ICCJ. Decizia nr. 4618/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4618/2003
Dosar nr. 1747/2002
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2003
Asuprarecursului se reţin următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Arbitrajul Camerei de Comerţ Industrie şi AgriculturăGalaţi,sub nr. 1472/2001 S.I.R.N. Galaţi a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o vada încontradictoriu cuAdministraţiaFluvială a Dunării de Jos Galaţi să oblige pârâta la plata sumeide 1.406.242.524 lei reprezentând valoarea reactualizatăa sumelor la care a fostobligată prin hotărârea nr. 105/1999.
Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Galaţi, prinhotărârea nr. 34 din 17 decembrie 2001 a admis în parteacţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 173.254.640 lei cu 7.402.378 leicheltuieli de judecată.
S-a reţinut că pârâta datorează rata inflaţiei pentru sumelela care a fost obligată prin hotărârea nr. 105/1999,plătite cu întârziere, doar pe trei ani anterioriintroducerii acţiunii şi nu din 1996 când trebuiauachitatesumele la care a fostde prin hotărârea nr.respectivă.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia civilă nr. 343 din 4 aprilie 2002 a respinsca nefondată, acţiunea în anulare formulatăde reclamantă împotrivahotărârii nr. 134/2001.
S.C. S.I.R.N. adeclaratrecurs împotriva deciziei arătând înesenţă că s-a reţinut greşit deinstanţă căacţiunea în anulare nuîntruneştecondiţiile prevăzute de art. 364 lit. f) şi i) pentruafi admisă.
Audoveditcăhotărârea nr. a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale privindprescripţia. Reactualizareasumelor la care a fostobligatăpârâtaprinhotărârea nr. 105/1999 trebuiasă facăpentru perioada1996 -31 decembrie 2001data emiterii hotărâriiîn cauză.
- Reactualizarea trebuia făcută atât pentru debit cât şi pentru sumele privind cheltuielile dejudecată.
- Se critică de asemeniaspecteale expertizei efectuată în cauză, solicitându-se în final obligareaintimatei la plata sumei de2.513.312.398 lei.
Recursul a fost admis pentru următoarele motive:
Din acţiuneasoluţionată prinhotărârea nr. 105 din 22 iulie1999,irevocabilă, se reţine că, S.C. S.I.R.N. a chemat în judecatăAdministraţia Fluvială aDunării de Jos pentru refuzul la plată afacturii nr. 2352466 din 10 august 1996. Acţiuneaa fost admisă, pârâta fiindobligată laplata sumei de 98.390.790 lei debit, 400.000 leicontravaloare expertiză şi 3.616.642 lei cheltuieli de judecată.
Sumele respective au fost achitate de pârâtă în iulie 2000.
Prin hotărârea nr. 134/2001, pronunţată încauză, s-aconsiderat că, înraportdedata promovării acţiunii, respectiv 31 august 2001, contravaloarea ratei inflaţiei pentru debitul din hotărârea nr. 105/1999, se datorează pe ultimii trei anianteriori promovării acţiunii, perioada 1996 – 1998 fiind prescrisă.
S-amaistabilit căsumele datorate cutitlu decheltuieli de judecată – expertiză – nu pot fiindexate fiind accesorii ale debitului.
Hotărârea a fost confirmată de Curtea de Apel Galaţi care a reţinut că acţiunea în anulare nu întruneştecondiţiile prevăzute deart. 364 lit. f) şii) C. proc. civ.
Decizia a fost pronunţată cuîncălcareadispoziţiilor imperative aleDecretului nr. 167/1954.
Prin hotărârea nr. 105/1999s-a stabilit irevocabil că pârâta datora sumele pentrucare a fostemisă în sarcinasa factura nr. 2352466 la data de 10 august 1996.
În aceste condiţii, termenul de prescripţiepentru plata sumeirespectivea fost întreruptpetot parcursul judecării cauzei conform art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1954, motiv pentru care pârâtadatorează rata inflaţiei pe toată această perioadă până la achitareaintegrală a debitului, respectiv iulie 2000. Rata inflaţiei trebuia de asemeniaplicată şi la sumele privindcontravaloarea expertizei şi cheltuielile dejudecată, fiind accesoriiledebitului principalurmeazăsoarta acestuia.
Pentru motivele arătate, s-a admis recursul a fostmodificată Decizia recurată în sensul că a fost admisă acţiunea în anulare, s-a schimbat în partehotărârea nr. 134/2001în sensul că pârâtava fiobligată la plata sumei de 1.310.243.629 lei reprezentândvaloarea reactualizată a tuturorsumelor lacare a fost obligată pârâta prin hotărârea nr. 105/1999, pe perioadaaugust 1996 -iulie2000 (conformraportului de expertiză) menţinându-se celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Criticile cu privire laexpertizaefectuatăîn cauză şi vizândobligareaintimatei la platasumei de 2.513.312.398 leinu se încadreazăîn dispoziţiileart. 364 C. proc. civ. şi nicinu au fostinvocate prin acţiunea în anulare.
În baza art. 274 intimata urmeazăa fi obligată şi laplata cheltuielilor de judecată în sumă de26.123.500 lei (recurs şi apel).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. S.I.R.N. S.R.L. Galaţi împotriva deciziei nr. 343 din 4 aprilie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, modifică Decizia atacată în sensul că admiteacţiunea în anulare. Schimbăîn parte hotărârea arbitrală nr. 134 din 17 decembrie2001 a Camereide Comerţ Industrie şi Agricultură Galaţi în sensulcă obligăpârâtala plata sumei de1.310.243.629 leireprezentând valoarea reactualizată a sumelor la carea fostobligată prinhotărârea nr. 105 din22 iulie 1999 a Arbitrajului de le lângăCameradeComerţ,Industrie şi AgriculturăGalaţi.
Menţinecelelaltedispoziţii ale hotărârii.
Obligăintimata la 26.123.500 leicheltuieli dejudecatăîn apel şi recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi25 noiembrie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 4616/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 462/2003. Comercial → |
---|