ICCJ. Decizia nr. 4284/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4284/2003
Dosar nr. 1137/2002
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2003
Deliberând asupra recursului de faţă:
Reclamantul, Consiliul Municipal Bucureşti, prim primar, a solicitat obligarea pârâtei SC S.M. SRL la plata sumei de 2.507 dolari S.U.A., reprezentând cota de profit minim garantat restantă (respectiv, 1071 dolari S.U.A.) şi penalităţi de întârziere de 1436 dolari S.U.A., cât şi evacuare pârâtei din spaţiul ce constituie obiectul asocierii.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta un contract de asociere nr. 73 din 4 iunie 1997, pentru exploatarea, restaurarea, consolidarea, repararea şi modernizarea spaţiului în suprafaţă de 33,20 metri pătraţi, situat în str. N.V., sector 4.
Deşi pârâta s-a obligat să plătească reclamantei 14,12% din profitul net realizat din exploatarea spaţiului, dar nu mai puţin de 90 dolari S.U.A. pe lună, aceasta nu şi-a respectat obligaţia, astfel încât trebuie să plătească şi penalităţi.
Cu privire la evacuare se susţine că în contract există un pact comisoriu de gradul IV şi că acest contract a fost reziliat de drept, astfel că se impune evacuarea pârâtei.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 358 din 19 ianuarie 2001, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, reţinând nulitatea absolută a clauzei de la art. 9 alin. (2) din contract ca fiind o clauză leonină, în sensul că reclamanta nu participă la pierderi. Această nulitate afectează valabilitatea contractului şi cu privire la penalităţi. În ceea ce priveşte evacuarea, s-a considerat că pârâta nu are nici o culpă, astfel încât nu poate fi evacuată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, susţinând că, în mod greşit, s-a considerat clauza de la art. 9 alin. (2) din contract ca fiind o clauză leonină, în sensul că primăria şi-a atribuit totalitatea câştigurilor sau că nu ar participa la pierderi.
Şi extinderea nulităţii la întreg contractul este greşită, susţine reclamanta, în opinia sa, rămânând valabilă obligaţia de plată a cotei de 14,12% din încasări, dacă s-ar considera nulă clauza privind cota fixă de 90 de dolari S.U.A.
Soluţia de respingere a evacuării este criticată ca nelegală, deoarece reclamanta apreciază că rezilierea contractului a operat în baza pactului comisoriu de gradul IV, astfel că pârâta nu mai avea temei pentru a continua folosirea spaţiului.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 23 din 24 ianuarie 2002, a admis apelul reclamantei, a anulat sentinţa şi, pe fond, a admis în parte acţiunea precizată. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 720 dolari S.U.A. în lei la data plăţii cu titlu de cotă de profit pentru perioada noiembrie 2000 – 30 septembrie 2001 şi 1.955,75 dolari S.U.A. cu titlu de penalităţi de întârziere pe perioada septembrie 1997 – septembrie 2001. A fost respins capătul de cerere privind evacuarea.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 1513 C. civ., nefiind vorba despre o clauză leonină, deoarece reclamanta urma să-şi îndeplinească obligaţiile şi să suporte cheltuielile aferente acestora şi în situaţia în care nu se realizau venituri.
Asigurarea unui venit minim garantat nu echivalează cu o neparticipare la pierderi.
Pe de altă parte, pârâta nu a denunţat unilateral contractul, deşi putea cere renegocierea în schimb, aceasta a făcut plăţi.
Referitor la capătul de cerere privind evacuarea, instanţa de apel a reţinut că nu poate fi dispusă, deoarece contractul de asociere nu a fost reziliat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, susţinând motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Se arată că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 13 din contractul de asociere încheiat între părţi.
Recurenta susţine că a dovedit aprobarea şi notificarea rezilierii de drept a contractului, astfel că trebuia admisă evacuarea.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Conform art. 13 alin. (4) din contract, în cazul în care un asociat nu-şi îndeplineşte obligaţiile asumate pe o perioadă mai mare de 3 luni, contractul este reziliat de drept.
Această prevedere reprezintă un pact comisoriu de gradul IV şi nu mai necesită o acţiune în justiţie pentru a se constata rezilierea.
Pârâta nu a achitat cota de profit pe perioada noiembrie 2000 – 30 septembrie 2001, după ce anterior achitase alte restanţe doar în urma notificării.
Instanţa de apel interpretează greşit dispoziţiile art. 13 alin. (5) şi (6) din contract, considerând că ar fi necesară o nouă notificare şi că rezilierea contractului îşi produce efectele de drept în 30 de zile de la notificare, dacă în acest termen pârâta nu-şi îndeplineşte obligaţiile.
În realitate, alin. (5) şi (6) ale art. 13 din contract privesc evacuarea şi nu rezilierea. De asemenea, şi termenul de 30 de zile pentru plată priveşte tot evacuarea şi se admite doar o singură dată, iar această dată a fost deja consumată pentru alte debite.
Aşadar, în cauză, a operat rezilierea de drept a contractului de asociere şi este îndreptăţită reclamanta să solicite şi evacuarea pârâtei din spaţiu.
Se va admite recursul şi va fi modificată Decizia, în sensul admiterii în totalitate a acţiunii, dispunându-se şi evacuarea pârâtei. Urmează a fi menţinută soluţia instanţei de apel cu privire la despăgubiri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, municipiul Bucureşti, prin primar, împotriva deciziei nr. 23 din 24 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Modifică Decizia recurată, în sensul că admite în totalitate acţiunea precizată şi dispune şi evacuarea pârâtei, SC S.M. SRL Bucureşti, menţinând soluţia de despăgubiri.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4283/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4288/2003. Comercial → |
|---|
