Pretenţii. Decizia nr. 901/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 901/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 5697/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția civilă și pentru cauze cu
minori și de familie, de conflicte
de muncă și asigurări sociale,
DECIZIA CIVILĂ NR.901/R DOSAR NR._
Ședința publică din 9 decembrie 2014
PREȘEDINTE M. L. - judecător
G. Ș. - judecător
C. N. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanții A. S. H., S. M., G. R. J. și G. H., precum și de pârâta . – REASIGURARE S.A. împotriva sentinței civile nr.140/C din 17.04.2014 pronunțată de Tribunalul B..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților. .
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 18 noiembrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii, așa cum rezultă din încheierea de ședință din acea zi și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 25 noiembrie 2014, 2 decembrie 2014 și apoi la 9 decembrie 2014.
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față:
Prin Sentința civilă nr.140/C/2014, Tribunalul B. a admis în parte cererea formulată de reclamanții A. S. H. (CNP_) domiciliată în B., ., ., S. M. (CNP_0), domiciliată în R., ., jud. B., G. R. J. domiciliat în Germania,_, Schabach Wilhelm-Albrecht Strasse 2, G. H. domiciliat în Germania,_, Schabach Wilhelm-Albrecht Strasse 2, toți cu domiciliul procesual ales în B., ., ., . în contradictoriu cu pârâta S.C E. R. asigurare REASIGURARE S.A, CUI_, J_ cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord. Nr. 10, Global City Business Park, Clădirea O23, ..
A obligat pârâta la plata următoarelor sume în favoarea reclamanților cu titlul de daune morale:
- 35.000 euro față de reclamanta A. S. H.;
- 5.000 euro față de reclamanta Szagedi M.;
- 500 euro în favoarea reclamantului G. R. J.;
- 500 euro în favoarea reclamantului G. H..
A respins celelalte pretenții formulate de reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, potrivit rezoluției nr.2199/II-2/22.10.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria B. (f.105-108), la data de 08.08.2009, K. I. a condus autoturismul VW Passat cu număr de înmatriculare_, pe DN13, dinspre R. înspre B. și la km.45+280km, într-o curbă ușoară la dreapta a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu ansamblul format din autotractor IVECO cu număr de înmatriculare SK912-RU și semiremorcă SK-775-RF, ansamblu condus regulamentar, din direcția opusă, de către Acevski T..
În urma impactului a rezultat decesul lui A. S. M., K. I. și vătămarea corporală a pasagerilor, respectiv a reclamanților A. S. H., J. R. G. și H. G., aceștia necesitând 89-90, 7-8 și 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Vinovăția în producerea accidentului a fost stabilită în sarcina lui K. I., care a condus autovehiculul asigurat de pârâtă conform poliței de asigurare de răspundere civilă auto RCA ./16/H16/DV nr._ din 07.04.2009, valabilă pe perioada 07.04._10(f.153).
Conform art. 49 lit. a din Legea nr.136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare.
Prin contractul de asigurare, limita de despăgubire pentru vătămări corporale și deces a fost stabilită la 1.500.000 euro pentru anul 2009 iar pentru pagubele materiale la 300.000 euro (f.153).
Art. 50 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr.136/1995 stabilește că despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri. În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv.
Având în vedere că responsabilitatea în producerea accidentului a revenit asiguratului pârâtei, raportat la dispozițiile precitate, pârâta are obligația reparării prejudiciului material și moral suferit de reclamanți, în măsura dovedirii acestuia.
În aceste sens, tribunalul a avut în vedere că asiguratul pârâtei răspundea față de reclamanți ca urmare a întrunirii în persoana sa a tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, instituite de art. 998 - art. 999 Cod civil, aplicabile față de data producerii accidentului auto ca și faptă ilicită.
Conform art.998 cod civil „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara” iar conform art.999 Cod civil „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”.
Din aceste prevederi legale rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiții și anume: 1.existența unui prejudiciu; 2.existența unei fapte ilicite; 3.existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; 4.existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
În consecință, având în vedere și constatările neinfirmate din rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria B. menționată, instanța a constatat că în cauză se verifică existența faptei ilicite a conducătorului auto K. I., prejudiciul fizic și psihic inerent accidentului suferit de reclamanții A. S. H., G. R. J., G. H. și moral încercat de reclamanta S. M., raportul de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită rezultat chiar din modul de desfășurare a accidentului și vinovăția autorului faptei ilicite.
Răspunderea pârâtei emitentă a poliței de asigurare, se grefează astfel pe condițiile răspunderii civile delictuale a asiguratului propriu, ca răspundere specială instituită de Legea nr.136/1995.
În ceea ce privește daunele morale solicitate de reclamanți, instanța a reținut din raportul de expertiză medico-legală nr.2705/E/2009 întocmit de Serviciul de medicină legală B. (f.102-103) că reclamanta A. S. H. a fost supusă la 4 intervenții chirurgicale în perioada 09.08._11, având diagnosticul de politraumatism prin accident rutier.
Conform declarațiilor martorelor audiate în cauză, Palfi E. (f.200-201) și V. G. (f.202-2013), după accident, reclamanta a fost imobilizată în pat datorită fracturilor suferite la bazin și picioare, a necesitat mai multe transfuzii de sânge, a fost nevoită să poarte pampers, nu putea să se îngrijească singură, având nevoie de sprijin pentru igiena corporală, alimentație și mersul la toaletă, a avut o perioadă un picior mai scurt datorită fracturii de bazin purtând încălțăminte specială și urmează gimnastică recuperatorie și fizioterapie anual pentru refacere.
Nu a rezultat din actele dosarului și mai ales concluziile raportului de expertiză medico-legală arătat că reclamanta a rămas cu o infirmitate fizică permanentă în urma evenimentului.
Martora Palfi E. a mai arătat că reclamanta avea tăieturi pe față și pe corp, o cusătură pe partea stângă a capului unde părul i-a fost ras, dureri la ambele picioare și a fost afectată de înfățișarea de după accident, martora tunzându-i părul de pe jumătatea nerasă a capului.
Ambele martore au arătat că reclamanta a fost nevoită să împrumute bani pentru a face față cheltuielilor medicale și de întreținere, că deși a fost propusă pentru pensionare de comisia de expertiză medicală a refuzat întrucât este unica întreținătoare a fiicei sale, aflată la liceu.
Din aceleași declarații coroborate cu raportul de expertiză medico-legală de la filele 102-103 dosar, tribunalul a reținut că reclamanta a suferit pe lângă durerile fizice inerente vătămării corporale și dureri fizice inerente intervențiilor chirurgicale.
Conform certificatelor depuse la filele 42, 43, 46, 48, 49 dosar, reclamanta s-a aflat în concedii medicale în perioadele 08.08._09, 23.09._09, 26.11._09, 01.12._09, 01.10._11, 01.11._11, a fost supusă mai multor investigații conform fișelor de tratament de la filele 50, 52-57 dosar, foilor de observație clinică generală de la filele 58-71, 74-78, 79-85, 72, 86, 88-89, 90 dosar, evoluând de la mersul total sprijinit la mersul parțial sprijinit.
Gravitatea urmărilor accidentului asupra reclamantei este sprijinită chiar de faptul că potrivit procesului verbal de cercetare la fața locului din 08.08.2009 întocmit de IPJ B.(f.97-100), reclamanta a fost inițial trecută ca persoană decedată în urma evenimentului(f.100).
Pe lângă prejudiciul corporal suferit de reclamantă, acesta a suferit și o traumă psihologică, accidentul rutier în care a fost implicată constituind un eveniment de o intensitate foarte mare, care i-a depășit posibilitățile de adaptare.
Acest eveniment neplăcut a generat și o sensibilizare excesivă a reclamantei la emoțiile ulterioare, martorii relatând că prezenta o stare de tristețe permanentă, mai ales că în același accident a murit și mama sa și nu a putut participa la funeraliile care au fost organizate în timp ce era supusă unei intervenții chirurgicale.
O astfel de traumă rezultă inerent din accidentul auto în care a fost implicată reclamanta, având în vedere brutalitatea lui și rezultatul constând în decesul a două persoane și vătămarea corporală a altor trei.
În acest context, tribunalul a apreciat că prejudiciul psihic al reclamantei există și rezultă chiar din circumstanțele producerii accidentului rutier, pierderea unei persoane foarte apropiate, spitalizarea și tratamentul de lungă durată, îngrijorarea față de posibilitățile viitoare de întreținere a fiicei și însăși durerile fizice suportate.
În consecință, instanța a apreciat că suma de 35.000 euro reprezintă o justă reparație a suferințelor suportate și va obliga pârâta la plata acesteia, reținând în compunerea debitului suma de 30.000 euro solicitată prin primul petit și 5000 euro din cel de-al doilea.
Reclamanta S. M. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 euro ca daune morale pentru suferința pricinuită de decesul mamei sale, A. S. M. rezultat din același accident auto.
Martora V. G. a arătat în descrierea stării psihice a acesteia, ca urmare a accidentului în care a fost implicată mama și sora ei, că a întâlnit-o pe holul spitalului disperată, afectată de incertitudinea asupra șanselor de reușită ale surorii sale dar și de decesul mamei, fiind singura care s-a ocupat de organizarea funeraliilor în același timp în care și-a îngrijit și sora.
Mai mult, reclamanta a aflat despre eveniment în timp ce se afla în concediu în Ungaria, fiind evident că modul în care a luat cunoștință despre accidentul auto și însăși pierderea mamei în urma acestuia i-au creat o suferință psihică, care poate fi atenuată prin acordarea unor daune morale.
În ceea ce privește cuantumul acestor daune, instanța a apreciat că suma de 5.000 euro constituie o reparație corespunzătoare, din probele examinate rezultând că starea de neliniște a părții a fost perpetuată nu doar de decesul mamei sale ci și de situația surorii sale.
Conform informărilor traduse în limba română, depuse la f. 121-126 dosar și întocmite de dr. D. Schluter în 14.12.2011, tribunalul reține că și reclamanții G. R. J. și G. H. au fost afectați negativ de accidentul rutier, fiind pasageri ai autovehiculului condus de K. I..
Pe lângă cele 7-8 zile de îngrijiri medicale, confirmate prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria B. și rapoartele de expertiză medico-legală de la dosar(f.137, 138, 157), reclamanții au prezentat un stres posttraumatic concretizat în teama de întuneric, de mersul cu mașina, de griji permanente pentru membrii familiei, reacții de spaimă și anxietate.
În consecință, instanța a acordat fiecărui reclamant suma de 500 euro ca daune morale pentru suferințele fizice și psihice rezultate din accident.
În ceea ce privește prejudiciul material solicitat în cauză, instanța a constatat că acesta nu a fost dovedit în cauză de reclamanți.
Conform art. 49 pct.1 lit. d din Ordinul CSA nr. 20/2008, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare.
La filele 198-197 dosar, reclamanții au depus factura fiscală . nr._/31.08.2009 emisă de Spitalul Clinic de Copii B. pentru suma de 2248,83 lei reprezentând cheltuieli cu spitalizarea reclamantului G. R. J., ca posesor al cardului european de sănătate.
La dosar nu s-a depus însă vreo dovadă că această sumă a fost achitată de reclamanți ca urmare a neprezentării cardului european și care să fie apoi rambursată de instituția competentă din statul membru de domiciliu al asiguratului către creditoarea CASJ B., în conformitate cu dispozițiile Ordinului CNAS nr. 592/2008, pentru a se reține aplicarea disp. art. 49 pct.1 lit. d din Ordinul CSA nr. 20/2008.
De asemenea, la dosar nu s-a depus vreo dovadă privind cheltuielile efectuate de reclamanta S. M. cu funeraliile mamei sale.
Pentru aceste motive, instanța a respins pretențiile privind obligarea pârâtei la plata daunelor materiale ca neîntemeiate întrucât din înscrisurile dosarului nu rezultă existența unei creanțe certe în cuantumul reclamat, în acord cu dispozițiile art. 49 punct. 2 lit. a și b din Ordinul CSA 20/2008.
Tribunalul a mai reținut că pârâta nu a contestat în cauză existența obligației de plată a daunelor morale, ci doar valoarea solicitată de către reclamanți raportându-se la valorile rezultate din practica judiciară, care nu constituie însă izvor de drept și nu a putut fi impusă instanței în aprecierea cuantumului despăgubirilor acordate.
În ceea ce privește cuantumul daunelor solicitate, raportat la considerentele expuse, instanța a admis în parte cererea formulată și a constatat că la dosar nu s-au depus dovezi privind cheltuielile de judecată efectuate în cauză, cu respectarea art. 394 alin. 3 Cod procedură civilă, sens în care nu au fost avute în vedere chitanțele de plată a onorariului avocațial atașate concluziilor scrise de apărătoarea reclamanților.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și pârâta, considerând-o netemeinică și nelegală.
Pârâta, în esență, în motivarea apelului, susține că acțiunea reclamanților este prescrisă în raport de prevederile art. 1 și 8 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune curgând de la data producerii accidentului când au cunoscut vinovatul de producerea acestuia, precum și faptul decesului și al vătămărilor. În motivul doi se critică sub aspectul cuantumului, considerat exagerat, al despăgubirilor acordate reclamantei A. S. H..
Reclamanții au criticat sentința sub aspectul cuantumului mic al despăgubirilor morale și a neacordării daunelor materiale.
Față de apelurile declarate, părțile au formulat întâmpinări, prin care au combătut calea de atac.
Apelurile nu sunt fondate.
Separat va fi analizat primul motiv de apel privitor la excepția de prescripție a dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, iar fondul apelurilor va fi analizat prin aceleași considerente întrucât vizează aceleași aspecte, respectiv cuantumul despăgubirilor.
1. Cu privire la excepția invocată, curtea reține că a fost corect soluționată de prima instanță.
Conform art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Norma impune îndeplinirea a două condiții cumulative, pentru stabilirea momentului de la care începe să curgă prescripția extinctivă, respectiv data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba cât și vinovatul de producerea ei. În speță, paguba suferită de reclamanți nu constă numai în decesul ori vătămările suferite, ci mai ales în suferințele fizice și morale suportate ca urmare a accidentului, care inerent au angajat sume de bani pentru recuperare, multiple operații și internări în spitale ale reclamantei A. S. H., astfel că nu se poate face abstracție de acestea, ele înscriindu-se în noțiunea de pagubă vizată de text. Nici condiția cunoașterii vinovatului nu este îndeplinită, întrucât în condițiile accidentului de circulație, soldat cu victime și vătămări corporale, vinovăția o stabilesc organele de urmărire penală și nu partea, încât în raport de data rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale, acțiunea a fost introdusă în termenul de prescripție, cum corect a reținut și prima instanță, motivul de apel fiind în consecință respins.
2. Pe fondul apelurilor:
Pârâta nu a contestat că nu se impune acordarea despăgubirilor, limitându-se a critica doar cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei A. S. H., iar reclamanții că acesta ar fi prea mic și că nu s-au acordat daunele materiale.
Cu privire la daunele morale, în acord cu practica instanțelor, noul cod civil aduce importante reglementări, fiind de amintit prevederile art. 2223 alin.1 Noul Cod civil, conform cu care, în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii față de terțele persoane prejudiciate și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil și art. 2226 alin.1 Noul Cod civil, asigurătorul plătește despăgubirea direct terței persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat.
În virtutea normelor expuse, asigurătorul este obligat la plata, către terța persoană prejudiciată, prin fapta asiguratului, la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul suferit, legea nefăcând vreo distincție între prejudiciul material și cel moral, cu caracter nepatrimonial, astfel că în noțiunea de „prejudiciu” sunt incluse ambele categorii.
Din modul de reglementare al normelor expuse, nu rezultă nici un criteriu obiectiv sau subiectiv de cuantificare a prejudiciului nepatrimonial, încât este necesar să se apeleze la principiul înscris în art. 252 Noul Cod civil conform cu care, orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică. În aplicarea acestei reguli, art. 1391 alin. 1-2 Noul Cod civil statuează că în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială. Instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu.
Normele înscrise în art. 1391 Noul Cod civil au caracter special și dau dreptul la despăgubiri, persoanelor vizate de text, în două situații, respectiv în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății și aceasta, pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială. De această dată legiuitorul prevede un criteriu, respectiv restrângerea de participa activ la viața din familie și cea din societate, însă este formulat generic, în sens larg, revenind ca de la caz la caz, cuantumul despăgubirii să fie stabilit de instanță.
Trebuie precizat că „despăgubirea” la care se referă textul, nu are caracter economic, dat fiind că sunt apărate valori fundamentale ale omului care nu au caracter patrimonial, precum viața, integritatea corporală și sănătatea, privite ca drepturi personal-nepatrimoniale, astfel că stabilirea cuantumului variază în funcție de anumite criterii concrete, aplicabile fiecărui caz în parte, pentru a avea deplin efect compensatoriu, dar nici să fie exagerat, întrucât nu acesta este scopul pentru care este acordată suma.
Între criteriile pe care instanța le are în vedere, sunt importanța valorii lezate, personalitatea victimei, gravitatea și intensitatea durerilor fizice și psihice, repercursiunile vătămării integrității corporale sau sănătății asupra situației familiale și sociale a victimei, aceasta prin comparare cu situația anterioară suferirii prejudiciului. Cu alte cuvinte sunt analizate nu numai prejudiciile aduse victimei ca urmare a vătămării integrității corporale sau sănătății, dar și impactul acestora, restrângerea parțială sau totală de a participa la viața de familie, de a se preocupa activ de întreținerea, creșterea și educarea membrilor familiei, faptul că în realitate victima va fi cea întreținută, ceea ce nu poate crea decât suferință. La acestea se adaugă lipsa participării active în viața socială, înlăturarea posibilităților de a participa la anumite activități sau evenimente și nu în ultimul rând existența așa numitului prejudiciu de agrement, dat fiind că victima se vede mutilată sau cu sănătatea afectată.
În speță, multitudinea leziunilor, a intervențiilor chirurgicale, au produs nu numai suferințe fizice, dar și psihice, reclamantei A. S. H., prima instanță redând fidel aceste aspecte reieșite din probe, la care se adaugă și suferința pricinuită de decesul mamei sale, încât suma de_ de Euro, acordată pentru propriile daune morale și 5000 Euro, pentru decesul mamei sale sunt rezonabile și o nouă cuantificare nu se impune, încât atât apel pârâtei cât și al acestei reclamante sunt respinse. De asemenea vor fi respinse și apelurile celorlalți reclamanți, prima instanță, în raport de traumele psihice suferite a stabilit un cuantum rezonabil, de natură să aducă satisfacție, aici fiind de reamintit că scopul acordării daunelor morale este doar acesta și nu un mijloc de creștere nejustificată a patrimoniului.
Cu privire la daunele materiale, corect au fost respinse ca nedovedite, factura fiscală . nr._/31.08.2009, nefăcând dovada că suma a fost suportată de reclamanți, iar cheltuielile de înmormântare solicitate de reclamanta S. M., au rămas la stadiul de simple afirmații, nefiind probate în vreun mod, iar în apel nu a propus dovezi în susținerea pretențiilor sale.
Față de considerentele expuse, văzând prevederile art. 480 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, apelurile vor fi respinse, păstrându-se sentința primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de reclamanții A. S.-H., S. M., G. R. J. și G. H. și pârâta S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S.A. împotriva Sentinței civile nr. 140/C/2014, a Tribunalului B. și a Încheierii din 03.04.2014, a aceleiași instanțe, pe care le păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 09.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. L. G. Ș.
GREFIER,
C. N.
Red.M.L ./15.12.2014
Dact.C.N./16.12.2014
- 7 exemplare -
Jud. fond – C. S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 176/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC. Decizia nr.... → |
|---|
