CSJ. Decizia nr. 875/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 875/2003
Dosar nr. 7844/200.
Şedinţa publică din 13 februarie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 433 din 20 decembrie 2000 a Tribunalului Covasna a fost admisă, în parte, acţiunea reclamantului B.C.S. în contradictoriu cu pârâta S.C. S.L. S.A.
Apelul declarat de pârâta S.C. S.L. S.A. împotriva hotărârii instanţei de fond a fost anulat ca netimbrat prin Decizia nr. 324/ Ap din 1 iunie 2001 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs pârâta S.C. S.L. S.A.
Deoarece recurenta nu a achitat anticipat taxele de timbru; la data declarării căii de atac, pentru termenul din 13 februarie 2003, aceasta a fost legal citată cu menţiunea de a timbra recursul cu 30.000 lei taxă judiciară de timbru şi 1.500 lei timbru judiciar, la termen constatându-se neconformarea recurentei obligaţiei de timbrare.
Or, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Acestea sunt datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice şi se plătesc anticipat. În mod excepţional, obligaţia de timbrare se poate împlini până la termenul stabilit de instanţa de judecată, de regulă, primul termen.
Potrivit prevederilor art. 9 din OG nr. 32/1995, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi / sau timbrul judiciar, cererea acesteia se anulează ca netimbrată sau, după caz, ca insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare, potrivit menţiunii din citaţia transmisă pentru termenul de judecată din 13 februarie 2003, când procedura a fost legal îndeplinită, că nu ne aflăm în prezenţa unei acţiuni sau persoane faţă de care operează scutirea legală de obligaţia timbrării, instanţa de judecată urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 pct. 1 şi 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 30 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ şi să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului pârâtei S.C. S.L. S.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta S.C. S.L. S.A., împotriva deciziei nr. 324 Ap. din 1 iunie 2001 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 874/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 878/2003. Comercial → |
---|