ICCJ. Decizia nr. 4331/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4331/2003
Dosar nr. 6914/200
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Cluj, la data de 17 iunie 2000, reclamanta S.C. C.A.C. CLUJ – NAPOCA, în contradictoriu cu pârâta S.C. S.I. SRL Bistriţa a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la restituirea unor bunuri închiriate de către aceasta de la reclamantă, respectiv Schela S 2000, 2 buc. electrocompresor, încărcător frontal, maşină de ŞIefuit monofazică, maşină de ŞIefuit trifazică şi motocompresor precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 101.590.615 lei, ce reprezintă contravaloarea chiriei neachitate cu dobânda comercială aferentă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a închiriat pârâtei bunurile menţionate mai sus, însă aceasta refuză să le restituie, precum şi faptul că nu a achitat integral contravaloarea chiriei stabilite de comun acord.
Tribunalul Cluj, prin sentinţa nr. 2385/C din 13 decembrie 2000, a admis acţiunea reclamantei şi pe cale de consecinţă a obligat-o la plata sumei de 101.591.615 lei cu titlu de chirie utilaje şi o dobândă de 35% pe an începând cu data introducerii acţiunii şi până la achitarea debitului.
A obligat de asemenea pârâta să restituie reclamantei bunurile închiriate. A acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a predat pârâtei în vederea utilizării de către aceasta a următoarelor bunuri: elemente schelă 200, 2 buc. electrocompresor, electrocompresor cu furtun, încărcător frontal I.F. 80, maşină de frecat mozaic trifazică şi maşină de frecat mozaic.
S-a mai reţinut că actele încheiate cu prilejul predării sunt semnate de reprezentanţii celor două părţi, aspect necontestat în cauză şi cuprind şi dispoziţii cu privire la chiria ce se va datora.
Instanţa de fond a înlăturat susţinerile pârâtei, motivând că lipsa de la dosar a contractului invocat de aceasta cât şi necomunicarea facturilor de către reclamantă, nu constituie elemente ce ar conduce la exonerarea pârâtei de plata obligaţiilor asumate, astfel că, singurele acte cu forţă probantă în cauză sunt tocmai aceste procese verbale, de predare – primire, ce confirmă înţelegerea părţilor, cu consecinţa analizei îndeplinirii întocmai a obligaţiilor stipulate în cuprinsul acestora.
Ori, în cauză, constată instanţa, pârâta nu a făcut proba achitării integrale a chiriei şi nici a restituirii bunurilor împrumutate pe perioadă nedeterminată, aşa încât culpa îi revine în totalitate.
Potrivit art. 43 C. com., reţinând în cauză existenţa unui prejudiciu, instanţa a acordat şi dobânda de 35% pe an, la suma datorată, începând cu data de 17 iulie 2000.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta S.C. S.I. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în concret, invocându-se faptul că în realitate între părţi a existat un contract în formă scrisă, prin care s-a stabilit cuantumul chiriei, motiv pentru care a achitat cu acest titlu suma de 121.108.340 lei, chiar mai mult decât s-a solicitat prin acţiune, iar dacă aceste plăţi s-au efectuat cu întârziere, culpa este a reclamantei care nu i-a comunicat facturile decât în timpul litigiului la fond.
Cu privire la dobânzi, critica apelantei pârâte priveşte greşita acordare a acestora, în raport de împrejurarea că acestea nu au fost cerute nici prin acţiune şi nici în timpul procesului.
Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. 734 din 21 iunie 2001, a admis apelul pârâtei, a modificat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantei, cu consecinţa obligării pârâtei la restituirea următoarelor bunuri: schelă S 200, motocompresor, maşină de frecat mozaic trifazică şi maşină de frecat mozaic monofazică. A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 25.712.240 lei, chirie utilaje, cu 3,5% dobândă pe an, aferentă acestei sume, începând cu data introducerii acţiunii 17 iulie 2000.
A obligat pârâta şi la cheltuieli de judecată şi în fond şi în apel.
În motivarea acestei soluţii instanţa de apel a reţinut cu privire la cuantumul chiriei, că acesta a fost determinat de părţi prin procese verbale de predare a bunurilor semnate de cele două părţi, astfel încât, raportat la plăţile efectuate de pârâtă şi procesul verbal încheiat în cursul soluţionării apelului rezultă că suma datorată cu titlu de chirie este de 25.712.240 lei.
A fost menţinută dispoziţia instanţei de fond cu privire la dobânda comercială de 35% pe an, aferentă sumei stabilite în apel.
În privinţa bunurilor ce neagă a fi restituite de pârâtă, din datele aflate la dosar a rezultat din procesele verbale că o parte au fost returnate reclamantei, iar restul aflându-se încă în posesia pârâtei, aceasta este obligată să le predea reclamantei.
La data de 30 iulie 2001, reclamanta S.C. C.A.C. CLUJ a declarat recurs, împotriva deciziei instanţei de apel, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 şi art. 303 C. proc. civ.
Recurenta şi-a întemeiat cererea pe prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., fără a încadra criticile strict pe motivele de modificare stipulate de aceste texte.
În susţinerea cererii de recurs, reclamanta a arătat că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că între părţi ar fi existat un contract de închiriere pentru utilajele menţionate în acţiune, întrucât raporturile juridice s-au derulat în forma simplificată – facturi – acceptate la preţul indicat în acestea, cu menţiunea de altfel în ordine de plată a „chiriei restante", fapt ce echivalează cu recunoaşterea plăţii cu întârziere, sancţionată cu aplicarea de penalităţi de 0,20% pe zi de întârziere.
A doua critică formulată de reclamantă vizează cuantumul debitului datorat. Astfel susţine că debitul astfel cum este precizat în acţiune este de 90.085.810 lei, iar dobânda comercială până în prezent totalizează 12.505.805 lei, ori instanţa de apel greşit a reţinut că intimata mai are de achitat o diferenţă de 25.712.240 lei, când în fapt prin procesul verbal de punctaj comun, încheiat la data de 8 iunie 2001, părţile au stabilit un debit de 83.766.450 lei. Mai arată că la acest debit curg dobânzile de 0,20% pe zi de întârziere, până la achitarea integrală a acestuia.
Instanţa de apel a nesocotit aşadar acest înscris ce reprezintă voinţa părţilor cu privire la ceea ce datorează pârâta, acordând recurentei dreptul de a încasa o sumă mai mică.
Pentru aceste motive, recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar în fond obligarea intimatei pârâte la plata debitului „de bază şi a dobânzii comerciale, conform petitului".
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Cu privire la prima critică formulată de recurentă, Curtea reţine că nu poate fi primită, întrucât din considerentele deciziei nu rezultă că instanţa de apel şi-ar fi motivat soluţia pe existenţa unui contract scris al părţilor ci dimpotrivă, a reţinut, ca de altfel şi instanţa de fond, că singurele înscrisuri ce determină raporturile juridice dintre părţi sunt procesele verbale de predare – primire a utilajelor semnate de ambele părţi, în cuprinsul cărora s-a menţionat ce utilaje se închiriază şi cât se datorează pentru utilizarea acestora.
Motivarea soluţiei a fost fundamentată corect pe aceste procese-verbale, pe ordinele de plată a chiriei, emise de pârâtă cu acest titlu şi în raport de procesul – verbal aflat la dosar apel, prin care părţilor li s-a încredinţat, potrivit încheierii din 24 mai 2001 o confruntare a situaţiilor contabile a celor două societăţi, din care rezultă că suma ce a mai rămas de achitat este de 25.712.240 lei.
Cu privire la a doua critică ce vizează cuantumul debitului de încasat, recurenta menţionează două valori, o dată face vorbire de un debit „precizat în acţiune" în cuantum de 89.085.810 lei, pentru ca mai jos să stăruie pe suma de 83.766.450 lei, stabilită în acord cu pârâta, prin procesul verbal din 8 iunie 2001.
Inconsecvenţa, recurentei reclamante în a-şi preciza pretenţiile ce i se cuvin cu titlu de chirie utilaje cât şi lipsa probelor în susţinerea unuia sau altuia din debite denotă confuzie şi neclaritate a obiectului cererii în recurs, câtă vreme, prin acţiunea introductivă a solicitat obligarea pârâtei la plata unei sume de 101.591.615 lei (care i s-a şi acordat), în apel a susţinut respingerea acestuia, fără a face trimitere la suma de 25.712.240 lei, când prezentă fiind la dezbateri, apelanta pârâtă a pus concluzii de admitere pentru această sumă. Recurenta reclamantă ar fi avut la îndemână, la termenul din 14 iunie 2001, posibilitatea de a stărui asupra încasării debitului de 83.766.250 lei, convenit prin procesul verbal încheiat la 8 iunie 2001 şi depus la dosar, ori, neformulând obiecţiuni la concluziile expertului M.M., a achiesat la concluziile expertizei, fiind astfel corect obligată la diferenţa de chirie.
De altfel, procesul verbal încheiat la data de 8 iunie 2001, prezintă o situaţie a facturilor în litigiu, în valoare de 83.766.450 lei, până la data introducerii acţiunii, după pronunţarea soluţiei în fond, unde debitul pretins acordat era în alt cuantum, mai mare.
În apel, reclamanta intimată nu a invocat deşi era la îndemâna acesteia, acest proces verbal semnat în comun acord şi a susţinut respingerea cererii şi menţinerea soluţiei pronunţate la fond, respectiv pentru suma de 101.591.615 lei.
Ori, în recurs, considerându-se prejudiciată în apel a solicitat reconsiderarea procesului verbal de punctaj comun, fără a arăta cum acesta ar putea conduce la schimbarea soluţiilor pronunţate la fond şi apel.
Prin urmare, criticile formulate de reclamantă sunt nefondate, Curtea urmând, ca în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul declarat de această parte, ce nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. C.A. C. Cluj Napoca, împotriva deciziei nr. 734 din 21 iunie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4324/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4334/2003. Comercial → |
|---|
