CSJ. Decizia nr. 616/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 616/2003Dosar nr. 4269/200.
Şedinţa publică din 5 februarie 200.
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Tribunalul Teleorman prin sentinţa civilă nr. 1116 din 16 octombrie 2000 a admis în parte acţiunea introdusă de reclamanta S.C. S. S.A. Teleorman împotriva pârâtei S.C. M. S.A. Bucureşti pe care a obligat-o doar la plata sumei de 131.474.477 lei reprezentând despăgubiri, faţă de suma pretinsă prin acţiune de 400.000.000 lei.
S-a reţinut că între părţi la data de 30 iunie 1997 s-a încheiat contractul de asigurare nr. 000114 (reclamanta în calitate de asigurat, pârâta de asigurator), având ca obiect asigurarea combinei de recoltat tip Don 1500 pentru perioada 1 august 1997- 31 iulie 1998, după care s-a încheiat contractul de reasigurare 000272 din 31 iulie 1998 valabil până la 31 iulie 1999, valoarea de asigurare fiind de 400.000.000 lei, iar riscurile de asigurare, incendiu, explozii, trăsnet etc.
S-a mai reţinut de asemeni, că în perioada de asigurare, respectiv la 10 iulie 1999 combina a fost dată de reclamantă în sistem de leassing S.A. T. Poroschia unde a luat foc datorită unui scurt circuit apărut în timpul funcţionării combinei, producându-se un prejudiciu calculat estimat de 82.972 USD.
Întrucât din cartea de asigurare rezultă că despăgubirile pentru riscurile asigurat privind incendiile şi exploziile se acordă numai când acestea din urmă s-au produs la distanţă de bunul asigurat, instanţa a avut în vedere exclusiv întâmpinarea prin care pârâta era de acord doar cu plata despăgubirii în sumă de 131.474.477 lei în raport de prima de asigurare de 400.000.000 lei şi a obligat-o la această sumă.
Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia civilă 403 din 21 martie 2001 a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentinţa şi a obligat pârâta la plata sumei de 278.525.523 lei despăgubiri, respingând capătul de cerere privind obligarea la plata sumei reactualizate. S-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a avut în vedere în apelul reclamantei art. 1 din contractul de asigurare referitor la obligaţiile asiguratorului, şi faptul că instanţa de fond a interpretat greşit contractul de asigurare, iar ca o consecinţă, prima critică din apelul pârâtei este nefondată.
Suma la care a fost obligată pârâta, a fost stabilită avându-se în vedere suma asigurată de 400.000.000 lei şi cuantumul prejudiciului de 82.972 USD.
Faţă de împrejurarea că reclamanta nu a depus relaţii de la Comisia Naţională de Statistică din care să rezulte indicele de inflaţie pentru perioada august 1999-iulie 2000, capătul de cerere privind reactualizarea despăgubirilor, a fost respins ca nedovedit.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanta şi pârâta.
În recursul declarat de reclamanta S.C. S. S.A. Nanov s-au invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 10 şi 9 C. proc. civ. susţinându-se în esenţă că faţă de actele noi depuse în recurs şi anume buletinul statistic emis de Comisia Naţională de Statistică privind indicele de inflaţie pe perioada august 1999-iulie 2000 şi nota de calcul privind daunele de 156.000.000 lei provenind din reactualizarea debitului de 400.000.000 lei, se justifică admiterea acestei cereri, respinsă ca nedovedită de instanţa de apel.
Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arată că vizează cheltuielile de judecată acordate numai în parte, prin aceasta fiind încălcate dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat şi aplicate greşit dispoziţiilor art. 274 pct. 1 şi 3 C. proc. civ.
Recursul este fondat în parte, impunându-se casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare, pentru următoarele considerente.
La data soluţionării motivului de apel privind suma decurgând din reactualizarea despăgubirilor pe baza indicelui de inflaţie, la dosar nu existau actele depuse în recurs, ceea ce a justificat soluţia pronunţată de instanţa de apel, astfel că practic nu se poate reţine o greşeală de judecată.
Cum însă în prezent, situaţia de fapt (prin depunerea actelor noi în recurs) nu mai corespunde cu aceea existentă la data judecării apelului, şi cum acestea nu au fost supuse verificării de către partea pârâtă şi nici controlului instanţei de apel, din acest punct de vedere împrejurările de fapt pe reactualizarea despăgubirii nu au fost deplin stabilite, ceea ce justifică casarea cauzei cu trimitere la instanţa de apel în condiţiile art. 314 C. proc. civ.
Cu ocazia rejudecării instanţa de apel va avea în vedere actele din recurs pentru perioada în discuţie, precizată şi de reclamantă - august 1999-iulie 2000, verificându-se prin orice mijloc de probă dacă suma pretinsă cu acest titlu se înscrie în datele comunicate de Comisia Naţională de Statistică.
Cel de al doilea motiv de recurs referitor la cheltuielile de judecată, în raport de soluţia pronunţată de instanţa de apel nu este întemeiat, pentru că pretenţiile nefiind admise în totalitate, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ. Dispoziţiile invocate de recurentă privesc alte cazuri şi anume când, deşi acţiunea admisă în întregime, instanţa reduce, prin apreciere, onorariul de avocat.
În cazul de faţă însă, dat fiind rejudecarea primului capăt de cerere, dacă acesta se va admite şi pe reactualizarea despăgubirilor, şi deci pretenţiile reclamantei vor fi găsite întemeiate în totalitate, instanţa de rejudecare se va conforma dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Faţă de cele arătate, urmează a se admite recursul şi a se casa cauza cu trimitere la instanţa de apel pentru rejudecarea exclusiv a cererii de reactualizare a despăgubirilor.
În recursul declarat de pârâta S.C. M. S.A. Bucureşti se invocă motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. şi 11 C. proc. civ., susţinându-se că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 969 C. civ. trecând peste voinţa părţilor privind evenimentele de risc, mărind sfera acestuia.
Se mai susţine că soluţia corectă care trebuie menţinută este aceea a instanţei de fond, pentru suma de 131.474.477 lei, motivat de faptul că bunul nu era asigurat la valoarea reală.
Ultimul aspect criticat se referă la cheltuielile de judecată care nu trebuiau acordate în opinia recurentei.
La termenul din 5 februarie 2003 când recurenta pârâtă a fost lipsă, nu era depusă taxa de timbru judiciar în sumă de 7.393.011 lei şi timbru judiciar în sumă de 50.000 lei.
Potrivit art. 20 pct. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 146/1997 R taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă nu au fost plătite cu ocazia formulării cererii, instanţa pune în vedere părţii să achite suma datorată până la primul termen sub sancţiunea anulării cererii.
În speţă, recurenta pârâtă nu a timbrat recursul la data promovării lui cu suma arătată mai sus şi cu toate că la termenul din 2 octombrie 2002 când a fost citată cu această menţiune, reprezentantul său prezent în şedinţă a solicitat amânarea pentru a timbra cu sumele comunicate, nu s-a conformat, motiv pentru care urmează ca recursul să fie anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Anulează recursul declarat de pârâta S.C. M. S.A., C.I.A.R. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 403 din 21 martie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca netimbrat.
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. S. S.A., comuna Nanov, împotriva aceleiaşi decizii, casează în parte Decizia şi trimite cauza spre rejudecarea apelului reclamantei, aceleiaşi instanţe, Curtea de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 615/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 617/2003. Comercial → |
|---|
