ICCJ. Decizia nr. 4282/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4282/2003
Dosar nr.49/2002
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.C. A. S. SRL Arad l-a chemat în judecată pe pârâtul C.I., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 58.368.496 lei cu titlu de preţ, 29.193.862 lei cu titlu de dobânzi comerciale calculate pentru perioada 5 iunie 1999 – 15 aprilie 2001 şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 369 din 2 mai 2001, Tribunalul Arad, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi l-a obligat pe pârât să-i plătească acesteia suma de 58.368.496 lei cu titlu de preţ, 8.755.274 lei cu titlu de dobânzi comerciale pe perioada 5 iunie 1999 – 15 aprilie 2001 şi 4.672.426 lei cheltuieli de judecată parţiale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că pârâtul, în calitate de cumpărător, nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de plată a preţului produselor achiziţionate de la reclamantă.
Prin Decizia civilă nr. 836/R din 31 octombrie 2001, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi contencios administrativ, a admis apelul declarat de pârât şi, în consecinţă, a schimbat sentinţa mai sus menţionată şi, în fond, a respins acţiunea formulată de reclamantă.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că pârâtul nu a recunoscut ridicarea produselor în litigiu şi nu şi-a recunoscut semnătura aplicată pe factură; reclamanta nu a făcut dovada livrării efective a produselor facturate şi deşi s-au acordat două termene pentru o verificare comună la sediul reclamantei părţile au declarat că aceasta nu a dat nici un rezultat.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta, criticând hotărârea pronunţată de această instanţă în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ. solicitând modificarea ei şi menţinerea întru totul a sentinţei tribunalului, ca fiind legală şi temeinică.
Recurenta arată astfel că nu s-a emis aviz de expediţie şi deci nu a putut fi administrat ca probă, dar dintr-o serie de documente pe care le-a depus la dosar, ce au valoare de probe indirecte, se poate concluziona că pârâtul a primit marfa.
Totodată, susţine că greşit s-a reţinut că pârâtul nu şi-a recunoscut semnătura aplicată pe factură, deoarece pârâtul nu s-a referit în motivele sale de apel la nerecunoaşterea semnăturii sale pe factură, situaţie în care reclamanta ar fi solicitat efectuarea unei expertize grafologice, pentru a dovedi că pârâtul a semnat factura în cauză.
Recursul este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată că pârâtul a cumpărat marfă de la reclamantă, respectiv cantitatea de 4.965 kg. concentrat BROILER, în valoare de 58.368.496 lei, iar pentru încasarea contravalorii acesteia s-a întocmit factura nr.2108021 din 6 august 1999.
Pârâtul, deşi notificat prin adresa nr. 125 din 10 august 2000 să achite preţul datorat, nu şi-a îndeplinit această obligaţie ce-i revenea potrivit convenţiei părţilor.
Vânzarea în speţă a constituit o operaţiune juridică comercială valabilă, în condiţiile art. 1294 C. civ. şi art. 46 C. com., în măsura în care semnătura de pe factura întocmită la predarea mărfii nu a fost contestată de către pârât, astfel cum greşit a reţinut instanţa de apel, şi, oricum, în cauză nu s-a dovedit că aceasta nu ar aparţine pârâtului, prin înscrierea acestuia în fals.
Operaţiunea de vânzare-cumpărare a fost dovedită şi prin documentele suplimentare depuse în dosarul de apel, din care rezultă că pârâtul a ridicat produsele direct de la moară, în mai multe tranşe, în perioada 1 august 1999 – 17 august 1999, factura fiind emisă după ce magazia de produse finite a reclamantei a primit bunul de transfer de la moară, prin care aceasta s-a descărcat din stoc cu cantitatea de produse procesate, pentru a putea fi contabilizate cantităţile şi valorile ce au ieşit din producţie.
Prin urmare, refuzul de plată al pârâtului a preţului produselor ridicate, în sumă de 58.368.496 lei se reţine a fi nejustificat, împrejurare în care corect au fost acordate şi dobânzile comerciale datorate în parte, în sumă de 8.755.274 lei, pentru perioada 5 iunie 1999 – 15 aprilie 2001, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 C. com. şi art. 3 alin. (3) OG nr. 9/2000.
În consecinţă, pentru considerentele mai sus arătate, se va admite recursul declarat în cauză de reclamantă, se va modifica Decizia recurată şi se va respinge apelul formulat de pârât, menţinându-se ca fiind legală şi temeinică sentinţa pronunţată de tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S. SRL Arad împotriva deciziei nr. 836/R din 31 octombrie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi contencios administrativ.
Modifică Decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul C.I. împotriva sentinţei nr. 369 din 2 mai 2001 a Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 6 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4281/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4285/2003. Comercial → |
|---|
