ICCJ. Decizia nr. 4535/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4535/2003
Dosar nr. 8318/2001
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.C. A.D. S.A. Piteşti a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. I. SRL Piteşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să-i plătească suma de 95.874.391 lei cu titlu de contravaloare deşeuri metalice şi 34.597.391 lei penalităţi de întârziere ce reprezintă tarif de utilizare a vagoanelor, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 33/C din 15 ianuarie 2001, Tribunalul Argeş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că pârâta nu a semnat de cumpărarea deşeurilor metalice, iar reclamanta nu a dovedit contrariul, astfel că obligaţia de plată a pârâtei nu poate fi reţinută.
Prin Decizia nr. 430/A/C din 27 iunie 2001, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelul declarat de reclamantă şi a modificat în parte sentinţa tribunalului, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei pentru suma de 95.874.391 lei preţ.
A menţinut în rest sentinţa, cu privire la penalităţi.
A obligat-o pe intimata pârâtă să-i plătească apelantei reclamante suma de 7.748.500 lei cheltuieli de judecată la fond şi în apel.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că din facturile depuse de reclamantă, privind contractul şi actul adiţional nr. 2/2000 rezultă fără dubiu că pârâta a primit produsele, fapt ce se coroborează cu recunoaşterea pârâtei.
Privind penalităţile a reţinut că acestea nu sunt datorate pentru că în actul adiţional s-a inserat clauza conform căreia reclamanta nu va calcula penalităţi la extrasul de cont, obiect al acţiunii.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs atât reclamanta, cât şi pârâta.
În recursul său, reclamanta critică Decizia curţii de apel, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei atacate şi, în consecinţă, obligarea intimatei pârâte şi la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 155.398.794 lei, precum şi a cheltuielilor de judecată pe care ea le-a efectuat până în prezent.
Recurenta reclamantă susţine astfel în esenţă că extrasul de cont invocat de instanţă nu face obiectul acţiunii, fiind vorba despre alte facturi şi alt extras de cont, ce au fost emise ulterior, în lunile martie şi aprilie 2000, neputând fi astfel tratate prin prisma prevederilor actului adiţional nr. 2 din 28 februarie 2000.
Totodată, arată că la art. 17 din contract s-au prevăzut penalităţi de 0,5% pe zi de întârziere şi, deci, pârâta datorează 34.597.061 lei, sumă care reactualizată conform art. 43 C. com. coroborat cu prevederile art. 8 şi art. 17 din contract sunt în cuantum de 155.398.794 lei penalităţi reactualizate.
Pârâta, în recursul său, critică aceeaşi decizie pronunţată de curtea de apel, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi solicitând casarea acesteia şi menţinerea hotărârii pronunţate de tribunal.
Recurenta pârâtă susţine că s-a încheiat actul adiţional, cu consecinţa prelungirii termenului contractual până la o dată la care urma să se reia livrarea integrală a deşeurilor, ceea ce în fapt nu s-a mai întâmplat şi, ca atare, neexecutându-se propriile obligaţii, acţiunea reclamantei este neîntemeiată.
Recursul reclamantei este fondat.
Astfel, din examinarea actelor dosarului rezultă că într-adevăr atât debitul de 95.871.391 lei, cât şi penalităţile calculate privesc alte facturi decât cele reţinute de instanţa de apel, respectiv facturile nr. A 2344940 din 31 martie 2000, A 2344941 din 31 martie 2000 şi A 2344964 din 5 aprilie 2000, iar extrasul de cont prin care acestea au fost comunicate intimatei pârâte poartă nr. 089290/2295 din 15 iunie 2000 şi nu nr. 291/089290 din 10 ianuarie 2000.
În consecinţă, greşit s-a reţinut că operează clauza înscrisă în actul adiţional nr. 2/2000, în conformitate cu care reclamanta nu va calcula penalităţi la extrasul de cont nr. 291/0890 din 10 ianuarie 2000, obiect al acţiunii, pentru că obiectul acţiunii îl reprezintă extrasul de cont nr. 089290/2295 din 15 iunie 2000, fiind deci ulterior actului adiţional nr. 2 încheiat la 28 februarie 2000.
Se mai reţine de asemenea că pârâtei i s-a solicitat să comunice eventualele obiecţii privind achitarea debitului, solicitare care a rămas fără răspuns, iar în ce priveşte raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză reclamanta a formulat obiecţiuni, cerând completarea sau refacerea raportului de expertiză, instanţa respingând nejustificat completarea probatoriului administrat, de vreme ce nu era pe deplin lămurită asupra pretenţiilor formulate de reclamantă, fapt confirmat prin soluţia pronunţată privind penalităţile de întârziere pretinse.
În consecinţă, faţă de considerentele mai sus arătate, urmează a se concluziona că penalităţilor solicitate de reclamantă le sunt aplicabile prevederile art. 8 şi art. 17 din contract şi nu cele ale actului adiţional mai sus menţionat, fiind datorate în cuantumul pretins, de 34.597.061 lei.
Nu se sunt însă aplicabile dispoziţiile art. 43 C. com. pentru a fi acordate în cuantum de 155.398.794 lei, aşa cum susţine recurenta reclamantă, pentru că ea nu a investit instanţa de fond cu o astfel de cerere şi ca urmare nu poate solicita reactualizarea sumei, direct în recurs, trecând peste celelalte faze procesuale.
Astfel fiind, în ce o priveşte pe reclamantă, recursul său va fi admis şi se va modifica Decizia civilă de apel în sensul arătat, menţinându-se celelalte dispoziţii ale deciziei şi obligându-se recurenta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată datorate în recurs.
În ce priveşte recursul declarat de pârâtă se reţine că motivele de recurs formulate nu pot fi analizate, întrucât aceasta nu a dat curs obligaţiei prealabile judecării cererii, aşa cum a fost dispusă de instanţă şi anume aceea de a achita taxele de timbru legal datorate.
Astfel, deşi recurentei pârâte i s-a pus în vedere să achite 3.198.731 lei taxă judiciară de timbru şi 30.000 lei timbru judiciarnu şi-a îndeplinit această obligaţie până astăzi, data judecării recursului,împrejurare în care făcându-se aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din OG nr. 32/1995, recursul declarat în cauză de pârâtă va fi anulat, ca netimbrat.
Drept urmare, se va admite recursul reclamantei şi se va modifica în parte Decizia recurată în sensul că va fi obligată recurenta pârâtă la plata sumei de 34.597.391 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, către recurenta pârâtă, menţinându-se celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Va fi de asemenea obligată recurenta pârâtă să-i plătească recurentei reclamante 4.980.476 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Recursul pârâtei contra aceleiaşi decizii a curţii de apel va fi anulat, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A.D. S.A. Mioveni împotriva deciziei nr. 430/A/C din 27 iunie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, modifică în parte Decizia recurată în sensul că obligă pârâta S.C. I. SRL Piteşti şi la plata sumei de 34.597.391 lei cu titlu de penalităţi de întârziere.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Obligă pârâta S.C. I. SRL Piteşti să plătească recurentei suma de 4.980.476 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta S.C. I. SRL Piteşti împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4533/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4542/2003. Comercial → |
|---|
