Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 900/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 900/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 1809/3/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.900
Ședința publică de la 4 aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
JUDECĂTOR A. L. Z. JUDECĂTOR D. V.
GREFIER A.-G. S.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva Sentinței civile nr.9828 din 20 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. ROȘIOARA I. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, iar recurenta a solicitat ca judecata să aibă loc și în eventualitatea lipsei sale de la dezbateri, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține, spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de fata:
Prin sentinta civila nr.9828/20.11.2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti-sectia a VII-a Civila s-a respins cererea formulată de reclamanta DGFPMB, in contradictoriu cu pârâtul S. R. I. G., ca neîntemeiată.
In motivare s-au retinut urmatoarele:
Caracterul special al acestei răspunderi este definit prin următoarele coordinate: dimensiunea și caracterul prejudiciului. caracterul limitativ al faptelor ilicite care pot da naștere acestui prejudiciu și răspunderi ,subiectele prin care se manifestă calitatea procesuala activa, legătura de cauzalitate dintre fapta imputată și starea de insolvență. Ajungerea societății în stare de insolvență justifică o răspundere patrimonială a administratorilor potrivit teoriei riscului profit. Cand societatea a ajuns în stare de insolvență, este firesc ca administratorului să i se atribuie povara datoriilor, fiindcă acolo unde a existat cândva un avantaj, trebuie să fie recunoscută și o obligație.
Cu privire la incidența în cauză a prevederilor art. 138 lit. c din lege se poate reține că starea de insolvență a debitoarei se datorează continuării unei activități în interes personal, care ducea debitoarea la această stare.
Fapta constă în continuarea activității debitoarei în situația în care insolvența acesteia era „vădit prezumată”, in sensul că debitoarea nu și-a achitat datoriile scadente de mai mult de 30 de zile, având totodată obligația să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supusă dispozițiilor legii (art. 27 alin. 1).
Obligația legală de a sista continuarea activității debitoarei și de a formula o cerere de deschiderea procedurii prevăzute de art.27 al.1 din lege, când insolvența este vădită, își găsește rațiunea că prin netergiversarea acestei stări, debitul insolvent ar putea fi reabilitat, iar neîndeplinirea acestei obligații rezidă în săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit.c, dar fapta poate întruni și elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută simplă, prevăzută și pedepsită de art.143 al.1 din lege, dacă cererea de deschidere a procedurii depășește cu mai mult de 6 luni termenul prevăzută la art.27 și, deci, fapta este săvârșită înainte de deschiderea procedurii, și constă în continuarea activității debitoarei care înregistra pierderi în doi sau mai mulți ani consecutivi, fără să se ia măsura unei infuzii de capital, sau să se stopeze această activitate.
Creditoarea n-a arătat ce pierderi a înregistrat debitoarea în acest context și dacă a existat raport de cauzalitate cu starea de insolvență a debitoarei, rezumându-se numai la prezentarea aspectelor teoretice ale faptei delictuale menționate.
Fapta nefiind dovedită prin nici un mijloc de probă nu poate nici să atragă răspunderea patrimonială a pârâtului.
Cu privire la incidenta art.138 lit.d din lege, potrivit caruia fapta delictuala consta in tinerea unei contabilitati fictive, in disparitia unor documente contabile sau in tinerea unei contabilitati contrar legii, nedepunerea actelor contabile prevazute de art.28 din lege nu duce neaparat la dovedirea faptei delictuale prev.de art.138 lit.d, pentru ca din modul in care este formulat textul de lege se are in vedere fapta intentionala, care trebuie dovedita si nu prezumata, pentru ca nedepunerea situatiilor financiare poate constitui si contraventie, asa cum prevad art.41 al.2 lit.e,f din legea nr.82/1991.In cauza nu s-a aratat ce activitati a desfasurat debitorul si daca omisiunea de a inregistra acestei activitati are legătura de cauzalitate cu debitorul ajuns in stare de insolventa, ci s-au facut numai referiri teoretice la fapta din reglementarile art.138 lit.d din lege.
Pentru aceste considerente si acest capat de cerere se va respinge ca neintemeiat.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice, in calitate de unic creditor al S.C. FUNIGO INTERNATIONAL S.R.L, solicitand modificarea Sentinței Civile nr. 9828/20.11.2013, pronunțata de Tribunalul București - Secția a Vll-a Comerciala in dosarul nr._, in sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a paratului S. R. I. G. si obligarea acestuia la suportarea pasivului societății debitoare.
In sustinerea recursului se arata ca instanța de fond a respins ca nefondata cererea de atragere a răspunderii personale patrimoniale pe motiv ca, in speța, nu a fost dovedita legătura de cauzalitate intre faptele paratului si ajungerea societății in stare de insolventa.
Hotărârea instanței de fond este lipsita de temei legal, fiind data cu aplicarea si interpretarea greșita a legii (art.304 pct. 9 Cod procedura civila).
In speța, debitoarea nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute la art.28 din legea insolventei, desi lichidatorul judiciar a arătat in rapoartele de activitate depuse la dosar ca a notificat atat societatea debitoare cat si administratorul acesteia cu privire la obligația depunerii documentelor contabile, fiind astfel incalcate dispozițiile exprese ale art. 35 din același act normativ. Ori, nedepunerea documentelor financiar-contabile a pus lichidatorul judiciar in imposibilitatea de a verifica modalitatea de înregistrare a evidentelor contabile, legalitatea acestora, instrainarea bunurilor, cauzele concrete care au dus la apariția stării de insolventa si a persoanelor ce se fac răspunzătoare de aducerea societății in incetare de plați.Sunt aplicabile dispozițiile art. 9 alin. 1 din legea nr.82/1991 a contabilității, cu modificările si completările ulterioare, potrivit cărora "documentele oficiale de prezentare a situației economico-financiare a persoanelor prevăzute la art. 1 sunt situațiile financiare anuale, stabilite potrivit legii, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată".
Nedepunerea de către debitoare a actelor contabile, conform dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006, instituie o prezumție relativa a netinerii contabilității in conformitate cu legea si a legăturii de cauzalitate dintre aceasta fapta si ajungerea societății in încetare de plați. Din verificările efectuate rezulta ca reprezentanții legali ai debitoarei nu si-au indeplinit cu regularitate obligațiile declarative in sensul ca societatea nu a înregistrat situațiile financiare la organul fiscal in conformitate cu dispozițiile Codului de procedura fiscala, ale Legii nr. 31/1990 si ale legii contabilității.
Răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civila delictuala speciala care intervine in situația in care faptele administratorilor au cauzat starea de insolventa a societății si aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuale a conducătorilor ei.
Sunt incidente dispozițiile art.138 lit. c) in sensul ca reprezentanții societății debitoare aveau obligația legala sa solicite ei insisi aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 si sa nu dispună continuarea unei activități care ducea in mod vădit la incetarea de plați.
In acest sens, in vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art.27 din Legea nr. 85/2006 in care se arata ca "debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, in termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolventa" si "va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi si debitorul in cazul căruia apariția stării de insolventa este iminenta".
Rezulta ca administratorii unei societăți comerciale sunt obligați sa solicite ei insisi aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai in situația apariției stării de încetare de plați, ci chiar in situația in care aceasta stare este iminenta. In acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolventa.
In aceasta situație, formularea unei cereri intemeiata pe dispozițiile Legii nr.85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot incalca, iar dispozițiile art.138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art.27 din aceeași lege.
Chiar si in situația in care starea de incetare de plați a societății debitoare se datorează unor cauze obiective, de natura economica, sau nerespectarii obligațiilor contractuale ale unor parteneri de afaceri ai acesteia, răspunderea administratorilor debitoarei poate fi atrasa chiar si pentru culpa cea mai ușoara a acestora, atâta vreme cat ei sunt niște mandatari ai falitei si au obligația de a administra patrimoniul societății cu mai multa diligenta decât propriile lor interese. O societate comerciala nu poate funcționa viabil in condițiile in care administratorii acesteia manifesta un dezinteres total in ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea sa.
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 cu modificările si completările ulterioare, "obligațiile si răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, or, conform art.374 Cod comercial, "mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins in actul constitutiv sau in hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea in Registrul Comertului. Prin urmare, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru doi, dar si pentru culpa comisa in executarea lui, culpa ce poate consta atat . si . unei acțiuni, ori neluarea unei masuri atunci cand acea acțiune sau acea măsura trebuie sa fie intreprinsa de o anumita persoana).
Se creează astfel legătura de cauzalitate intre fapta ilicita a administratorului societății debitoare (respectiv managementul defectuos al societății in sensul ca a continuat sa mai funcționeze desi pierderile din afacerile societății erau iminente) si prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor asa cum rezulta din tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare depus la dosar) si consta in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății.
Recursul a fost declarat in termen legal, fiind scutit de la plata taxelor de timbru prevazute de lege.
Intimatul, desi legal citat, nu s-a prezentat in instanta si nu a formulat nicio cerere.
Nu au fost administrate probe noi in recurs.
Analizand actele dosarului in conformitate cu dispozitiile art.304 ind.1 din Cpciv., Curtea constata si retine urmatoarele:
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea 85/2006, nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementată de art.138 din Legea 85/2006, este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, așa cum sunt reglementate în art.998 – 999 cod civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpă, condiții care, în această situație, capătă caracteristici speciale).
Faptele la care se referă art.138 din lege, trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta a susținut că intimatul pârât se face vinovat de comiterea faptelor cuprinse în art.138 lit.c) din Legea 85/2006, întrucât nu și-ar fi îndeplinit obligația de a solicita tribunalului deschiderea procedurii de insolvență și ar fi continuat activitatea societății suferind pierderi.
Potrivit art.138 lit.c) și d) din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persona juridică la încetarea de plăți ori că ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile ori nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Este important de subliniat că faptele ilicite enumerate de art.138 trebuie să fi cauzat apariția insolvenței.
Potrivit art.27 alin.1 din Legea 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
În condițiile în care obligația impusă de art.27 alin.1 din Legea 85/2006 are ca premisă existența stării de insolvență, nu se poate susține în mod valabil că neîndeplinirea acesteia a fost de natură să determine apariția unei stări deja instalate.
Eventualul management defectuos de care ar fi dat dovadă intimatul nu este de natură, prin el însuși, să determine apariția stării de insolvență, în lipsa unor probe certe și nici să releve incidența cazului prev. de art.138 lit.c), în condițiile în care nu se probează interesul său personal în continuarea activității.
Fapta prevăzută de art.138 lit.d) din lege, cuprinde trei ipoteze care se referă la faptul că intimatul ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile ori nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea, însă Curtea constată că nu au fost probate asemenea împrejurări.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Or, considerentele expuse anterior relevă că faptele reclamate a fi fost săvârșite de intimat nu se circumscriu ipotezelor reglementate de art.138 lit.c) din Legea 85/2006.
Simplele susțineri ale recurentei nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, iar invocarea prevederilor art.138 din lege nu atrage automat admiterea cererii, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și răspundere, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin săvârșirea în concret a uneia din faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatei săvârșirea vreunei fapte dintre cele prevăzute de art.138 lit.c) și d) din Legea 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art.312 C.pr.civ. și art.8 din Legea 85/2006, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva Sentinței civile nr.9828 din 20 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. ROȘIOARA I. G., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 04.04.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. M. A. L. Z. D. V.
Grefier,
A.-G. S.
Red.Jud.D.M.
Nr.ex.: 2/13.05.2014
Fond: Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Președinte – Judecător sindic: M. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1555/2014. Curtea de... → |
|---|
