CSJ. Decizia nr. 464/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 464/2003
Dosar nr. 2189/2001
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 434/ C din 10 mai 2000 a Tribunalului Mehedinţi, a fost admisă, în parte, acţiunea reclamantei S.C. S. S.A. Drobeta Turnu Severin, iar pârâta S.C. R. S.R.L. Caransebeş a fost obligată la plata sumei de 197.690.426 lei, rest de preţ din lucrările efectuate şi recepţionate de beneficiar şi pentru care pârâta a încasat preţul de la acesta, dar nu a mai plătit pârâtei, subantreprenor, contravaloarea lor.
Cererea privind plata penalităţilor de întârziere a fost respinsă cu motivarea că actul adiţional nr. 138 din 2 noiembrie 1998 este nul, nefiind semnat de pârâtă.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 8 din 11 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, iar sentinţa tribunalului a fost schimbată în sensul admiterii în parte a pretenţiilor reclamantei în limita sumei de 56.070.365 lei cu cheltuieli de judecată aferente, fiind menţinută soluţia cu privire la penalităţi.
Instanţa de apel a apreciat, în temeiul expertizei efectuată la fond, că din cei 3.520 mc de balast folosiţi în terasare, pârâta a achitat doar 2.972 mc, aşa încât datorează diferenţa de 584 mc în valoare de 32.982.568 lei reclamantei, sumă care, reactualizată, însumează 56.070.365 lei.
Nemulţumită de această decizie, reclamanta a declarat recurs solicitând casarea ei şi menţinerea sentinţei de fond.
Recurenta critică interpretarea dată de instanţa de apel expertizei efectuată la fond, probă contradictorie în raport de cele stipulate în contractul de subantrepriză nr. 1 R /1998, art. 2 pct. 2, actul adiţional nr. 2 R /1998 şi convenţia nr. 13 din 25 ianuarie 1999, precum şi procesul verbal de recepţie finală încheiat între beneficiarul lucrării şi societatea pârâtă, antreprenorul lucrărilor.
Potrivit acestor acte, cantitatea de balast necesară lucrărilor era de 5.972 mc în valoare de 750.000.000 lei (act adiţional nr. 2 R /1998), cantitatea ce s-a confirmat de către pârâtă a fi fost folosită în totalitate în lucrări, aceasta semnând devizele respectivelor lucrări dar că, ulterior, pârâta nu a plătit decât 2.692 mc, refuzând achitarea contravalorii restului de 3.280 mc balast, deşi prin convenţia nr. 13 din 25 ianuarie 1999, a recunoscut că datorează 185.245.285 lei reclamantei.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursului susţinând că actul adiţional 2 R/1998 nu şi-a produs efectele deoarece pârâta nu şi-a dat acordul pe aspectul valorii lucrărilor, iar prin convenţia 13 din 25 ianuarie 1999, ea a fost de acord cu acceptarea situaţiei de plată doar în condiţiile în care reclamanta va efectua remedierile impuse de comisia de recepţie, remedieri pe care le-a efectuat ulterior pârâta şi nu reclamanta.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Litigiul de faţă s-a ivit între subantreprenor (reclamanta) şi antreprenor (pârâta) în legătură cu o diferenţă de preţ din valoarea lucrărilor de pietruire a unui drum comunal al cărui beneficiar fost Consiliul Judeţean Mehedinţi.
Deşi la instanţa de fond s-a făcut o expertiză, instanţa nu a validat expertiza apreciind că concluziile expertului sunt în contradicţie cu actele dosarului, în timp ce instanţa de apel a validat expertiza şi a înlăturat actele încheiate între părţi.
Soluţia instanţei de apel este greşită şi în contradicţie cu actele încheiate între părţi şi care le sunt opozabile şi pe care expertul le-a înlăturat nejustificat, concluzionând că lucrările n-au fost corespunzătoare calitativ.
Astfel, aşa cum susţine şi recurenta, prin actul adiţional nr. 2 R /1998, semnat şi de pârâtă, părţile au convenit că valoarea lucrărilor este de 750.000.000 lei, preţ care, ulterior, s-a majorat în temeiul art. 2. 2 din acelaşi contract la 1.817.439.498 lei, preţ achitat integral pârâtei de către beneficiar.
Ulterior, la 25 ianuarie 1999, pârâta a recunoscut că mai datorează reclamantei 185.245.285 lei, dar nu şi-a respectat această obligaţie, sumă ce urma să fie achitată după efectuarea remedierilor.
Câtă vreme lucrarea a fost preluată şi recepţionată de beneficiar fără obiecţiuni, se prezumă că reclamanta a efectuat remedierile necesare, remedieri pe care pârâta n-a probat că le-ar fi efectuat ea, aşa cum a susţinut.
În raport de aceste dovezi, expertul a apreciat greşit că suma pe care pârâta ar mai datora-o ar fi de 56.070.365 lei şi că lucrarea n-ar fi fost corespunzătoare, preluarea lucrării de către beneficiar probând contrariul.
În temeiul acestor considerente, Curtea apreciază că soluţia corectă este cea a instanţei de fond, motiv pentru care recursul va fi admis, iar Decizia din apel modificată în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în sensul respingerii apelului pârâtei ca nefondat, instanţa de apel însuşindu-şi greşit concluziile expertului, concluzii contrare convenţiilor părţilor şi chiar recunoaşterii pârâtei prin actul nr. 13 din 25 ianuarie 1999.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., intimata–pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată din recurs, cheltuieli reprezentând taxele de timbru aferente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. S. S.A. Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 8 din 11 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, modifică Decizia atacată, în sensul că respinge apelul pârâtei S.C. R. S.R.L. Caransebeş.
Obligă intimata–pârâtă S.C. R. S.R.L. Caransebeş să plătească recurentei–reclamante suma de 7.192.204 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4638/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4640/2003. Comercial → |
|---|
