Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 713/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 713/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 60418/3/2011/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 3306/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 713
Ședința publică de la 19 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. S. U.
Judecător G. VINȚANU
Judecător M. H.
Grefier C. M.
****************
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 5 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.7009/10.09.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât R. I. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul pârât prin avocat D. G. care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale active a recurentei, față de dispozițiile art.138 al.6 din Legea 85/2006 și acordă cuvântul intimatului pârât prin apărător, pe acest aspect.
Intimatul pârât prin apărător, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanțe la 28.10.2013, Tribunalul București – Secția a VII a Civilă a înaintat spre competentă soluționare cererea de recurs formulată de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 5 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.7009/10.09.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului R. I. A...
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că instanța a avut în vedere dispozițiile art.138 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006, din a căror interpretare sistematică rezultă aspectele esențiale privind cererea în atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere/supraveghere ale debitorului în insolvență, și anume aspectele referitoare la noțiunea și natura juridică a acestei cereri, subiecții de drept ce dețin calitatea procesuală activă și cea pasivă, precum și cerințele legale pentru admiterea cererii.
Cererea privind atragerea răspunderii personale poate fi promovată de administratorul judiciar sau de lichidator ori, în baza hotărârii adunării creditorilor, de către președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. Întrucât, în toate cazurile, este promovată în interesul colectiv al creditorilor îndreptățiți să participe la procedură, cererea nu poate fi formulată de orice creditor în scopul satisfacerii propriei creanțe.
Calitatea procesuală pasivă (calitatea de pârâți) în cadrul acestei cererii aparține membrilor organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului (așa cum este situația administratorului de fapt).
Răspunderea patrimonială a pârâților este antrenată întrucât aceștia au cauzat starea de insolvență a debitorului prin săvârșirea uneia ori mai multora dintre faptele ilicite enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din lege, iar, consecutiv, prin cauzarea insolvenței, au determinat insuficiența ori lipsa lichidităților din patrimoniul debitorului necesare pentru plata integrală și la termen a datoriilor bănești certe și exigibile, prejudiciindu-i în acest fel pe creditori.
Prin dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 se instituie o răspundere civilă delictuală față de creditori a persoanelor care au determinat incapacitatea debitorului ajuns în insolvență de a-și plăti datoriile sale certe și exigibile. Prin urmare, între prejudiciul creat creditorilor, constând în imposibilitatea de a-și satisface integral creanțele, și faptele ilicite enumerate limitative de lege, săvârșite de organele de conducere/supraveghere ale debitorului (având calitatea de pârâți), există o legătură de cauzalitate mediată (indirectă), în sensul că pârâții i-au prejudiciat pe creditori în mod indirect, respectiv: i) prin săvârșirea faptelor ilicite precizate de lege, au cauzat starea de insolvență a debitorului, caracterizată prin lipsa ori insuficiența lichidităților; și ii) prin ajungerea debitorului în stare de insolvență au cauzat și incapacitatea acestuia de a-și plăti creditorii.
Condițiile cumulative ale angajării răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența, sunt următoarele, potrivit dreptului comun și dispozițiilor speciale din legea insolvenței, anterior menționate:
- existența unui prejudiciu constând în imposibilitatea creditorilor recuperării integrale a creanțelor, ca urmare a lipsei ori insuficienței din averea debitorului insolvent a disponibilităților bănești; acest prejudiciu este egal cu pasivul debitorului insolvent (valoarea totală a masei credale, așa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor);
- săvârșirea de către persoanele arătate, a uneia sau mai multor fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006;
- existența unei legături de cauzalitate între fapta/faptele ilicite săvârșite și starea de insolvență; dovada acestui element înseamnă implicit și dovada raportului cauzal între aceste fapte ilicite și prejudiciul creat creditorilor;
- fapta ilicită să fi fost săvârșită cu intenție, ca forma de vinovăție, toate faptele ilicite prevăzute de lege fiind calificate de scopul fraudulos al cauzării stării de insolvență.
Consecința antrenării răspunderii persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței, ca urmare a îndeplinirii condițiilor prezentate, este aceea că ele vor putea fi obligate să suporte o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență.
Răspunderea acestor persoane este subsidiară, în sensul că doar în ipoteza în care, în cadrul procedurii insolvenței, fie prin intermediul reorganizării judiciare, fie prin valorificări (lichidări) de bunuri ale debitorului în cadrul falimentului, nu s-a reușit plata integrală a pasivului, atunci se poate dispune obligarea pârâților la plata în întregime ori a unei părți din pasivul rămas neachitat.
Întrucât răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile speciale ale Legii nr.85/2006, derogatorii de la dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990, este o răspundere civilă de natură delictuală față de creditori, și nu contractuală ori delictuală față de debitorul persoană juridică, nu este prezumată existența niciuneia din condițiile răspunderii în discuție, iar dovada îndeplinirii acestor condiții este în sarcina probatorie a participantului la procedură care, promovând cererea de atragere a răspunderii (administratorul judiciar/lichidatorul, președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor, ori, după caz, creditorul majoritar), are poziția procesuală de reclamant.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că reclamanta DGFP BUCUREȘTI – BIROUL JURIDIC C. 5 susține că starea de insolvență a debitoarei . SRL a fost cauzată de către pârâtul R. I. A., în calitate de fost administrator social al debitoarei, prin săvârșirea de către acesta a faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) și lit.d) din Legea nr.85/2006, și anume a faptei de a fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la insolvență; și, respectiv, a faptelor de a ține o contabilitate fictivă, de a face să dispară unele documente contabile și de a nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
În privința faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, instanța a constatat că reclamanta-creditoarea nu a făcut proba principalei condiții de existență a acestei fapte, și anume că pârâtul, cunoscând dificultățile financiare ale societății și creșterea pasivului societății, ar fi dispus cu rea-credință și în interes personal continuarea activității comerciale a debitoarei, respectiv în scopul obținerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama și în detrimentul societății. Reclamanta nu a precizat și dovedit care au fost acele acte și operațiuni, dispuse de pârât în cursul activității societății, din care să rezulte interesul vădit al acestuia de a-și procura foloase sub acoperirea societăți.
Fapta pârâtului de a fi dispus continuarea activității neprofitabile a debitoarei, în lipsa dovedirii interesului personal urmărit de pârât în toată această perioadă, poate fi apreciată cel mult ca management defectuos care însă, nefiind enumerată între faptele ilicite, cauzatoare de insolvență, prevăzute limitativ de art.138 alin.1 din lege, nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și obligarea pârâtului la suportarea pasivului debitorului.
În privința faptelor de a ține o contabilitate fictivă și de a face să dispară contabilitatea societății (art.138 alin.1 lit.d tezele I și II din Legea nr.85/2006), instanța constată că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația procesuală, potrivit art.1169 C.civ., de a dovedi actele și operațiunile materiale ce ar fi fost săvârșite de pârât și care s-ar încadra în conținutul fapte ilicite a ținerii unei contabilități fictive și nici actele materiale prin care pârâtul ar fi distrus ori ascuns contabilitatea societății debitoare.
În privința faptei de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea (art.138 alin.1 lit.d teza III din lege), instanța constată că reclamanta-creditoarea nu precizează și nu dovedește care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea imputată pârâtului ar fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
În acest sens, nu s-a probat că pârâtul, în timpul mandatului de administrator, ar fi săvârșit fapte conexe ori favorizate de neținerea contabilității, precum ascunderea ori deturnarea unei părți din activele societății, însușirea de fonduri bănești, neînregistrarea unor încasări de creanțe etc., care să demonstreze caracterul fraudulos al faptei de a nu fi ținut contabilitatea conform legislației în materie și intențiile pârâtului de a-i prejudicia pe creditori. Reclamanta se limitează la presupoziții nejustificate privind urmărirea a unor scopuri frauduloase, care însă nu suplinesc obligația sa procesuală de a dovedi relația de cauzalitate între neținerea contabilității societății și starea de insolvență a acesteia. Simplul fapt că pârâtul nu a ținut contabilitatea societății la care a îndeplinit funcția de administrator, fără a se proba raportul de cauzalitate dintre această faptă și apariția stării de insolvență a societății, nu este de natură, prin el însuși, să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale conform art.138 alin.1 din lege.
Instanța a mai reținut, cu privire la toate faptele ilicite analizate, că reclamanta nu a probat împrejurarea că presupusele fapte săvârșite de pârât ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei.
Instanța a avut în vedere că, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre faptele respective și apariția stării de insolvență a societății, numai împrejurarea săvârșirii de pârât a faptelor ilicite în discuție nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale și obligarea sa la suportarea pasivului societății.
În cuprinsul motivării cererii, reclamanta invocă o . dispoziții din materia mandatului comercial și prezumții privind existența faptelor ilicite și legătura cauzală dintre aceste fapte și starea de insolvență a debitoarei, or aceste dispoziții și prezumții nu sunt incidente în cauză, deoarece răspunderea organelor de conducere instituită de art.138 alin.1 din lege nu este de natură contractuală față de debitoare, ci de natură delictuală față de creditori, ceea ce implică obligația celui care pretinde atragerea răspunderii în discuție de a dovedi toate condițiile de existență ale unei astfel de răspunderi civile.
În consecință, instanța a reținut că reclamanta nu a probat săvârșirea de către pârât a unor fapte ilicite care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 alin.1 lit.c) și lit.d) tezele I și II din Legea nr.85/2006 și nici că pârâtul, prin săvârșirea acestor ipotetice fapte ori prin neținerea contabilității, ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei, sens în care, nefiind întrunite toate condițiile de existență cumulative ale răspunderii patrimoniale prevăzute de art.138 alin.1 din lege, a respins cererea analizată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recurenta creditoare DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE, apreciind soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
Prin cererea intemeiata pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, recurenta a solicitat instantei de judecata sa dispună suportarea datoriilor restante către creditorii debitoarei . SRL din patrimoniul propriu al administratorului societatii debitoare - R. I. A..
Hotararea judecătoreasca de mai sus este pronunțata cu aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 din Codul de Procedura Civila).
In considerentele hotarari recurate instanta a retinut ca, pentru a putea fi atrasa raspunderea, in condițiile art. 138 din lege, este necesar sa fie indeplinite patru condiții: prejudiciul, fapta ilicita, legătură de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia persoanelor avizate.
De asemenea instanta retine faptul ca, nu s-a făcut dovada privind tinerea contabilitatii si aducerea societatii in stare de incetare de plați.
Insa, pentru angajarea acestui tip de răspundere este necesara intrunirea a doua condiții cumulative: starea de insolventa a societatii debitoarei si savarsirea de către persoanele vizate, a uneia din faptele expres si limitativ prevăzute de lege.
F. de aceste considerente invederează instantei ca, atata timp cat declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse, conform obligației legale, la organul fiscal teritorial, rezulta clar ca nu a fost tinuta contabilitatea in conformitate cu legea, fiind indeplinite cerințele art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
In conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 82/1991 republicata, "raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii la persoanele juridice revine administratorului".
Or, in cazul răspunderii contractuale, culpa paratei este prezumata potrivit art. 1082 cod civil raportat la art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 82/1991:"Societătile comerciale, societătile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societătile cooperatiste si celelalte persoane juridice au obligația să organizeze si să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi, si contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activitătii.
Menționează ca, obligativitatea intocmirii si depunerii bilanturilor/raportari contabile semestriale este prevăzută in Legea nr. 31/1990, privind societătile comerciale, precum si in Legea contabilitatii nr. 82/1991 ( art. 27 alin. 1).
Prin rapoartele de activitate depuse la dosar de lichidatorul judiciar, rezulta ca paratul sus mentionat nu a prezentat documentele prevăzute de art. 28 din legea insolventei, din care reiese concluzia ca in cauza nu au fost respectate dispozițiile art. 1 si art. 5 din Legea nr. 82/1991, republicata.
Potrivit principiilor dreptului civil, pentru a se solicita raspunderea civila a unei persoane este necesar sa se dovedeasca raportul de cauzalitate dintre fapta culpabila a persoanei respective si prejudiciul cauzat.
Din rapoartele lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a administratorului, constând in dezinteresul aratat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societatii si prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia.
Creditorii au suferit un prejudiciu a cărei existenta certa este stabilita prin constatarea de către tribunal a faptului ca debitoarea S.C. RAI PUBLIC RELATIONS S.R.L. a ajuns in incetare de plați si ca impotriva acesteia a fost declanșata procedura falimentului.
Acumularea de datorii si alte restante neachitate la termen, aratăl ca, administratorul a omis cu buna stiinta, de indata ce a observat ca societatea se afla in iminenta stare de plați, sa solicite declanșarea procedurii de reorganizare judiciara a societatii.
Aflandu-ne pe taramul răspunderii civile contractuale culpa este prezumata potrivit art. 1082 Cod Civil, iar raspunderea trebuie apreciata in abstracto, cu mai multa rigurozitate, avandu-se in vedere ca s-a acționat in temeiul unui mandat comercial.
In cazul de fata, inacțiunea consta in nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația tinerii contabilitatii, in special, in nerespectarea prevederilor Legii nr. 82/1991, Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale.
Din modul in care a fost conceput textul art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 rezulta ca simplul fapt ca acesta a dispus in interes personal continuarea unei activitati care ducea in mod vădit societatea in incetare de plați este suficient pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale fara a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun raspunderea civila obișnuita.
De asemenea, inacțiunea constând in nerespectarea dispozițiilor legale privind obligația tinerii contabilitatii este evidenta prin nedepunerea actelor contabile prevăzute la art. 28 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, care echivaleaza cu o determinare a dispariției lor, conducând la concluzia ca s-a intenționat sa se ascunda modul in care au fost folosite bunurile societății, cat si disponibilitățile bănești ale societății debitoare.
Pentru considerentele sus mentionate solicita admiterea recursului, modificarea hotărârii recurata in sensul admiterii cererii formulata de recurentă, si obligarea pârâtului R. I. A. la plata datoriilor restante către creditorii debitoarei . SRL.
In drept: Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei, Codul civil, Codul de Procedura Civila, Legea nr. 82/1991 privind contabilitatea, Legea nr. 31/1991 privind societatile comerciale.
În ședința publică de la 19.03.2014, Curtea, din oficiu, a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale active a recurentei DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE excepție pe care o va admite pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 6 din Legea nr.85/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.169/2010, în cazul în care s-a pronunțat o hotărâre de respingere a acțiunii introduse în temeiul alin. 1 sau, după caz, alin. 3, administratorul judiciar/lichidatorul care nu intenționează să formuleze recurs împotriva acesteia va notifica creditorii asupra intenției sale. În cazul în care adunarea generală sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanțelor decide că se impune introducerea recursului, administratorul judiciar trebuie să formuleze calea de atac, potrivit legii.
Din dispozițiile legale precitate rezultă că legiuitorul a dorit să acorde vocație procesuală activă în promovarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii de respingere a acțiunii introduse în temeiul alin. 1 al art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar administratorului/lichidatorul judiciar.
per a contrario, nici un alt creditor, indiferent de faptul dacă acesta este titularul cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, nu poate declara recurs împotriva hotărârii de respingere a cererii ci doar să solicite aceasta administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar, în condițiile legii.
Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile articolului 8 alineat 1 din Legea nr.85/2006, articolul 312 alineat 1 Cod procedură civilă, admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentului.
Respinge recursul ca fiind promovat de o persoană fără calitate procesuală activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei.
Respinge recursul formulat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 5 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.7009/10.09.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât R. I. A., ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 martie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. M. S. G. VINȚANU M. H.
U.
GREFIER
C. M.
Red.Jud.A.M.S.U.
Tehnored.I.N.
Ex.2
07.04.2014
………………
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă,
Judecător - sindic: S. C. V.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
