ICCJ. Decizia nr. 4591/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4591/2003
Dosar nr. 2353/2002
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.C. E.C. SRL Bucureşti a chemat în judecată pe pârâtele S.C. F.O. SRL Bucureşti şi S.C. C. S.A. Arad, solicitând obligarea la plata sumei de 570.000.000 lei în solidar, reprezentând diferenţă din contract de antrepriză, instituirea unui sechestru asigurator asupra imobilului situat în Bucureşti, până la concurenţa sumei de 570.000.000 lei.
Prin sentinţa nr. 1774 din 6 martie 2001 a Tribunalului Bucureşti a fost admisă acţiunea reclamantei şi au fost obligate pârâtele la plata în solidar a sumei de 570.000.000 lei contravaloare lucrări şi la 21.095.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a executat lucrările la care s-a obligat, pârâta S.C. C. S.A. Arad în calitate de antreprenor general a avizat centralizatoarele de plată şi situaţiile de lucrări şi a fost de acord ca plăţile să se facă de către beneficiarul lucrării direct în contul subantreprenorului.
Pârâtele au declarat apel împotriva sentinţei nr. 1774 din 6 martie 2001 a Tribunalului Bucureşti.
Prin Decizia nr. 130 din 3 septembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelurile, în sensul că a schimbat sentinţa atacată, reducând suma la care pârâtele sunt obligate în solidar, de la 570.000.000 lei la 534.894.000 lei.
Pârâta S.C. C. S.A. Arad a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 - 10 C. proc. civ., modificarea deciziei, înlăturarea răspunderii solidare a pârâtelor, deoarece lucrările suplimentare au fost executate pentru beneficiara S.C. F.O. SRL Bucureşti, peste lucrările pentru care s-a obligat S.C. C. S.A. Arad.
Recursul este nefondat.
Pârâta S.C. F.O. SRL Bucureşti, beneficiara lucrărilor executate, a înaintat reclamantei o ofertă de stingere a creanţei stabilită prin Decizia nr. 130 din 3 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a efectuat o expertiză pentru stabilirea sumei real datorate, după scăderea sumelor datorate de reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel şi s-a achitat contravaloarea lucrărilor, în patru rate lunare (mai, iunie, iulie, august 2003).
Faţă de cele de mai sus, recursul declarat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. Arad împotriva deciziei nr. 130 din 3 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 4589/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4594/2003. Comercial → |
---|