ICCJ. Decizia nr. 4524/2003. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 4524/2003

Dosar nr. 1258/2003

Şedinţa publică din 19 noiembrie 2003

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 46 din 24 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a fost respinsă ca nefondată contestaţia la executare formulată de S.E., prin care solicitase anularea formelor de executare dispuse de A.V.A.B. asupra apartamentului nr. 2 situat în Bucureşti, proprietatea debitorului.

În esenţă, instanţa de fond a reţinut că contestatorul a dobândit imobilul ca efect al adjudecării din 17 octombrie 2001, urmare licitaţiei organizate de Biroul executori judecătoreşti „B., R. şi B.", intabulându-şi dreptul de proprietate în Cartea funciară a Judecătoriei sector 3 Bucureşti sub nr. 16926 din 23 octombrie 2001.

Asupra acestui imobil pârâta a dovedit că avea un drept real de ipotecă, drept înscris în registrul de transcripţiuni sub nr. 13575 din 3 iulie 1995, pârâta devenind titulara acestui drept în temeiul contractului de cesiune de creanţă încheiat cu B.A. S.A. sub nr. 728005 din 6 decembrie 1999, pentru suma de 129.194,35 dolari SUA, creanţa neperformantă a băncii cesionare asupra debitorului S.C. S.P. SRL.

Întrucât ipoteca pârâtei era de rangul I şi anterioară celei înscrise de contestator sub nr. 2206 din 8 februarie 2001, şi chiar anterioară dobândirii dreptului de proprietate de către contestator, instanţa a reţinut că contestatorul, dobânditor al bunului ipotecat, a dobândit calitatea de garant, ipoteca conferind titularului său un drept de urmărire a bunului în mâna oricui s-ar găsi sau ar trece, conform art. 1790 C. civ.

Instanţa de fond a înlăturat apărările contestatorului reclamant privind calitatea sa de cumpărător de bună credinţă, apreciindu-se că potrivit dispoziţiilor art. 1799, art. 1108, art. 1336 şi art. 1337 C. civ., el are drept de regres împotriva debitorului iniţial, fie în temeiul obligaţiei de garanţie pentru evicţiune, fie în temeiul subrogaţiei în drepturile creditorului.

În ceea ce priveşte prescripţia invocată de contestator, instanţa a reţinut că dreptul de a cere executarea silită de către pârâtă nu este prescris, acest termen fiind de 15 ani conform art. 1786 C. civ., A.V.A.B.- ului nefiind-i aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani deoarece prin Legea nr. 409/2001, art. 13 pct. 5, s-a stipulat pentru creanţele neperformante un termen de prescripţie de 7 ani, termen pe care chiar reclamantul a recunoscut că nu este prescris.

De asemenea, s-a reţinut că contractul de garanţie imobiliară nr. 32813/1995, încheiat între S.C. S.P. SRL şi B.A. nu este nul deoarece el este întocmit şi încheiat în faţa notarului de stat la 30 iunie 1995.

În consecinţă, chiar dacă s-a reţinut că reclamantul a făcut dovada transmiterilor succesive a imobilului fără menţiunea ipotecii băncii, s-a apreciat că pârâta a dovedit că are asupra imobilului o ipotecă de rangul 1, ceea ce îi conferă dreptul de a urmări bunul în mâinile oricui s-ar afla, motiv pentru care contestaţia la executare a fost respinsă.

Nemulţumit de această sentinţă, reclamantul a declarat recurs solicitând modificarea ei, iar pe fond admiterea contestaţiei, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul prezintă cronologic înstrăinările succesive ale imobilului ce face obiectul executării silite contestate şi care a devenit proprietatea sa ca efect al adjudecării, urmare executării silite a debitorilor săi M.M. şi A., debitori ce constituise în favoarea sa o ipotecă în garantarea împrumutului în sumă de 16.280 $ acordat, el adjudecând imobilul în contul creanţei.

Recurentul critică sentinţa de fond, pe care o consideră practic nemotivată deoarece nu răspunde celor invocate de el la pct. 1, 2 şi 3, din cerere, instanţa mulţumindu-se numai să enumere respectivele puncte nu şi să le dezvolte, aşa încât solicită casarea ei în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

De asemenea, recurentul apreciază că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare esenţial pentru dezlegarea pricinii, respectiv la omisiunea A.V.A.B. de a-i notifica cesiunea de creanţă debitorului cedat, obligaţie ce îi incumba potrivit dispoziţiilor art. 1393 C. civ., el având calitatea de terţ faţă de contractul de cesiune de creanţă încheiat între A.V.A.B. şi B.A., aşa încât, în lipsa acestei notificări, titlul invocat de A.V.A.B. nu îi este opozabil, apărare invocată la pct. 2 din acţiune.

Adresa depusă de pârâtă cu nr. 3930 din 7 decembrie 1999 nu face dovada decât a înaintării unei adrese către Executorii judecătoreşti de pe lângă Judecătoria sector 3 şi nu a notificării propriu-zise, dovadă care nu a făcut-o nici măcar cu ocazia dezbaterilor în fond, instanţa omiţând să se pronunţe asupra acestui mijloc de apărare, art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

În final, recurentul apreciază că hotărârea recurată este lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea legii, deoarece pârâta nu putea trece la executarea silită în lipsa notificării cesiunii de creanţă, executare ce încalcă dispoziţiile art. 1794 C. civ., A.V.A.B.-ul având posibilitatea executării şi a celorlalte garanţii constituite în garantarea aceluiaşi credit, respectiv o fabrică de produse lactate, un complex de morărit precum şi un alt apartament ipotecat.

Întrucât înstrăinările apartamentului în litigiu, făcute succesiv la 17 noiembrie 2000 şi apoi la 6 decembrie 2000 s-au făcut în baza unor certificate de carte funciară care atestau că imobilul nu este grevat de sarcini, ca şi cel eliberat cu ocazia acordării de către el a împrumutului prin act autentificat de notar, recurentul consideră că buna sa credinţă în dobândirea acestui imobil este pe deplin dovedită, iar asimilarea lui cu poziţia garantului de către instanţa de fond este greşită, deoarece A.V.A.B.-ului îi devenise opozabilă dobândirea proprietăţii de către el a imobilului în litigiu încă din 23 octombrie 2001, când şi-a transcris în cartea funciară actul de adjudecare.

Recurentul impută instanţei de fond nesocotirea dispoziţiilor art. 518 alin. (3) C. proc. civ. în temeiul cărora ipoteca ce garanta creanţa A.V.A.B. s-a stins în momentul intabulării dreptului său de proprietate asupra imobilului în cartea funciară, drept dobândit ca efect al adjudecării şi nu ca efect al unei simple vânzări cumpărări.

Odată cu recursul formulat recurentul a solicitat şi suspendarea executării până la soluţionarea recursului, cerere ce urmează a se constata ca rămasă fără obiect, având în vedere soluţionarea recursului la termenul de azi.

Alăturat recursului recurentul a depus „nota de constatare" din 6 mai 2003 a judecătorilor inspectori ai Curţii de Apel Bucureşti, urmare sesizării sale din 28 martie 2003, referitoare la înstrăinările succesive ale imobilului urmărit şi condiţiile în care s-au eliberat certificatele de sarcini.

Prin întâmpinare pârâta intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzându-se fiecărui motiv de recurs invocat.

Recursul este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta.

Din contestaţia formulată de reclamant rezultă că acesta a invocat, printre altele, şi faptul că A.V.A.B. nu a făcut dovada notificării cesiunii de creanţă sau a acceptării acesteia de către debitorul cedat S.C. S.P. SRL (pct. 2), motiv pe care deşi instanţa de fond îl enumeră în considerentele sentinţei, în argumentarea soluţiei date menţionează numai că îl „înlătură".

Faptul că instanţa nu răspunde acestui motiv decât sumar nu conduce la concluzia recurentului în sensul că sentinţa recurată nu este motivată, în ansamblu, instanţa analizând apărările contestatorului şi argumentându-şi soluţia dată.

Criticabilă este însă „înlăturarea" acestui motiv invocat de către contestator, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, astfel cum a fost republicată în M. Of., nr. 948 din 24 decembrie 1998 urmare modificărilor aduse prin Legea 409/2001, „cesiunea creanţelor bancare neperformante este supusă dispoziţiilor art. 1391 şi urm. C. civ." şi „are ca efect principal subrogarea A.V.A.B. în toate drepturile principale şi accesorii ale creditorilor cedenţi", menţionându-se expres în alin. (3) al aceluiaşi art. 13 obligativitatea notificării debitorilor cedaţi de către A.V.A.B. în formă scrisă, în termen de 10 zile de la efectuarea cesiunii.

Abia după îndeplinirea acestei cerinţe a notificării cesiunii către debitor, cesionarul poate opune dreptul său unui terţ, după cum prevăd dispoziţiile art. 1393 C. civ., contestatorul de faţă având calitatea de terţ, el fiind dobânditorul bunului prin adjudecare, bun ce fusese ipotecat de o cu totul altă persoană în favoarea cedentului.

Din dosarul de fond rezultă că la termenul din 7 aprilie 2003 instanţa a solicitat pârâtei să facă dovada notificării cesiunii de creanţă debitorului cedat, sens în care aceasta a depus copia unei adrese către serviciul executori judecătoreşti ai Judecătoriei sector 3 Bucureşti prin care i s-ar fi înaintat notificarea nr. 3930 din 7 decembrie 1999 către S.C. S.P. SRL.

Din verificarea acestei adrese rezultă nu numai că ea nu poartă un număr şi dată de emitere, dar nici nu se face dovada că ar fi fost înregistrată la instanţă, numai în aceste condiţii ea putând proba notificarea efectivă, cu atât mai mult cu cât în nici o fază procesuală pârâta nu a produs notificarea nr. 3930/1999, iar contestatorul a contestat existenţa ei.

În raport de aceste considerente, curtea apreciază critica drept întemeiată, soluţia de fond fiind greşită, deoarece numai după îndeplinirea cerinţei stipulată în art. 13 alin. (3) din OUG nr. 51/1998 cesionarul, respectiv A.V.A.B. -ul putea opune dreptul său unui terţ, conform dispoziţiilor art. 1393 C. civ., contestatorul de faţă având calitatea de terţ după cum a recunoscut chiar pârâta cu ocazia dezbaterilor asupra fondului, conform celor consemnate în încheierea din 21 aprilie 2003.

Întemeiată este şi critica contestatorului privind greşita aplicare a legii, deoarece instanţa a trecut cu uşurinţă peste apărările contestatorului privind modul şi condiţiile în care acesta a dobândit proprietatea asupra imobilului ipotecat, respectiv ca efect al unei adjudecări urmare unei licitaţii publice desfăşurată de executorul judecătoresc la 17 octombrie 2001, executare necontestată de A.V.A.B.

La data ţinerii acestei licitaţii publice A.V.A.B., ce avea ipotecă asupra imobilului, se putea înscrie la distribuire preţ sau putea contesta executarea pornită de un alt creditor, lucru pe care nu l-a făcut, aşa încât justificat contestatorul de faţă îi invocă dreptul său de proprietate asupra imobilului dobândit ca efect al adjudecării, opozabil erga omnes ca efect al intabulării făcute sub nr. 16926 din 23 octombrie 2001 în Cartea Funciară a Judecătoriei sector 3.

Potrivit dispoziţiilor art. 518 alin. (3) C. proc. civ. de la data intabulării actului de adjudecare „imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanţă", ipotecile şi celelalte sarcini reale ce grevau imobilul radiindu-se din oficiu, potrivit dispoziţiilor alin. (4) al aceluiaşi art. 518 C. proc. civ.

Cum actul de adjudecare intabulat, necontestat de pârâtă, conferă contestatorului dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului, liber de orice sarcini sau ipoteci, curtea apreciază că cererea acestuia de a se anula formele de executare silită pornite de A.V.A.B. la 28 ianuarie 2003 este întemeiată motiv pentru care recursul urmează a fi admis, iar sentinţa de fond modificată în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., în sensul admiterii contestaţiei şi anulării formelor de executare dispuse asupra imobilului situat în Bucureşti.

Cât priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 1794 C. civ., invocată pentru prima dată în recurs de contestator, curtea apreciază că nu poate analiza această apărare, deoarece ea nu a fost invocată la fond, dispoziţiile art. 48 alin. (3) din OUG nr. 51/1998 republicată, interzicând acest lucru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare executare.

Admite recursul declarat de contestatorul S.E. împotriva sentinţei nr. 46 din 24 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.

Schimbă în tot sentinţa.

Admite contestaţia la executare şi dispune anularea formelor de executare iniţiate de A.V.A.B. Bucureşti cu privire la imobilul situat în Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4524/2003. Comercial