Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 574/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 574/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 14930/3/2013/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1585/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR. 574/A
Ședința publică de la 09 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E.-S. R.
Judecător P. P.
Grefier M. A. P.
********
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.4853/13.05.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, după care:
Nefiind cereri prealabile formulate sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea dispozițiilor art.223 Noul Cod de procedură civilă astfel cum s-a solicitat.
CURTEA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă sub nr._, creditoarea DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei A. A., în baza art.138 lit.c) din Legea nr.85/2006 și obligarea acesteia la suportarea pasivului neacoperit al societății debitoare . FOCUS SNC.
Prin sentința civilă nr.4853 din 13.05.2014 tribunalul a respins această cerere ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul - sindic a reținut că reclamanta nu a probat săvârșirea de către pârâtă a unor fapte ilicite care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 și nici că pârâta, prin săvârșirea acestor fapte ipotetice, ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei.
Prin urmare, nefiind întrunite toate condițiile cumulative ale răspunderii patrimoniale prevăzute de art.138 alin.1 din legea insolvenței, tribunalul a respins cererea creditoarei ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 1 A FINANȚELOR PUBLICE, acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă sub același număr unic_ .
În motivarea apelului reclamanta a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.138 lit.c) din legea insolvenței în sensul că intimata-pârâtă, în calitate de reprezentant al societății debitoare, avea obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică în încetare de plăți.
Apelanta a susținut că intimata-pârâtă avea obligația (iar nu opțiunea) formulării unei cereri întemeiată pe dispozițiile legii insolvenței, conform art.27, iar dispozițiile art.138 lit.c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art.27 din lege.
Apelanta a invocat faptul că mandatul administratorului este un mandat comercial, cu titlu oneros, astfel că intimata-pârâtă răspunde și pentru culpa cea mai ușoară, nu numai pentru dol.
Legătura de cauzalitate între fapta ilicită a intimatei-pârâte (de a dispune continuarea unei activități ce ducea în mod vădit societatea la încetarea de plăți) și prejudiciul creat (cauzat prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare) constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
Față de motivele invocate, apelanta-reclamantă a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a intimatei-pârâte A. A..
În drept, apelanta a invocat dispozițiile art.466 Noul Cod de procedură civilă, ale legii nr.85/2006, ale legii nr.31/1990, ale legii nr.82/1991 și ale OG nr.92/2003.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Apelanta-creditoare a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a intimatei–pârâte A. A. întemeiată pe dispozițiile articolului 138 alineat 1 litera c) din legea nr.85/2006, astfel cum rezultă din cererea formulată de aceasta.
Curtea apreciază că dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 instituie răspunderea civilă delictuală a membrilor organelor de conducere ale societății debitoare. Pentru antrenarea acestei răspunderi este necesară proba elementelor cumulative prevăzute de art. 998–999 Cod civil. În plus, articolul 138 impune ca atragerea răspunderii să intervină în funcție de o calitate determinantă a persoanei fizice raportat la debitorul aflat în insolvență, pentru faptele anume prevăzute la literele a)-g), dar și în condițiile în care se dovedește legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a societății lichidate.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că dispozițiile art.138 din legea nr.85/2006 nu instituie nici o prezumție, nici măcar relativă, apelanta având obligația de a le proba în întregime și cumulativ, conform articolului 1169 Cod civil.
Prin urmare, Curtea va înlătura argumentele aduse de apelanta-creditoare în legătură cu prezumarea culpei administratorului bazată pe mandatul comercial, aceste argumente fiind străine de caracterul delictual al răspunderii speciale a membrilor organelor de conducere.
În speță, doar condiția prejudiciului a fost dovedită, căci pasivul societății debitoare nu a fost acoperit în urma desfășurării procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006.
În ceea ce privește fapta, Curtea apreciază că aceasta trebuia să se circumscrie dispozițiilor art.138 alin.1 lit.c) din lege (dispunerea, în interes personal, a continuării unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți), acestea fiind limitele învestirii instanței de fond de către recurentă.
Apelanta nu a dovedit, nici în fond și nici în recurs, săvârșirea unor asemenea fapte de către intimata-pârâtă. De altfel, și în apel creditoarea s-a limitat la invocarea unor aspecte generale privind angajarea răspunderii, fără o indicare concretă a faptelor săvârșite de intimată. Calitatea acesteia de administrator al debitoarei nu poate duce la concluzia că a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 din lege, pentru a se putea atrage răspunderea patrimonială, în lipsa unor probe certe.
Curtea arată că desfășurarea unei activități comerciale este prezumată a fi în interesul societății și nu al organelor de conducere, iar apelanta nu a răsturnat această prezumție, nedovedind interesul personal al intimatei-pârâte în continuarea activității comerciale și nici că această continuare a activității ducea în mod vădit la încetare de plăți.
Dezinteresul intimatei-pârâte în funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății, aspect invocat de către apelantă, nu poate fi reținut ca echivalând cu dispunerea continuării în interes personal a activității, având ca rezultat încetarea de plăți, faptă reținută de lit. c) a art. 138; de altfel, apelanta nu numai că nu a probat, dar nici nu a invocat/indicat activitățile care ar fi continuat în interes personal. Simpla nedeclarare la timp a insolvenței nu poate echivala cu fapta indicată de art.138 lit.c) atât timp cât, de la momentul insolvenței reale (iar nu declarate), activitatea putea înceta de facto.
De altfel, în ceea ce privește invocarea de către apelantă a nesocotirii de către intimată a obligației de a solicita aplicarea dispozițiilor legii nr.85/2006, Curtea precizează că alin.1 al art.27 are în vedere obligația societății debitoare de a solicita deschiderea procedurii reglementată de legea nr.85/2006 în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență, iar alineatul 2 are în vedere posibilitatea societății debitoare de a formula o astfel de cerere în cazul în care apariția stării de insolvență este iminentă. Prin urmare, încălcarea dispozițiilor alineatului 1 nu constituie motiv de ajungere în insolvență, căci această stare este deja instalată (iar pe de altă parte nu se circumscrie faptelor prevăzute de articolul 138), iar alineatul 2 are în vedere posibilitatea și nu obligația societății debitoare de a formula cererea în caz de apariție a stării de insolvență iminentă. Ca atare, câtă vreme debitoarea are doar dreptul de a cere deschiderea procedurii, nu și obligația legală de a face, în cazul în care nu se adresează tribunalului aceasta comite o omisiune căreia îi lipsește caracterul ilicit.
Concluzionând, Curtea apreciază că nerespectarea dispozițiilor art.27 din Legea nr.85/2006 nu se circumscrie faptei prevăzute de articolul 138 litera c) din lege și nici nu respectă cerința impusă de acest text ca fapta (omisiunea) să fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.
Toate motivele de apel invocate de apelantă reprezintă afirmații întemeiate pe prezumții simple, fără nicio probă certă a săvârșirii faptelor prevăzute de art.138 lit. c) de către intimata-pârâtă.
În concluzie, Curtea constată că apelanta nu a făcut decât dovada prejudiciului. În lipsa dovedirii săvârșirii faptelor prevăzute de art.138 lit.c), a raportului de cauzalitate între aceste fapte și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență, angajarea răspunderii patrimoniale în baza art.138 din legea nr.85/2006 nu poate fi antrenată.
Prin urmare, hotărârea apelată este legală și temeinică, fiind în concordanță atât cu probele administrare în cauză, cât și cu dispozițiile legale invocate, criticile formulate fiind fără temei.
Ca urmare, în baza art.480 alin.1 Noul Cod de procedură civilă Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTORULUI 1 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.4853/13.05.2014 pronunțate de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. A., domiciliată în București, ., ., ., sector 3, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09 Septembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
E.-S. P. P.
R.
GREFIER,
M.-A. P.
Red. Jud. ESR
Tehnoredactat: ESR
4 ex./29.09.2014
Comunicat 2 ex…………………….
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Jud. sindic: S. C. V.
| ← Contestaţie. Hotărâre din 18-09-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie. Decizia nr. 444/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
