ICCJ. Decizia nr. 4393/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4393/2003
Dosar nr .522/2003
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 223 din 20 aprilie 2002, Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, a respins acţiunea formulată de reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti împotriva pârâtei S.C. T.M. S.A. Bucureşti pentru plata sumei de 3.096.000.000 lei penalităţi.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arbitral, a reţinut că faţă de clauza compromisorie inclusă în contract şi ţinând seama de faptul că încercarea de conciliere nu a dat rezultat pozitiv, bine reclamanta a sesizat cu soluţionarea litigiului în primă instanţă Curtea de Arbitraj.
Pe fondul cauzei, Tribunalul Arbitral, a reţinut că, probele dosarului confirmă, contrar susţinerilor reclamantei, că, pârâta a realizat în întregime, pentru anul 1998, programul investiţional la S.C. M. S.A. Simeria, aşa cum s-a obligat prin contractul nr. 258/1998, de vânzare – cumpărare de acţiuni, modificat şi completat prin mai multe acte adiţionale succesive, situaţie în care, acţiunea în plata penalităţilor în sumă de 3.096.000.000 lei este nefondată şi a fost respinsă ca atare.
În temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ. reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti, a atacat susmenţionata sentinţă cu acţiune în anulare, susţinând în esenţă că, hotărârea pronunţată, ar încălca ordinea publică, bunele moravuri şi dispoziţii imperative ale legii, cu referire la faptul că, deşi pârâta nu a depus întâmpinare, Tribunalul Arbitral, în loc să o decadă pe aceasta, în conformitate cu dispoziţiile art. 118 C. proc. civ. din dreptul de a mai produce probe şi a mai invoca excepţii, dimpotrivă, a admis cererea acesteia după ce, pricina a rămas în pronunţare şi a repus cauza pe rol, situaţie, care justifică în opinia reclamantei, introducerea acţiunii în anulare, întemeiată pe dispoziţiile legale precizate, cum de asemenea acţiunea în anulare împotriva aceleiaşi sentinţe, este justificată, şi în raport de faptul că, deşi reclamanta a solicitat termen după repunerea cauzei pe rol pentru a-şi formula apărarea faţă de conţinutul întâmpinării depusă de pârâtă, pentru terenul de la 23 aprilie 2002, totuşi Tribunalul Arbitral a procedat, ignorând cererea sa la amânarea pronunţării pentru data de 29 aprilie 2002, timp insuficient pentru formularea unei apărări corespunzătoare şi deci că, în aceste circumstanţe, prin hotărârea dată în cauză i s-a încălcat dreptul la apărare, situaţie care atrage desfiinţarea hotărârii atacate, în baza textului legal menţionat anterior.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, (investită cu soluţionarea cauzei prin hotărâre declinatorie de competenţă), prin Decizia nr. 116 din 28 ianuarie 2003, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anulare, invocată în apărare de pârâta S.C. T.M. S.A. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 223 din 29 aprilie 2002, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. 564/2001, în contradictoriu cu reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti, şi pe cale de consecinţă a respins acţiunea în anulare formulată de reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti împotriva susmenţionatei sentinţe, ca inadmisibilă.
Prin aceeaşi decizie, reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti a fost obligată să plătească pârâtei S.C. T.M. S.A. Bucureşti suma de 199.640.350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în esenţă că, motivele invocate de reclamanta A.P.A.P.S., în sprijinul admiterii acţiunii în anulare, nu se încadrează în dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., şi ca urmare a admis excepţia inadmisibilităţii cererii formulată de reclamantă şi a respins acţiunea în anulare ca inadmisibilă, apreciind totodată că, din moment ce, în soluţionarea pricinii, s-a reţinut, excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anulare este de prisos să mai fie examinate şi celelalte susţineri care vizează fondul cauzei.
Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti, invocând în sprijinul admiterii cererii, dispoziţiile art. 3041 şi art. 364 lit. i) C. proc. civ. precum şi cele ale art. 1128 alin. (2) şi art. 1361 C. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta, reia sub forma criticilor, susţinerile din acţiunea în anulare, precizând, că, în mod greşit, Curtea de Apel Bucureşti, a reţinut în soluţionarea pricinii excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anulare, pe considerentul că, motivele invocate nu se încadrează în dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., deoarece, prin repunerea cauzei pe rol la 2 aprilie 2002, la cererea pârâtei, au fost încălcate dispoziţiile imperative ale art. 118 C. proc. civ., precum şi cele ale art. 39 şi art. 40 din Regulamentul Curţii de Arbitraj, care, impuneau, constatarea decăderii pârâtei din dreptul de a mai depune întâmpinare şi înscrisuri doveditoare, din moment, ce aceste drepturi nu au fost exercitate în termenul prevăzut de lege, şi ca atare, în loc ca Tribunalul Arbitral să pronunţe soluţia în baza dovezilor existente la dosar, a decis greşit repunerea cauzei pe rol şi continuarea judecăţii.
În sfârşit, reclamanta, mai susţine că, soluţia de menţinere a respingerii acţiunii este, criticabilă şi sub aspectul că, deşi reclamanta a solicitat la primul termen după repunerea cauzei pe rol – 23 aprilie 2002, acordarea unui nou termen pentru a-şi formula apărarea în raport de motivele invocate de pârâtă prin întâmpinare, totuşi, instanţa arbitrală i-a respins cererea, astfel că în acest context i s-a încălcat dreptul la apărare.
În concluzie, reclamanta susţine, că faptul că, instanţa arbitrală a dispus, la cererea pârâtei, repunerea cauzei pe rol şi continuarea judecării, în loc să constate că, aceasta a decăzut din dreptul de a formula întâmpinare şi a propune probe, unit şi cu împrejurarea că, potrivit celor expuse mai sus, prin soluţia adoptată i s-a încălcat dreptul la apărare, constituie, contrar celor reţinute de Curtea de apel, motive care se încadrează în dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. şi ca atare, acţiunea în anulare trebuia admisă cu consecinţa desfiinţării hotărârii arbitrale, şi nu respinsă ca inadmisibilă.
În consecinţă, reclamanta A.P.A.P.S., solicită, admiterea recursului, casarea hotărârilor, şi pe fond, admiterea acţiunii, cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei de 1.039.222.000 lei reprezentând penalităţi datorate, ca urmare a nerespectării obligaţiei investiţionale asumată prin clauza 7.7. din contractul de vânzare – cumpărare de acţiuni nr. 258/1999, astfel cum acesta a fost modificat prin acte adiţionale ulterioare.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar rezultă că, Tribunalul Arbitral a fixat termen pentru soluţionarea pricinii la data de 29 martie 2002 când procedura de citare a fost legal îndeplinită şi că pentru studierea actelor de la dosar a dispus amânarea pronunţării soluţiei la data de 2 aprilie 2002.
La data de 1 aprilie 2002 adică în termenul de pronunţare, pârâta S.C. T.M. S.A. Bucureşti, a depus scrisoarea procesuală nr. 2840 din 1 aprilie 2002, la care a anexat o serie de acte, inclusiv actul adiţional din 17 decembrie 2001 (pe care reclamanta nu l-a depus la dosar) din care rezultă că aceasta a realizat programul investiţional pe perioada 1 iulie – 31 decembrie 1998 şi a solicitat repunerea cauzei pe rol.
Prin încheierea din 2 aprilie 2002 Tribunalul Arbitral, a admis cererea pârâtei şi a repus cauza pe rol fixând termen pentru soluţionarea litigiului la 23 aprilie 2002, şi a dispus totodată, comunicarea scrisoarei procesuale către reclamantă, iar pârâtei i-a pus în vedere să depună întâmpinare, astfel că, din cele expuse, rezultă că, instanţa arbitrală, a respectat dreptul la apărare al părţilor, urmând, ca la termenul menţionat, să se discute în contradictoriu toate actele depuse în termenul de pronunţare de către pârâtă.
La data de 23 aprilie 2002, deşi procedura de citare a fost legal îndeplinită, reclamanta nu s-a prezentat, şi cu toate acestea şi în respectarea dreptului la apărare al acesteia, instanţa arbitrală, a amânat pronunţarea hotărârii, pentru ca părţile să depună concluzii scrise pentru data de 29 aprilie 2002.
Or, în contextul, în care, reclamanta nu a depus, anexat acţiunii actul adiţional din 17 decembrie 2001, care a fost înfăţişat de pârâtă la termenul de pronunţare şi care avea o strânsă legătură cu litigiul dedus judecăţii, evident, că, în mod justificat, Tribunalul Arbitral, care este îndrituit în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ. să ordone chiar din oficiu efectuarea unor probe, a dispus repunerea pe rol a cauzei, şi ca atare în mod neîntemeiat, reclamanta susţine că, adoptarea acestei măsuri, ar fi criticabilă, deoarece, instanţa arbitrală, era datoare, ca în conformitate cu dispoziţiile art. 118 C. proc. civ. să, constate că, pârâta a decăzut, din dreptul de a mai depune întâmpinare şi a propune probe în apărare şi nu să procedeze la repunerea cauzei pe rol şi continuarea judecăţii cu nesocotirea dispoziţiilor legale precizate.
Or, dacă ar fi procedat astfel, evident că, Tribunalul arbitral, ar fi pronunţat o soluţie cu încălcarea dreptului la apărare al pârâtei, care din motive obiective confirmate de probele existente la dosar, nu a putut să-şi formuleze apărarea şi să depună întâmpinarea în termenul prevăzut de lege.
În ce priveşte susţinerile reclamantei, în sensul că prin hotărârea adoptată de instanţa arbitrală, i s-ar fi încălcat dreptul la apărare, se constată că nici acestea nu sunt întemeiate, deoarece, la dosar nu se află nici o cerere, prin care aceasta să solicite, aşa cum afirmă (pentru data de 23 aprilie 2002, când a fost fixat termen după repunerea pe rol a cauzei) termen pentru a-şi formula apărarea faţă de motivele invocate de pârâtă în apărare.
Pe de altă parte, din nota de la dosarul de fond, rezultă că, după încheierea dezbaterilor, reclamanta s-a prezentat prin consilier juridic, căruia i s-a adus la cunoştinţă atât termenul la care s-a amânat pronunţarea (29 aprilie 2002) cât şi faptul că poate pune concluzii scrise.
Or, în acest context, se constată că în mod formal, reclamanta, susţine că, prin hotărârea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, i s-ar fi încălcat dreptul la apărare, din moment ce aceasta a avut cunoştinţă atât de termenul fixat pentru soluţionarea litigiului (23 aprilie 2002) cât şi de termenul la care a fost amânată pronunţarea soluţiei (29 aprilie 2002) şi ca atare, avea posibilitatea, aşa cum bine a reţinut Curtea de Apel Bucureşti, să-şi formuleze apărare corespunzătoare.
În concluzie, în mod justificat, instanţa menţionată mai sus, a reţinut că motivele invocate de reclamantă în sprijinul admiterii acţiunii în anulare, privind decăderea pârâtei în baza dispoziţiilor art. 118 C. proc. civ., din dreptul de a depune întâmpinare şi de a invoca excepţii, ca şi cel prin care se susţine că, prin hotărârea arbitrală pronunţată în cauză, s-ar fi încălcat dreptul la apărare al reclamantei, nu pot fi primite, întrucât, în speţă, nu s-a constatat încălcarea unor dispoziţii imperative ale legii, care să poată fi încadrate în prevederile art. 364 lit. i) C. proc. civ., astfel, că bine, s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anulare, invocată de pârâtă în apărare, ca consecinţa respingerii acţiunii în anulare ca inadmisibilă.
Aşa fiind, recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.
În ceea ce priveşte cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, se constată, că aceste pretenţii pot fi valorificate printr-o acţiune separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 116 din 28 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4391/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4398/2003. Comercial → |
|---|
