Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 630/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 630/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 72812/3/2011/a1

Dosar nr._ (Număr în format vechi 3045/2013)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 630/2014

Ședința publică de la 12 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. A.

Judecător M. H.

Judecător A. M. S. U.

Grefier L. V. V.

Pe rol judecarea cererii de recurs formulate de recurenta reclamantă A. I., LICHIDATOR JUDICIAR AL . SRL, împotriva sentinței civile nr. 5839/10.06.2013, pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât A. G. A..

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Curtea constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă, motiv pentru care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a Civilă la data de 03.12.2012 sub nr._, lichidatorul judiciar ADMINISTRARE REORGANIZARE LICHIDARE - A. I., desemnat pentru debitoarea . SRL, a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei, respectiv a pârâtului A. G. A., și obligarea acestuia la plata pasivului societății debitoare.

Prin sentința civilă nr. 5839/10.06.2013, a fost respinsă cererea ca nefondată, reținându-se că art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 nu este incident în cauză. Prin continuarea în interes personal a unor activități comerciale care duceau în mod vădit la starea de insolvență se înțelege acel ansamblu de activități care, deși sunt vădit prejudiciabile, din punct de vedere financiar pentru patrimoniul societății, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obține câștiguri personale. Condiția interesului personal în continuarea activității, în sensul menționat, nu a fost dovedită în niciun fel de lichidatorul judiciar.

S-a considerat că motivele invocate de lichidatorul judiciar, în sensul că debitoarea figura cu disponibil în casă sau în conturile sale bancare în cuantum de 107.078 lei, cu creanțe nerecuperate, că pârâtul a efectuat un management defectuos, a manifestat dezinteres față de societate, nu pot fi încadrate în sfera de reglementare a art. 138, atât timp cât lichidatorul judiciar nu dovedește existența unui interes personal în continuarea activității.

Tribunalul a apreciat că nici dispozițiile art. 138 lit. d din lege nu sunt aplicabile în cauză. Astfel, textul de lege reglementează următoarele situații: a fost ținută o contabilitate fictivă, au dispărut unele documente contabile sau nu a fost ținută o contabilitate în conformitate cu legea, fapte nedovedite de lichidatorul judiciar.

Evidența contabilă, așa cum este reglementată de Legea nr. 82/1991, se referă la registrele contabile și situațiile financiare anuale, care trebuie să reflecte întreaga activitate a societății și nu vizează nedepunerea diverselor raportări contabile, care sunt supuse unor sancțiuni distincte și care în niciun caz nu pot favoriza ajungerea societății în stare de insolvență.

Faptul că pârâtul A. G. A. nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. I., LICHIDATOR JUDICIAR AL . SRL, cauza fiind înregistrată sub nr._ (3045/2013) pe rolul Curții de Apel București Secția a V-a Civilă, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului, se arată că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, întrucât singurele informații economico-financiare la care a avut acces lichidatorul au fost cele afișate pe site-ul Ministerului Finanțelor, unde societatea debitoare figurează cu ultima raportare contabilă depusă ca fiind bilanțul contabil la 31.12. 2008.

Administratorul judiciar a constatat o nepăsare manifestată de administratorul statutar în ceea ce privește recuperarea creanțelor care, conform bilanțului contabil la 31.12.2008, se ridicau la suma de 439.900 lei și reprezentau aprox. 80% din totalul activelor circulante.

De asemenea, conform bilanțului contabil la 31.12.2008, societatea avea disponibil în casă sau în conturile sale bancare în cuantum de 107.078 lei, însă din informațiile comunicate de instituțiile bancare până în prezent, nu au fost identificate conturi care să conțină lichidități. Situația economico-financiară a societății oglindește starea de insolvență evidentă a debitoarei, situație în care reprezentantul statutar nu a întreprins nicio măsură, mai mult, a dispus continuarea unei activități în defavoarea creditorilor sociali.

Recurenta învederează că prezumția este un mijloc de dovadă reglementat ca atare de art. 1203 Cod Civil, care presupune că judecătorul poate stabili existența unui fapt necunoscut pornind de la un fapt vecin și conex cunoscut.

D. pârâtul ar fi putut proba existența înregistrărilor contabile, nefiind legal să i se impună lichidatorului să administreze o asemenea dovadă - aceasta fiind de altfel, imposibil de administrat, atât timp cât nu se poate face proba faptului negativ, ci doar a celui pozitiv contrar.

Lichidatorul judiciar precizează în continuare că neîndeplinirea obligațiilor ce incumbă administratorilor statutari ai unei societăți comerciale, respectiv de predare a gestiunii, contabilității, bunurilor etc., profită acestora, pasivitatea și lipsa de colaborare cu administratorul/lichidatorul judiciar fiind elemente care să conducă la respingerea unei acțiuni de atragere a răspunderii acestora.

În drept, se invocă art. 299, 304 pct. 9 și 3041 C.p.civ., Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Intimatul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.

Analizând actele dosarului, precum și sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, care se circumscriu art. 304 pct. 9 C.p.civ., văzând și prevederile art. 3041 C.p.civ., Curtea reține următoarele:

Lichidatorul judiciar a formulat cerere de angajare a răspunderii administratorului societății debitoare întemeiată pe dispozițiile articolului 138 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 85/2006.

Din motivarea cererii de chemare în judecată, rezultă însă că unele fapte învederate de lichidatorul judiciar pot fi încadrate în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a și e din Legea nr. 85/2006, astfel că, în temeiul art. 84 și art. 129 alin. 5 C.p.civ., Curtea va analiza cererea și prin raportare la acest temei legal.

Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998 - 999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.

Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Potrivit art. 138 lit. a, c, d și e din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, ar fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea, ori ar fi deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice.

Managementul defectuos desfășurat de pârât în urma căruia societatea a ajuns în încetare de plăți nu poate constitui temeiul atragerii răspunderii lui patrimoniale în lipsa dovezilor din care să rezulte săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 din lege, simpla conducere deficitară a societății nefiind sancționată de articolul invocat, ci numai acele fapte prin care s-a deturnat activitatea societății de la scopul pentru care a fost constituită.

Astfel, dezinteresul pârâtului în ceea ce privește recuperarea creanțelor evidențiate în cadrul bilanțului de la 31.12.2008 nu poate sta la baza atragerii răspunderii lui în temeiul art. 138, cât timp nu s-au administrat alte probe din care să rezulte caracterul ilicit al inacțiunii pârâtului.

Pe de altă parte, din nicio probă administrată nu rezultă că pârâtul a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea în încetare de plăți, acțiunea sau inacțiunea pârâtului în interes personal fiind o condiție esențială pentru angajarea răspunderii în acest caz.

În ceea ce privește obligația pârâtului, care a îndeplinit funcția de administrator, de a ține registrele cerute de lege și de a depune situațiile financiare la organele fiscale, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.

În mod corect judecătorul-sindic a reținut că în speță nu s-a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.

Însă, în situația financiară întocmită la data de 31.12.2008, în patrimoniul debitoarei erau menționate venituri în casă și conturi la bănci de 107.078 lei. În raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la starea de insolvență, lichidatorul judiciar precizează că nu s-a putut intra în posesia sumei de bani, nefiind identificate conturi care să conțină lichidități. Această imposibilitate are semnificația deturnării sau ascunderii ei de către intimatul-pârât.

Sumele de bani ar fi putut servi la plata unor datorii, însă astfel de operațiuni financiare ar fi trebuit să fie reflectate în contabilitate.

Lipsa documentelor contabile, ulterior datei de 31.12.2008, când a fost întocmită ultima raportare contabilă, care a consemnat existența în patrimoniul debitoarei a unor disponibilități bănești, coroborată cu imposibilitatea identificării în fapt a bunurilor, este de natură să nască prezumția folosirii acestora într-un alt interes decât cel societar.

Potrivit art. 1199 C.civ., „prezumțiile sunt consecințele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut”.

Este cunoscut că în situația financiară întocmită la data de 31.12.2008, în patrimoniul debitoarei erau înscrise venituri în casă și conturi la bănci de 107.078 lei, după cum este cunoscut și că aceste sume nu au fost identificate în patrimoniul falitei.

Aceste fapte cunoscute, coroborate cu lipsa înregistrărilor contabile ulterior datei de 31.12.2008, în care să fie expusă modalitatea de ieșire din patrimoniu a bunurilor, sunt de natură să nască prezumția deturnării sau ascunderii lor, deci folosirii în alt interes decât cel societar.

În această ordine de idei, contrar celor reținute de judecătorul-sindic, Curtea subliniază că doar intimatul-pârât ar fi putut proba modalitatea în care banii au ieșit din patrimoniul falitei și că, din punct de vedere procedural, nu este legal să se impună creditorilor sau lichidatorului judiciar să administreze o asemenea dovadă – aceasta fiind, de altfel, imposibil de administrat, atât timp cât nu se poate face proba faptului negativ, ci doar a celui pozitiv contrar.

Reținând, așadar, că intimatul-pârât nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune înscrisuri justificative privind modalitatea de folosire a banilor din casa și conturile societății, dar și că o asemenea împrejurare, care se coroborează cu imposibilitatea identificării în fapt a bunurilor, naște prezumția deturnării sau ascunderii acestora într-un alt interes decât cel societar, Curtea constată că în sarcina intimatului-pârât se întrunesc faptele prevăzute de art. 138 lit. a și e din Legea nr. 85/2006.

Aceste fapte au determinat apariția stării de insolvență, legătura de cauzalitate fiind dată de nerespectarea de către intimatul-pârât a unui plan de afaceri, care presupunea ca în patrimoniul societății să se regăsească principalele sale valori și mijloace pentru a-și putea continua activitățile comerciale curente și a-și achita obligațiile; doar un astfel de plan, riguros urmărit, ar fi fost de natură să asigure continuarea unei activități profitabile.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază că recursul este fondat, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1, 2 și 3, raportat la art. 304 pct. 9 C.p.civ., îl va admite și va modifica în tot sentința atacată, în sensul că va admite cererea și va obliga pârâtul să suporte parte din pasivul societății debitoare, respectiv suma de 107.078 lei, executarea silită a prezentei decizii urmând a se efectua, potrivit Codului de procedură civilă, așa cum prevede art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta reclamantă A. I., LICHIDATOR JUDICIAR AL . SRL, împotriva sentinței civile nr. 5839/10.06.2013, pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât A. G. A..

Modifică în tot sentința atacată în sensul că:

Admite acțiunea.

Obligă pârâtul să suporte parte din pasivul debitoarei, respectiv suma de 107.078 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 martie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

D. A. M. H. A. M. S.

U.

GREFIER

L. V. V.

Red.Jud.D.A.

Tehnoredactat:I.N.

2 ex.

3.04.2014

………………….

Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă

Judecător - sindic: B. A.- E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 630/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI