ICCJ. Decizia nr. 4590/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4590/2003
Dosar nr. 2352/2002
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta, societatea de asigurare-reasigurare A.S.T. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC A.J.C. SRL Târgu Mureş, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 29.473 mărci germane cu titlu de despăgubiri pentru accidentul petrecut la 25 iunie 1997.
Pârâta, în calitate de comitent, răspunde pentru repararea integrală a pagubei produsă de prepusul său, vinovat de producerea accidentului.
Completând acţiunea, reclamanta a chemat în judecată pe moştenitorii conducătorului vinovat, decedat ulterior accidentului.
Tribunalul Mureş, prin sentinţa nr. 1393 din 20 octombrie 2000, a respins acţiunea, considerând că reclamanta, deşi îndreptăţită a se regresa împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului şi a moştenitorilor acesteia, nu a făcut dovezi privind cuantumul prejudiciului şi nici dacă evenimentul s-a produs în perioada în care autovehiculul era folosit pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii comerciale pârâte.
Soluţionând apelul declarat de reclamantă, Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia nr. 42/A din 31 mai 2002, a respins cererea.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că dovada prejudiciului s-a făcut în baza unui deviz estimativ, fără a rezulta reparaţiile făcute, iar societatea de asigurare putea achita asiguratului – faţă de clauzele contractuale – suma de 28.807 mărci germane.
Raportul de expertiză a evidenţiat efectuarea lucrărilor, în valoare de 8.823 mărci germane, recuperate de reclamantă de la A.S.R.
Instanţa mai reţine că semiremorca tractată nu a făcut obiectul contractului de asigurare, aşa încât, pentru acest bun, nu există raporturi contractuale, iar răspunderea moştenitorilor şi a societăţii nu poate fi atrasă, întrucât paguba a fost recuperată.
Împotriva hotărârii judecătoreşti astfel pronunţată, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Astfel, recurenta susţine că instanţa a interpretat greşit actele deduse judecăţii, prejudiciul fiind dovedit cu devizul estimativ şi procesul-verbal încheiat de agentul constatator, iar asigurarea a stabilit o valoare de 20% a părţilor componente neavariate.
Întrucât valoarea reparaţiei depăşea cu mult suma asigurată, bunul nu a mai fost reparat, iar plata despăgubirii a avut în vedere devizele estimative.
Aplicând greşit legea, instanţele de fond au ignorat contractul părţilor, care, în cap. IV pct. 14, prevedea că asigurarea se face la sumele declarate de asigurat şi nu au ţinut cont de procesul-verbal încheiat de inspectorul de specialitate.
Critica asupra hotărârii judecătoreşti atacate are în vedere şi acceptarea pură şi simplă a succesiunii, care atrage responsabilităţi în privinţa pasivului succesoral.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Contractul de asigurare încheiat de reclamantă privea acordarea despăgubirilor în cazul producerii riscurilor asigurate în condiţiile de asigurare şi cu excepţia excluderilor expres menţionate.
Potrivit pct. 5 al cap. II primele de asigurare pentru avarii şi furt se reactualizează trimestrial, însă, acestea nu pot depăşi valoarea daunelor ce se cuvin pentru repararea bunului.
Aleatoriu, cu titlu oneros, contractul de asigurare dă dreptul asiguratului să primească o sumă de bani, astfel încât să acopere prejudiciul suferit.
Dauna de asigurare are în vedere numai prejudiciul efectiv suferit, iar, astfel, indemnizaţia de asigurare se achită în considerarea modului în care se stabileşte nivelul despăgubirii.
Evaluarea prejudiciului a fost realizată prin expertiză tehnică, care a stabilit cheltuielile de reparare a autovehiculului la suma de 8.823 mărci germane, sumă de bani primită de la A.S.R. SA, sucursala Mureş.
Expertiza tehnică este un mijloc de probaţiune pentru lămurirea unor împrejurări de care instanţa are nevoie, prin intermediul unor persoane având cunoştinţe specializate. Devizul estimativ şi procesul-verbal de constatare au aproximat valoarea despăgubirilor, fără, însă, a avea un suport ştiinţific de determinare a acestora. Iar instanţa, în considerarea acestei situaţii, a administrat o probă care să stabilească cu exactitate lucrările efectuate şi costurile pentru repararea autotractorului.
În privinţa acceptării succesiunii de către pârâţi, situaţia este lipsită de interes, câtă vreme valoarea prejudiciului efectiv a fost achitată de o altă societate de asigurare, care nu a formulat acţiune în regres.
Aşa fiind, considerând că instanţele de fond au pronunţat hotărâri temeinice şi legale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei 42/A din 31 mai 2002, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.S.T. SA, sucursala Slatina, împotriva deciziei nr. 42 din 31 mai 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 49.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4586/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4595/2003. Comercial → |
|---|
