ICCJ. Decizia nr. 4346/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4346/2003
Dosar nr. 402/2003
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 18 din 28 octombrie 2002 a Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa – Comisia de Arbitraj – s-a respins ca, fiind prescrisă, acţiunea prin care reclamantele SC E.C.O. SA cu sediul în Grecia şi SC G.C.O. SA cu sediul în Panama, au solicitat obligarea pârâtei, SC O.M.N. SA Bucureşti, la plata sumei de 4.147.414.671 lei, echivalentul a 124.360,26 dolari S.U.A., reprezentând despăgubiri datorate în calitate de societate de asigurare, cu cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 6 din 22 ianuarie 2003, a respins acţiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 18 din 23 octombrie 2002.
Instanţa a reţinut că, în speţă, termenul de prescripţie este de 1 an, prevăzut de art. 954 C. com., în cazul acţiunilor ce decurg din contractul de asigurare.
Cu privire la momentul naşterii dreptului la acţiune, acesta a început să curgă de la data la care a expirat valabilitatea contractului, respectiv, 19 februarie 2001, aşa încât acţiunea formulată de reclamantă, la 28 iunie 2002, este prescrisă, cu depăşirea termenului de 1 an prevăzut de lege.
Reclamantele SC E.C.O. SA cu sediul în Grecia şi SC G.C.O. SA cu sediul în Panama, au declarat recurs şi au susţinut că sentinţa Curţii de Apel Constanţa este nelegală şi netemeinică.
Recurentele au arătat că termenul de prescripţie, în materia asigurărilor, este de 2 ani, stabilit prin art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, întrucât termenul special de 1 an, prevăzut de art. 954 C. com., a fost abrogat.
Referitor la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă, s-a susţinut că acesta este 11 iulie 2002, data când au cunoscut că asiguratul refuză să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin poliţa de asigurare, respectiv, de a efectua plata despăgubirilor.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, întrucât soluţia instanţei este legală şi temeinică.
Recursul nu este fondat.
Problema de drept, ce vizează examinarea primului motiv de recurs, este stabilirea termenului de prescripţie aplicabil în materia asigurărilor.
Potrivit art. 954 C. com., „acţiunile ce decurg din contractul de asigurare se prescriu prin trecerea unui an".
Art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, privind prescripţia extinctivă, a prevăzut că, în raporturile ce izvorăsc din asigurare, termenul de prescripţie este 2 ani, în afara acelor raporturi ce izvorăsc din asigurările de persoane, în care obligaţiile devin exigibile prin ajungere la termen sau prin amortizare.
Acelaşi decret a statuat, la art. 26, că, pe data intrării în vigoare a acestui act normativ, se abrogă orice dispoziţii legale contrare, în afară de cele care stabilesc un termen de prescripţie mai scurt decât termenul corespunzător prevăzut prin decretul de faţă.
Din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că termenul de prescripţie de 1 an, prevăzut de art. 954 C. com., este mai scurt decât termenul de drept comun, stabilit prin art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 şi, în raport cu art. 26 din acelaşi decret, este aplicabil în speţă şi nu a fost abrogat.
Faţă de toate aceste considerente, susţinerea recurentelor, privind aplicarea termenului de prescripţie de 2 ani, va fi înlăturată, întrucât nu are temei legal.
Nici cea de a doua critică, care vizează o problemă de drept – cea a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă - nu este fondată.
Potrivit art. 954 alin. (3) C. com., „în asigurările maritime, termenul începe a curge după terminarea călătoriei ce a fost asigurată şi pentru asigurările cu termen, din ziua în care se sfârşeşte asigurarea".
În speţă, dreptul la acţiune al reclamantelor a început să curgă la 19 februarie 2001, data expirării valabilităţii contractului de asigurare.
Termenul de un an s-a împlinit la 19 februarie 2002, aşa încât acţiunea formulată de reclamante, la 28 iunie 2002, este prescrisă, aşa cum, în mod corect, s-a reţinut de instanţă.
Pe de altă parte, chiar în situaţia în care s-ar admite punctul de vedere al recurentelor, conform căruia asigurarea este un contract aleatoriu, afectat de condiţia suspensivă a producerii riscului asigurat, acţiunea este prescrisă.
Cum condiţia suspensivă s-a împlinit la 1 august 2000, când nava E.U.R. a fost arestată în portul Tripoli, acţiunea înregistrată la 28 iunie 2002 a fost formulată peste termenul de 1 an.
Susţinerea recurentelor, că termenul de 1 an ar începe să curgă de la data efectuării ultimei plăţi pentru care s-a solicitat despăgubirea, respectiv de la data de 10 iulie 2001, fiind eliberat un C.E.C. la data de 10 iunie 2001 cu scadenţă 10 iulie 2001, va fi înlăturată, întrucât nu are temei legal.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantele SC E.C.O. SA Grecia şi SC G.C.O. SA Panama, ambele cu sediul ales la cabinetul avocatului C.A. din Constanţa, împotriva sentinţei nr. 6/COM din 22 ianuarie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4336/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4482/2003. Comercial → |
|---|
