Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1319/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1319/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 14527/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 368/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1319/2014
Ședința publică de la 10 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. P.
Judecător E.-S. R.
Judecător M. P.
Grefier E.-R. L.
-----------------
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr._/03.12.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât M. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că în cauză a fost solicitată judecarea în lipsă.
Curtea, față de data introducerii dosarului de insolvență și în condițiile Noului Cod de procedură civilă cu privire la calea de atac aplicabilă, raportat la dispozițiile art.497 Noul Cod de procedură civilă cu privire la legalitatea căii de atac, invocă excepția inadmisibilității recursului și rămâne în pronunțare pe această excepție.
CURTEA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin sentința civilă nr._/03.12.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva pârâtului M. D. cerere având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale în baza art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul-sindic a reținut, în esență, că nu se îndeplinesc condițiile speciale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 138 lit. c din Legea 85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta-creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă sub același nr. unic.
În motivarea recursului recurenta-creditoare a arătat că sunt incidente și dispozițiile art. 138 lit. c întrucât reprezentanții societății debitoare aveau obligația să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii 85/2006 și nu să dispună continuarea unei activități ce ducea în mod vădit la încetare de plăți.
Culpa este dovedită prin calitatea de mandatar al societății, administratorul având de îndeplinit un contract tacit de mandat comercial astfel încât răspunderea trebuie apreciată și contractual. Cât privește legătura de cauzalitate, manifestarea dezinteresului total față de societate nu putea avea ca rezultat decât singurul previzibil, respectiv falimentul respectivei societăți comerciale.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 486 și urm. C., Legea 85/2006, Legea 31/1990.
La termenul din 10.06.2014 Curtea a invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la dispozițiile art. 457 NCPC
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate și sub toate aspectele în lumina dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține că:
Asupra excepției de inadmisibilitate a recursului, cu majoritate (conform dispozitivului), Curtea a reținut că:
Creditoarea a înțeles însă să formuleze calea de atac a recursului, denumind-o ca atare și indicând prevederile procedurale pe care le consideră aplicabile, din Noul Cod de procedură civilă (art. 486 – cererea de recurs și următoarele). De asemenea, din nici un aspect al cererii sale nu rezultă intenția de a formula o altă cale de atac (denumire, regim juridic indicat, norme de drept invocate), pentru a fi în prezența unei simple denumiri greșite.
Principiul disponibilității acțiunii civile (implicit și a formelor ei de manifestare) obligă Curtea să analizeze calea pe care partea a înțeles să o aleagă, iar nu, cea care, eventual, ar fi fost mai susceptibilă de a produce efect util.
În reglementarea generală a căilor de atac NCPC prevede în art. 457 alin. 1 că „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege”. Acest articol precizează expres susținerea doctrinară constantă, mai veche, în sensul că exercitarea acțiunii civile sau a unui aspect al acesteia este inadmisibilă în condițiile în care legea nu prevede respectiva modalitate de exercitare, în cadrul procesual ales. În speță, art. 8 din Legea 85/2006 nu prevedea decât calea de atac a apelului, iar prin completarea legii cu NCPC este evident că exercitarea unei alte căi de atac apare drept inadmisibilă.
Pentru acestea considerente, Curtea urmează să admită excepția și să respingă recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate:
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge recursul formulat de reclamanta creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, . Gerota nr.13, Sector 2, împotriva Sentinței civile nr._/03.12.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât M. D., cu domiciliul în Republica M., Chișinău, ..10, ..
Cu opinia separată a d-nei jud. P. M. în sensul:
Respinge excepția inadmisibilității ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 10 Iunie 2014.
Președinte, P. P. | Judecător, E.-S. R. | Judecător, M. P. |
Grefier, E.-R. L. |
Red. Jud. PP
Tehnoredactat: PP
4 ex./19.08.2014
..08.2014.
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Jud. sindic: S. C. V.
Opinia separată a d-nei jud. P. M. în sensul:
Respinge excepția inadmisibilității ca neîntemeiată.
Contrar opiniei majoritare am apreciat că în cauză se impunea respingerea excepției inadmisibilității ca neîntemeiată.
Este adevărat că potrivit principiului legalității căii de atac consacrat de art. 457 alin.1 N.C.P.C. „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei” dar dispozițiile art. 152 permit instanței de control judiciar să procedeze la corecta calificare a căii de atac cu care a fost investită.
Cum potrivit art. 152 N.C.P.C.”cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită” am opiniat pentru recalificarea căii de atac din recurs (acesta fiind denumirea dată de parte căii de atac) în apel, calea de atac cea corectă.
Față de aceste considerente, excepția inadmisibilității este neîntemeiată.
Jud. P. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|








