CSJ. Decizia nr. 93/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 93/2003Dosar nr. 7707/2000
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 704 din 20 septembrie 1999 a Tribunalului Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost respinsă acţiunea reclamantului H.P.F. prin care solicitase, în contradictoriu cu S.C. R. SRL şi R.P., pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate cu caracter autentic şi efect declarativ, că este proprietarul imobilului (construcţii şi teren 2000 mp) situat în comuna Costache Negri pentru care a achitat preţul de 10.000.000 lei la 10 decembrie 1996, cu factura nr. 2188011 şi chitanţa nr. 4, acţiune întemeiată de reclamant prin dispoziţiile art. 111 C. proc. civ.
În esenţă, tribunalul a reţinut că atâta vreme cât obiectul promisiunii de vânzare – cumpărare viza şi teren, înstrăinarea acestuia nu era posibilă decât prin act autentic potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, că preţul de 10.000.000 lei este neserios, pârâtul probând că în realitate au convenit preţul de 200.000.000 lei, precum şi faptul că bunurile ce vizau vânzarea – cumpărarea erau bunuri comune ale pârâtului R.P. şi soţiei sale, care nu şi-a dat acordul expres pentru înstrăinare conform dispoziţiilor art. 35 alin. (2) C. fam.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 157/A din 2 martie 2000 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, apreciindu-se ca legală şi temeinică sentinţa de fond atât sub aspectul obiectului promisiunii de vânzare-cumpărare, cât şi sub aspectul preţului şi al calităţii pârâtului acţionat în judecată în calitate de administrator al societăţii R. SRL şi nu de proprietar al bunului.
Nemulţumit de această decizie reclamantul a declarat recurs solicitând casarea ei pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Recurentul critică instanţele pentru nepronunţarea asupra cererilor formulate susţinând că imobilul a fost cumpărat urmare unei licitaţii organizată de bancă, vânzarea–cumpărarea fiind perfectată de organizatorul licitaţiei, el intrând în posesia imobilului imediat şi folosindu-l până la scoaterea lui abuzivă de către pârât din imobil.
De asemenea, deşi a solicitat restituirea preţului reactualizat la 50.000.000 lei, instanţele nu s-au pronunţat asupra acestei cereri.
Recurentul apreciază că numai printr-o analiză superficială a probelor acţiunea sa a fost respinsă, instanţele argumentându-şi soluţiile pe convenţii 122 din 9 decembrie 1996 care nu are nimic comun cu factura din 10 decembrie 1996 şi chitanţa nr. 4 din aceeaşi dată.
De asemenea, greşit instanţele au fost preocupate de voinţa părţilor şi condiţiile în care şi-au exprimat această voinţă, ignorându-se cele două înscrisuri pe care şi-a întemeiat cererea.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Susţinerea recurentului în sensul că imobilul în litigiu a fost cumpărat urmare unei licitaţii organizată de bancă, vânzarea–cumpărarea fiind perfectată de organizatorul licitaţiei care a şi încasat preţul şi predat imobilul nu îşi are suport probatoriu şi nici n-a fost invocată de reclamant în argumentarea acţiunii sale până în faza recursului.
Nejustificat recurentul impută instanţelor omisiunea de a se pronunţa asupra restituirii preţului reactualizat, deoarece din actele dosarului nu rezultă că ar fi investit instanţele cu o astfel de cerere, el timbrând la valoare acţiunea întrucât, conform art. 6 din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 146/1997 o asemenea acţiune în constatare a unui drept este considerată evaluabilă în bani şi trebuie timbrată la valoare.
În raport de obiectul cererii cu care a fost investită şi de probele administrate de părţi instanţele au analizat convenţia părţilor şi au analizat actele depuse în ordinea încheierii lor reţinând în mod corect că factura şi chitanţa încheiată la 10 decembrie 1996 au fost urmarea convenţiei 122 din 9 decembrie 1996, dată la care reclamantul a convenit să cumpere imobil şi teren de la societăţile al cărui administrator era R.P.
Aşa cum au reţinut şi instanţele şi a susţinut şi reclamantul, imobilul (teren 2.000 mp şi construcţiile edificate pe teren) erau proprietatea lui R.P., aceste bunuri fiind dobândite ca bun comun conform actului autentic 9779 din 16 mai 1995 persoană fizică ce nu putea înstrăina fără acordul expres al soţiei sale mandatul tacit prevăzut în art. 35 alin. (2) C. fam. neoperând în cazul înstrăinării imobiliare.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, reclamantul l-a acţionat în judecată pe R.P. în calitate de administrator al S.C. R. SRL, şi nu ca persoană fizică, coproprietar al imobilului.
Factura invocată în susţinerea acţiunii sale în care sunt trecute camere de locuit, anexe gospodăreşti, gard beton, garaj şi alte construcţii moară poartă menţiunea, la rubrica „furnizor", S.C. R. SRL, persoană juridică distinctă de persoana fizică R.P., reclamantul nefăcând nici o dovadă a trecerii bunurilor persoanei fizice în patrimoniul societăţii al cărui asociat este şi pe care o administrează.
În raport de aceste considerente, recurentul critică nejustificat preocuparea instanţei de apel în stabilirea calităţii în care a fost acţionat R.P. şi al condiţiilor în care s-au încheiat actele de care părţile au înţeles să se servească în cauză.
În consecinţă, recursul reclamantului este apreciat ca nefondat, motiv pentru care va fi respins, Decizia instanţei de apel urmând a fi menţinută ca temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul H.F. împotriva deciziei nr. 157 din 2 martie 2000 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 929/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 941/2003. Comercial → |
|---|
