Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 958/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 958/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 29735/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2088/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 958/2014
Ședința publică de la 5 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. G.
JUDECĂTOR V. D.
GREFIER M. I.
Pe rol fiind soluționarea cererilor de apel formulate de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 și de apelanta S. S. LICHIDATOR JUDICIAR AL . împotriva sentinței civile nr. 4773 din data de 09.05.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._/3/2013/a1 în contradictoriu cu intimatul B. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care se învederează instanței că prin cererea de apel s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată că în cauză sunt două apeluri formulate și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației sectorului 4 a Finanțelor Publice, a formulat la data de 13.02.2014 în dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului București Secția a VII a civilă cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului B. M., solicitând obligarea acestuia la suportarea pasivului debitoarei . SRL.
În drept, au fost invocate prevederile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Prin sentința civilă nr. 4773 din 09.05.2014 instanța a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamantul Direcția G. Regională a Finanțelor Publice, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4 București, în contradictoriu cu pârâtul B. M. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că din conținutul cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul rezultă că reclamantul se rezumă, în general, la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții.
Reclamantul nu numai că nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu arată care este legătura de cauzalitate dintre încălcarea unor norme dintr-o lege speciala (Legea nr. 82/1991 republicată) și starea de insolvență a debitoarei.
Săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute limitativ de lege și existența unui prejudiciu sunt două dintre condițiile necesare, dar nu sunt suficiente pentru a putea fi antrenată răspunderea unei persoane în temeiul art. 138.
Instanța trebuie să rețină că insolvența a fost determinată în tot sau în parte de fapta ilicită a persoanelor împotriva căreia este exercitată acțiunea în răspundere civilă.
Raportul cauzal trebuie să existe între vreuna dintre faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și starea de insolvență a debitorului, în sensul că prin săvârșirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns în imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
Fapta prevăzută la art. 138 lit. d) din lege cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se referă la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamantul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu a depus raportările contabile la organele fiscale, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță reclamantul nu a făcut nici dovada acestui raport de cauzalitate, nefiind dovedită săvârșirea cu vinovăție de către pârât a faptei prevăzute de lit. d) a art. 138.
Acuzele aduse pârâtului constând în dezinteres și pasivitate în administrarea firmei, lipsa de preocupare pentru funcționarea normală și în condiții de legalitate a persoanelor juridice, concretizate în neplata datoriilor către creditor, nu sunt fapte sancționate de art. 138 din lege.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, au formulat apel atât creditoarea Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice, cât și S. S. - Practician în Insolvență, în calitate de lichidator judiciar al debitorului . SRL.
Prin apelul formulat de creditoarea Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice, se solicită modificarea sentinței apelate în sensul admiterii cererii formulată de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice, în contradictoriu cu B. M., administrator al societății.
În motivare se arată că, din actele cauzei rezultă că mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora precum și a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente constituind cu siguranță unul din motivele pentru care debitoarea a ajuns în încetare de plăți.
În privința condițiilor pentru atragerea răspunderii delictuale, se arată că, fapta delictuală constă în nedepunerea documentelor contabile prevăzute de lege, ceea ce dovedește că nu s-a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Prin nedepunerea documentelor contabile prevăzuta de lege se încalcă în mod flagrant prevederile legale care reglementează modalitatea de tinere a contabilității.
Rezultă astfel în mod clar că societatea debitoare, prin administratorii și asociații acesteia, nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale, fiind astfel îndeplinită condiția esențială prevăzută expres de litera d) art. 138 din Legea 85/2006.
În privința prejudiciului, consideră apelanta că existența acestuia s-a stabilit cu prisosință în cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciară, prin întocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.
Sub aspectul culpei, izvorul răspunderii civile are atât sorginte delictuală cât și contractuală, primând în acest caz calitatea de mandatar a reprezentanților societății. Administratorul având de îndeplinit un contract tacit de mandat în temeiul art. 72 din Legea 31/1990 republicată, are și o răspundere contractuală față de terții păgubiți de societatea ce o reprezintă.
Se poate astfel observa că obligația ținerii contabilității în conformitate cu prevederile legale incumbă administratorului societății în baza legii, fiind una dintre obligațiile cuprinse în contractul de mandat tacit sau expres care se încheie între o societate și administratorul ei.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate, se arată că o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii sau asociații săi manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe și impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege. Singurul rezultat, previzibil de altfel, al acestei atitudini de dezinteres față de prevederile legale ce guvernează și reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți comerciale.
Mai arată apelanta că în încadrarea faptelor la art. 138 lit. d), a avut în vedere și faptul că la dosarul cauzei nu s-au depus documentele contabile ale societății.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de Procedură Civilă, Legea nr. 85/2006.
Prin apelul formulat de S. S. - Practician în Insolvență, în calitate de lichidator judiciar al debitorului . SRL, se solicită admiterea apelul așa cum a fost formulat și modificarea sentinței comerciale în sensul admiterii cererii formulată de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice, în calitate de creditor unic al . SRL.
În motivarea acestui apel, se invocă în totalitate aceleași argumente ca și cele din apelul formulat de creditoarea reclamantă.
Analizând sentința atacată, în limitele cererilor de apel, în raport de probatoriul administrat și dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale. Curtea reține că în cauză sunt incidente dispozițiile vechiului cod civil sub acest aspect.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Apelantele susțin aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Astfel, potrivit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin fapta a fi ținut o contabilitate fictivă, a fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Apelantele au afirmat că intimatul-pârât se face vinovat de faptele prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, făcând însă numai afirmații generice referitoare la nerespectarea prevederilor legii contabilității. Simpla calitate a intimatului de administrator însă nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 din Legea nr.85/2006.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, apelantele ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimat a faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată, cum în mod neîntemeiat pretinde apelanta reclamantă.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. De asemenea, simplele prezumții, deduse din neprezentarea tuturor actelor contabile, necoroborate cu nici un alt mijloc de probă, nu pot forma convingerea săvârșirii unor fapte de natura celor prevăzute de lege, și nici nu relevă vreo legătură cauzală cu ajungerea societății în stare de insolvență.
Aserțiunile apelantelor, constând în prezumții simple, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului pârât săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 480 din noul Cod de Procedură Civilă, va respinge apelurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile formulate de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 și de apelanta S. S. LICHIDATOR JUDICIAR AL . împotriva sentinței civile nr. 4773 din data de 09.05.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._/3/2013/a1 în contradictoriu cu intimatul B. M. ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
I. G. V. D. M. I.
Red.I.G./dact.I.G.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1829/2014. Curtea de Apel... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
