ICCJ. Decizia nr. 4313/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4313/2003
Dosar nr. 1233/2002
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta, SNP P.M., sucursala Iaşi, a chemat în judecată pe pârâtele, SNTFM C.F.R. Marfă, SNP P.M., sucursala P.S. Ploieşti şi SNP P.M., sucursala Petrobrazi, solicitând obligarea pârâtei, aflate în culpă, la plata contravalorii a 11.910 kg benzină, sustrase în timpul transportului.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă 476 din 4 mai 2000, a admis în parte acţiunea reclamantei, obligând SNTFM C.F.R. Marfă, sucursala Iaşi, la plata sumei de 143.853.722 lei daune şi la 9.326.223 lei cheltuieli de judecată, şi a respins acţiunea faţă de celelalte pârâte.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, culpa cărăuşului pentru lipsa cantităţii de benzină, întrucât preluarea mărfii de către cărăuş s-a făcut fără obiecţiuni.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 756 din 11 noiembrie 2000, a respins ca nefondat apelul, constatând că vagonul a ajuns la destinaţie sigilat în mod necorespunzător.
Prin Decizia 6592 din 15 noiembrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie a admis apelul, a casat cu trimitere cauza spre rejudecare, întrucât nu s-au făcut dovezi în legătură cu taxa de drum, T.V.A., dar şi taxele pentru marfa recepţionată.
În rejudecare, Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 12 din 21 februarie 2002, a respins ca nefondat apelul.
Instanţa de apel a reţinut că reclamanta a primit în tranzit, achitat, un vagon încărcat cu cantitatea de 41.950 kg benzină, sigilat necorespunzător, culpa cărăuşului fiind prezumată când mijlocul de transport a sosit la destinaţie violat.
În privinţa taxelor, accizelor şi T.V.A., instanţa a reţinut că preţul curent include în afara preţului de producţie şi celelalte taxe şi accize care se plătesc de producător la momentul livrării.
Prin recursul declarat, pârâta, SNTFM C.F.R. Marfă, sucursala Iaşi, a criticat Decizia atacată, întrucât greşit a considerat culpa cărăuşului, greşit a soluţionat excepţia de necompetenţă teritorială, reclamanta exercitând abuziv drepturile procesuale, pentru că singura parte care avea calitate procesuală era cărăuşul.
Pe de altă parte, vagonul a ajuns la destinaţie cu sigiliile predătorului pentru care nu răspunde cărăuşul.
În privinţa valorii daunei, recurenta susţine că furnizorul nu a încasat de la reclamantă taxele şi accizele, aşa încât valoarea mărfii în litigiu este de 36.642.747 lei.
Recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce se vor expune:
Dispoziţiile art. 7 C. proc. civ., reglementează competenţa teritorială generală, adică regula conform căreia cererea de chemare în judecată se face la instanţa sediului principal al persoanei juridice de drept privat. De la aceasta, însă, derogă competenţa alternativă, potrivit căreia pricina poate fi judecată de două sau mai multe instanţe deopotrivă competente. Astfel, art. 10 al aceluiaşi ©, prevede că în afara domiciliului pârâtului mai sunt competente, în cererile izvorâte dintr-un contract de transport, instanţa locului de plecare sau de sosire (art. 10 pct. 5).
Aşadar, nu poate fi vorba de o greşită rezolvare a chestiunii competenţei teritoriale, dată de instanţele de fond, şi nici de exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, ci mai degrabă de o interpretare cu totul singulară şi lipsită de susţinere a recurentei.
În legătură cu responsabilitatea cărăuşului, aceasta este prezumată iar dispoziţiile art. 83.1 şi 85.2 din regulamentul C.F.R., stabilesc atât condiţiile de responsabilitate cât timp bunul se află în paza juridică a transportatorului, cât şi obligaţiile fiscale care grevează preţul produselor.
De altfel, Decizia de casare a avut în vedere numai cuantumul prejudiciului, problema responsabilităţii fiind irevocabil rezolvată. Iar rezolvarea prejudiciului este dată de textul de lege susmenţionat, furnizorul recuperând taxele de drum, accizele şi T.V.A., pentru că în calculul preţului sunt incluse acestea.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei 12 din 21 februarie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta, SNTFM C.F.R. Marfă SA Bucureşti, sucursala Iaşi, împotriva deciziei nr. 12 din 21 februarie 2002, a Curţii de apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4293/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4336/2003. Comercial → |
|---|
