ICCJ. Decizia nr. 4286/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4286/2003
Dosar nr. 1376/2002
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta Asociaţia P.P. Bucureşti a chemat-o în judecată pe pârâta S.I.F. M. S.A. (fostă F.P.P. IV M.) Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 66.632.767 lei, achitată din eroare de reclamantă şi a dobânzii aferente de la data virării, 21 aprilie 1997, până în ziua returnării sumei respective, precum şi la plata daunelor interese în cuantum de 200.000 lei/zi până la achitarea sumei, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 1735 din 31 martie 1999, a admis în parte acţiunea precizată împotriva pârâtei şi a obligat-o pe aceasta la plata (restituirea) către reclamantă a sumei de 66.632.767 lei, ca plată efectuată nedatorat, a dobânzii în sumă de 50.894.567 lei pe perioada 21 aprilie 1997–20 aprilie 1998, precum şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 7.169.094 lei, respingând capătul de cerere privind daunele interese, ca neîntemeiat.
Prin Decizia civilă nr. 2318 din 13 octombrie 1999, Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă în contra sentinţei mai sus menţionate.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi de drept, reclamanta nedatorând pârâtei suma solicitată deoarece clauza prevăzută la art. 7.8. din contractul nr. 321/1996 a fost înlocuită de drept cu dispoziţiile Legii nr. 55/1995, modificată şi completată prin OG nr. 37/1997.
În mod corect a fost respinsă cererea de conexare cu dosarul nr. 5653/1998, cât şi cererile de suspendare potrivit art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 586 din 2 februarie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis recursul pârâtei, a casat Decizia civilă nr. 2318 din 13 octombrie 1999 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, şi a trimis cauza spre soluţionare aceleiaşi instanţe, pentru a se pronunţa şi cu privire la motivul ce viza soluţionarea capătului de cerere privind dobânzile acordate.
În apel, după casare, rejudecând cauza, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a -V- a comercială, prin Decizia civilă nr. 52 din 5 martie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 1735 din 31 martie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că tribunalul în mod corect a stabilit situaţia de fapt, respectiv că suma în litigiu este nedatorată pârâtei, întrucât intimata reclamantă, de bună credinţă a respectat dispoziţiile clauzei 7.8. din contractul nr. 321/1996 şi această clauză devenind nulă, suma pretinsă trebuie restituită ca nedatorată.
A mai reţinut şi că debitul reprezentând o plată nedatorată, pe care pârâta nu a restituit-o, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 C. com., în mod corect instanţa a dispus obligarea acesteia şi la plata dobânzii.
Împotriva deciziei mai sus menţionate a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat în scris, modificarea în tot a deciziei atacate, iar, pe fond, respingerea acţiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta-pârâtă arată astfel că motivarea deciziei curţii de apel este superficială şi cuprinde considerente străine de pricină şi, ca atare, sub acest aspect este netemeinică; hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, reţinând eronat că respectiva clauză din contractul părţilor a fost înlocuită de drept, devenind astfel nulă şi că plata făcută de intimata-reclamantă este o sumă nedatorată, întrucât ea reprezintă un avans achitat pentru cumpărarea pachetului de acţiuni deţinut de S.I.F. M. în S.C. P. H. S.A.; prin Decizia atacată, instanţa nu s-a pronunţat asupra unor acte doveditoare pe care ea le-a depus la dosar şi care erau hotărâtoare pentru dezlegarea corectă şi legală a pricinii.
În concluzie, susţine că greşit a fost obligată la plata sumelor solicitate de reclamantă, iar Decizia prin care au fost menţinute este nelegală şi netemeinică, pe de-o parte pentru că suma principală nu este datorată, iar pe de altă parte, pentru că nu există un termen cert la care această sumă a devenit scadentă, faţă de care să se poată calcula dobânda, astfel încât consideră că nici daunele nu sunt datorate.
Recursul nu este fondat, în conformitate cu considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin hotărârea primei instanţe, sentinţa nr. 1735 din 31 martie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei, pârâta fiind obligată la restituirea către aceasta a sumei de 66.632.767 lei, ca plată nedatorată, precum şi la plata dobânzii comerciale în sumă de 50.894.567 lei, pe perioada 21 aprilie 1997 – 20 aprilie 1999 în raport de dispoziţiile art. 43 C. com.
Această hotărâre a fost menţinută de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, care prin Decizia civilă nr. 2318 din 13 octombrie 1999 a respins apelul pârâtei ca nefondat.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 586 din 2 februarie 2001, urmare admiterii recursului declarat de pârâtă, a casat Decizia curţii de apel mai sus menţionată şi a trimis cauza spre soluţionare aceleiaşi instanţe.
În motivarea acestei soluţii, instanţa supremă a reţinut că în mod just instanţa de apel a apreciat că reclamanta a achitat din eroare reclamantei suma de 66.632.767 lei şi, ca atare, în mod corect recurenta-pârâtă a fost obligată la restituirea sumei, critica sub acest aspect fiind întemeiată.
Referitor la cea de-a doua critică vizând soluţionarea capătului de cerere privind dobânzile în sumă de 50.894.567 lei a reţinut că nu au fost examinate criticile apelantei-pârâte potrivit cărora în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 C. com., motivat de faptul că în speţă s-a solicitat restituirea unei sume de bani, care nu a avut un termen scadent şi drept urmare pe acest considerent, pentru ca instanţa să se pronunţe şi privind acest motiv de apel cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Ca atare, din cele mai sus expuse rezultă că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra primului capăt de cerere formulat de reclamantă, stabilind că suma de 66.632.767 lei a fost achitată din eroare, reprezintă deci o plată nedatorată şi corect a fost obligată recurenta-pârâtă la restituirea lui.
Drept urmare, având în vedere dispoziţiile art. 3151 C. proc. civ., care statuează că „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului" se reţine că în ce priveşte primul capăt de cerere, privind suma nedatorată, ne aflăm în prezenţa unor chestiuni deja judecate prin Decizia de casare a instanţei de recurs şi în consecinţă acestea nu mai pot face obiectul nici unei discuţii.
În ce priveşte daunele se constată că potrivit aceleiaşi decizii a instanţei supreme, cauza a fost trimisă spre rejudecare instanţei de apel, care, în mod corect, la rejudecare a reţinut că pârâta datorează şi dobânzile în discuţie, potrivit dispoziţiilor art. 43 C. com., în conformitate cu care datoriile comerciale, lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile, - aceste dispoziţii fiind aplicabile şi în speţă, unde debitul reprezintă o sumă nedatorată ce a fost reţinută nejustificat, fără a fi restituită, producându-i reclamantei un prejudiciu prezumat, prin lipsa de folosinţă a banilor.
Prin urmare critica formulată de pârâtă sub acest aspect, reiterată şi în recurs se reţine a fi nefondată şi va fi respinsă în consecinţă.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai sus arătate, având în vedere că recurenta-pârâtă nu a exprimat în recurs nici o critică întemeiată în condiţiile art. 304 C. proc. civ., urmează a se respinge recursul pe care aceasta l-a declarat, ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta S.I.F. M. S.A. Bucureşti prin administratorul său S.A. I.M.I. S.A. împotriva deciziei nr. 52 din 5 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 6 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4285/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4287/2003. Comercial → |
|---|
