CSJ. Decizia nr. 619/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 619/2003
Dosar nr. 5168/2001
Şedinţa publică din 5 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 863, pronunţată la data de 16 octombrie 2000, în dosarul nr. 4150/2000, Tribunalul Maramureş a admis acţiunea formulată de reclamanta F.E. în contradictoriu cu D.T. Maramureş şi a constatat că aceasta datorează pârâtei, cu titlu de preţ al serviciilor telefonice aferente lunii aprilie 1999, suma de 94.600 lei, nu 27.943.200 lei, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 2.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Apelul formulat de pârâta S.N.T.C.R. SA, Direcţia de Telecomunicaţii Maramureş, împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de secţia comercială şi de contencios administrativ a Curţii de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 391, pronunţată la data de 18 aprilie 2001, în dosarul nr. 1701/2001.
Spre a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că susţinerea apelantei, referitoare la culpa intimatei reclamante, care nu a limitat sau refuzat accesul oricărei persoane la utilizarea postului său telefonic, nu a fost dovedită, probele administrate constând în înscrisuri şi martori, relevând că, în perioada în care s-a vorbit pe linia erotică, nici o persoană nu se afla în locuinţa acesteia, iar prin expertiza efectuată în cauză nu s-a exclus posibilitatea folosirii frauduloase a liniei prin joncţiunea situată pe traseul către abonaţi a unor utilizatori externi.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a formulat recurs apelanta-pârâtă, invocând, ca temei de drept al cererii sale, dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, s-a arătat, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel este netemeinică şi nelegală, întrucât se bazează, în principal, pe proba testimonială prin care s-a încercat dovedirea faptului că, într-o anumită perioadă, nu a fost folosit postul telefonic aparţinând reclamantei, aspect ce este imposibil de dovedit testimonial.
Intimata a solicitat, prin întâmpinarea formulată, respingerea recursului şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că instanţa de apel a soluţionat cauza în mod just şi în conformitate cu probele existente la dosar.
Recursul este nefondat.
Astfel, este de observat că, prin criticile formulate, recurenta nu a dovedit motivul invocat, prevăzut de art. 304 pct.7 C. proc. civ., iar examinarea considerentelor deciziei atacate relevă atât motivele care au format convingerea instanţei de apel, cât şi cele pentru care au fost respinse cererile apelantei, aşa încât acest text nu-şi găseşte incidenţa în cauză.
Având în vedere că principiul libertăţii probei, instituit de legiuitor prin art. 46 Cod comercial, permite accesul, fără îngrădiri, la oricare dintre mijloacele de dovadă recunoscute de C. com. şi de către cel civil şi aboleşte orice ierarhizare înlăuntrul sistemului probator şi că, în cauză, convingerea intimă a judecătorilor a fost edificată pe un sistem probator complex, nu doar pe proba testimonială, cum greşit se susţine, rezultă că instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile acestui text legal, în conformitate cu care atestă ce probă este admisibilă, fiind acceptată chiar şi împotriva sau peste conţinutul unui înscris, aspect ce înlătură criticile ce vizează incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
Cum potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată pe care partea care a câştigat procesul va dovedi că le-a făcut, şi cum intimata reclamantă nu a depus la dosar dovezi care să ateste cheltuielile utile, care au fost făcute efectiv cu ocazia judecăţii recursului, Curtea va respinge, ca nefondată, cererea acesteia de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta S.N.T.C.R., Direcţia de Telecomunicaţii Maramureş, împotriva deciziei nr. 391 din 18 aprilie 2001 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimată, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 617/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 62/2003. Comercial → |
|---|
