Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 966/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 966/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 14543/3/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.966
Ședința publică de la 11 aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. L. Z.
JUDECĂTOR D. V.
JUDECĂTOR D. M.
GREFIER A.-G. S.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva Sentinței civile nr.7723 din 30 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul A. D. P..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar a fost depusă prin Serviciul Registratură din partea intimatului întâmpinare, în două exemplare.
Constată că nu sunt probe noi de administrat și, având în vedere că prin întâmpinare s-a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, Curtea rămâne în pronunțare atât pe acest incident cât și fondul recursului.
CURTEA
Deliberand, retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.7723/30.09.2013, pronuntata de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, s-a respins ca inadmisibila cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulata de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 3 in calitate de creditor unic al . SRL impotriva paratului A. D. P..
In motivare, s-a retinut ca, prin cererea înregistrată la data de 25.04.2012, debitoarea . SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, întrucât se află în stare de incapacitate de plată a datoriilor exigibile cu fondurile bănești existente în patrimoniu.
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu de la 30.04.2012, judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii falimentului în forma simplificată.
Prin sentința civilă nr._/17.12.2012, judecătorul sindic a închis procedura insolvenței față de debitoarea . SRL, conform art.131 din Legea nr.85/2006.
Din analizarea actelor dosarului de faliment s-a reținut că creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 nu a formulat cerere având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societății debitoare, deși i-a fost comunicat punctul de vedere al lichidatorului judiciar în sensul că nu formulează cerere întemeiată pe disp.art.138 din lege, iar, la adunarea creditorilor de la 03.12.2012, s-a hotărât ca cererea să fie promovată de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3.
În aceste împrejurări, instanța a constatat că închiderea unei proceduri de lichidare judiciară are efectul descărcării de obligații a debitorului, dar și de îndatoriri a lichidatorului judiciar, cu privire la procedură.
Tribunalul a fost sesizat de către creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 cu cerere pentru angajarea răspunderii administratorilor, ulterior închiderii procedurii de faliment, respectiv după data de 17.12.2012, împrejurare ce rezultă din cererea înregistrată la dosar.
Față de dispozițiile art.140 din Legea nr.85/2006, instanța apreciază că acțiunea având ca obiect răspunderea patrimonială a administratorilor societății debitoare trebuie formulată în cadrul procedurii prevăzute de legea insolvenței pentru realizarea scopului acestei proceduri și având în vedere destinația sumelor de bani ce ar fi obținute prin exercitarea acestei acțiuni.
Prevederile art.138 alin.5 din lege stabilesc că această cerere se judecă separat, într-un dosar asociat, iar disp.art.142 alin.2 din lege se referă numai la executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în cadrul acțiunilor având ca obiect antrenarea răspunderii administratorilor societății debitoare, însă nu trebuie interpretate în sensul că acțiunea prevăzută la art.138 din lege poate fi formulată și după închiderea procedurii.
În consecință, în raport de aceste considerente judecătorul sindic a respins cererea formulată de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 ca inadmisibilă.
La data de 22.11.2013, reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 3 a depus cerere de recurs împotriva Sentinței Civile nr. 7723/30.09.2013, pronuntata de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, prin care solicita admiterea recursului, modificarea in tot a sentinței atacate și pe cale de consecință admiterea cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a paratului A. D. P..
In motivare, se arata ca, prin încheierea din 30.04.2012, pronunțata de Tribunalul București - Secția a Vll-a Civila in dosarul nr._ 12, s-a dispus deschiderea procedurii de faliment impotriva debitoarei S.C. EXCLUSIVE SERVICES TRADING S.R.L., cu sediul in București, ., ., ., cod fiscal_ si număr de ordine in Registrul Comerțului J40/_/2007.
Urmare notificării de deschidere a procedurii falimentului la data de 12.06.2012, instituția a formulat cerere de admitere a creanței prin care a solicitat inscrierea in tabelul obligațiilor debitoarei cu suma de 99.568 lei reprezentând obligații restante la bugetul general consolidat al statului conform fisei sintetice pe plătitor. Creanța solicitata a fost admisa si inscrisa de către lichidatorul judiciar atat in tabelul preliminar cat si in tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei depus la dosarul cauzei.
Conform tabelului definitiv al obligațiilor debitoarei S.C. EXCLUSIVE SERVICES TRADING S.R.L., instituția are calitatea de creditor majoritar in cauza cu o creanța in cuantum total de 99.568 lei.
In urma demersurilor efectuate de lichidatorul judiciar si a răspunsurilor primite de la instituțiile abilitate, rezulta ca in patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile, astfel incat in speța nu a fost posibila recuperarea creanțelor înscrise in tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei S.C. EXCLUSIVE SERVICES TRADING S.R.L, motiv pentru care va se solicita sa obligarea administratorului-asociat al societății debitoare, in persoana numitului A. D. P., in calitate de asociat unic si administrator al societății debitoare, la suportarea intregului pasiv rămas neacoperit, conform tabelului definitiv al obligațiilor debitoarei depus la dosarul cauzei, din următoarele considerente:
Răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului inregistrat de societatea debitoare este o răspundere civila delictuala speciala care intervine in situația in care faptele administratorilor au cauzat starea de insolventa a societății si aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei. Prin activități ce duc in mod vădit la starea de insolventa se intelege acele activități care, desi prejudiciabile pentru patrimoniul societății din punct de vedere financiar, sunt continuate in mod conștient si voit de membrii organelor de conducere.
In speța, societatea debitoare nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute la art. 28 din Legea insolventei, incalcand astfel dispozițiile exprese ale art. 35 din același act normativ.
Or, nedepunerea documentelor financiar-contabile a pus lichidatorul judiciar in imposibilitatea de a verifica modalitatea de inregistrare a evidentelor contabile, legalitatea acestora, instrainarea bunurilor, cauzele concrete care au dus la incetarea de plați. In susținere se invoca dispozițiile art. 9 alin. 1 din legea nr. 82/1991 a contabilității, cu modificările si completările ulterioare, potrivit cărora "documentele oficiale de prezentare a situației economico-financiare a persoanelor prevăzute la art. 1 sunt situațiile financiare anuale, stabilite potrivit legii, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată".
Astfel, nedepunerea de către debitoare a tuturor actelor contabile, conform dispozițiilor art.28 din Legea nr.85/2006 instituie o prezumție relativa a netinerii contabilității in conformitate cu legea si a legăturii de cauzalitate dintre aceasta fapta si ajungerea societății in incetare de plați. In acest sens, din verificările efectuate, rezulta ca reprezentanții legali ai debitoarei nu si-au indeplinit cu regularitate obligațiile declarative in sensul ca societatea nu a inregistrat situațiile financiare la organul fiscal in conformitate cu dispozițiile Codului de procedura fiscala, ale Legii nr.31/1990 si ale Legii contabilității.
Se învedereaza ca răspunderea organelor de conducere ale societății este atrasa in strânsa legătura cu nedepunerile culpabile ale documentelor sus-mentionate, omisiune vădit imputabila acestora mai cu seama cu cat aceștia, in calitatea lor de mandatari ai falitei, erau tinuti sa-si duca la îndeplinire mandatul prin manifestarea unei diligente superioare chiar si celei depusa in susținerea propriilor interese. Scopul reglementarii dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 a fost acela de a determina apariția si menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe doua principii fara de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății fata de faptele administratorilor care nu iau masurile cerute de lege in cazul in care societatea se afla in incetare de plați si principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori. Se considera ca, in cauza, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c) in sensul ca reprezentanții societății debitoare aveau obligația legala sa nu dispună continuarea unei activități care ducea in mod vădit la incetarea de plați.
In vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 in care se arata ca "debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, in termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolventa" si "va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi si debitorul in cazul căruia apariția stării de insolventa este iminenta".
Rezulta ca administratorii unei societăți comerciale sunt obligați sa solicite ei insisi aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai in situația apariției stării de incetare de plați, ci chiar in situația in care aceasta stare este iminenta. In acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolventa. In aceasta situație, formularea unei cereri intemeiata pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot incalca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicata, cu modificările si completările ulterioare, "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat" or, conform dispozițiilor art. 374 Cod Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins in actul constitutiv sau in hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea in Registrul Comerțului. Prin urmare, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru doi, dar si pentru culpa comisa in executarea lui, culpa ce poate consta atat . si . unei acțiuni, ori neluarea unei masuri atunci cand acea acțiune sau acea măsura trebuie sa fie întreprinsa de o anumita persoana).
Conform art.73 alin (1) din Legea nr.31/1990, cu modificările si completările ulterioare, "administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere", aceasta fiind o obligație esențiala a mandatarului ce rezulta din contractul incheiat cu persoana juridica. Din coroborarea dispozițiilor legale menționate anterior cu cele ale art.10 alin.1 din Legea nr.82/1991 rezulta implicit ca răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilității revine administratorului societății comerciale, iar in aceste condiții, lipsa actelor cerute de lege constituie o premisa pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a organelor de conducere ale societății.
In susținere, se invoca si dispozițiile art. 6 din Legea nr. 82/1991 potrivit cărora "orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
(2) Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz".
Se creează astfel si legătura de cauzalitate intre fapta ilicita a administratorului societății debitoare (respectiv nu a ținut contabilitatea in conformitate cu prevederile legale si a dispus continuarea unei activități ce ducea in mod vădit societatea la incetare de plați) si prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor, asa cum rezulta din tabelul obligațiilor societății debitoare, depus la dosar), iar aceasta consta in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății. O societate comerciala nu poate funcționa viabil in condițiile in care administratorii acesteia manifesta un dezinteres total in ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea sa.
In drept, se invoca dispozițiile art. 304 pct. 9 si 304 indice 1 Cod procedura civila, coroborate cu cele ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, si ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările si completările ulterioare.
Prezentul recurs este scutit de plata taxelor de timbru si timbru judiciar, in conformitate cu dispozițiile art. 229 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, cu modificările si completările ulterioare.
In condițiile art. 242 alin. 2 din Codul de procedura civila, se solicita judecarea cauzei in lipsa,.
Intimatul a depus intampinare, la data de 27.03.2014, prin care a invocat nulitatea recursului pentru nemotivare, iar in subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
In motivare, se arata ca, în temeiul art. 137 Cod Procedură Civilă coroborat cu art. 303 alin. (1), art. 3021 alin. (1) lit. c), art. 304 și art. 306 alin. (1) Cod Procedură Civilă, intelege sa invoce excepția nulității recursului sub aspectul nemotivării, având în vedere faptul că aprecierile recurentei reprezintă simple apărări de fond ce nu pot fi reținute ca motive de recurs.
Astfel, potrivit art. 302 ind 1 alin.(l) lit. c) Cod Procedură Civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, iar, conform prevederilor art. 306 alin. (1) Cod Procedură Civilă, recursul nemotivat este nul, cu excepția cazului în care există motive de ordine publică, precizându-se în alin. (3) că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 Cod Procedură Civilă.
Motivarea recursului implică menționarea criticilor aduse hotărârii atacate, cu indicarea și dezvoltarea motivelor de nelegalitate a hotărârii atacate.
În acest sens, s-a pronunțat și ICC] - Secția civilă și de proprietate intelectuală prin Decizia civilă nr. 8239 din 6 decembrie 2007, statuând ca a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.
De asemenea, Curtea de Apel Ploiești a statuat ca instanța de recurs nu poate să deducă motivele de nemulțumire ale părții și să facă o verificare de ansamblu a hotărârii, chiar dacă numai în ce privește nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 304, iar în capitolul din codul de procedură civilă ce i-a fost rezervat, nu există un text similar celui înscris în art. 292 alin. 2 Cod pr. civilă. Dacă indicarea greșită a motivelor de recurs atrage nulitatea recursului, atunci când dezvoltarea lor nu face posibilă încadrarea din oficiu a acestora cu atât mai mult neindicarea motivelor de recurs, atrage această sancțiune.(Decizia nr. 1012/16 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești).
Or, în speță, recurenta nu a indicat niciun motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 Cod Procedură Civilă, iar în cuprinsul cererii de recurs formulate nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa sentinței recurate, recurenta invocând doar art. 304 pct. 9, însă aceasta nu menționează care sunt prevederile legale care consideră ca ar fi fost încălcate sau greșit aplicate de instanța de fond.
Astfel, aspectele invocate de recurentă nu pot fi încadrate în vreunul dintre motivele de netemeinicie/nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, conduită procesuală care trebuie sancționată potrivit legii cu nulitatea recursului.
De asemenea, se sustine că cererea de recurs reprezintă o copie fidelă a cererii introductive, recurenta reclamantă limitându-se la a reproduce, cuvânt cu cuvânt, cele menționate în cuprinsul acțiunii, fără a invoca vreun motiv propriu-zis de recurs.
In subsidiar, se solicita respingerea recursului ca nefundat, intrucat acțiunea formulată de recurenta reclamantă este inadmisibilă.
Cererea formulată de reclamantă, în temeiul art. 138 din lege, a fost introdusă la data de 12.04.2013, la aproape patru luni de la data închiderii procedurii insolvenței, dată la care sentința civilă nr._, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Vll-a Comercială, la data de 17.12.2012, prin care s-a dispus închiderea procedurii falimentului față de debitoarea . SRL, devenise irevocabilă prin nerecurare, toate persoanele care au participai Ia procedura falimentului, printre care judecătorul sindic și lichidatorul judiciar erau descărcate de orice îndatoriri și responsabilități, iar debitoarea era descărcată de obligații, iar societatea Exclusive Services Trading SRL era radiată din evidența Oficiului Registrului Comerțului București.
În mod corect și absolut legal, instanța de fond a reținut, pe de o parte, faptul că închiderea procedurii are ca efect descărcarea de obligații a debitorului, dar și de îndatoriri a lichidatorului judiciar și, pe de alta parte, că acțiunea având ca obiect răspunderea patrimonială a administratorilor societății debitoare trebuie formulată în cadrul procedurii prevăzute de legea insolvenței, pentru realizarea scopului acestei proceduri și având în vedere destinația sumelor de bani ce ar putea fi obținute prin exercitarea acestei acțiuni.
Astfel, din analiza și interpretarea dispozițiilor art.136, art.137 și art.140 din Legea 85/2006, rezultă că acțiunea ce are ca obiect atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere ale societăților comerciale supuse procedurii insolvenței/falimentului trebuie formulată în mod obligatoriu înainte de închiderea procedurii.
De asemenea, potrivit art.11 lit.g) din Legea 85/2006, soluționarea cererii de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei intră în atribuțiile judecătorului-sindic, de unde rezultă implicit că după închiderea procedurii, judecătorul-sindic nu mai poate fi învestit cu soluționarea unei asemenea acțiuni. Altfel spus, după data închiderii procedurii, nicio astfel de cerere nu mai poate fi deferită instanțelor de judecată, iar o eventuală răspundere a foștilor administratori, întemeiată pe art.138 din lege, nu mai poate fi reținută!!
Pe de altă parte, art.142 din Legea insohwnfei reglementează strict posibilitatea de a pune în executare, după închiderea procedurii, hotărârile pronunțate în temeiul art. 138 din lege, iar nu și posibilitatea de a formula acțiuni de atragere a răspunderii patrimoniale ulterior acestui moment și, așa cum în mod corect a reținut judecătorul sindic, aceste prevederi nu pot fi interpretate în sensul admisibilității acțiunii prevăzute la art.138 din lege după închiderea proceduri.
Din coroborarea textelor de lege enunțate cu prevederile art.2, art.5 și art. 6 din lege, rezultă că independent de termenul de prescripție prevăzut la art.139 din lege și de regulile generale ale prescripției extinctive, cererea de atragere a răspunderii formulată în temeiul art. 138 din Legea insolvenței este inadmisibilă după data închiderii procedurii.
Așa cum a menționat și în cuprinsul întâmpinării depusă la dosarul de fond, recurenta avea posibilitatea să formuleze recurs împotriva sentinței prin care s-a dispus închiderea falimentului, în termenul stabilit de lege, însă aceasta nu a înțeles să exercite nicio cale de atac împotriva respectivei sentințe. Prin neexercitarea recursului împotriva sentinței de închidere a procedurii falimentului, recurenta a acceptat producerea tuturor efectelor acestei hotărâri, iar sentința în cauză a devenit definitivă și irevocabilă, fiinidu-i pe deplin opozabilă recurentei.
Mai mult decât atât, având în vedere faptul că la momentul la care recurenta a formulat cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, procedura era deja închisa, iar debitoarea era descărcată de obligații, recurenta nu mai avea, la acel moment, calitatea de creditor al societății radiate și, prin urmare, nici calitate procesuală activă pentru formularea unei atare acțiuni.
Se invedereaza ca acțiunea formulată de recurenta reclamantă este si neîntemeiată.
Chiar și în cazul în care cererea de atragere a răspunderii administratorului ar fi admisibilă după data închiderii procedurii, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse limitativ de art. 138 din lege pentru angajarea răspunderii subsemnatului, întrucât nu au fost identificate eventuale fapte care să ducă la instituirea răspunderii subsemnatului.
Art. 138 din lege statuează limitativ cazurile în care alte persoane decât debitoarea pot fi obligate la plata datoriilor către creditorii acesteia.
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea 85/2006, este o răspundere personală, subsidiară și limitată, de natură delictual-comercială, ce poate fi antrenată numai dacă se bazează pe culpă.
Potrivit dispozițiilor art. 138 din lege, invocat de recurentă, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolventa, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolventa a debitorului, dacă starea de insolventa a fost generată de către aceste persoane, printr-una dintre faptele menționate în cuprinsul textului
Având în vedere faptul că în cuprinsul raportului lichidatorului judiciar cu privire la închiderea procedurii nu au fost identificate persoane cărora să le fie imputabilă starea de insolventa a debitoarei, sarcina de a dovedi cauzele insolvenței și presupusele persoane vinovate de cauzarea acesteia, îi revine creditorului care pretinde contrariul - în speță, recurenta.
Niciunul din aspectele invocate de recurenta reclamantă nu sunt de natură să atragă aplicabilitatea în cauză a art. 138 din lege, având în vedere motivele de fapt și de drept expuse în cuprinsul întâmpinării, pe care, pentru a evita riscul de a fi redundanți, nu le vom relua în totalitate în cuprinsul prezentei.
Simplul fapt că nu a fost posibilă recuperarea creanțelor înscrise în tabelul definitiv al debitoarei nu justifică și nu demonstrează vreo culpă a administratorului, pentru ca o acțiune de atragere a răspunderii patrimoniale să fie întemeiată.
Așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul de insolventa și din raportul nr. 182/03.09.2012 întocmit de lichidatorul judiciar, a depus toate actele prevăzute la art. 28 din lege.
Lichidatorul judiciar menționează în mod foarte clar, în cuprinsul raportului respectiv, faptul că starea de insolventa a debitoarei nu a fost cauzată de asociatul unic și administratorul societății, nefiind incidente dispozițiile art. 138 din lege.
A făcut dovada faptului că societatea debitoare a întocmit și a înregistrat toate declarațiile și documentele cerute de lege, de la data înființării și până la data formulării cererii de deschidere a procedurii falimentului îndeplinindu-și toate obligațiile fiscale și de ținere a contabilității impuse de lege.
În orice caz, această împrejurare nu ar fi putut să constituie un motiv întemeiat pentru atragerea răspunderii sale, întrucât nedepunerea documentelor respective nu poate cauza insolventa unei societăți aflate deja în insolventa, în așa fel încât fapta să intre sub incidența art. 138 din lege.
Legea nu instituie, in sarcina administratorului, o obligație de a solicita deschiderea procedurii atunci când insolventa este iminentă, ci doar în situația apariției stării de insolventa, până la acel moment aceasta fiind doar o posibilitate, un drept pe care îl are debitorul, dar nu o obligație.
Pentru ca dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. c) din lege să fie aplicabile, nu este suficientă simpla afirmație a recurentei reclamante, ci este necesar ca această afirmație să fie susținută de un suport probatoriu din care să rezulte faptul că, în scopul satisfacerii unor interese personale, a decis continuarea activității societății aflată în stare de insolventa, ceea ce a lipsit cu desăvârșire în cauză.
În cauză, nu s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre faptele pretins ilicite și rezultatul obiectiv produs, respectiv starea de insolventa.
Recurenta nu a făcut în niciun fel dovada faptului că ar fi săvârșit vreuna dintre faptele menționate limitativ în cuprinsul textului de lege anterior menționat. Nu rezultă așadar, din actele aflate la dosarul de fond, raportul de cauzalitate între starea de insolventa a debitoarei și activitatea subsemnatului.
În concluzie, nu poate fi reținută în sarcina sa săvârșirea niciuneia dintre faptele enumerate de recurentă în cererea sa de chemare în judecată și, pe cale de consecință, a niciuneia dintre faptele prevăzute de art. 138 lit. c) și 6) din Legea insolvenței.
În drept, se invoca dispozițiile Legii 85/2006, dispozițiile Codului de Procedură Civilă, cele invocate în cuprinsul prezentei întâmpinări, precum și orice alte norme incidente în cauză.
Se solicită judecarea prezentei cauze în lipsă, conform art. 242, alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea nu a administrat probe noi.
Analizand exceptia de mai sus, cu prioritate, in temeiul art 137 Cod Pr Civ (1865), Curtea urmeaza a o respinge ca neintemeiata.
Prin sentinta atacata, Tribunalul a respins actiunea ca inadmisibila, intrucat nu a fost formulata pana la inchiderea procedurii. Desi prin cererea de recurs, recurenta nu aduce nicio critica solutiei propriu-zise, invocand motive ce tin de indeplinirea conditiilor raspunderii delictuale prevazute de art 138 lit c si d din Legea nr 85/2006, Curtea are in vedere dispozitiile art 304 ind 1 Cod Pr Civ, potrivit carora, in cazul in care singura cale de atac este recursul, acesta nu este limitat la motivele de casare/modificare reglementate de art 304 Cod Pr Civ, cauza putand fi examinata sub toate aspectele.
Din aceasta perspectiva, Curtea va verifica solutia prin raportare la dispozitiile aplicate si probele administrate.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge exceptia nulitatii recursului, ca neintemeiata.
Examinand hotărârea atacată, prin prisma dispozitiilor art 304¹ Cod Pr Civ (1865), Curtea apreciază nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
In esenta, instanta de fond a apreciat ca inadmisibila cererea de atragere a raspunderii patrimoniale, dat fiind faptul ca actiunea a fost formulata dupa inchiderea procedurii insolventei impotriva debitoare . SRL.
Art 136 din Legea nr 85/2006 prevede ca, prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați. De asemenea, art. 137 alin 1 statueza ca, prin închiderea procedurii de faliment, debitorul persoană fizică va fi descărcat de obligațiile pe care le avea înainte de . sub rezerva de a nu fi găsit vinovat de bancrută frauduloasă sau de plăți ori transferuri frauduloase. Conform art 140 din acelasi act normativ, sumele depuse potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 1 vor intra în averea debitorului și vor fi destinate, în caz de reorganizare, plății creanțelor potrivit programului de plăți, completării fondurilor necesare continuării activității debitorului, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului.
Din interpretarea coroborata a acestor texte, rezulta ca actiunea in atragerea raspunderii personale a membrilor organelor de conducere a societatii falite poate fi introdusa pana la finalizarea procedurii, intrucat, dupa inchiderea acesteia, nu mai exista cadrul procedural pentru solutionarea respectivei cereri. Atat timp cat sumele acordate intra in patrimoniul debitoarei, urmand ca toti creditorii sa se indestuleze, distribuirea trebuie facuta de administrator/lichidator, insa atributiile acestuia au incetat dupa pronuntarea sentintei de inchidere a procedurii.
In aceste conditii, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, dat fiind finele de neprimire, nu se poate examina conditiile raspunderii delictuale, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția nulității recursului ca neîntemeiată.
Respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva Sentinței civile nr.7723 din 30 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul A. D. P., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.04.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. L. Z. D. V. D. M.
Grefier,
A.-G. S.
Red.Jud.ALZ/19.05.2014
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Președinte – Judecător sindic: B. A.-E.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 599/2014. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
