CSJ. Decizia nr. 614/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 614/200.
Dosar nr. 170/2003
Şedinţa din camera de consiliu de la 4 februarie 2003
Asupra conflictului negativ de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 5459 din 7 martie 2002 la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta S.C. E.D.F. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta C.N. A.I.B.O. SA Otopeni, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta la prelungirea termenelor de închiriere asupra locaţiilor, enumerate în lipsa anexă, în care societatea reclamantei îşi desfăşoară activitatea comercială, în regim vamal special, pentru încă o perioadă de 10 ani, conform art. 6 din statutul societăţii;
- obligarea pârâtei la plata de daune interese, estimate la aproximativ 400.000 dolari S.U.A. cu titlu de prejudiciu real şi la plata beneficiului nerealizat de care a fost lipsită societatea, calculate pentru perioada 2001 - februarie 2002 şi rezultate ca urmare a condiţiei culpabile a pârâtei privind prelungirea locaţiilor.
- obligarea pârâtei la plata daunelor moratorii, în valoare de 10.000 dolari S.U.A., pentru fiecare zi de întârziere, până la încheierea contractului de locaţiune, cu cheltuieli de judecată.
La cererea instanţei, în vederea stabilirii corecte a timbrajului, la data de 21 mai 2002, reclamanta şi-a estimat valoarea capătului de cerere privind pretenţiile în lei pentru suma de 13.045.600.000 lei, contravaloarea celor 400.000 dolari S.U.A. la cursul leu/dolar stabilit de B.N.R., la data de 7 martie 2002, de 32.614 lei pentru un dolar american.
În Şedinţa publică din 30 mai 2002, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 7467 din 30 mai 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a apreciat că, întrucât acţiunea reclamantei are două capete de cerere principale, respectiv, obligarea pârâtei la prelungirea termenelor contractuale de închiriere şi la plata daunelor şi cuantumul daunelor pretinse depăşeşte plafonul valoric de 10 miliarde de lei, sunt aplicabile prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., fiind atrasă, astfel, competenţa materială a curţii de apel, conform art. 3 din acelaşi cod.
Prin sentinţa civilă nr. 126 din 29 noiembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, şi, şi-a declinat, la rândul ei, competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a trimis dosarul Curţii Supreme de Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă, astfel, ivit.
În motivarea acestei hotărâri, curtea de apel a reţinut că acţiunea reclamantei are un singur capăt principal, şi anume, obligarea pârâtei la prelungirea termenelor de închiriere asupra locaţiilor, capăt de cerere ce este nepatrimonial şi competenţa soluţionării cauzei revine Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor sunt capete de cerere accesorii, acestea fiind în căderea instanţei competente să judece cererea principală, potrivit dispoziţiilor art. 17 C. proc. civ., fiind vorba despre unul dintre cazurile de prorogare legală a competenţei expres prevăzute.
În legătură cu acest conflict negativ de competenţă se reţin următoarele.
Examinând actele dosarului, se constată că acţiunea formulată de reclamantă are capete de cerere distincte, - unul nepatrimonial şi două evaluabile în bani – care, desigur, au legătură între ele.
Raţiunea pentru care curtea de apel a apreciat că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 17 C. proc. civ. nu este lipsită de interes pentru că, într-adevăr, este de dorit ca, în măsura în care o cerere are un capăt principal şi cereri accesorii, acestea să se soluţioneze împreună pentru că, astfel, cauza poate fi tratată ca un tot unitar şi poate primi o soluţionare ce beneficiază de posibilitatea examinării ansamblului elementelor speţei, privite în interacţiune.
Numai că, în cauză, există capete de cerere distincte, inclusiv patrimoniale, ce determină aplicarea criteriului valoric pentru stabilirea competenţei materiale şi acest criteriu este prioritar şi imperativ.
Prin obligativitatea respectării lui, nu se impietează, însă, în nici un fel asupra soluţionării cauzei ca un tot unitar, ci, dimpotrivă se fixează cadrul legal în care litigiul să fie soluţionat unitar, dar de instanţa competentă material.
Având în vedere că valoarea daunelor solicitate de reclamantă, privind capetele patrimoniale de cerere, este de peste 10 miliarde lei, este evident că, în speţă, ţinând cont de cele mai sus arătate, competentă să soluţioneze cauza este curtea de apel, respectiv, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în favoarea căreia se stabileşte competenţa de soluţionare în temeiul art. 3 C. proc. civ. şi căreia i se va trimite în acest scop dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în soluţionarea litigiului dintre reclamanta S.C. E.D.F. SRL Otopeni şi pârâta C.N. A.I.B.O. SA Otopen.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 613/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 615/2003. Comercial → |
|---|
