Acţiune în constatare. Decizia nr. 245/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 245/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 7070/2/2013

ROMÂNIA

Dosar nr._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI A CIVILĂ

Decizia civilă nr.245

Ședința publică de la 15 Aprilie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTEMIHAELA I. B. P. JUDECĂTOR L. C.

GREFIERFLORENTINA D.

Pe rol soluționarea apelurilor formulate de apelanții-reclamanți P.-N. D.-O. și P.-N. E. și apelanta-pârâtă S.C. V. ROMÂNIA S.A., împotriva sentinței civile nr.5252 din 28.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea, având in vedere că s-a solicitat judecarea cauzei in lipsă, constată cauza in stare de judecată și reține cauza spre soluționare:

CURTEA

Prin Sentința civila nr.5252 din 28.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă a luat act de renuntarea reclamantilor la judecata capetelor de cerere avand ca obiect completarea conventiei cu următoarea clauză: „părtile nu pot modifica unilateral conventia. Orice propunere de modificare a acesteia făcută de una dintre părtile contractante pentru a putea produce efecte juridice trebuie să aibă acordul scris al celeilalte părti” si obligarea paratei la completarea conventiei cu această clauză sub sanctiunea plătii unor daune cominatorii de 100 lei/zi de intarziere.

A admis in parte cererea formulată de reclamantii P. N. D. O. si P. N. E., in contradictoriu cu parata ..

A constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse in art 7 lit b din conditiile speciale aferente contractului de credit nr_/28.05.2008, numai in ceea ce priveste obligatia de a incheia polita de asigurare cu o societate de asigurări parteneră V./agreată de bancă, art 4.2 din conditiile generale ale contractului de credit si 8.1 lit a liniutele 2 si 3, lit c si d din conditiile generale aferente contractului de credit

A constatat nulitatea absolută a clauzelor cuprinse in art 7 lit b din conditiile speciale aferente contractului de credit nr_/28.05.2008, numai in ceea ce priveste obligatia de a incheia polita de asigurare cu o societate de asigurări parteneră V./agreată de bancă, art 4.2 din conditiile generale ale contractului de credit si 8.1 lit a liniutele 2 si 3, lit c si d din conditiile generale aferente contractului de credit

A respins celelalte capete de cerere ca neintemeiate.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantii au incheiat cu parata, la data de 28.05.2008, contractul de credit nr_, prin care parata a acordat reclamantilor un imprumut in cuamtum de 100.000 euro cu o perioadă de rambursare de 360 luni de la data incheierii conventiei.

Tribunalul a constatat că potrivit art 3 lit a dobanda a fost stabilită la 5,95% p.a. Chiar dacă nu se precizează in contract din ce se compune dobanda de 5,95%, procentul a fost clar exprimat iar reclamantii l-au cunoscut la incheierea contractului si l-au acceptat.

Chiar dacă nu s-a prevăzut o dobandă formată dintr-un indice de referintă plus o marjă fixă, aceasta nu inseamnă automat că respectiva clauză referitoare la dobandă are caracter abuziv. Caracterul abuziv se apreciază in conformitate cu dispozitiile art 4 alin 1 din legea 193/2000 si art 2 pct. 16 din OG nr. 21/1992, iar una din conditiile esentiale pentru aprecierea unei clauze ca fiind abuzivă este ca aceasta să creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile părtilor.

Obligatia băncilor de a include in calculul dobanzilor un indice de referintă, Euribor, Robor, Bubor, in functie de moneda creditului si o marjă fixă a fost introdusă abia prin OUG 50/2010, or contractul in spetă a fost incheiat anterior intrarii în vigoare a ordonantei.

In ceea ce priveste dispozitiile art 3 lit d din conditiile speciale care dau posibilitatea bancii să modifice dobanda curentă in cazul intervenirii unor „schimbări semnificative pe piata monetară”, instanta constată că in contract sunt definite schimbările semnificative la aparitia cărora banca ar avea posibilitatea să modifice dobanda curentă.

Avand in vedere aprecierile cu privire la clauza cuprinsă in art 3 lit d, Tribunalul apreciază ca nici clauza din art 6 lit b din conditiile speciale, care este indisolubil legată de clauza precedentă, avand următorul continut „ la scadenta finală, imprumutatul va achita si eventualele sume datorate ca urmare a ajustării dobanzii in conditiile pct 3. d nu are caracter abuziv.

Tribunalul a apreciat că este firesc ca in situatia in care reclamantii intarzie plata ratelor să plătească un comision de penalizare sau o dobandă penalizatoare. Cuantumul dobanzii penalizatoare, 2% nu crează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile părtilor. Imprejurarea că in contract nu este prevăzut un comision de penalizare si in ipoteza in care banca nu isi indeplineste obligatiile este justificată intrucat acest comision se aplică numai in situatia in care imprumutatii nu achită la scadentă ratele nu si in situatia neindeplinirii altor obligatii.

In ceea ce priveste clauzele prevăzute in art 5 lit a din conditiile speciale, si 3.5 din conditiile generale referitoare la comisionul de risc, acestea sunt criticate pe motiv că sunt lipsite de cauză.

Tribunalul retine că desi reclamantii au incheiat contracte de ipotecă iar imobilele aduse drept garantie au fost asigurate, polita fiind cesionată in favoarea băncii, clauzele mentionate si criticate ca fiind abuzive acoperă inclusiv riscul devalorizării garantiilor aduse bancii. Astfel, perioada de rambursare prevăzută in contract este de 360 luni, la momentul semnării contractelor nefiind previzibilă evolutia pietei imobiliare in următorii 30 de ani. O devalorizare majoră a imobilelor aduse garantie ar pune banca in situatia de a nu mai putea recupera o mare parte din sumele imprumutate in cazul insolvabilitătii reclamantilor. Ca urmare nu se poate sustine că banca nu suportă nici un risc din moment ce bunurile aduse in garantie au fost asigurate.

In plus, Tribunalul constată că acest comision se aplică la soldul creditului si nu la totalul sumei imprumutate (art 3.5 din conditiile generale) si este in cuantum de 0,05%. Ca urmare, acest comision scade proportional cu scăderea riscului legat de devalorizarea garantiilor.

In ceea ce priveste clauzele prevăzute in art 5 lit g si 11 lit a din conditiile speciale din contract ce obligă reclamantii să vireze lunar salariul sau venitul net in contul deschis la parată, in caz contrar urmand a fi perceput un comision de 1%, Tribunalul apreciază că aceste clauze nu creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile părtilor. Chiar si in aceste conditii reclamantii au avut libertatea de a alege liber furnizorul de servicii financiare care le oferă cele mai bune conditii pentru acest serviciu.

In ceea ce priveste clauza cuprinsă in art 7 lit b din conditiile speciale, Tribunalul apreciază că această clauză creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile părtilor intrucat reclamantii sunt impiedicati să opteze pentru cea mai avantajoasă ofertă de pe piata de asigurări.

In ceea ce priveste definitiile dobanzii de referintă VBR pentru creditele garantate cu ipotecă si definitia notiunii se schimbări semnificative Tribunalul apreciază că acestea nu sunt susceptibile de a avea sau nu caracter abuziv, fiind simple definitii.

In ceea ce priveste clauza cuprinsă in art 3.12 din conditiile generale reclamantii nu au indicat motivele pentru care o apreciază abuzivă. Această clauză este clar exprimată in contract iar valoarea comisionului de rezervă nu este stabilit de parată ci de BNR si se aplică la soldul creditului. Modificarea acestui comision intervine doar in situatia modificării de către BNR a cuantumului acestuia in sens crescător sau descrescător. De asemenea, algoritmul de calcul a fost clar prevăzut in contract, iar reclamantii au luat cunostintă de obligatia de a achita acest comision la semnarea contractului si au acceptat semnarea contractului in aceste conditii.

In ceea ce priveste clauza cuprinsă in art 4.2 din conditile generale, Tribunalul apreciază că aceasta creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile părtilor in conditiile in care permite băncii să modifice in mod unilateral contractul, fără a solicita consimtămantul reclamantilor, ceea ce contravine dispozitiilor legii 193/2000. Prin conversia in lei a creditului se poate ajunge la o majorare a costurilor contractului, in functie de dobanda si comisioanele practicate de bancă la creditele in lei, la momentul conversiei. In conditiile in care reclamantii si-au asumat obligatia de a achita ratele de credit in Euro si nu inregistrează restante la plata ratelor nu se justifică dreptul băncii de a modifica unilateral moneda creditului.

In ceea ce priveste clauzele cuprinse in art 8.1 lit a liniutele 2 si 3 si 8.1 lit c si d din conditiile generale aferente contractului, Tribunalul a apreciat că aceste clauze crează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile părtilor in conditiile in care banca percepe un comision de risc, menit să acopere riscul neindeplinirii obligatiilor si situatia in care creditul nu mai este garantat corespunzător. Practic, potrivit acestor clauze, banca poate declara creditul scadent anticipat nu doar in situatia in care imprumutatii nu isi mai indeplinesc obligatiile contractuale sau in caz de devalorizare a garantiilor ci si in situatia in care banca apreciază, pe baza unor criterii nespecificate in contract definite ca „imprejurări neprevăzute” că vor putea interveni cele două situatii, chiar dacă acele situatii nu s-au produs. In aceste conditii, parata poate declara scadent anticipat creditul chiar dacă reclamantii isi indeplinesc toate obligatiile contractuale sau garantiile nu s-au devalorizat insă au apărut acele „imprejurări neprevăzute”, nespecificate in contract, care, in opinia bancii fac improbabilă indeplinirea obligatiilor de către imprumutati.

De asemenea clauza ce conferă dreptul băncii de a declara scadent anticipat creditul si in situatia in care imprumutatul si-a indeplinit obligatiile contractuale insă nu si-a indeplinit obligatiile din alte contracte incheiate cu banca sau cu alte institutii este contrară dispozitiilor legii 193/2000 si creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile părtilor. Declararea scadentei anticipate, cu consecinta obligatiei imprumutatilor de rambursare a soldului si a dobanzilor, echivalează cu o desfiintare a contractului, or, nu este admisibilă desfiintarea unui contract decat pentru motive ce tin de respectivul contract nu si de alte contracte.

In ceea ce priveste clauzele cuprinse in art 8.1 lit b si e ce dau posibilitatea băncii să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat in situatia in care imprumutatul nu isi indeplineste obligatiile asumate conform conventiei sau in situatia in care imprumutatul sau terte persoane au initiat proceduri prin care veniturile imprumutatului să fie distribuite intre creditori, Tribunalul apreciază că acestea nu sunt abuzive intrucat nici nu sunt contrare cerintelor bunei credinte si nici nu crează un dezechlibru semnificativ intre drepturile si obligatiile părtilor.

In ceea ce priveste clauza cuprinsă in art 10.2 din contract, reclamantii nu au indicat motivele pentru are o apreciază abuzivă. Tribunalul constată că situatiile in care banca poate percepe aceste costuri suplimentare sunt clar prevăzute in contracte, putand fi determinat inclusiv cuantumul acestor costuri suplimentare pe baza dispozitiilor contractului, nefiind lăsate la aprecierea bancii.

In ceea ce priveste clauza prevăzută in art 13.1 ultima frază, reclamantii nu au indicat motivele pentru care o apreciază abuzivă. Clauza ce obligă reclamantii să achite comisioanele aferente practicate de bancă in ipoteza in care solicită modificarea contractului nu creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile părtilor.

In ceea ce priveste capătul de cerere avand ca obiect modificarea art 3 lit a, art 3 lit d si a definitiei dobanzii de referintă VBR de către instantă Tribunalul reține, în primul rând, faptul că un contract este rezultatul acordului de voință, al consimțământului liber exprimat al părților, iar controlul judiciar poate fi exercitat doar asupra condițiilor de valabilitate sau de executare a contractului, dar nu se poate substitui voinței părților.

În speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.13 din Legea nr.193/2000 deoarece instanța nu a fost sesizată ca urmare a controlului efectuat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, ci de un consumator, ce invocă caracterul abuziv al unor clauze menționate în propriul contract.

Tribunalul retine de asemenea că in spetă nu sunt aplicabile dispozitiile art 35, 36 si 37 din OUG 50/2010, invocate de reclamanti intrucat, in spetă, contractul a fost incheiat anterior intrării in vigoare a OUG 50/2010.

In ceea ce priveste capătul de cerere avand ca obiect constatarea nulitătii absolute a contractului de achizitie pechet individual de produse sau servicii bancare si a contractului pentru prestarea serviciului „VB DIRECT” incheiate intre părti pentru incălcarea dispozitiilor art 10 din legea 296/2004 Tribunalul constată că aceste două contracte au fost incheiate ulterior incheierii contractului de credit.

Astfel, contractul de credit a fost incheiat la data de 28.05.2008, contractul de achizitie pachet individual de produse sau servcii bancare a fost incheiat la data de 18.09.2008 iar contractul pentru prestarea serviciului „VB DIRECT a fost incheiat la data de 18.08.2008.

De asemenea, reclamantii nu au făcut dovada că banca a folosit manopere dolosive pentru a-i determina să incheie cele două contracte. Manoperele dolosive nu se presupun ci trebuie dovedite de reclamanti. Reclamantii nu au făcut nici dovada violentei morale invocate in cererea de chemare in judecată.

In ceea ce priveste capătul de cerere avand ca obiect constatarea incetării contractului de achizitie pachet individual de produse sau servcii bancare si a contractului pentru prestarea serviciului „VB DIRECT” ca urmare a rezilierii de către reclamanti exprimată in convocarea la conciliere directă din data de 30.11.2009 si stingerea obligatiei de a mai plăti pe viitor lunar suma de 28 de euro, Tribunalul retine că reclamantii nu au arătat care sunt obligatiile neexecutate de către parată care să justifice rezilierea. Chiar dacă pările au prevăzut un pact comisoriu de gradul patru, pentru a interveni rezilierea contractului, trebuie ca parata să nu isi fi executat obligatiile contractuale, ceea ce in spetă nu s-a intamplat. In situatia in care reclamantii nu mai doresc continuarea celor două contracte au posibilitatea denunării unilaterale, insă cu consecintele ce sunt prevăzute in cele două contracte in situatia denuntării unilaterale.

Clauzele cuprinse in art. 5.2.1, art 5.5.4.1, art 8.2 din contractul de achizitionare a pachetului individual de produse si servicii bancare, Instanta a constatat că dispozitiile contractuale criticate sunt in mod clar exprimate, nu sunt contrare cerintelor bunei credinte si nu creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile părtilor. De altfel nici reclamantii nu au arătat care sunt motivele pentru care respectivele clauze sunt abuzive.

In ceea ce priveste daunele morale solicitate de reclamanti Tribunalul a apreciat că reclamantii nu au făcut dovada indeplinirii cumulative a conditiilor prevăzute de art 998 C.pr.civ, respectiv conditia prejudiciului moral creat prin inserarea clauzelor apreciate de instantă ca fiind abuzive. Ca urmare, va respinge si acest capăt de cerere ca neintemeiat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și parata.

Apelanta-parata . a solicitat schimbarea in parte a hotărârii apelate in sensul respingerii in întregime a cererii de chemare in judecata ca neîntemeiata pentru următoarele motive de apel:

Instanța de fond a procedat la o greșita interpretare si aplicare a prevederilor legale incidente in speța, respectiv a dispozițiilor art. 4-6 din Legea nr. 193/2000, care instituie condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca o clauza contractuala sa poată fi calificata ca fiind abuziva.

In concret, prima instanța, in mod netemeinic si nelegal a reținut ca prevederile contractuale constatate ca fiind abuzive creează un dezechilibru intre drepturile si obligațiile pârtilor, in detrimentul consumatorilor.

in speța de fata, nu sunt îndeplinite condițiile clauzelor abuzive, clauzele in discuție fiind rezultatul unor negocieri intre părți, pe de o parte, iar efectul inserării acestora în Convenția de credit nefiind crearea unui dezechilibru intre drepturile si obligațiile pârtilor, pe de a a parte. Mai mult decât atât, clauzele contestate se refera la prețul contractului, care este în mod dar exprimat sub toate componentele sale financiare.

(i) Caracterul negociat al clauzelor care formează obiectul acțiunii

Conform regulamentelor sale interne, banca pune la dispoziția potențialilor clienți atât condițiile generale ale Convenției de credit, cat si condițiile speciale, particularizate în funcție de interesele clientului, care cuprind obiectul, prețul contractului, eventualele garanții solicitate, inclusiv clauzele care formează obiectul acestei acțiuni.

Oferta făcuta de către banca îndeplinește intru totul condițiile de validitate caracteristice acestei laturi a consimțământului contractual, respectiv:

•oferta băncii reprezintă o manifestare de voința reala, serioasa, conștienta, neviciata, cu intenția de a se angaja din punct de vedere juridic;

•oferta făcuta clientului este neechivoca;

•banca face clientului o oferta precisa și completa, cuprinzând toate elementele ce pot fi luate in considerare pentru încheierea contractului.

In aceste condiții, oferta creează in sarcina băncii obligația de a o păstra ca atare pana ce clientul isi va exprima poziția, pentru un interval de timp rezonabil.

Intimatii au apreciat ca ofertele făcute de către banca, in integralitatea lor, corespund voinței lor, prin urmare le-au acceptat, exprimând neîndoielnic voința de a încheia Convențiile de credit.

In aceste condiții, urmează a se retine ca aceștia au avut posibilitatea negocierii clauzelor in litigiu, așa incat aceste clauze sunt clauze negociate in înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000 chiar daca, in fapt, consumatorul nu a inteles sa uzeze de acest drept.

(ii) Clauzele in discuție nu creează un dezechilibru intre drepturile si obligațiile pârtilor, nici prin ele insele, nici împreuna cu alte prevederi din Convenția de credit

Cu privire la existenta unui dezechilibru, acesta s-ar putea retine in ipoteza in care clauzele ar fi fost ascunse (nedeterminate sau inserate cu caractere minuscule . înscrisului contractului care este neesentiala) sau insasi clauzele ar fi fost ambigue.

Or, in cazul de fata nu au fost încălcate regulile privitoare la informarea clienților, care au cunoscut si au acceptat prevederile contractuale contestate.

Astfel, clauzele care au fost negociate, cunoscute si înțelese perfect de către consumator, nu pot genera un dezechilibru intre drepturile si obligațiile pârtilor, întrucât intimatii-reclamanti au înțeles si au acceptat de la inceput aceste prevederi, pe care si le-au asumat, ceea ce înseamnă ca au considerat condițiile creditului ca fiind avantajoase.

(iii) Clauzele contestate se refera la prețul datorat pentru prestarea serviciilor, preț care este clar determinat in Convențiile de Credit

In ceea ce privește cea de-a treia condiție prevăzuta de lege pentru determinarea caracterului abuziv al unor clauze, urmează a se observa ca nici aceasta nu era îndeplinita in speța, prevederile contractuale contestate fiind tocmai cele care se refera la prețul contractului, preț ale carul elemente sunt clar definite si ușor inteligibile.

Apelanții-reclamanți P. - N. D. - O. și P. – N. E. au solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, cu cheltuieli de judecată fond și apel.

Apelanții-reclamanți au formulat următoarele motive de apel:

- Prin sentința dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de ari. 105 alin.2 C.pr.civ .

Instanța nu a analizat în motivarea sentinței unele dintre argumentele decisive invocate în susținerea capetelor de cerere, deși, conform 261 alin. l pct.5 C.pr.civ. hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, precum si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților,

Procedând în acest fel, instanța a încălcat grav dreptul la un proces echitabil.

Deși prin cererea formulată pentru termenul de judecată din 17.12.2012 reclamanții și-au completat temeiul juridic de drept substanțial pentru capetele de cerere care se refera la formula după care se calculează variația dobânzii și neperceperea, în viitor, a comisionului de risc cu dispozițiile art. 95, 35, 36 și 37 din O.U.G. nr.50/2010, forma de la 11.06.2010, data publicării în Monitorul Oficial și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1656/2010, tribunalul face referire la un alt temei juridic, pe care nu l-au invocat. Este vorba despre art. 95 din O.U.G. nr.50/2010, în forma de după modificarea acestuia prin L. nr. 288/2010.

De asemenea, instanța de fond nu a luat in considerare Decizia Curții Constituționale nr. 1656/2010 care a statuat că modificările aduse art. 95 din ordonanța de urgenta nu pot opera, în ciuda exprimării defectuoase a textului de lege, decât de la data intrații în vigoare a legii de aprobare a ordonanței de urgență, altfel ar fi înlăturate efectele produse de ordonanța de urgența, pana la data intrarii în vigoare a legii de aprobare și ar opera retroactiv.

- Problema invocată referitor la dobândă nu se referă la lipsa dreptului băncii de a ajusta rata dobânzii atunci când crește indicele de referință, ci la lipsa unei obligații corelative a băncii de a proceda la diminuarea dobânzii atunci când scade acest indice de referință, această împrejurare fiind decisivă pentru stabilirea ca abuzivă a clauzei de la pct.3 lit. d din Convenție.

- În lipsa unei formule transparente de calcul a dobânzii clauzele convenite nu pot fi sub nici o formă catalogate ca fiind clare.

Obiectul raportului juridic născut din clauza contractuală de la pct. 3 lit.a din C.S.C. nu este determinat ș[ nici determinabil univoc, întrucât nu este prevăzută formula după care se calculează variația dobânzii în ambele ipoteze - reducere sau majorare -, în condițiile în care obligațiile asumate de bancă prin Convenție au toate obiectul determinat.

Nu este prevăzut în mod expres în această clauză și nici în restul convenției care dintre indicii EURIBOR (la 1, 3, 6 sau 12 luni) este luat în considerare.

Clauzele prev. în Anexa la L 193/2000 sunt exemplificative și nu enumerative.

- Comisionul de risc nu este, din punctul de vedere al dreptului substanțial, parte a prețului contractului de credit deoarece contractul de credit este un contract comutativ, nu aleatoriu, or, noțiunea de risc este specifică contractelor aleatorii, nu contractelor comutative.

In ceea ce privește comisionul de risc și dobânda, apelanții au invocat inexistența legală a comisionului de risc, respectiv ilicitatea parțială a formulei de calcul a dobânzii și lipsa obligației de ajustare a dobânzii în cazul în care indicele EURIBOR scade . Riscul este prin definiție un pericol potențial, deci incert, în cauza de față riscul invocat de pârâtă trebuie raportat strict la obiectul și cauza cererii de chemare în judecată și nu la considerații generale, de genul celor la care face referire pârâta .

Esența problemei comisionului de risc este aceea că în contract nu s-a prevăzut și obligația băncii de a restitui sumele încasate cu titlu de comision de risc în situația în care pericolul potențial nu s-a concretizat . De aici rezultă, fără dubiu, reaua - credință a pârâtei și dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților, tocmai ceea ce sancționează art. 4 din Legea 193/2000 .

- Apărările care fac referire la faptul că au semnat de bunăvoie contractul de credit nu au legătură cu cauza de față deoarece ele se referă la vicierea consimțământului, or, viciul de consimțământ ( eroare sau doi ) nu constituie causa debendi ( temeiul juridic ) al capătului de cerere care se referă la contractul de credit . Problema pe care au ridicat - o este aceea dacă printr-un contract se poate deroga de la legile care interesează ordinea publică (art. 5 C. Civ.).

Banca are dreptul să încheie contracte de adeziune, însă acest drept este unul relativ și nu absolut . Aceasta înseamnă că el trebuie exercitat în limitele prevăzute de lege.

- Apelanții au ales tipul de contract, suma împrumutată și termenul de rambursare, însă nu li s-a dat posibilitatea să influențeze în vreun fel stabilirea clauzelor pe care le consideră a fi abuzive. Or, așa cum rezultă din prevederile art. 4 al. 2 din Legea 193/2000, posibilitatea consumatorului de a influenta clauzele contractului este de esența negocierii. Negocierea presupune, prin definiție, posibilitatea de a putea modifica conținutul clauzelor contractuale de către consumator, or, contractul de adeziune este redactat unilateral și nu permite nici măcar la nivel teoretic consumatorului să modifice în vreun fel conținutul clauzelor.

- Cele 2 contracte intitulate „ Cerere - Convenție de achiziționare pachet individual de produse și servicii bancare „ și „ Contract pt. prestarea serviciului „ VB DIRECT „ care fac referire la un produs denumit „ Pachet Gold Fidelity „ nu au fost și completate de către reclamanți, ci doar semnate . Completarea lor olografa s-a făcut de către un salariat al băncii, fapt neuzitat de către prestatorii de servicii .

Aceștia nu au cunoscut faptul că aceste contracte sunt asociate - în sensul art. 5.5.3. din Contractul de achiziționare pachet individual de produse și servicii bancare - contractului de credit.

- Clauza de la art. 5.2.1. din Contractului de achiziționare pachet individual de produse și servicii bancare este abuzivă deoarece nu este conformă art. l lit. a din Anexa L 193 /2000 .

- Clauza de la art. 5.5.4.1. pct. ( I ) din Contractului de achiziționare pachet individual de produse și servicii bancare este abuzivă pentru că anulează practic dreptul consumatorului la denunțarea contractului, fapt interzis de art. 84 din Legea nr. 296/2004 .

- Clauza de la art. 8.2 din Contractului de achiziționare pachet individual de produse și servicii bancare este contrară hotărârii Curții Europene de Justiție din 4.06.2009, Cauza C - 243/08 ( Budaorsi Varosi Birosag -Republica Ungară - Pannon GSM).

- Hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, iar sentința se întemeiază pe mai multe grave greșeli de fapt care decurg dintr-o apreciere eronată a probelor administrate în cauza:

- În ce privește constrângerea morală, fiind un fapt juridic aceasta poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, deci inclusiv cu prezumții . Dacă se ține seama de faptul că apelanții nu au solicitat încheierea contractului de achiziție pachet individual de produse și/sau a contractului pentru prestarea serviciului „ VB DIRECT, de întreaga corespondentă purtată cu banca în anii 2009-2011, de faptul că nu au folosit vreodată vreunul dintre serviciile oferite de bancă prin cele 2 contracte, că cele 2 contracte afectau contractul de împrumut, întrucât în caz de denunțare unilaterală pierdeau condițiile de creditare și de faptul că prețul serviciului de internet banking era cu mult mai mare decât oferit celorlalți clienți ai băncii care nu au semnat astfel de contracte, se poate prezuma în mod rezonabil, până la proba contrarie, existența constrângerii morale .

- Se retine, in mod netemeinic, de către tribunal că reclamanții nu au indicat motivele pentru care apreciază ca fiind abuzive clauzele de la art. 10.2 și 13.1 din C.G.C. Din conținutul acțiunii rezultă ca apelanții au arătat că aceste clauze sunt abuzive pentru argumentele prezentate la clauza de la pct.6 lit.b din C.S.C. și anume pentru faptul că obiectul obligațiilor stabilite pentru împrumutați - de a plăti sume suplimentare, respectiv comisionul aferent stabilit de bancă - nu este determinat sau determinabil, în condițiile în care obligațiile asumate de bancă prin Convenție au toate obiectul determinat. Sintagmele „ sume suplimentare „ și „ comision aferent stabilit de banca „ sunt generale . Ele nu fac referire la niște sume concrete sau la un algoritm de calcul al acestor sume, astfel că valorile acestora ar putea fi determinate unilateral și abuziv de către bancă .

- De asemenea, eronat, se reține că apelanții nu au arătat care sunt obligațiile neexecutate de către pârâtă care să justifice rezilierea, respectiv că nu ar fi arătat care sunt motivele pentru care clauzele de la pct. 5.2.1, 5.5.4.1 și 8.2 sunt abuzive . Din conținutul acțiunii că apelanții au arătat că aceste clauze sunt abuzive deoarece, fie nu sunt conforme cu art. l lit. a din Anexa L 193_ ( nu se prevede care este motivul întemeiat al modificării unilaterale a valorii și/sau modului de percepere a comisionului de administrare ), fie anulează dreptul consumatorului la denunțarea contractului, fapt interzis de art. 84 din L 296/2004, fie pentru că sunt contrare hotărârii Curții Europene de Justiție din 4.06.2009, Cauza C - 243/08 ( Budaorsi Varosi Birosag - Republica Ungară - Pannon GSM).

- Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea legii ;

Astfel, se reține că „ nu sunt aplicabile dispozițiile art. 13 din Legii nr. 193/2000, deoarece instanța nu a fost sesizată ca urmare controlului efectuat de A.N.P.C., ci de un consumator . Or, art. 13 din L 193/2000 nu face o asemenea distincție . De altfel o astfel de distincție ar fi vădit discriminatorie pentru consumatori, deoarece nu ar avea o justificare obiectivă și rezonabilă .

În ce privește cele 2 clauze de la art. 5 lit.a și art. 3.5 care se referă la comisionul de risc, tribunalul a reținut că nu sunt lipsite de cauză, deoarece aceste clauze acoperă inclusiv riscul devalorizării garanțiilor aduse băncii .

- Tribunalul a reținut că reclamanții nu au făcut dovada prejudiciului moral, dar, este de principiu, că prejudiciul moral și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu sunt imanente faptului ilicit.

-Deși a admis în parte acțiunea, prima instanță nu a acordat și cheltuielile de judecată pe care le-au efectuat, contrar art. 274 C.pr.civ..

- Tribunalul nu s-a pronunțat realmente si asupra clauzei de la pct. 81. lit. b din C.G.C. Această clauză a fost confundată de instanță cu clauza de la pct. 8.1 lit. a .

Apelanții-reclamanți au formulat întâmpinare la apelul paratei, solicitand respingerea apelului formulat de acesta, arătând ca pârâta (banca) nu a negociat cu aceștia, direct sau indirect, niciuna dintre clauzele contractuale.

Pârâta nu a oferit, anterior semnării contractului de împrumut, posibilitatea ca reclamanții să influențeze în vreun fel stabilirea (conținutul) clauzelor pe care le consideră a fi abuzive . Or, așa cum rezultă din prevederile art. 4 al. 2 din Legea 193/2000 republicată, posibilitatea consumatorului de a influența clauzele contractului este de esența negocierii.

Informarea prealabilă pe care o invocă pârâta și pe care a retinut-o prima instanța nu este și nu poate fi, în nici un caz, sinonimă cu negocierea.

Contractul de împrumut cu titlu oneros încheiat cu intimata - pârâtă este un contract standard preformulat, acesta fiind în întregime redactat (unilateral) de către ea pentru a fi utilizat în mod general și repetat, fără a se oferi din partea acesteia și posibilitatea,reală și concretă, nici măcar la nivel teoretic, de a influența în vreun fel natura și/sau conținutul clauzelor contractuale.

Obligația de informare și consiliere și obligația de a redacta clar și fără echivoc clauzele contractuale sunt diferite de obligația de a nu stipula în contract clauze abuzive.

Clauza cuprinsă în art. 4.2 din Condițiile Generale îi prejudiciază pe reclamanți deoarece prin conversia în lei a creditului se poate ajunge la o majorare a costurilor contractului, în funcție de dobânda și comisioanele practicate de bancă la creditele în lei, la momentul conversiei, chiar dacă apelanții nu au restanțe la plata ratelor.

Clauzele cuprinse în art. 8.1 lit.a, liniutele 2 și 3 și lit. c și d din Condițiile Generale creează prin ele însele un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul reclamanților și contrar bunei - credințe deoarece, pe de o parte, conferă băncii dreptul de a declara creditul scadent anticipat nu doar în situația în care împrumutații nu își mai îndeplinesc obligațiile contractuale sau în caz de devalorizare a garanțiilor, ci și în situația în care banca apreciază arbitrar, pe baza unor criterii nespecificate în contract definite ca „ împrejurări neprevăzute ,, că ar putea interveni cele 2 situații, chiar dacă acestea nu s-au produs, iar, pe de altă parte, permit pârâtei desființarea contractului și pentru motive care țin de executarea altor contracte, ceea ce este în mod vădit inadmisibil.

Clauzele constatate de prima instanță ca fiind abuzive nu se referă, în mod evident, la prețul datorat pentru prestarea serviciilor.

Cu privire la apelul paratei, Curtea constată următoarele:

Din actele și lucrările dosarului, Curtea reține că tribunalul a constatat, ca fiind abuzive clauzele cuprinse in art. 7 lit.b din Condițiile speciale, referitoare la obligația reclamanților de a încheia polița de asigurare cu o societate de asigurări parteneră V./agreată de bancă, art. 4.2 din condițiile generale ale contractului care prevăd modificarea unilaterală a contractului in ce privește conversia in lei a creditului acordat in moneda Euro și să aplice, începând cu data efectuării conversiei, rata dobânzii curente practicată de bancă și toate celelalte condiții valabile pentru același produs de creditare, in Ron, să calculeze dobânda curentă, precum și oricare din sumele costurile și sumele datorate prin raportare la valoarea creditului denominat in RON; art. 8.1 lit.a liniuțele 2 și 3 și art.8.1 lit.c și d ce dau posibilitatea bancii să declare scadent anticipat creditul in situatia in care imprumutatul nu isi indeplineste obligatiile conform altor conventii incheiate cu banca sau conform unor conventi incheiate de imprumutat cu alte societăti financiare/de credit sau in cazul aparitiei unei imprejurări neprevăzute care, in opinia bancii face să devină improbabil ca imprumutatul să isi poată indeplini obligatiile asumate conform contractului si in cazul aparitiei unei situatii neprevăzute conform căreia, in opinia bancii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător.

In ceea ce priveste clauza cuprinsă in art. 7 lit. b din conditiile speciale, Tribunalul a apreciat in mod corect că această clauză creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile părtilor intrucat reclamantii sunt impiedicati să opteze pentru cea mai avantajoasă ofertă de pe piata de asigurări. Prin impunerea unei anumite societăti de asigurare, este impus reclamantilor si un anumit pret al asigurării practicat de acea societate de asigurări, pe care reclamantii nu il cunosc la momentul incheierii contractului de credit precum si conditiile practicate de acea societate de asigurări, pe care reclamantii nu le cunosc la momentul incheierii contractului de credit. De altfel, reclamantii nu cunosc la momentul semnării contractului de credit nici care sunt societătile de asigurări agreate de bancă, acestea nefiind prevăzute in contract. Cată vreme reclamantii incheie contracte de asigurare a bunurilor constituite garantie, cu oricare din societătile de asigurare autorizate, este acoperit riscul pieirii bunurilor.

In ceea ce priveste clauza cuprinsă in art 4.2 din conditile generale, Curtea apreciază că aceasta creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile părtilor in conditiile in care permite băncii să modifice in mod unilateral contractul, fără a solicita consimtămantul reclamantilor, ceea ce contravine dispozitiilor Legii 193/2000, respectiv art. 1 lit.a din Anexa legii nr.193/2000. Așa cum în mod corect a reținut tribunalul, prin conversia in lei a creditului se poate ajunge la o majorare a costurilor contractului, in functie de dobanda si comisioanele practicate de bancă la creditele in lei, la momentul conversiei. In conditiile in care reclamantii si-au asumat obligatia de a achita ratele de credit in Euro si nu inregistrează restante la plata ratelor nu se justifică dreptul băncii de a modifica unilateral moneda creditului.

In ceea ce priveste clauzele cuprinse in art 8.1 lit a liniutele 2 si 3 si 8.1 lit c si d din conditiile generale aferente contractului, Curtea arată că, aceste clauze pentru a nu fi abuzive ar trebui să vizeze exclusiv raporturile contractuale dintre părți, iar nu cele încheiate de client cu alte unități de creditare sau chiar cu aceeași bancă, pentru că scadența anticipată a creditului trebuie să fie în legătură cu acel credit, iar nu cu altele, într-un astfel de caz creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Astfel, consumatorul se vede în situație în care ar trebui să ramburseze imediat creditul obținut, cu toate că plata ratelor se face constant și la termen, în cazul în care nu ar achita ratele scadente ale unui alt credit, deși neplata s-ar putea datora contestării datoriei sau altor cauze neimputabile împrumutatului. Evident, o atare situație nu poate fi acceptată pentru că expune consumatorul într-o poziție defavorabilă față de banca împrumutătoare, care are la discreție stabilirea momentului scadenței anticipate inclusiv în situații care exced culpei creditorului său în sens contractual.

De asemenea, caracterul abuziv al dispozițiilor art.8.1 lit. c și d transpare din formulările generale și echivoce folosite pentru alte situații de declarare anticipată a scadenței, respectiv „situație neprevăzută”, „în opinia Băncii”, „să devină improbabil”, „garantat corespunzător”, formulări care sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. În realitate, aceste clauze oferă băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanța învestită cu verificarea legalității unei astfel de măsuri să se poată pronunța într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizată este abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.

De asemenea clauza ce conferă dreptul băncii de a declara scadent anticipat creditul si in situatia in care imprumutatul si-a indeplinit obligatiile contractuale insă nu si-a indeplinit obligatiile din alte contracte incheiate cu banca sau cu alte institutii este contrară dispozitiilor legii 193/2000 si crează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile părtilor. Declararea scadentei anticipate, cu consecinta obligatiei imprumutatilor de rambursare a soldului si a dobanzilor, echivalează cu o desfiintare a contractului, or, nu este admisibilă desfiintarea unui contract decat pentru motive ce tin de respectivul contract nu si de alte contracte.

În ce privește critica referitoare la existența caracterului negociat la clauzelor cenzurate de instanța de fond, Curtea reține că potrivit art. 4 din Legea nr.193/2000, (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.

(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:

a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;

b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;

c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Conform art. 6 din aceeași lege, Clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.

În ce privește încheierea contractului, Curtea apreciază că reclamanta, în calitate de consumator, a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca.

Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către imprumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze, fiind redactate în spiritul prevederilor art. 4 alin.2 din lege..

Reclamanții nu au avut posibilitatea să negocieze nicio clauză din contract, întreg actul juridic fiind impus, în forma respectiva, de către bancă. Conform art. 4 alin.3 teza finală din Legea nr. 193/2000, băncii ii revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauzele abuzive cu împrumutatul, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Potrivit art. 2 alin.1 din lege, „Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale”, adică acea persoana care achizitionează un bun sau un serviciu in scopul unei utilizari neprofesionale pentru sine si/sau pentru familia sa.

Pentru reclamanti, creditele contractate erau straine profesiilor exercitate de aceasta, pentru acesta, contractele avand un caracter extraprofesional.

Condițiile speciale și generale sunt prestabilite de pârâtă, iar conținutul lor nu a fost negociat efectiv cu reclamanții, în sensul de a da acestora posibilitatea reală de a modifica conținutul acestora, prin efectul negocierii.

Sunt astfel aplicabile prevederile art. 4 alin.2 din Legea nr. 193/2000, potrivit cu care o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

În ce privește buna-credință, Curtea subliniază ca o clauză abuzivă presupune existența unei prezumții de rea-credință din partea profesionistului.

Însăși Directiva comunitara nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trimite la buna-credință atunci cand defineste clauzele abuzive.

În contract nu s-a făcut nicio mențiune contrară ofertei băncii așa cum a fost aceasta publicată.

Cu privire la critica referitoare la inexistența dezechilibrului intre drepturile și obligațiile părților, Curtea arată că lipsa negocierii, consumatorii fiind privați de puterea de a influența clauzele contractuale, conduce la ideea de dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile părților.

Clauzele analizate creează obligații in sarcina reclamanților fără a stipula o obligație corelativă din partea băncii, creând o disproporție considerabilă și nejustificată intre drepturile și obligațiile părților.

Chiar dacă aceste clauze nu au fost ascunse sau neapărat ambigue, prin modul cum au fost redactate, creează dezechilibru . Regulile clauzelor abuzive se vor aplica chiar și atunci când consumatorul a înțeles clauzele contractului.

În ce privește critica referitoare la faptul că aceste clauze se referă la prețul datorat, preț ale cărui elemente ar fi clar definite in convenții, Curtea nu reține această critică, subliniind că, de altfel, clauzele prevăzute la art. 7 lit. b din conditiile speciale,art.4.2 din condițiile generale și art.8.1. lit.a liniuțele 2 și 3, lit.c și d din condițiile generale aferente contractului de credit și constatate ca fiind abuzive nu țin de obiectul principal al contractului, ca sa poată să fie excluse cenzurii instantei din perspectiva caracterului abuziv.

O clauză intră în sfera obiectului principal al contractului numai dacă acesta este esențială. Nu este cazul, însă, clauzelor prevăzute la art. 7 lit. b din conditiile speciale,art.4.2 din condițiile generale și art.8.1. lit.a liniuțele 2 și 3, lit.c și d din condițiile generale aferente contractului de credit

Nu în ultimul rând, Curtea notează că apelanta –parată s-a rezumat la a invoca critici de ordin generic, fără să arate in concret, in raport cu fiecare clauză constată ca fiind abuzivă, motivele de nemulțumire cu privire la hotărârea apelată și să argumenteze, din perspectiva criteriilor de determinare a clauzelor abuzive, neîndeplinirea acestora cu privire la clauzele analizate.

În consecință, pentru aceste motive, Curtea va constata apelul paratei nefundat, urmând a-l respinge conform art. 296 Cod proc civ.

Cu privire la apelul declarat de reclamanți, Curtea constată următoarele:

În ce privește critica referitoare la faptul că instanța de fond a reținut prevederile art. 95 din OUG nr.50/2010, în forma de după modificarea acestuia prin Legea nr.288/2010, deși reclamanții au făcut referire la alt temei juridic, respectiv art. 95, art.35, art.36, art.37 din OUG nr.50/2010, în forma de la data de 11.06.2010, Curtea reține că într-adevăr modificările aduse art. 95 nu pot opera decât de la data intrării în vigoare a Legii nr.288/2010.

În acest sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr.1656/2010 care a stabilit, cu putere de lucru judecat, că modificările aduse art. 95 din ordonanța de urgență nu pot opera, în ciuda exprimării defectuoase a textului de lege, decât de la data intrării în vigoare a Legii de aprobare a ordonanței de urgență, altfel ar fi înlăturate efectele produse de ordonanța de urgență până la data intrării în vigoare a legii de aprobare și ar opera retroactiv.

Însă, prin faptul că tribunalul a reținut și art. 95 din OUG nr.50/2010, în forma modificată de Legea nr.288/2010 și nu a avut in vedere Decizia Curții Constituționale mai sus evocată, nu înseamnă că hotărârea este lovită de nulitate pentru nemotivare.

Prin urmare, este neintemeiată critica referitoare la nemotivarea hotărârii, sentința cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

Cu privire la clauza prevăzută de art.3 lit.d din conditiile speciale „banca isi rezervă dreptul de a revizui rata dobanzii curente in cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piata monetară, comunicand imprumutatului noua rată a dobanzii. Rata dobanzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”, Curtea apreciază că această clauză este abuzivă și, în consecință, lovită de nulitate absolută, fiind incidentă ipoteza prevăzută de pct. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 potrivit căreia sunt abuzive clauzele care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract .

Faptul că in condițiile generale a definit noțiunea de schimbări semnificative, respectiv orice variatie cu o cotă procentuală de 0,2% p.a sau mai mare a valorii indicilor de referintă ai pietei monetare, fată de valoarea acestora la data de referintă (ex data acordării creditului, data revizuirii dobanzii curente, etc), orice modificări ale costurilor de refinantare ale băncii care ar genera o depăsire a nivelului maxim acceptabil pentru aceasta in vederea continuării desfăsurării activitătii in legătură cu un anumit produs/serviciu, in conditiile de profitabilitate precum si orice modificări legislative ce ar supune banca la suportarea unor costuri noi/suplimentare /majorate fată de cele avute in vedere la data de referintă (ex data acordăriii creditului, data revizuirii dobanzii curente, etc), incluzand, dar fără a se limita la situatiile prevăzute la sectiunea 10.1), Curtea apreciază că prin inserarea clauzei analizate se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, și contrar cerințelor bunei-credințe.

Noțiunea de „ schimbări semnificative pe piața monetară” este, lipsită de claritate, greu inteligibilă, conferind băncii posibilitatea de a modifica unilateral contractul în raport de interesele sale financiare, în detrimentul consumatorului, acestuia din urmă nefiindu-i acordat în mod convențional dreptul de a rezilia contractul .

Legea înțelege prin clauză clară și inteligibilă acea clauză contractuală pentru a cărei înțelegere nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.

Instanța nu se raportează doar la redactarea literară a clauzei, ci interesează înțelegerea fundamentului economic de către un consumator mediu avizat, iar în speță de cel care invocă clauza abuzivă.

Prin explicitarea noțiunii „ schimbări semnificative”, se observă că banca nu ia în calcul, deși realitatea economico-bancară presupune si această situație, scăderea dobânzii de referință, atunci când scade indicele de referință, observându-se un dezechilibru al drepturilor și obligațiilor părților in ce privește ajustarea dobânzii.

Prin urmare, dreptului băncii de a majora dobânda în cazul intervenirii unei schimbări semnificative, nu îi corespunde obligația corelativă a băncii de a diminua dobânda atunci când scade indicele de referință.

Curtea apreciază că, în cazul contractelor de adeziune, când obligațiile și drepturile părților sunt prestabilite, pentru a beneficia de protecția instituită de lege, regulile clauzelor abuzive se vor aplica și atunci când consumatorul a înțeles chiar clauzele din contract, tocmai pentru că este vorba de o impunere a clauzelor din partea celui care deține forța financiară și juridică și care îl pune într-o situație de avantaj juridic și economic în detrimentul consumatorului.

CJUE a statuat că art.4 din Directiva nr.87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum impune ca la încheierea contractului debitorul să fie în posesia tuturor elementelor care pot avea un efect asupra întinderii obligației sale (Hotărârea din 23 martie 2000, Berliner Kindl Brauerei)

Se mai retine in ceea ce priveste clauza cuprinsă în art. 3 lit. d) din condițiile speciale ale convenției – data ajustării dobânzii, ca, deși, „banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se aplică de la data comunicării.”, cu toate acestea, în art.3 lit.a din aceleași condiții speciale, în contractul examinat, părțile au stipulat că rata dobânzii curente este de „5,95% p.a.”, fără alte precizări și fără a se menționa că dobânda este variabilă.

Astfel, in lipsa unei clauze exprese în acest sens, prezumția este în sensul că părțile au contractat o dobândă fixă, iar nu una variabilă, constatandu-se astfel o primă inadvertență întrucât, deși prin acordul comun părțile au stabilit perceperea unei dobânzi într-un procent fix, totuși, ulterior s-a stipulat dreptul băncii de a modifica rata dobânzii curente, în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară.

O astfel de clauză ridică probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta urmând a fi doar înștiințat.

Conform art. 1 lit.a din anexa la Legea nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul. Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. D. astfel opțiunea lui de a contracta este liberă, perfect conștientă și cu reprezentarea corectă a consecințelor actului juridic pe care îl va semna. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța judecătorească să aibă posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat și eficient pentru a conchide în sensul existenței sau inexistenței situației care constituie motiv pentru majorarea dobânzii. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, tot astfel o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că, dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce, atât timp cât convenția reprezintă legea părților, conform art.969 C.civ.

De asemenea, Curtea apreciaza ca, motivele incadrate „unei schimbări semnificative pe piața monetară” nu îndeplinesc această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă sunt întemeiate sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-au produs, fiind de netăgăduit că piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care se raportează. Aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit.

Cu privire la clauza cuprinsă în art. 3 lit.a din condițiile speciale, Curtea reține raționamentul primei instanțe in sensul că potrivit art. 3 lit. a) dobanda a fost stabilită la 5,95% p.a. Chiar dacă nu se precizează in contract din ce se compune dobanda de 5,95%, procentul a fost clar exprimat, iar reclamantii l-au cunoscut la incheierea contractului si l-au acceptat.

Cu toate că nu s-a prevăzut o dobandă formată dintr-un indice de referintă plus o marjă fixă, aceasta nu inseamnă automat că respectiva clauză referitoare la dobandă are caracter abuziv. Caracterul abuziv se apreciază in conformitate cu dispozitiile art 4 alin 1 din legea nr. 193/2000 si art 2 pct. 16 din OG nr. 21/1992, iar una din conditiile esentiale pentru aprecierea unei clauze ca fiind abuzivă este ca aceasta să creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile părtilor.

Obligatia băncilor de a include in calculul dobanzilor un indice de referintă, Euribor, Robor, Bubor, in functie de moneda creditului si o marjă fixă a fost introdusă abia prin OUG 50/2010, or contractul in spetă a fost incheiat la data de 28.05.2008. In plus, cuantumul dobanzii prevăzută in contract nu creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile părtilor, astfel incat această clauză referitoare la dobandă nu poate fi considerată ca avand caracter abuziv.

În ce privește comisionul de risc cuprins în art. 5 lit.a din Condițiile speciale, Curtea arată că potrivit acestei clauze „ comision de risc: 0,05%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar in zilele de scadentă, pe toată perioada de derulare a conventiei de credit”.

Prin introducerea comisionului de risc în art. 5 lit.a) din contract au fost vătămate interesele legitime patrimoniale ale reclamanților prin majorarea considerabilă a ratei lunare. Contractul trebuie încheiat si executat cu respectarea principiului bunei credințe, părțile fiind obligate a acționa corect si echitabil in raporturile directe, fără ca vreuna dintre acestea să obțină un avantaj disproporționat in detrimentul celeilalte, cum este cazul in speță, prin perceperea comisionului contestat fără o contraprestație corespunzătoare

Referitor la condiția dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, Curtea reține că este vorba în primul rand de un dezechilibru economic, indiferent dacă acesta a produs sau nu efecte asupra patrimoniului reclamanților.

Utilizand criteriul echivalenței în aprecierea echilibrului/dezechilibrului contractual, se are în vedere faptul ca echivalența prestațiilor presupune ca drepturile și obligațiile reciproce să aibă, dacă nu o valoare identică, macar una apropiată, ceea ce nu e cazul în speță.

Banca nu a definit in contract clar ce reprezintă acest comision de risc, față de cuantumul comisionului raportat la valoarea creditului, dacă este costul unui serviciu prestat, care este acesta, ori contravaloarea unui prejudiciu suportat de banca urmare a faptei comise de consumator, care ar fi o astfel de situație cuprinsă in noțiune de risc, există sau nu posibilitatea de restituire a acestuia in cazul in care un astfel de eveniment nu se produce, in condițiile in care consumatorul a garantat creditul.

Deși acest comision a fost aplicat nu s-a arătat in funcție de ce criteriu s-a stabilit, de ce s-a impus aplicarea lui, cum a fost el negociat.

Contractul de credit cuprinde alte clauze care să asigure banca de riscul neplății creditului, respectiv garanția ipotecară, asigurarea obligatorie a imobilelor cesionată în favoarea băncii, dobânda penalizatoare, posibilitatea de a declara exigibil anticipat creditul.

Prin aceste dispoziții banca s-a asigurat impotriva riscului de neplată, stipularea suplimentară a unui comision de risc nefiind altceva decât o clauză abuzivă.

S-a creat astfel un dezechilibru nejustificat, întrucât pentru prestația constând în creditele puse la dispoziție, reclamanții achită dobânda convenită, precum și comisionul de risc, pe întreaga durată a contractului.

Este adevărat că acest comision nu se confundă cu garanția imobiliară, dar banca s-a asigurat prin celelalte clauze impuse (garanția ipotecară, asigurarea obligatorie a imobilelor cesionată în favoarea băncii, dobânda penalizatoare, posibilitatea de a declara scadența anticipată a creditului) de riscul neplătii creditului.

Prin urmare, banca percepe un cost, fara sa presteze un serviciu corelativ perceperii comisionului de risc, adică nu există o contraprestație corelativă obligației reclamanților.

Potrivit art 3.5 din conditiile generale ale conventiei „pentru punerea la dispozitie a creditului, imprumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plăteste lunar, pe toată durata creditului; modul de calcul si scadenta /scadentele plătii acestuia se stabilesc in conditiile speciale.

Instanța a constatat că este îndeplinită condiția creării unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, constatându-se în acest sens că nu s-au inserat în convențiile de credit toate elementele necesare pentru perceperea comisionului de risc, singura explicație oferită de către pârâtă în cuprinsul contractului fiind „în vederea acordării creditului. Pârâta avea obligația, conform art.1 alin.1 din Legea nr.193/2000, să definească în temeni fără echivoc și ușor de înțeles pentru o persoană care nu are cunoștințe de specialitate în domeniul financiar-bancar noțiunea de „risc” care justifică perceperea comisionului.

De asemenea, deoarece noțiunea de „comision” presupune acordarea unei remunerații în schimbul prestării unui serviciu era necesar ca inserarea în contract a dreptului pârâtei având ca obiect acest comision să fie dublată de stipulația corespunzătoare a contraprestației, care să justifice plata sumei de bani de către împrumutat.

Acest dezechilibru este și semnificativ, deoarece comisionul de risc, astfel cum a fost stabilit de către pârâtă (prin raportare la soldul creditului și plătibil lunar) are o valoare deloc neglijabilă în raport de costurile creditului.

Tribunalul a apreciat că este îndeplinită și cea de-a treia condiție impusă de dispozițiile art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, avându-se în vedere că prin inserarea în contract a unei obligații de plată lunară a unei sume considerabile prin raportare la soldul creditului, obligație inclusă la capitolul „Comisioane”, deși lipsește contraprestația corespunzătoare, pârâta a urmărit în realitate perceperea unei sume de bani cu titlu de dobândă – preț al creditului – fără ca obligația să fie inclusă în capitolul „Dobânda”. Cu alte cuvinte, comportamentul pârâtei contrar exigențelor bunei credințe rezultă din chiar modalitatea în care pârâta a conceput redactarea și conținutul clauzelor contractuale.

Apelanta invocă faptul că cele două contracte, în ansamblul lor, Convenție de achiziționare pachet individual de produse și servicii bancare și Contract pentru prestarea serviciului VB DIRECT sunt abuzive, fiind doar semnate de reclamanți, aceștia neavând posibilitatea reală, concretă de a lua cunoștință de acestea, neștiind că aceste contracte sunt asociate contractului de credit încheiat, fiind constrânși să le încheie.

Curtea nu va primi criticile formulate deoarece convențiile menționate au fost încheiate ulterior perfectării contractului de credit încheiat la data de 28.05.2008, respectiv la 12.08.2008 și 19.09.2008, apelanții nefăcând nicio dovadă cu privire la faptul că aceste contracte le-au fost impuse de bancă.

Dimpotrivă, având experiența incheierii primul contract de credit, reclamanții au avut reprezentarea clauzelor cuprinse . și ar fi putut să se opună, in mod real, încheierii acestora, nefiind nicio condiționare, constrângere din partea băncii, din moment ce creditul fusese acordat.

Cu privire la art. 5.2.1 din Contractul de achiziționare pachet individual de produse și servicii bancare, acest a prevede că pentru administrarea pachetului de servicii, „banca percepe un comision e administrare a cărui valoare este/va fi cea precizată la data perceperii, în Lista de Tarife și Comisioane a Băncii. Comisionul de administrare se percepe lunar, în ultima zi lucrătoare a lunii. Banca își rezervă dreptul de a modifica oricând valoarea și/sau modul de percepere a comisionului de administrare a Pachetului, urmând să informeze Clientul prin afișarea noii valori si/sau a noului mod de percepere a acestuia în incinta sucursalelor, agențiilor, .., noua valoare si/sau noul mod de percepere fiind opozabil începând de la data afișării.”

Curtea constată că ultima teză a art. menționat este abuzivă, in ce privește dreptul discreționar de a modifica comisionul de administrare. Și această prevedere este abuzivă întrucât este îndeplinită condiția creării unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Clauza analizată este prezumat a fi abuzivă prin prisma prevederilor art. 1 lit.a din Anexa la legea nr.193/2000, banca având obligația de a răsturna prezumția, ceea ce în cauză nu a făcut.

Astfel potrivit art. menționat: (1) Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:

a) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.

Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care profesionistul își rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în condițiile în care profesionistul are obligația de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul;

Cu privire la critica vizând faptul că art.5.5.4.1.pct.I din Contractul de achiziționare pachet individual de produse și servicii bancare, prin prisma faptului că ar anula dreptul consumatorului la denunțarea contractului, fapt interzis de art. 84 din Legea nr.296/2004, Curtea reține că potrivit art. 84 din actul normativ, se prevede că „ Dreptul consumatorului la denunțarea sau rezilierea contractului nu poate fi anulat sau restrâns de nicio clauză contractuală sau înțelegere între părți, în cazurile prevăzute de lege, aceasta fiind considerată nulă de drept. Drepturile părților referitoare la o justă despăgubire nu vor fi afectate în cazul denunțării unilaterale.”

Or articolul criticat de apelanți prevede faptul că dacă denunțarea unilaterală a contractului este realizată de client și acesta nu dorește să renunțe la creditul asociat, atunci de la data denunțării, ca efect al acesteia, creditului asociat i se vor aplica costurile standard aplicabile produselor standard de creditare aflate, la data denunțării, în oferta băncii.

Din redactarea clauzei nu rezultă că este anulat dreptul clienților la denunțarea sau rezilierea contractului.

Clauza este redactată în termeni clari și inteligibili, nepunând probleme sub aspectul înțelegerii sale.

În ce privește clauza de la art. 8.2 din același contract, criticată de apelanți prin prisma faptului că ar contraveni Hotărârii pronunțate in Cauza C-243/08 Pannon GSM împotriva Erysebet Sustikne G. Curtea reține fondată critica in ce privește ultima teză a art. menționat referitoare la situațiile în care acționează ca reclamant, Banca are dreptul să aleagă instanța de judecată în condițiile legii, din România sau din străinătate, chiar în cazul în care Clientul nu se află în raza de jurisdicție a respectivei instanțe, reținând că apelanții au domiciliul in Bacău și au încheiat convențiile atacate cu o sucursală a băncii din același oraș.

Inalta Curte de Casație și Justiție a reținut prin Decizia nr.2938/2013 pronunțată de Secția a II-a civilă, in acest sens, următoarele: Clauza atributivă de competență inserată în convenția de credit intră în categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție, categorie prevăzută la pct. 1 lit. q) din anexa la Directiva nr. 93/13/CEE, drept pentru care, în considerarea art. 6 din Legea nr. 193/2000, aceasta nu poate produce efecte asupra consumatorilor.

Astfel, este abuzivă clauza prin care părțile unui contract de credit au stabilit competența în favoarea instanțelor de la sediul principal al băncii, situate la distanță mare față de localitatea de domiciliu a împrumutatului, iar nu al celor de la sediul sucursalei cu care s-a încheiat convenția, aceasta fiind de natură să creeze o prezumție în sensul că deplasarea și cheltuielile implicate în sarcina consumatorilor pentru a compărea în fața instanței s-ar putea dovedi disuasive și i-ar putea determina pe aceștia să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare.

În ce privește criticile referitoare la faptul că sentința ar cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii, Curtea nu va reține acea stă critică, hotărârea fiind argumentată logic și cuprinzător, susținând soluția pronunțată

Nu se poate susține că sentința pronunțată se întemeiază pe greșeli de fapt, hotărârea pronunțată reprezintă convingerea instanței de fond pe baza probelor administrate și a argumentelor reclamanților.

Cu privire la acordarea daunelor morale, Curtea arată că daunele morale sunt consecinte de natura nepatrimoniala cauzata persoanei printr-o fapta ilicita culpabila, constand in atingeri aduse personalitatii sale fizice, psihice si sociale, or in situatia de fata, reclamantii nu au facut dovada unei astfel de atingeri aduse personalitatii lor.

Prin inserarea clauzelor, nu se poate retine ca li s-a adus reclamanților vreo atingere unui drept personal nepatrimonial.

În ce privește critica referitoare la motivarea tribunalului în sensul că, în ce privește clauzele cuprinse în art. 10.2 și art. 13.1 ultima frază din Condițiile generale, reclamanții nu ar prezentat motivele pentru care aceștia le consideră abuzive, Curtea reține că, într-adevăr, aceștia au menționat in cerere că aceste clauze sunt abuzive pentru argumentele prezentate în privința art. 6 lit.b din Condițiile Speciale, adică obiectul obligației nu este determinat sau determinabil.

Potrivit art 10.2 din conditiile generale „ in oricare din cazurile mai sus mentionate, in termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat in scris de către bancă, imprumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel incat să compenseze banca pentru cresterile costurilor sau altor rambursări.”

Aceasta trebuie analizat în raport cu art. 10.1 din Secțiunea 10 - Costuri suplimentare din Condițiile Generale ale Convenției de credit care prevede următoarele:

"Art. 10.1 - Referitor la Convenție pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile, care:

a)supun Banca la orice impozit, taxa cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite, sau care schimba baza de impozitare, pentru suma principala si dobânzi la creditele acordate, sau care se refera la orice alte sume datorate rezultând din Convenție, cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite, in conformitate cu prevederile legale in baza cărora funcționează si este organizata banca.

b)impun, modifica sau considera aplicabile orice rezerva, depozit special sau orice cerința similara (de exemplu in corelație/legătura cu propunerea noului Acord de la Basel privind Capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor de la Basel) afectează activele băncii, depozitele constituite cu sau pentru conturile Băncii sau care impun Băncii orice alta condiție care afectează creditele acordate sau obligația sa de a acorda credite.

c)al căror rezultat este:

i)creșterea costurilor Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit;

ii)reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a Băncii, in baza Convenției".

Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv pentru creșterea costurilor creditului este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se va produce, costurile creditului vor crește.

D. astfel opțiunea lui de a contracta este liberă, perfect conștientă și cu reprezentarea corectă a consecințelor actului juridic pe care îl va semna. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța judecătorească să aibă posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat și eficient pentru a conchide în sensul existenței sau inexistenței situației care constituie motiv pentru creșterea sumelor percepute.

Motivele menționate in art.10.2 din contract nu îndeplinesc această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar modalitatea de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit.

Contractul trebuie încheiat si executat cu respectarea principiului bunei credințe, părțile fiind obligate a acționa corect si echitabil in raporturile directe, fără ca vreuna dintre acestea să obțină un avantaj disproporționat in detrimentul celeilalte, cum este cazul in speță, prin perceperea costurilor suplimentare contestate fără o contraprestație corespunzătoare

Referitor la condiția dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, Curtea reține că este vorba în primul rand de un dezechilibru economic, indiferent dacă acesta a produs sau nu efecte asupra patrimoniului reclamanților.

Utilizand criteriul echivalenței în aprecierea echilibrului/dezechilibrului contractual, se are în vedere faptul ca echivalența prestațiilor presupune ca drepturile și obligațiile reciproce să aibă, dacă nu o valoare identică, macar una apropiată, ceea ce nu e cazul în speță.

Banca nu a definit in contract clar ce reprezintă aceste costuri suplimentare, banca percepe un cost, fara sa existe o contraprestație corelativă obligației reclamanților.

Aceste clauze sunt abuzive, reținând că scopul perceperii acestor costuri suplimentare este neclar, terminologia folosită nu este descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractelor încheiate de pârâta pentru ca împrumutații să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de costuri suplimentare.

Legea intelege prin clauza clara si inteligibila acea clauza contractuala pentru a cărei intelegere nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Din redactarea clauzei, parata nu a explicat, la incheierea contractului, natura si riscurile acoperite prin aceste costuri.

Este obligatorie redactarea clară și fără echivoc a clauzelor astfel încât să nu fie necesare cunoștințe de specialitate pentru înțelegerea lor.

Curtea apreciază că, în cazul contractelor de adeziune, când obligațiile și drepturile părților sunt prestabilite, pentru a beneficia de protecția instituită de lege, regulile clauzelor abuzive se vor aplica și atunci când consumatorul a înțeles chiar clauzele din contract, tocmai pentru că este vorba de o impunere a clauzelor din partea celui care deține forța financiară și juridică și care îl pune într-o situație de avantaj juridic și economic în detrimentul consumatorului.

CJUE a statuat că art.4 din Directiva nr.97/102/CE impune ca la încheierea contractului debitorul să fie în posesia tuturor elementelor care pot avea un efect asupra întinderii obligației sale (Hotărârea Berliner Kindl Brauerei)

Aplicarea clauzelor din contract transferă toate riscurile în patrimoniul consumatorului, fără ca banca să suporte o parte din acest risc, deși riscurile trebuie să se repartizeze nediscriminatoriu între părți.

În mod legal și temeinic susține apelanta-reclamantă că respectivele clauze prevăzute la art. 10.2 din Condițiile Generale ale Convenției de credit au un caracter abuziv si sunt lovite de nulitate absoluta întrucât fac parte dintr-un contract de adeziune, fiind prestabilite de Banca, fara a i se da posibilitatea de a putea modifica sau înlătura aceste clauze cuprinse in contractul standard.

Acestea instituie costuri suplimentare care nu au un caracter determinat sau cel puțin determinabil, raportat la momentul incheierii Convenției de credit si sunt datorate fara a exista o legătura directa intre serviciile financiare oferite de Banca prin Convenția de credit .

Clauzele prevăd că în oricare din situațiile enunțate, independent de culpa împrumutatului, costurile bancii cresc, împrumutatul este obligat să plătească băncii sumele suplimentare, astfel încât să compenseze banca pentru creșterea costurilor.

Acestea creează, in detrimentul reclamantei (consumator) si contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, astfel incat sunt abuzive din perspectiva art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Potrivit art. 13.1, la cererea imprumutatului, banca poate aproba modificarea clauzelor conventiei. Orice modificare a clauzelor conventiei se va efectua exclusiv in baza acordului părtilor, urmand a fi consemnată prin act aditional. In cazul aprobării cererii de modificare, imprumutatul se obligă să achite, la data prevăzută in aprobare, comisionul aferent, stabilit de bancă.

Curtea constată că teza finală a art. menționat ,referitoare la comisionul aferent modificării clauzelor contractuale, la cererea împrumutatului, este abuzivă întrucât este îndeplinită condiția creării unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Este vorba, în primul rand, de un dezechilibru economic, indiferent dacă acesta a produs sau nu efecte asupra patrimoniului reclamanților.

Utilizând criteriul echivalenței în aprecierea echilibrului/dezechilibrului contractual, se are în vedere faptul că echivalența prestațiilor presupune ca drepturile și obligațiile reciproce să aibă, dacă nu o valoare identică, măcar una apropiată.

Modificarea contractului presupune acordul de voință. Acesta există sau nu, dar nu poate fi condiționat de plata unei sume de bai impusă clientului cu titlu de comision pentru modificarea contractului.

De altfel, în cuprinsul contractului de credit, sunt numeroase situațiile care permit băncii să modifice clauzele contractului, fără să existe o condiționare financiară stabilită în sarcina sa.

Prin urmare, nu există o echivalență a prestațiilor în ce privește inserarea acestei clauze, criteriile relei-credințe și a dezechilibrului intre drepturile și obligațiile părților fiind întrunite pentru a constata caracterul abuziv al acestei clauze

Apelanții critică sentința in ce privește faptul că nefundat s-a reținut de către instanța de fond că nu ar fi prezentat argumentele pentru care clauzele cuprinse in 5.2.1,art.5.5.4.1. și art.8.2 din Contractul de achiziționare pachet individual de produse și servicii bancare sunt abuzive.

Or reclamanții au arătat că art.5.2.1. este abuziv din perspectiva art.1 lit.a din Anexa I legii nr.193/2000, art.5.5.4.1 pct.I este abuziv din perspectiva art.84 din legea nr.296/2004, în sensul că ar anula dreptul consumatorului la denunțarea contractului, iar clauza cuprinsă în art.8.2 este contrară Hotărârii Curții Europene de Justiție din 04.06.2009, Cauza C-243/08, analizată de Curte, referitoare la clauza atributivă de competență.

În ce privește cererea privind constatarea nulității absolute pentru încălcarea art.10 din Legea nr.294/2004 sau anularea pentru dol sau violență morală a Contractului de achiziționare pachet individual de produse și servicii bancare și a Contractului pentru prestarea serviciului VB DIRECT, introduse la Capătul „F” din acțiune, în mod temeinic a reținut instanța că, în ce privește dolul sau violența morală invocate cu privire la încheierea Contractului de achiziționare nu au fost dovedite de reclamați.

Astfel, potrivit art. 960 cod civil alin.2 prevede că „dolul nu se presupune”, cu alte cuvinte el trebuie dovedit.

În ce privește violența, reclamanții nu au motivat cum s-a manifestat aceasta și nici nu au dovedit întrunirea condițiilor necesare pentru ca violența sa fie viciu de consimțământ, in conformitate cu prevederile art. 953, art.955- art.958 Cod civil.

În ce privește art. 10 din Legea nr.296/2004, acesta dispune că „Este interzisă condiționarea vânzării către consumator a unui produs, de cumpărarea unei cantități impuse sau de cumpărarea concomitentă a unui alt produs sau serviciu. De asemenea, este interzisă prestarea unui serviciu către consumator, condiționată de prestarea altui serviciu sau de cumpărarea unui produs.”

Acesta articol nu este aplicabil speței, din moment ce convențiile in privința cărora s-a invocat nerespectarea acestui articol au fost încheiate ulterior încheierii contractului de credit, și prin urmare, nu se poate reține temeiul de drept pretins de reclamanți.

Pe de altă parte, Curtea arată că in mod greșit, reclamanții au invocat, in privinta aceluiași capăt de cerere, temeiuri juridice alternative.

Cu privire, insă, ca, în temeiul art. 13 din Legea 193/2000, instanța să dispună modificarea clauzelor constatate a fi abuzive, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 14 din Legea nr.193/2000, Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.

În aceste condiții, Curtea constată că reclamanta solicită instanței să se substituie voinței părților în raporturile juridice dintre acestea, ceea ce nu e permis, raporturile contractuale se nasc prin acordul de voință al părților, care reprezintă legea părților.

Părțile au libertatea de a negocia o eventuală modificare a clauzelor contractuale și, în ipoteza în care voința reclamantei coincide cu cea a paratei, contractul poate fi modificat.

Art.13 din lege, invocat de apelant, nu este aplicabil in speță, . potrivit art. 14 din lege, ci se aplică proceselor privind constatarea contravențiilor și soluționarea litigiilor în legătură cu acestea, la cererea organelor de control abilitate să efectueze verificări la sesizarea persoanelor prejudiciate prevăzute la art. 2 alin. (1) sau din oficiu în legătură cu respectarea dispozițiilor prezentei legi.

Cu privire la faptul că tribunalul nu a acordat cheltuielile de judecată, in totalitate, conform art. 274 Cod proc civ, Curtea reține că prin Sentința civilă nr.5931/30.09.2013 s-a admis cererea de completare a dispozitivului formulată de reclamanti și s-a dispus completarea dispozitivului sentintei civile nr. 5252/28.06.2013 pronuntată in dosar nr_/3/2012, in sensul că a obligat parata să plătească reclamantilor suma de 756,6 lei, cheltuieli de judecată, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflatie de la data pronuntării pană la data plătii si dobanda legală aferentă sumei de 756,6 lei calculată de la data pronuntării pană la data plătii.

Prin Încheierea pronunțată la data de 12.12.2013 Tribunalul București, Secția a VI-a civilă a admis cererea de indreptare a erorii materiale si a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 5931/30.09.2013, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 897,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și nu de 756,6 lei, cum în mod eronat s-a menționat în dispozitivul și motivarea sentinței civile nr. 5931/30.09.2013.

Prin urmare, în prezent, critica referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată nu se mai susține, aceasta fiind soluționată de prima instanță prin procedura completării dispozitivului sentinței apelate și a îndreptării erorii materiale strecurata în sentința de completare, potrivit art. 281 Cod proc civ și art. 281ind.2 Cod proc civ.

În ce privește critica referitoare la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la clauza prevăzută de art. 81 lit.b din Condițiile generale, Curtea arată că în contract nu există o asemenea numerotare a clauzelor, ci doar clauza prev de art. 8.1 lit.b din contract referitoare la scadența anticipată de creditului, asupra căreia instanța s-a pronunțat în sensul în care a apreciat că nu este abuzivă pentru considerentele reținute in hotărâre.

În consecință, pentru motivele arătate, Curtea va constata apelul reclamanților fondat, urmând a-l admite potrivit art. 296 Cod pro civ, in sensul că va schimbă, în parte, sentința civilă atacată, si pe fond va constata nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art.3 lit.d) din Condițiile speciale, art.5 lit.a) din Condițiile speciale, art.3.5 din Condițiile generale, art.10.2 din Condițiile generale, art.13.1 ultima teză din Condițiile generale aferente Contractului de Credit nr._/28.05.2008 și ale art.5.2.1. teza finală și art.8.2 din Contractul de achiziționare pachet individual de produse și servicii bancare.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Vazând disp. art. 274 Cod proc civ, referitoare la cheltuielile de judecată reprezentând cheltuieli de transport și cazare efectuate de apelanți, conform dovezilor aflate la filele 55-57 dosar apel.

Cu privire la cererea privind restituirea ratelor achitate in considerarea prevederilor art. 3 lit.a din convenția de credit, cerere formulată in cadrul concluziilor scrise, depuse ulterior amânării pronunțării deciziei, și care nu a făcut obiectul cererii de apel, Curtea arată că nu se poate pronunța asupra acesteia întrucât nu a făcut obiectul dezbaterii părților, in caz contrar, s-ar aduce atingere principiilor dreptului la apărare și al contradictorialității procesului civil, precum și prevederilor art. 295 Cod proc civ, în sensul că instanța de apel judecă cererea de apel, in limitele stabilite de apelant prin memoriul de apel. De altfel, acest capăt de cerere, este accesoriu capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv la art. 3 lit.a din conventia de credit, respins de instanța de fond și mentinut de Curte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul pârâtei . sediul ales la S.C.A. P. N. & Asociații, în București, Calea D. nr.239, ., formulat împotriva sentinței civile nr.5252 din 28.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._ .

Admite apelul reclamanților P. N. D. O. și P. N. E. domiciliați in Bacău, ., jud. Bacău, formulat împotriva sentinței civile nr.5252 din 28.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._ .

Schimbă, în parte, sentința civilă atacată, în sensul că pe fond:

Constată nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art.3 lit.d) din Condițiile speciale, art.5 lit.a) din Condițiile speciale, art.3.5 din Condițiile generale, art.10.2 din Condițiile generale, art.13.1 ultima teză din Condițiile generale aferente Contractului de Credit nr._/28.05.2008 și ale art.5.2.1. teza finală și art.8.2 din Contractul de achiziționare pachet individual de produse și servicii bancare. Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Obligă apelanta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată, 531,59 lei.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15.04.2014.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

M. I. B.-P. L. C.

GREFIER,

F. D.

Red.Jud.MIBP/08.06.2014

Nr.ex.:

Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă

Președinte: E. P.

← Opoziţie. Decizia nr. 40/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Pretenţii. Decizia nr. 17/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Dizolvare societate. Decizia nr. 415/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Cereri în baza OUG 116/2009. Decizia nr. 497/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Opoziţie. Decizia nr. 496/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Opoziţie. Decizia nr. 40/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretenţii. Decizia nr. 17/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Opoziţie. Decizia nr. 579/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretenţii. Decizia nr. 169/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI