ICCJ. Decizia nr. 4621/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4621/2003
Dosar nr. 1748/2001
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2003
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bistriţa, reclamanta S.C. S.E. S.A. Fieni a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. R. S.A. Târgovişte pentru ca prin sentinţa care se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 417.788.332 lei reprezentând penalităţi de întârziere pentru neplata la termen a preţului produselor livrate şi la 22.478.951 lei dobânzi.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că i-a livrat pârâtei, diferite cantităţi de lămpi electrice şi că preţul cuprins în facturile emise pentru decontare a fost achitat cu întârziere.
La rândul său pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat compensarea debitelor reciproce la nivelul sumelor devenite certe, lichide şi exigibile şi urmare acestor compensări să fie obligată reclamanta să-i plătească 69.429.672 lei contravaloare facturi şi 592.789.583 lei penalităţi de întârziere.
Urmare probelor administrate în cauză, instanţa de fond prin sentinţa nr. 662 din 29 august 2000 a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 595.506 leidobânzi, sumă ce a fost stabilită de expertizadispusă în cauză.
Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâtă iar reclamanta a fost obligată să-i plătească 87.318.346 lei contravaloare produse conform aceluiaşi raport de expertiză.
Cheltuielile de judecată au fost compensate în parte iar reclamanta – pârâtă a fost obligată să-i plătească pârâtei – reclamante suma de 5.824.550 lei cu acelaşi titlu.
Instanţa de fond, în considerentele sentinţei a reţinut în esenţă că penalităţile de întârziere nu pot fi acordate întrucât raporturile juridice dintre părţile în proces nu au fost stabilite pe baza unui contract în care să fie inserată o clauză penală. Pentru sumele plătite cu întârziere s-au acordat dobânzi în cuantum de 595.506 lei.
Cererea reconvenţională a fost admisă cu motivarea că pârâta la rândul său i-a livrat reclamantei produse pe care aceasta din urmă le-a achitat numai în parte, restanţa fiind în sumă de 87.318.347 lei.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Ploieşti care prin Decizia nr. 1103 din 12 decembrie 2000 a respins ca nefondat apelul reclamantei S.C. S.E. S.A. Fieni.
Instanţa de apel a înlăturat ca nefondate criticile privind neconvocarea apelantei la efectuarea expertizei, faţă de dovezileaflate în dosarul de fond.
De asemenea a fost înlăturată şi critica privind existenţa clauzei penale înscrisă pe facturile emise pentru decontarea preţului cu motivarea că aceasta nu îndeplineşte condiţiile unei convenţii accesorii.
Cât priveşte dobânzile instanţa de apel a stabilit că au fost corect acordate pentru debitul care a rămas în urma compensării.
A fost înlăturată şi critica prin care s-a susţinut că în cererea reconvenţională s-a acordat mai mult decât s-a cerut motivat de faptul că în conformitate cu art. 132 alin. (2) C. proc. civ., pârâta şi-a precizat câtimea obiectului cererii de la 69.429.672 lei la 87.318.347 lei.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs, reclamanta S.C. S.E. S.A. Fieni care a invocat motive de netemeinicie şi nelegalitate atât a soluţiei pronunţată de instanţa de apel cât şi a sentinţei fondului.
1. Instanţa de apel a menţinut hotărârea primei instanţe, bazată aproapeîn întregime pe un act procedural îndeplinit cu nerespectarea formelor legale prevăzute de art. 304 alin. (5) C. proc. civ. În concret recurenta a susţinut că raportul de expertiză a fost întocmit cu nerespectarea condiţiilor impuse de codul de procedură civilă referitoare la convocarea părţilor.
Recurenta şi-a exprimat şi dezacordul în legătură cu considerentu.
reţinut de instanţa de apel referitor la interpretarea dispoziţiilor art. 208 C. proc. civ. potrivit căruia expertul este cel care apreciază dacă este necesar ca la efectuarealucrării să fie convocate părţile.
Mai susţine recurenta că de vreme ce a fost convocată la efectuarea expertizei înseamnă că s-a considerat necesarăprezenţa la efectuarea lucrărilor expertizei.
- Critica este nefondată întrucât aşa cum corect a reţinut instanţa de apel la fileledin dosarul de fond sunt dovezile de convocare.
Din verificarea încheierilor de şedinţă se poate observa că recurenta prin apărător nu a invocat nerespectarea de către expert a dispoziţiilor procedurale referitoare la convocarea părţilor în vederea efectuării lucrării.
De altfel, susţinerile recurentei sunt contradictorii întrucât pe de o parte contestă faptul înştiinţării de către expert iar, pe de altă parte, confirmă că această înştiinţare a fost făcută, expertul însuşi apreciind că este necesarăprezenţa părţilor.
În fine, neregularitatea criticatăde recurentă trebuia invocată până la prima zi de înfăţişare înainte de a fi puse concluzii în fond, ori aşa cum s-a mai arătat, aceasta nu a fost invocată în condiţiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ. ci, dimpotrivă, la ultimele termene, reprezentantul recurentei a stăruit pentru soluţionarea cauzei opunându-se la cererile de amânare formulatede intimata pârâtă.
În consecinţă, motivul de casare prevăzut de art. 304 alin. (5) C. proc. civ. este nefondat.
2. Instanţele au acordat pârâtei în cererea reconvenţională, mai mult decât s-a cerut, motiv prevăzut de art. 304 alin. (6) C. proc. civ.
În argumentarea acestui motiv recurenta a susţinut că pârâta, în cererea reconvenţională a solicitat 69.429.672 lei contravaloare marfă şi 529.789.583 lei penalităţi iar instanţele au admis cererea pentru o sumă mai mare deşi cererea reconvenţională nu a fost precizată, conform sumei majorate ce s-a acordat, cu respectarea art. 132 C. proc. civ.
- Critica este nefondată întrucât, aşa cum rezultă din lucrările dosarului, pârâta intimată şi-a majorat câtimea obiectului cererii de la 69.429.672 lei la 87.318.347 lei aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel în considerentele deciziei.
Potrivit art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., cererea nu se socoteşte modificată când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii, aşa încâtnefiind în discuţie întregirea sau modificarea cererii în sensul (pct. 1) al aceluiaşi articol nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia solicitarea sumei de 87.318.347 lei cu titlu de preţ nu putea fi făcută decât până laprima zi de înfăţişare .
3. Hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicareagreşită a prevederilor referitoare la compensare(art. 1143 C. civ.) cât şi a prevederilor referitoare la clauza penală (art. 1066 C. civ.) motiv prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ.
În concret, recurenta a susţinut că era în drept să solicite penalităţi deîntârziere câtă vreme dovada contractului de vânzare – cumpărare în sens de negotium iuris se poate proba şi cu facturile emise pentru livrarea mărfii pe care a fost inserată clauza penală.
- Şi această critică este nefondată întrucât clauza penală este oconvenţie accesorie cu caracter sancţionator care trebuia să exprime neîndoielnic voinţa ambelor părţi.
În speţă, prin menţiunea pe factură a clauzei penalizatoare, reclamanta şi-a exprimat propria sa voinţă de a sancţiona întârzierea în livrare. Aşa cum ea însăşi a susţinut, factura ca document de decontare constituie probă în sens de negotium iuris în măsura în carea fost acceptată.
Ca orice înscris sub semnăturăprivată factura face dovadă în legătură cu existenţaraportului juridic şi cuexecutarea operaţiunii care constituie obiectul ei.
Cu alte cuvinte menţiunile din factură se limitează la felul mărfii cantitate, calitate, preţ etc., fără să înlocuiască prin conţinutul său convenţia pe care se bazează, în speţă, fără să înlocuiască acordul de voinţă necesar într-o convenţie accesorie.
Problema dobânzilor pe care recurenta a inserat-o în aceeaşi critică a fost corect soluţionată de instanţa de apel care a avut în vedere că obligaţiile din cererea principală s-au stins prin compensare conform constatărilor şi calculelor din raportul de expertiză,necontestate.
Întrucât între părţile în proces au avut loc livrări reciproce, fie şi în contrapartidă, acceptate cantitativ şi calitativ, expertiza a stabilit soldul acestor obligaţii corelative sub aspect valoric aşa încât susţinerile recurentei referitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 1143 C. civ. sunt lipsite de conţinut şi neargumentateîn concret.
În considerenteledeciziei, cu privire la compensare, nu există nici o confuzie referitoare la termenul şi modalitatea de stingere a obligaţiilor reciproce prin compensare care, aşa cum s-a mai arătat, a avut ca fundament expertiza efectuată în cauză.
De altfel, aceste probleme nu au fost puse în faţa celor două instanţe şi întrucât recursul nu are caracter devolutiv nu pot fi supuse spre analiză, pentru prima dată în faţa instanţei de recurs.
Întrucât criticile s-au dovedit a fi neîntemeiate potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. S.E. S.A. Fieni împotriva deciziei nr. 1103 din 12 decembrie 2000 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi comercial.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi26 noiembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 462/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4622/2003. Comercial → |
|---|
