ICCJ. Decizia nr. 4306/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4306/2003
Dosar nr. 7377/2001
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 2 februarie 2000 reclamanta S.C. I. SRL Ploieşti a chemat în judecată pârâta S.C. E. LVS C. SRL Ploieşti pentru a se constata nelegalitatea denunţării unilaterale de către pârât a contractului de colaborare din data de 25 august 1995 privind apariţia săptămânalului R. şi valabilitatea contractului de colaborare încheiat de părţi la data de 25 august 1995, precum şi dreptul reclamantei, în cotă de ½, asupra ziarului R. De asemenea a solicitat obligarea pârâtei la plata cotei de ½ din profiturile obţinute din apariţia ziarului, de la data denunţării unilaterale a contractului de colaborare şi până la data prezentei acţiuni, precum şi la plata dobânzii comerciale aferentă sumei datorate cu titlu profit, începând cu data denunţării contractului şi până la data introducerii acţiunii şi ulterior până la data plăţii efective a sumelor datorate, cu cheltuieli de judecată.
La data de 13 aprilie 2000 reclamanta a precizat acţiunea în sensul că este o acţiune în realizarea dreptului, vizând realizarea unor drepturi decurgând din contractul de colaborare, iar nu o acţiune în constatare, invocând ca temei de drept art. 969 C. civ. şi art. 43 C. com.
Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 162 din 23 ianuarie 2001, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă şi a admis acţiunea precizată a reclamantei şi în consecinţă a constata nelegalitatea denunţării unilaterale de către pârâtă a contractului de colaborare din data de 25 august 1995, a constatat dreptul reclamantei la ½ asupra publicaţiei R., a obligat pârâta să plătească reclamantei 65.647.000 lei, cu titlu de daune contractuale, 15.451.395 lei reprezentând dobândă comercială, calculată începând cu data denunţării contractului şi anume 6 martie 1998 şi până la data introducerii acţiunii şi, ulterior, până la plata efectivă a sumei datorate, ţinând seama de OG nr. 9/2000 privind dobânda legală, precum şi 18.393.820 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, prin Decizia nr. 701 din 25 mai 2001, a admis apelul pârâtei împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei şi a obligat-o la 8.935.452 lei cheltuieli de judecată, către pârâtă.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată, în esenţă, următoarele:
Instanţa de apel face confuzii între contractul de asociere în participaţiune şi contractul de prestări servicii. Aprecierea instanţei că proprietatea asupra publicaţiei ar aparţine în exclusivitate pârâtei pe motiv că în contractul de asociere în participaţiune nu s-a prevăzut un drept de coproprietate şi există un certificat de marcă în favoarea pârâtei este nefondată, deoarece dreptul de coproprietate rezultă din natura juridică a actului încheiat, iar certificatul de marcă priveşte protecţia afacerii în raport cu terţii şi nu cu reclamanta.
Denunţarea unilaterală a contractului de către pârâtă este nelegală, întrucât la data notificării denunţării pârâta nu îşi îndeplinise obligaţiile contractuale, faţă de reclamantă având un debit de 37.896.820 lei, constând în neachitarea facturilor nr. 64.103 din 2 martie 1998 şi nr. 64114 din 9 martie 1998. Or, potrivit pct. 4, art. 1, alin. (2) din contract, retragerea se va face numai după ce fiecare parte şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale.
În mod eronat instanţa de apel a reţinut culpa reclamantei în neexecutarea contractului, provenind din neaprovizionarea cu hârtie pentru tipărirea ziarului, deoarece nu sunt probe care să fundamenteze o asemenea opinie, iar din contract nu rezulta obligaţia sa de a aproviziona cu hârtie.
Aşa cum prevede pct. 4 art. 1, alin. (2) din contract pârâta se putea retrage din afacere, respectiv să renunţe şi nu să denunţe contractul. Deşi renunţarea pârâtei nu exclude pe reclamantă din afacere, ci dimpotrivă aceasta îi lasă reclamantei afacerea, a solicitat jumătate din ea, fapt ce nu a fost reţinut de instanţa de apel.
Hotărârea este nelegală întrucât stabileşte că retragerea s-a făcut în mod legal dintr-un contract de asociere în participaţiune, ceea ce contravine susţinerilor pârâtei care califică contractul ca fiind unul de prestări servicii.
Părţile convenind să pună în comun sume de bani şi servicii şi să împartă în părţi egale profitul rezultat din apariţia săptămânalului s-a constituit o indiviziune asupra drepturilor privind ziarul săptămânal R., respectiv un drept de proprietate asupra publicaţiei, în cote de ½ pentru fiecare parte contractantă.
Pârâta nu putea denunţa contractul şi nici să-şi însuşească în mod gratuit afacerea. Menţionează că, ambele părţi aveau ca obiect de activitate editarea cât şi tipărirea.
În fine, hotărârea este nelegală întrucât în contra probelor administrate constată că pârâta nu datorează reclamantei sume de bani. Expertiza contabilă efectuată de expertul T.P. a stabilit că pârâta datorează reclamantei suma de 65.647.000 lei, profit net pe perioada 1998 – 2000. Dobânda datorată la această sumă este de 15.451.395 lei.
Recursul este nefondat.
La data de 25 august 1995 părţile au încheiat un contract intitulat de colaborare privind apariţia săptămânalului de publicitate şi reclamă R., având ca obiect colaborarea pentru realizarea săptămânalului respectiv, urmând ca începând cu numărul doi al ziarului cheltuielile celor două părţi să fie egale, iar profitul să se împartă şi el în cote părţi egale.
Potrivit contractului redactarea săptămânalului, cu cheltuielile aferente, revine S.C. E. LVS C. SRL, iar tipărirea lui, cu toate cheltuielile, revine S.C. I.T. SRL.
Contractele şi încasările se vor face pe numele S.C. E. LVS C.SRL, aceasta urmând să deconteze pentru fiecare număr, săptămânal, jumătate din suma obţinută prin închirierea spaţiului publicitar de către terţi în numărul respectiv şi vânzarea ziarului.
În conformitate cu prevederile pct. 4, art. 1 din contract, fiecare parte are dreptul să se retragă în orice moment, numai după ce şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale.
Potrivit art. 977 C. civ. interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.
Din acest punct de vedere afirmaţia pârâtei în motivarea apelului că potrivit contractului reclamantei îi revenea „în cadrul prestării serviciului de tipărire plata preţului convenit" nu este de natură să califice contractul ca fiind de prestări servicii.
Faptul că intenţia părţilor nu a fost aceia a încheierii unui contract de prestări servicii reiese şi din susţinerea reclamantei în motivarea recursului, care arată că este fondată aprecierea instanţei de apel că în speţă părţile au încheiat contract de asociere în participaţiune.
Din conţinutul contractului reiese că este un contract de asociaţiune în participaţiune. În contract nu s-a stipulat dreptul de proprietate sau în coproprietate a reclamantei asupra săptămânalului de publicitate şi reclamă R..
În schimb pârâta a făcut dovada cu certificatul de înregistrare marcă cu nr. 37541 din 10 aprilie 1998 şi Decizia nr. 302949 din 13 aprilie 1998, emise de O.S.I.M., că a înregistrat şi a constituit depozitul reglementar al mărcii constând în publicaţie periodică, servicii de editare, difuzare şi servicii redacţionale şi tipărire a ziarului R. Cu alte cuvinte pârâta a făcut dovada că este proprietara ziarului.
În asemenea situaţie, în conformitate cu prevederile art. 254 C. com., reclamanta nu are nici un drept de proprietate asupra ziarului. Ca atare, cererea sa de a se constata dreptul său în cotă de ½ asupra ziarului nu are temei legal.
Faptul că prin contractul din 25 august 1995 nu s-a conferit reclamantei un drept de coproprietate asupra ziarului reiese şi din aceea că, la data de 4 martie 1998, cu adresa nr. 77, reclamanta a transmis pârâtei un proiect de protocol de asociere prin care se propunea să se convină că ambele părţi sunt coproprietare a dreptului de publicare, precum şi a drepturilor ce derivă direct sau indirect din acest drept de publicare, inclusiv asupra drepturilor conferite de licenţa ISSN asupra titulaturii ziarului.
Prin proiectul de protocol reclamanta şi-a manifestat dorinţa de a denunţa contractul, întrucât nu s-a menţionat că acesta modifică sau completează contractul iniţial, ci propunea o nouă convenţie.
Ca urmare, pârâta cu adresa nr. 270 din 6 martie 1998, a comunicat reclamantei notificarea prin care îi făcea cunoscut că nu acceptă proiectul de protocol şi i-a cerut să se ia act că raporturile dintre părţi au încetat la data notificării.
Atitudinea pârâtei a fost determinată şi de împrejurarea că, începând cu luna octombrie 1997, reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de a asigura aprovizionarea cu hârtie şi care îi revenea în temeiul obligaţiei de a suporta toate cheltuielile legate de operaţia de tipărire. În acest sens este răspunsul reclamantei la pct. 6 din interogatoriu prin care recunoaşte că nu a asigurat aprovizionarea cu hârtie începând cu luna octombrie 1997, pe motiv că obligaţia de a achiziţiona hârtia ar fi revenit pârâtei.
Sub aspectul analizat, reţinând că reclamanta este în culpă, aceasta în mod greşit invocă că denunţarea contractului la data de 6 martie 1998 nu este conformă clauzei de la pct. 4, art. 1 din contract, ca urmare a faptului că pârâta a achitat ultima factură cu nr. 64114 din 9 martie 1998 la data de 9 aprilie 1998.
Prin urmare, se constată că pârâta a denunţat contractul în conformitate cu clauzele acestuia şi cum activitatea de editare şi tipărire a ziarului a încetat susţinerea reclamantei că pârâta îşi însuşeşte în mod gratuit afacerea este neîntemeiată. Totodată, activitatea încetând nu poate fi vorba de lăsarea afacerii, care nu mai există, reclamantei.
Din expertizele efectuate reieşind că pârâta a achitat facturile emise de reclamantă, pretenţiile acesteia referitoare la daune contractuale şi dobânzi comerciale sunt nefondate.
În concluzie hotărârea instanţei de apel este corectă, respectiv temeinică şi legală şi nefiind îndeplinite condiţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul reclamantei.
La cererea pârâtei, potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., urmează a obliga reclamanta să-i plătească suma de 5.000.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. I. SRL Ploieşti, prin lichidator C.I., împotriva deciziei nr. 701 din 25 mai 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, ca nefondat.
Obligă recurenta reclamantă să plătească intimatei pârâte Editura LVS C. SRL Ploieşti suma de 5.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 11 noiembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 430/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 4307/2003. Comercial → |
|---|
