ICCJ. Decizia nr. 4316/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4316/2003
Dosar nr. 1991/2002
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 31 mai 1999, cu modificările ulterioare, reclamanta S.C. B. SRL Bucureşti a chemat în judecată pârâta S.C. C.S. S.A. cu sediul în Eforie Sud pentru obligarea la plata sumei de 1.062.218.156 lei, chirie reactualizată pentru imobilul, restaurantul C., pe perioada 1 iulie 1996 – 14 ianuarie 1998.
Tribunalul Constanţa, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 855 din 5 aprilie 2001, a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta S.C. C.S. S.A.
Pe fond, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 111.275.159 lei, chirie reactualizată, cu 9.104.009 lei, cheltuieli de judecată, luându-se act că reclamanta a renunţat la cererea privind plata de dobânzi.
În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa, faţă de actele dosarului şi concluziile raportului de expertiză contabilă a reţinut că reclamanta este îndreptăţită la plata chiriei reactualizate, pe perioada 1 iulie 1996 – 8 septembrie 1996.
Împotriva acestei hotărâri, ambele părţi au declarat apel.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, prin Decizia nr. 13/COM din 14 februarie 2002 a respins apelurile.
S-a reţinut, în principal, de către instanţa de apel că, imobilul în litigiu a fost închiriat pârâtei de către reclamantă, conform contractului de închiriere nr. 3961 din 10 august 1984, care s-a prelungit succesiv, până la 8 septembrie 1996, astfel că sunt neîntemeiate pretenţiile reclamantei de acordare a chiriei şi ulterior acestei date, până la 14 ianuarie 1998.
Criticile apelantei pârâte în sensul că imobilul nu a mai fost folosit din 1993, şi ca urmare, ulterior acestei date nu mai datorează chirie, au fost respinse, reţinându-se că pârâta a fost evacuată prin sentinţa civilă nr. 9232 din 26 iunie 1997 a Judecătoriei Constanţa.
Împotriva hotărârii instanţei de apel ambele părţi au declarat recurs.
Recurenta reclamantă a formulat următoarele critici:
1.- greşit s-a reţinut că, după expirarea contractului de închiriere – 8 septembrie 1996 – nu mai este îndreptăţită la plata chiriei, până la evacuarea pârâtei, întrucât în speţă sunt aplicabile prevederile art. 1437 C. civ., tacita relocaţiune;
Referirea instanţei la daune pentru nefolosinţă, pentru perioada ulterioară expirării contractului este fără temei, întrucât acestea sunt echivalente cu chiria reactualizată.
2.- cuantumul chiriei nu s-a stabilit şi nu rezultă nici din raportul de expertiză;
3 – nu este precizată de către instanţă, data pentru care s-a făcut actualizarea în funcţie de rata inflaţiei.
Recurenta pârâtă a criticat hotărârea instanţei de apel, întrucât s-a apreciat greşit situaţia de fapt şi s-a aplicat greşit legea.
- contractul dintre părţi a încetat la 4 septembrie 1993, dată de la care s-a născut alte obligaţii, de executare a reparaţiilor asupra imobilului, dar această prestaţie la care s-a obligat, nu poate fi interpretată ca o prelungire a închirierii.
- s-a ignorat faptul că raporturile contractuale s-au încheiat pentru un timp determinat, iar contractul prelungit succesiv de 2 ori, a expirat la 28 septembrie 1994.
- nu este aplicabil art. 1437 C. civ., întrucât în fapt nu s-au mai desfăşurat activităţi comerciale, din 1993.
- greşit s-a admis cererea de reactualizare a chirie, atât timp cât nu s-a făcut dovada prejudiciului, în condiţiile art. 969 şi art. 970 C. civ.
Recursurile sunt nefondate, hotărârile pronunţate fiind temeinice şi legale, pentru următoarele motive:
În ce priveşte recursul reclamantei se reţine că este nefondat, fiind reiterate criticile din apel, care nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Raporturile de locaţiune, intervenite între părţi au format, în timp, obiectul mai multor litigii, în care proprietara, S.C. B. SRL a reclamat neplata chiriei cuvenite.
Litigiul de faţă, astfel cum rezultă din acţiunea introductivă, priveşte perioada începând cu 1 iulie 1996.
În adevăr, până la această dată, 30 iunie 1996, plata chiriei a format obiectul altui dosar al Tribunalului Constanţa nr. 4081/1999, soluţionat definitiv prin sentinţa 157 din 29 iunie 1999, confirmată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, prin Decizia nr. 203 din 23 martie 2000.
Situaţia de fapt, respectiv perioada de închiriere a fost reţinută prin luarea în considerare a hotărârilor anterioare, Decizia Curţii de Apel Constanţa nr. 392 din 13 septembrie 1995 şi sentinţa Judecătoriei Constanţa nr. 9232/1997, care au statuat, cu autoritate de lucru judecat, că raporturile contractuale de locaţiune încheiate în 1984, - contractul nr. 3961 – au fost prelungite succesiv, până la 8 septembrie 1996.
Invocarea de către recurenta reclamantă a intervenirii tacitei relocaţiuni, după 8 septembrie 1996, în temeiul art. 1437 C. civ., este de respins.
Tacita relocaţiune intervine în condiţiile în care, deşi termenul de locaţiune a expirat, părţile respectă obligaţiile de locaţiune, pentru locator această obligaţie constând în asigurarea folosirii netulburate a spaţiului.
Or, în speţă, locatoarea reclamantă a formulat împotriva pârâtei acţiune în evacuare deci, nu au mai fost îndeplinite prevederile art. 1437 C. civ., continuarea îndeplinirii obligaţiilor din contract şi producerea efectelor locaţiunii.
Susţinerea recurentei reclamante că pe perioada procesului de evacuare şi până la eliberarea spaţiului, 14 ianuarie 1998, pârâta datorează daune, nu poate fi primită, acţiunea având ca obiect plata chiriei şi tot probatoriul, inclusiv expertiza contabilă, au privit acest capăt de cerere.
Sunt fără temei şi criticile privind neclaritatea hotărârilor recurate în ce priveşte calculul chiriei şi perioada pe care se acordă.
Aşa cum rezultă din sentinţa instanţei de fond, sunt motivate cu claritate sumele acordate, făcându-se referire la expertiza contabilă şi perioada de acordare, 1 iulie 1996 – 8 septembrie 1996 (chiria lunară reactualizată conform expertizei contabile, de 48.380.504 lei/lună).
În ce priveşte recursul pârâtei S.C. C.S. S.A. Eforie Sud.
Susţinerile potrivit cărora raporturile de locaţiune au încetat la 4 septembrie 1993 şi oricum la 28 septembrie 1994, sunt de respins, situaţia de fapt fiind reţinută – aşa cum s-a motivat mai sus – cu autoritate de lucru judecat în litigiile anterioare, în sensul prelungirii locaţiunii până la 8 septembrie 1996.
Obiectul litigiului de faţă este plata chiriei pe o anumită perioadă, perioada închirierii fiind stabilită de instanţe anterior, în hotărârile intrate în puterea lucrului judecat, în speţă stabilindu-se, prin probatoriul administrat, valoarea chiriei şi reactualizarea acesteia.
Sunt de respins şi criticile recurentei pârâte privitoare la admiterea cererii de reactualizare a chiriei, pe motiv că reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu.
Reactualizarea chiriei priveşte stabilirea preţului prestaţiei de care a beneficiat locatara la un nivel care să ţină seama de devalorizarea monedei naţionale, fenomen de notorietate.
Ca urmare, greşit s-a invocat art. 969 C. civ., răspunderea pentru daune, întrucât nu s-au pretins daune, ci preţul chiriei, actualizat cu rata inflaţiei la data soluţionării cauzei.
Faţă de cele de mai sus, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală, recursurile urmează să fie respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. B. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 13 din 14 februarie 2002 a Curţii de apel Constanţa, secţia comercială, şi acela declarat de pârâta S.C. C.S. S.A. Eforie Sud împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4315/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4317/2003. Comercial → |
|---|
