Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1082/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1082/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 2894/98/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2165/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr.1082
Ședința publică de la 13.11.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. C. C.
Judecător C. M. N.
Grefier P. I. L.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul - reclamant C. I. DE INSOLVENȚĂ R. G. – lichidator judiciar al debitoarei . împotriva Sentinței civile nr.1292F/11.07.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul - pârât C. S. având ca obiect Legea nr.85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele :
1). Prin Sentința civilă nr.6647/01.09.2104 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr._/3/2013/a1 s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul C. I. de Insolvență „R. GEBRIEL” împotriva pârâtului C. S..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
„Apreciind asupra temeiniciei acțiunii, judecătorul sindic consideră că în cauză nu există suficiente probe pentru a reține că pârâtul este răspunzător de ajungerea debitoarei în stare de insolvență și că acesta se face vinovat de fapta imputată de către lichidatorul judiciar, astfel că urmează a respinge acțiunea pentru cele ce urmează:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acesta a contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii administratorului este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba despre o răspundere delictuală, înseamnă că pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 1357 – 1359 Cod civil, texte aplicabile față de momentul apariției stării de insolvență, respectiv faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate și culpă, condiții care capătă în această situație conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale societății aflate în faliment, cum este cazul pârâtului C. S., cel ce solicită aceasta, respectiv reclamantul, trebuia să dovedească atât săvârșirea faptelor cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea în stare de insolvență.
Simpla afirmație nu este suficientă pentru a se putea angaja răspunderea patrimonială a unei persoane, legea neinstituind o prezumție de vinovăție a persoanei care a avut atribuții de conducere în cadrul societății.
Din probele administrate în cauză, nu rezultă că pârâtului i-ar fi imputabilă generarea stării de insolvență a debitoarei S.C. VIOCOR DESIGN S.R.L.
În condițiile în care reclamantul nu a probat concludent că cele imputate pârâtului, în calitatea acesteia de administrator, se circumscriu faptelor pentru care s-a solicitat obligarea la suportarea întregului pasiv al societății, respectiv celor enunțate în art.138 alin.1 lit. c), d) și f) și nici existența consecinței impusă de lege, insolvența, cererea formulată de către reclamantul C. I. de Insolvență „R. GEBRIEL” împotriva pârâtului C. S. este neîntemeiată, astfel că va fi respinsă ca atare.
Văzând și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 466 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă”.
2). Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul C. I. DE INSOLVENȚĂ R. G. – lichidator judiciar al debitoarei ., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
În motivare s-a arătat că prin Încheierea pronuntata în data de 24.01.2014 de către Tribunalul Ialomița in dosarul cu nr._ 13 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolventei impotriva debitoarei ., fiind desemnat in calitate de lichidator judiciar CII R. G..
S-a menționat că prin Încheierea pronunțată la data de 04.04.2014 de către Tribunalul Ialomița, în temeiul art.107 al.1 lit.A pct.b din Legea nr.85/2006 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului impotriva debitoarei, fiind desemnat in calitate de lichidator judiciar CII R. G..
S-a învederat că potrivit informațiilor existente la ORC a reieșit ca numitul C. S. a detinut calitatea de administrator al debitoarei, de la data infiintarii soeietatii, fiind investit in funcție la data de 29.08.2011, durata mandatului fiind nelimitata.
S-a indicat că lichidatorul judiciar a notificat fostul administrator social in vederea punerii la dispoziția sa a actelor de evidenta contabila, in conformitate cu prevederile art.28 al.1 lit a - f din Legea nr.85/2006.
S-a mai precizat că A.J.F.P. Ialomița, prin adresa nr.306.445/27.03.2014, a comunicat faptul ca debitoarea nu figurează cu situatiile financiare depuse, fapt ce intareste culpa paratului, lichidatorul judiciar gasindu-se in imposibilitatea de a intocmi raportul privind cauzele si imprejurarile care au condus la apariția insolventei.
S-a arătat că, potrivit art.73 al.1 și al.2 din Legea nr.31/1990, administratorul social este răspunzător pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere, stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constititiv le impun, iar art.10 al.1 din Legea nr.82/1992 stabilește că administratorului îi revine raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii societatii.
S-a susținut că netinerea contabilitatii este o fapta negativa, constând in neindeplinirea unei obligații legale si pe cale de consecința are caracter ilicit, fiind sanctionata atat de Legea nr.31/1990, cat si de Legea nr.82/1992.
S-a indicat că in lipsa depunerii situatiilor financiare, asfel cum prevede legea, si a faptului ca administratorul social nu a predat documentele pana in prezent, se naște prezumția simpla ca nu s-a tinut contabilitatea conform legii si culpa fostului administrator social.
S-a menționat că prejudiciul creditorilor reprezintă masa pasiva, ce rezulta din tabelul de creanțe, care nu poate fi acoperit din averea societatii.
Referitor la legătura de cauzalitate intre netinerea contabilitatii conform legii si prejudiciul creditorilor, s-a precizat că aceasta există întrucât administratorul nu cunoaște care este activul, nu poate cunoaște care este gradul de indatorare pe care societatea il poate suporta. Netinerea contabilitatii in mod corect nu face posibila sesizarea dificultăților cu care se confrunta societatea si face insesizabila starea de insolventa a societatii a cărei iminenta poate fi declanșata la un moment dat.
S-a învederat că neachitarea obligațiilor de plata la termenele prevăzute de legislația fiscala in vigoare, conduce la convingerea ca societatea a desfasurat o activitate a cărei continuare a avut drept consecința acumularea de datorii, precum si creșterea majorărilor și a penalitatilor de intarziere.
S-a învederat că administratorul se face vinovat intrucat lui ii incumba obligația legala a tinerii contabilitatii si este răspunzător fata de societate pentru existenta registrelor si corecta lor tinere, iar netinerea contabilitatii ii este imputabila.
S-a susținut că din creanțele inscrise la masa credala se poate observa ca, nedeclararea si neachitarea obligațiilor de plata la termenele reglementate de normele in materie fiscala si contabila, a generat o majorare fata de debitul principal, ceea ce a contribuit la . de plata.
S-a adaugat că prin neplata la termen a contribuțiilor la bugetul statului si fondul de asigurari sociale de sanatate si folosirea sumelor de bani pentru susținerea activitatii curente a societatii, fosta conducere se face vinovata de utilizarea de mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plați, fapta prevăzută la art.138 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006.
S-a concluzionat că rezulta fara putinta de tagada ca acțiunea de atragere a răspunderii este fondata, fiind incidente dispozițiile art.138 al.1 lit.c, d și f din Legea nr.85/2006.
S-a susținut că indiferent de aspectul ca fostul administrator social a incalcat din culpa (neglijenta) sau cu intentie normele de drept care impuneau gestionarea cu atentie si responsabilitate a patrimoniului si activitatii, acesta se face răspunzător de incalcarea legii, situatie care a determinat prejudicierea creditorilor.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.8 al.1 din Legea nr.85/2006, 466 NCPC.
În baza art.411 al.1 pct.2 NCPC s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă.
La cererea de apel s-au atașat înscrisuri (f.9-16).
3). În faza apelului nu s-au administrat probe noi.
4). Analizând apelul declarat, raportat la dispozițiile art.479 – 480 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea reține următoarele :
Criticile apelantului – reclamant referitoare la hotărârea primei instanțe nu sunt întemeiate.
Trebuie observat că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea uneia dintre faptele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de procedura insolvenței este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajată răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Însă, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere, respectiv prin comiterea uneia dintre faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006 să se fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.
Ca atare, această formă de răspundere reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuală izvorâtă din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuală.
Totodată, nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece părtilor le revine, potrivit art.249 NCPC (aplicabil în cauză), sarcina de a-și dovedi susținerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natură să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolvenței trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție legală de vinovație și de răspundere.
Referitor la fapta prevăzută de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, în mod corect prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor acestei dispoziții legale.
Nu a fost indicată în concret nicio acțiune sau faptă care ar conduce la concluzia că s-a dispus de către intimatul – pârât, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Împrejurarea că societatea debitoare a înregistrat debite și că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței la data la care a apărut starea de insolvență nu poate echivala cu incidența ipotezei reglementată de art.138 lit.c și nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale.
Trebuie remarcat că derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționării unei societăți, în cadrul căreia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte civile.
Imposibilitatea de a face față plăților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorilor / asociaților, atâta timp cât aceasta se poate datora și unor cauze obiective, independente de voința acestora.
Curtea mai reține că deciziile reprezentanților unei societăți se pot dovedi a fi greșite din punct de vedere economic, însă managementul defectuos/dezinteresul în funcționarea normală a societății nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
În final, mai trebuie observat că faptele invocate de apelant ar putea atrage răspunderea patrimonială doar dacă acestea au determinat starea de insolvență, aspect care nu a fost probat în speță.
Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovație și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Ca atare, în lipsa unor dovezi din care să rezulte în concret fapta prin care s-a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, modalitatea în care s-a realizat această faptă, perioada de timp, și nu în ultimul rând faptul că această faptă ar fi produs starea de insolvență, nu se poate reține că sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale prevăzute de art.138 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006.
Nu pot fi reținute susținerile apelantului referitoare la îndeplinirea condițiilor art.138 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006.
Trebuie observat că art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 cuprinde trei ipoteze: s-a ținut o contabilitate fictivă, s-a făcut să dispară unele documente contabile sau nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
În cauză nu s-a făcut dovada că s-ar fi ținut o contabilitate fictivă sau că s-a făcut să dispară unele documente contabile.
Totodată, în lipsa unor probe certe, nu se poate asimila neîndeplinirea obligației de a ține contabilitate în conformitate cu legea cu împrejurarea că nu au fost depuse la dosar toate actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu au fost depuse toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC.
De altfel, refuzul reprezentanților societății debitoare de a pune la dispoziția judecătorului – sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 constituie infracțiune, astfel că recurenta are posibilitatea de a formula o plângere penală dacă are elemente că s-ar fi comis o astfel de infracțiune.
Mai mult, în ceea ce privește obligația administratorilor de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acestei obligații să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Asadar, împrejurarea că nu s-ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Or, apelantul – reclamant nu a făcut dovada acestei legături de cauzalitate.
Susținerile apelantului referitoare la îndeplinirea condițiilor art.138 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006 nu sunt întemeiate.
Pentru a fi incidente dispozițiile art.138 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006 trebuie să se fi folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți.
Apelantul – reclamant a susținut că săvârșirea acestei fapte ar rezulta din neplata la termen a contribuțiilor la bugetul statului / fondul de asigurări sociale de sănătate și folosirea sumelor de bani pentru susținerea activității curente a societății.
Curtea apreciază că neplata obligațiilor către bugetul de stat / fondul de asigurări sociale de sănătate nu poate fi asimilată faptei prevăzute de art.138 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006.
Pentru a considera că neplata unor obligații este un mijloc ruinător de procurare de fonduri, ar trebui ca însăși obligația de plată să fie ruinătoare.
Or, toate obligațiile de plată către bugetul de stat / fondul de asigurări sociale de sănătate sunt stabilite prin lege și se bazează pe principiile neutralității măsurilor fiscale, certitudinii impunerii, echității fiscale și eficienței impunerii, conform art.3 din Codul fiscal.
În consecință, nu se poate considera că aceste obligații de plată sunt ruinătoare, astfel că nici neplata acestora nu poate fi asimilată cu fapta prevăzută de art.138 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006.
Mai mult, nu s-a dovedit faptul că neplata acestor datorii s-a făcut în scopul întârzierii încetării de plăți, așa cum prevede art.138 al.1 lit.f din lege.
Prin reglementarile din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovație și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii în stare de insolvență.
Ca atare, în lipsa unor dovezi concrete nu poate fi reținută ca fiind dovedită fapta ilicită prevăzută de art.138 al.1 lit.f din Legea nr.85/2006.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art.480 al.1 NCPC, urmează să respingă apelul declarat de către apelantul - reclamant C. I. DE INSOLVENȚĂ R. G. – lichidator judiciar al debitoarei . în contradictoriu cu intimatul - pârât C. S. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul - reclamant C. I. DE INSOLVENȚĂ R. G. – lichidator judiciar al debitoarei . (cu sediul în Slobozia, ..A3, ..Ialomița) împotriva Sentinței civile nr.1292F/11.07.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul - pârât C. S. (cu domiciliul în Slobozia, ..1, ., ., jud.Ialomița) ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
Ș. C. C. C. M. N.
GREFIER
I. L. P.
Red./tehn.jud.Ș.C.C.
4ex./02.12.2014
Jud. fond: D. C. T. - TRIBUNALUL IALOMIȚA
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
