Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 953/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 953/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 18784/3/2012*/a1
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 953
Ședința publică de la 10.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. M. G.
JUDECĂTOR – A. A.
JUDECĂTOR – I. P.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 1 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.8259/14.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul N. A. Joseph.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Având în vedere faptul că recurenta, prin cererea de recurs, a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA ,
Prin sentința civilă nr.8259/14.10.2013, pronunțată în dosarul nr._ 2*/a1, Tribunalul București Secția a VII a Civilă a respins ca nefondată cererea formulată de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 1 în contradictoriu cu N. A. JOSEPH.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut că dispozițiile art.138 nu instituie prezumția de culpă a administratorilor societății, ci faptele trebuie dovedite.
Stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au cauzat ajungerea în stare de insolvență a societății debitoare se face numai pe baza administrării unui probatoriu complet și pertinent. .
Creditoarea și-a întemeiat cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere pe disp.art. 138 lit. c fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în acele dispoziții.
Sub acest aspect, prin dispunerea de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duceau în mod vădit la starea de insolvență prev. de disp.art.138 lit.c din lege, se înțelege acel ansamblu de activități care, deși sunt vădit prejudiciabile, din punct de vedere financiar, pentru patrimoniul societății, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obține câștiguri personale. Textul de lege impune îndeplinirea a două condiții: existența interesului personal al organului de conducere și caracterul evident al iminentei insolvabilității debitoarei. Ori,condiția interesului personal în continuarea activității, în sensul menționat, nu a fost dovedită în nici un fel de creditoare.
A apreciat judecătorul sindic că răspunderea pârâtului N. A. JOSEPH nu poate fi atrasă numai pentru că nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, ori dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
De altfel, în cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Consideră judecătorul fondului că legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată, în baza art. 138 din lege, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art. 1169 cod civil .
În cauză creditoarea nu probează în nici un fel că pârâtul N. A. JOSEPH a săvârșit fapte de natura celor enumerate în textul de lege, fapte care ar fi cauzat starea de insolvență.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, înregistrat pe rolul Curții de Apel București Secția a VI a Civilă la data de 31.01.2014.
În motivarea cererii sale recurenta a invocat incidența dispozițiilor art.1357 Cod civil, evidențiind că răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, avându-se în vedere că s-a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Sunt citate dispozițiile art.72 din Legea nr.31/1990 și ale art.2010 din Codul civil, subliniindu-se că suntem în prezența unei fapte ilicite, culpabile, a reprezentanților debitoarei, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat de către aceasta.
Recurenta citează dispozițiile art.11 din Legea nr.82/1991 și evidențiază că natura juridică a răspunderii reprezentanților debitoarei pentru aplicarea art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006 decurge din natura raporturilor dintre aceștia și societate, fiind vorba de o răspundere civilă contractuală guvernată de regulile mandatului.
În drept au fost invocate dispozițiile art.299 și urm. din Codul de procedură civilă, Legea nr.85/2006, Legea nr.31/1990.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivului de recurs invocat de către recurenta DGRFP București, dar și din perspectiva dispozițiilor art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art.138 lit.c) din Legea nr.85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Pentru a atrage incidența dispozițiilor art.138 lit.c) din lege, recurenta ar fi trebuit să dovedească în concret că pârâtul a decis continuarea activității societății în interes personal, deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
În acest cadru, recurenta a declarat că pârâtul s-a arătat dezinteresat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății, dar nu a demonstrat că acesta a continuat activitatea socială doar pentru satisfacerea unui interes personal. În fapt, din actele și lucrările dosarului Curtea constată că, așa cum s-a evidențiat în raportul lichidatorului judiciar, chir debitoarea a formulat cerere prin care a solicitat deschiderea procedurii falimentului în forma simplificată, motivată de faptul că, datorită lipsei de lichidități, insuficiente fonduri bănești și lipsa bunurilor mobile sau imobile în proprietate, nu și-a putut achita datoriile exigibile. Constatând starea vădită de insolvență, asociatul unic pârât a hotărât dizolvarea în conformitate cu prevederile art.235 și art.227 alin.1 lit.d din Legea nr.31/1990, la acel moment neexistând datorii la bugetul statului, la creditori, creanțe de recuperat ori bunuri mobile sau imobile. Datorită modificării legislației financiare, respectiv obligativitatea plății impozitului minim, debitoarea nu s-a mai putut lichida potrivit dispozițiilor Legii nr.31/1990, neexistând posibilități financiare pentru plata acestuia, motiv pentru care s-au înregistrat creanța la bugetul statului și nu s-a mai putut obține Certificatul Fiscal necesar radierii.
Prin urmare, în nici un caz Curtea nu poate constata o lipsă de interes ori diligență a administratorului judiciar cu referire la activitatea societății.
Simplele aserțiuni ale recurentei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
În ceea ce privește susținerile recurentei potrivit cărora răspunderea administratorului trebuie apreciată in abstracto, față de incidența dispozițiilor art.1357 din Codul civil, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi primita. Natura juridica a răspunderii administratorului societății poate fi una contractuala atunci când este rezultatul unei obligații derivând din contractul de mandat, între subiectele răspunderii preexistând un raport juridic contractual, în condițiile în care mandatul este cuprins in actul constitutiv sau hotărârea adunarii generale si este acceptat prin semnarea in Registrul Comerțului. Or, în cauză, recurenta creditoare este terț față de contractul de mandat invocat, astfel încât nu se poate prevala de obligațiile născute în sarcina pârâtei din acest mandat.
D. in raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator sa o reprezinte si sa o angajeze in relațiile cu terți, situație ce nu se regăsește în cauză.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului pârât săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.8259/14.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul N. A. Joseph, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 aprilie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. M. G. A. A. I. P.
GREFIER,
L. E. A.
Red.AMG/2ex
Jud.fond A. E. B.
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – cooperative de... → |
|---|
