Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1959/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1959/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 1276/93/2012/a1
Dosar nr._
(Număr intern 2193/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1959/R/2014
Ședința publică de la 25 noiembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G. B. F.
JUDECĂTOR: M. I. B.-P.
JUDECĂTOR: L. C.
GREFIER: S. I. S.
Pe rol este soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă P. O. I.P.U.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ART AUTOGLASS IMPEX S.R.L., împotriva Sentinței civile nr. 1343 din 11.04.2014, pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. M..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin compartimentul registratură, la data de 27.10.2014, recurenta-reclamantă a depus la dosar relații de la Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj – Serviciul Evidență Persoane, cu privire la domiciliul intimatei-pârâte.
Curtea, având în vedere că recurenta-reclamantă a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 alin.2 C.pr.civ. 1865, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
I. Prin Sentința civilă nr. 1343 din 11.04.2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta P. O. I.P.U.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei Art Autoglass Impex S.R.L., în contradictoriu cu pârâta M. M., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța soluția de respingere a cererii de atragere a răspunderii administratorului, întemeiată pe art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a reținut în esență că reclamanta nu a făcut dovada săvârșirii de către pârâtă a faptelor prevăzute la art. 138 lit.a), d) și e) din lege și nici a legăturii de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a societății debitoare.
II. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs lichidatorul P. O. I.P.U.R.L., solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii și obligării pârâtei la plata pasivului societății debitoare în sumă de 452.270,40 lei.
În motivarea recursului, soluția primei instanțe este criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta susținând că faptele prevăzute de art. 138 lit.a), d) și e) din Legea nr. 85/2006 conturează o prezumție relativă de vinovăție, care nu a fost răsturnată de pârâtă, deși aceasta avea sarcina probei.
În continuarea motivării cererii de recurs, au fost reluate aspectele expuse în cuprinsul cererii de atragere a răspunderii, în acest sens reclamanta precizând că faptele imputate pârâtei constau în aceea că:
- prin refuzul de a preda activele, stocurile și disponibilitățile bănești din casierie, ce figurau în ultimul bilanț depus la 31.12.2010, se prezumă că aceste bunuri au fost folosite de administrator în interes propriu sau al altor persoane (art. 138 lit.a);
- deși a fost notificat, administratorul debitoarei nu a predat actele contabile ale societății prevăzute de art. 28 din legea insolvenței, ceea ce duce la concluzia că debitoarea fie a ținut o contabilitate fictivă, fie nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea (art. 138 lit.d);
- din faptul că administratorul societății debitoare nu a pus la dispoziția lichidatorului creanțele și disponibilitățile bănești evidențiate în bilanțul contabil se trage prezumția simplă că aceste bunuri au fost deturnate sau ascunse; de asemenea, lipsa unor demersuri de recuperare a creanțelor în sumă de 4.008.114 lei a dus la . incapacitate de plată (art. 138 lit.e).
Recurenta a concluzionat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului.
III. Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. 1864 sau art. 1349 și 1357 din Noul cod civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Referitor la fapta prevăzută de art. 138 alin.1 lit.a) din Legea nr. 85/2006, împrejurarea că anumite active evidențiate scriptic în contabilitatea societății debitoare nu au fost identificate în materialitatea lor nu înseamnă obligatoriu că acestea au fost însușite de pârâtă. Lichidatorul apelează la o simplă prezumție, insuficientă însă pentru a proba săvârșirea faptei. Este evidentă astfel lipsa probelor certe privind fapta ilicită imputată. Afirmația lichidatorului se bazează pe o simplă presupunere și nu conține un minim de certitudine, fiind exprimată doar posibilitatea săvârșirii faptei.
În lipsa unor dovezi din care să rezulte în concret ce bunuri au fost folosite de pârât în interes propriu sau în cel al unei alte persoane, modalitatea în care s-a realizat această faptă, perioada de timp, și nu în ultimul rând că această faptă ar fi produs starea de insolvență, nu poate fi reținută ca fiind dovedită fapta ilicită. De altfel, recurenta nu a probat că au existat în realitate sume de bani în conturile bancare ale societății, prin depunerea de extrase de cont.
Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii când a apreciat că ipotezele reglementate de art. 138 alin.1 lit.d) și e) din Legea nr. 85/2006 nu se regăsesc în cauză.
Astfel, potrivit art. 138 alin.1 lit.d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Recurenta a afirmat că intimata se face vinovată de fapta prevăzută de art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006, prin neîndeplinirea obligației de predare a documentelor contabile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 către administratorul judiciar.
Această faptă este însă incriminată ca infracțiune prin art. 147 din Legea nr. 85/2006 și, fiind ulterioară deschiderii procedurii, nu constituie cauza stării de insolvență.
De asemenea, fapta pârâtei de a nu preda bunurile societății către administratorul judiciar, ulterior deschiderii procedurii, nu putea cauza insolvența.
Recurenta nu a dovedit că faptele imputate pârâtei ar fi determinat apariția stării de insolvență.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimată a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență. Nici o probă administrată nu relevă însă această legătură de cauzalitate.
Simplele aserțiuni ale recurentei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169 C.civ. 1864, iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 138 alin.1 lit.e) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că lichidatorul nu a indicat în concret împrejurări din care să rezulte că pârâtul ar fi ascuns activul societății ori ar fi mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
D. constatarea faptului că debitoarea avea înregistrate în contabilitate anumite active nu duce în mod automat la concluzia că acestea au fost deturnate sau ascunse de administrator, în lipsa probării efective a acestui aspect.
Era necesar să se probeze în concret care active au fost deturnate/ascunse, cum au fost deturnate/ascunse acestea în fapt, persoana care a deturnat/ascuns bunurile, perioada de timp, și nu în ultimul rând faptul că această faptă ar fi produs starea de insolvență.
În temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ. 1865,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta P. O. I.P.U.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ART AUTOGLASS IMPEX S.R.L., împotriva Sentinței civile nr. 1343/11.04.2014, pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. B. F. M. I. B.-P. L. C.
GREFIER,
S. I. S.
Red. jud.G.B.F. / (2 ex.)
Tribunalul Ilfov Secția Civilă
Judecător sindic – N. R.
| ← Acţiune în anulare. Hotărâre din 18-09-2014, Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1829/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
