarea căruia locatarul a realizat profit.
Pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut corect că probele administrate nu sunt de natură să conducă la concluzia că investiţiile de la restaurantul T. au fost făcute de pârât.
Într-adevăr, dispoziţiile martorilor audiaţi în cauză sunt contradictorii şi nu există înscrisuri care să dovedească faptul că lucrările au fost executate de pârât, cu atât mai mult cu cât documentele analizate de experţii contabili sunt anterioare anului 1990, când nu se putea pune problema efectuării investiţiilor de către gestionari.
De altfel, al doilea motiv de recurs formulat de pârât se referă tocmai la lipsa acestor documente dar, în măsura în care actele invocate de locator ar fi demonstrat contribuţia sa la realizarea investiţiilor, pârâtul era cel interesat să păstreze şi să prezinte aceste dovezi, ceea ce nu a făcut.
Pârâtul a mai formulat şi note de concluzii cuprinzând o dezvoltare şi o extindere a motivelor de recurs dar, acestea au fost depuse cu depăşirea termenului prevăzut de lege şi - în măsura în care nu se referă la motivele de ordine publică prevăzute de art. 306 alin. (2) C. proc. civ. – nu vor fi luate în examinare.
Pentru aceste considerente, recursul pârâtului va fi respins conform art. 312 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. C. S.A. Comăneşti şi pârâtul B.A. împotriva deciziei nr. 495 din 24 iulie 2001 a Curţii de Apel Braşov.
Modifică în parte Decizia atacată, în sensul că obligă pe pârâtul B.A. la plata sumei de 34.292.192 lei reprezentând locaţie de gestiune plus 1.842.500 lei cheltuieli de judecată.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B.A.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 5 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4256/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4258/2003. Comercial → |
|---|
