CSJ. Decizia nr. 943/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 943/2003
Dosar nr. 5094/2001
Şedinţa publică din 18 februarie 2003
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2690 din 26 aprilie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială a admis acţiunea modificată, formulată de reclamanta SC B. SA Bucureşti, împotriva pârâtei SC B.P. SRL Bucureşti şi, în consecinţă, s-a dispus evacuarea pârâtei din str. R.T., ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 168/1999, pentru lipsă de titlu, cu 28.000 lei cheltuieli de judecată.
Nemulţumită de această soluţie, pârâta a declarat apel criticând soluţia dată de tribunal, în sensul că spaţiile care au constituit obiectul folosinţei SC B.P. SRL nu au fost individualizate şi nu s-a ţinut seama de existenţa dreptului de folosinţă pe care apelanta îl are asupra spaţiilor din cadrul unităţii de producţie R.T., drept dobândit potrivit contractului de societate al SC B.P. în art. 26 lit. b).
Curtea de Apel Bucureşti, secţia V comercială, prin Decizia nr. 526 din 27 martie 2001, a admis apelul pârâtei şi a schimbat în tot sentinţa şi, în fond, a respins acţiunea reclamantei, reţinându-se că nu se poate dispune evacuarea pârâtei pentru lipsă de titlu, atâta vreme cât, pe toată durata existenţei societăţii, SC B. SRL are obligaţia asigurării folosinţei asupra spaţiilor din R.T.
În contra celei din urmă hotărâri, reclamanta a declarat recurs, criticând soluţia pronunţată în apel pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că pârâta avea obligaţia asigurării spaţiilor din R.T., prin contractul de societate, însă, nu poate fi obligată să menţină un chiriaş care refuză prelungirea contractului de închiriere, negocierea acestuia şi nu plăteşte chirie, pârâta refuzând să încheie un contract de închiriere.
În acest sens, recurenta mai susţine că singurul contract încheiat cu pârâta este contractul nr. 1066 din 17 iunie 1993, când ambele societăţi erau cu capital integral de stat, potrivit căruia, la data expirării contractului, (31 decembrie 1993), se putea prelungi cu acordul părţilor.
Ulterior expirării contractului de închiriere, pârâta se privatizează, moment de la care aceasta refuză sistematic să încheie contracte, să răspundă la propunerile de contract înaintate de reclamantă, refuzând să primească corespondenţa, iar în anul 1999, s-a redactat un nou proiect de contract de închiriere, ce a fost transmis pârâtei pentru a constitui o bază de discuţii, dar aceasta a refuzat primirea lui.
În aceste condiţii, conchide recurenta în motivarea recursului, pârâta refuzând sistematic de a respecta prevederile contractului de societate, referitoare la asigurarea folosinţei spaţiilor în discuţie pe baza încheierii ulterioare a unor contracte de închiriere, de a da curs acestei cerinţe, consideră că se impune evacuarea pârâtei pentru lipsă de titlu şi, în consecinţă, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul menţinerii hotărârilor tribunalului, cu precizarea că spaţiile din care se va dispune evacuarea sunt cele individualizate în contractul din 1993.
Recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat evacuarea necondiţionată a pârâtei pentru lipsă de titlu, motivat de împrejurarea că, odată cu expirarea contractului de închiriere nr. 1066 din 17 iunie 1993, încheiat de părţile din litigiu, la data de 31 decembrie 1993, pârâta nu mai are titlu locativ şi nu mai poate ocupa spaţiile ce au format obiectul contractului, dat fiind că pârâta a refuzat sistematic încheierea unui nou contract de închiriere, neacceptând oferta, şi anume, propunerea de contract din anul 1999 anunţată de reclamantă, înregistrat sub nr. 168/1999.
Este adevărat că, în conformitate cu cap. al IV-lea, art. 26 din contractul de societate încheiat între părţi, reclamanta are obligaţia de a asigura toate spaţiile şi mijloacele fixe, altele decât cele aduse ca aport în SC B. SRL din cadrul unităţii de producţie R.T., această obligaţie, potrivit prevederilor aceleiaşi clauze contractuale, trebuia să se materializeze prin încheierea unor contracte de închiriere, ceea ce, în speţă, nu s-a realizat din culpa pârâtei, care a refuzat sistematic să dea curs acestei cerinţe stabilite de comun acord de părţile contractante.
Având în vedere că părţile aflate în litigiu, s-au separat patrimonial încă din 1 decembrie 1992, susţinerile pârâtei, în sensul că ar avea un drept de superficie, cât şi un drept de servitute asupra terenurilor proprietatea reclamantei, determinate de faptul că deţine terenurile în proprietate, nu pot fi primite, fiind evident că a operat o delimitare de proprietăţi, încă de la încheierea primului contract de închiriere nr. 1066/1992.
În acelaşi mod nu pot fi primite nici susţinerile, potrivit cărora chiria propusă de reclamantă ar fi fost prea mare faţă de chiria modică, iniţială, întrucât ele nu au fost confirmate de materialul probator existent la dosar.
Pe de altă parte, reclamanta nu poate fi obligată să accepte un chiriaş, care, după expirarea unui contract de închiriere în 1993, refuză categoric propunerea de încheiere a unui nou contract intervenit de abia în anul 1999, în condiţiile în care în perioada 1993 – 1999 a continuat să funcţioneze în spaţiile proprietatea reclamantei, fără titlu.
În consecinţă, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu exista temei legal pentru a se dispune evacuarea pârâtei, dar, că exista posibilitatea promovării unei acţiuni în justiţie contra pârâtei pentru plata chiriei.
Dimpotrivă, din actele dosarului, rezulta cu certitudine că neîndeplinirea obligaţiei de încheiere a contractelor de închiriere, astfel cum s-a prevăzut în contractul de societate încheiat între părţi, cât şi întreaga conduită a pârâtei în desfăşurarea relaţiilor contractuale cu reclamanta, nu pot conduce decât la evacuarea acesteia din spaţiile reclamantei.
Ca atare, în mod netemeinic instanţa de apel a modificat hotărârea tribunalului privind evacuarea pârâtei, aşa încât a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică.
În consecinţă, Curtea va admite recursul reclamantei, va modifica Decizia pe care o modifică în sensul respingerii apelului pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanta SC B. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 516 din 27 martie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia V comercială, pe care o modifică şi respinge apelul pârâtei intimate SC B.P. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 941/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 944/2003. Comercial → |
|---|
