ICCJ. Decizia nr. 4337/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4337/2003
Dosar nr. 403/2002
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Municipiul Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC R. SRL şi a solicitat ca, prin sentinţa care se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 58.161,46 dolari S.U.A., reprezentând penalităţi de întârziere calculate la cota de profit.
La rândul său, pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 3328 pronunţată la data de 26 aprilie 2001, a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 2389 dolari S.U.A., în echivalent lei la data achitării, precum şi la cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinţei, pe baza probelor administrate, prima instanţă a apreciat că, pe perioada în litigiu, cota de aport, aşa cum a fost determinată de expertiză, este de 2389 dolari S.U.A.
Capătul de cerere pentru plata penalităţilor a fost respins pe motivul că reclamanta nu a prezentat un mod de calcul sau probe care să-i susţină cererea în conformitate cu art. 1169 C. civ.
În ce priveşte reconvenţionala formulată de pârâtă, instanţa de fond a reţinut că nu sunt motive întemeiate pentru aplicarea dispoziţiilor art. 1513 C. civ., câtă vreme reclamanta nu şi-a atribuit totalitatea câştigurilor.
Instanţa de fond a constatat şi faptul că, în cauză, contractul de asociere a fost reziliat în virtutea pactului comisoriu expres de gradul IV, aşa încât a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul comercial situat în Piaţa Kogălniceanu nr. 8 sector 5.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, care, prin Decizia nr. 1362 din 1 noiembrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul Primăriei Municipiului Bucureşti.
Curtea a stabilit că au fost corect respinse pretenţiile pentru plata penalităţilor de întârziere, întrucât plata cotei de profit a fost făcută cu respectarea termenului scadent.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs reclamanta, Municipiul Bucureşti, care a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv, recurenta a susţinut că instanţele care au soluţionat cauza au interpretat greşit actul dedus judecăţii şi au schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În concret, recurenta a susţinut că, potrivit art. 9 alin. (2) din contrat, pârâta s-a obligat să-i achite 31,19% din profitul net lunar, dar nu mai puţin de 1550 dolari S.U.A. Această clauză, în opinia sa, a fost interpretată greşit şi, ca urmare, s-a ajuns la concluzia că numai suma la care a fost obligată este datorată deşi, din evidenţele sale, rezultă un debit de 12699 dolari S.U.A. la care se adaugă 63.243,80 dolari S.U.A., reprezentând penalităţi de întârziere.
Faptul că intimata nu şi-a respectat obligaţia de plată, a mai susţinut recurenta, a fost confirmat şi de expertiza care a fost efectuată în cauză, care, la concluziile finale, stabileşte că „la debitul restant se adaugă penalităţi de întârziere".
Faţă de clauza penală stipulată în contract, prin care s-a stabilit procentul de penalitate, recurenta a considerat că respingerea pretenţiilor pentru plata penalităţilor este contrară voinţei părţilor contractante.
Decizia pronunţată de instanţa de apel, în opinia recurentei, este şi nemotivată în fapt şi în drept în ce priveşte respingerea pretenţiilor pentru plata penalităţilor.
Criticile aduse deciziei, a conchis recurenta, o îndreptăţeşte să solicite admiterea recursului şi modificarea deciziei în sensul admiterii acţiunii, aşa cum a fost precizată.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În adevăr, părţile au stipulat în contractul de asociere în participaţiune clauza potrivit căreia intimata se obligă să achite 31,19% din profitul net realizat din exploatarea bunului, dar nu mai puţin de 1550 dolari S.U.A.
De asemenea, au convenit ca, pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate de asociat sau neexecutarea corespunzătoare a acestor obligaţii, să se aplice penalităţi de 1% pentru fiecare zi de întârziere şi respectiv de 2% procent corectat ulterior la 0,2%.
În raport cu aceste prevederi şi cu probele dosarului, instanţa de apel a reţinut succint că penalităţile de întârziere sunt nedatorate pentru motivul că expertiza efectuată în cauză a stabilit că profitul de 31,19%, aşa cum s-a stipulat în contract, s-a achitat. Cu alte cuvinte, clauza agreată de părţi prin contractul de asociere în participaţiune a fost respectată. Din acest punct de vedere, instanţa de apel a stabilit, în alţi termeni, că nici o altă sumă nu se cuvenea recurentei, dar pentru că, în propria cale de atac, nu i se putea crea o situaţie de defavoare faţă de suma deja obţinută ca diferenţă cotă de profit, s-au respins pretenţiile cu privire la plata penalităţilor de întârziere.
La dosarul de fond, expertul a redat situaţia plăţilor efectuate de SC R. SRL din care rezultă că, în perioada de referinţă, suma plătită, rezultată din aplicarea cotei de 31,19 % asupra profitului net realizat, este mai mare, iar pe de altă parte, aceeaşi situaţie, verificată din punctul de vedere al cotei minime de 1550 dolari S.U.A., a dus la stabilirea unei diferenţe de 2389 dolari S.U.A., pe care recurenta a obţinut-o prin hotărârea instanţei de fond.
În ce priveşte penalităţile de întârziere, potrivit clauzei contractuale, acestea sunt datorate numai în ipoteza neexecutării corespunzătoare a obligaţiilor, fără nici o referire la întârzierea în plată.
Dar şi în ipoteza în care s-ar admite că prin „neexecutarea corespunzătoare a obligaţiilor" s-a înţeles şi plata cu întârziere, această ultimă condiţie nu este îndeplinită, întrucât diferenţa de achitat de către intimată s-a stabilit prin raportul de expertiză, deci în cursul procesului, iar suma astfel determinată nu poate fi raportată anterior acestei determinări pentru a aplica sancţiunea cerută de recurentă.
În fine, mai este de reţinut şi împrejurarea că, după ce a fost depus raportul de expertiză, recurenta a depus un set de acte cu calcule şi situaţii proprii, fără să ceară completarea raportului de expertiză sau o nouă expertiză în condiţiile art. 208 şi urm. C. proc. civ.
În aceste condiţii, soluţia a fost pronunţată în conformitate cu probele dispuse de instanţă, cărora le-a fost dată o interpretare corectă, aşa încât motivul prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ. nu se găseşte întemeiat.
În consecinţă, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul pârât Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 1362 din 1 noiembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 7.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4334/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4338/2003. Comercial → |
|---|
