ICCJ. Decizia nr. 4311/2003. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 4311/2003

Dosar nr. 254/2002

Şedinţa publică din 11 noiembrie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 11 martie 1999, reclamanta S.C. U. S.A., filiala Gorj, Târgu Jiu, a chemat în judecată pe pârâtul magazinul M.Z. S.N.C. Călăraşi pentru a fi obligat la plata sumei de 62.446.763 lei contravaloare marfă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 216 din 23 aprilie 1999, Tribunalul Călăraşi a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.

Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 479 din 11 februarie 2000, a respins apelul reclamantei.

Prin Decizia civilă nr. 2214 din 6 aprilie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis recursul reclamantei, a casat Decizia de mai sus şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelului.

Rejudecând cauza după casare, Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 1313 din 18 octombrie 2001, a respins apelul reclamantei ca nefondat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătoreşti reclamanta a declarat recurs, solicitând, în esenţă, admiterea acţiunii sale aşa cum a fost formulată şi obligarea pârâtei la plata produselor livrate cu avizul de expediere nr. 106 din 4 iunie 1996.

Recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Din examinarea lucrărilor dosarului se constată că raporturile comerciale dintre părţi s-au derulat în temeiul contractului din 21 martie 1996, reclamanta livrând diverse cantităţi de produse potrivit documentelor de livrare.

Cum, pârâta a primit şi cantitatea de produse din Avizul de expediere nr. 106 din 4 iunie 1996, semnând şi aplicând sigiliul său confirmând acceptarea fără obiecţiunii a mărfii (fasole), aceasta datorează preţul acesteia, şi corespunzător şi al ierbicidului din Avizele de expediţie nr. 103 din 6 iunie 1996 şi respectiv 104 din 7 iulie 1996, care au fost confirmate de primire în acelaşi mod.

În consecinţă, recursul reclamantei va fi admis, se va modifica Decizia atacată, se va admite apelul reclamantei şi va fi schimbată în tot hotărârea primei instanţe, în sensul că va fi admisă acţiunea şi pârâta va fi obligată la plata produselor primite în sumă totală de 62.446.763 lei cu cheltuieli de judecată la toate instanţele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. U. S.A., sucursala Gorj, Târgu Jiu, împotriva deciziei nr. 1313 din 18 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.

Modifică Decizia atacată în sensul că admite apelul reclamantei împotriva sentinţei nr. 216 din 23 aprilie 1999 a Tribunalului Călăraşi, pe care o schimbă, în tot, şi obligă pârâta magazin M.Z. S.N.C. Călăraşi la plata sumei de 62.446.763 lei, reprezentând preţ, precum şi la 11.325.248 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă, la toate instanţele.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4311/2003. Comercial