Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 440/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 440/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 58046/3/2010/a1
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 440
Ședința publică de la 13 . 02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. P.
JUDECĂTOR – A. M. G.
JUDECĂTOR – L. CRÂNGASU
GREFIER – L. E. A.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul L. L. ȘI REORGANIZARE SPRL împotriva sentinței civile nr.5452/31.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul H. A. Y..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul, reprezentat de doamna avocat V. D. E., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimatul a depus la dosar, prun serviciul registratură întâmpinare în două exemplare.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul intimatului solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Arată că nu s-a dovedit că intimatul a efectuat acte de comerț în interes propriu care să ducă la apariția stării de insolvență a debitoarei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5452/31.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a civilă s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul L. L. și Reorganizare SPRL în contradictoriu cu pârâtul A. Y., cererea având ca obiect atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului, fost administrator al . Tritonic Media SRL în temeiul dispozițiilor art. 138 lit. b) din legea insolvenței.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul-sindic a constatat că reclamantul lichidator nu a indicat în concret care anume acte de comerț au fost efectuate în interes personal ori sub acoperirea persoanei juridice. S-a reținut că simpla indicare a faptei nu este suficientă, trebuind să se arate și să se probeze care sunt actele de comerț ce au fost folosite și modalitatea în care au fost utilizate pentru a putea determina scopul acestora.
Tribunalul a constatat că în lipsa unor dovezi concrete din care să rezulte actele de comerț ce au fost efectuate de pârât în interes personal, modalitatea în care s-au realizat faptele, perioada de timp și faptul că aceste fapte ar fi produs starea de insolvență, fapta imputată nu a fost dovedită și cererea a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe, L. L. și Reorganizare SPRL a declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii sale și obligării intimatului A. Y. la suportarea pasivului debitoarei .>
În motivare, recurentul a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința recurată, aplicând greșit legea; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ..
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul a susținut că societatea debitoare a înregistrat pierderi începând cu anul 2006 și cu toate acestea, pârâtul a dispus continuarea activității în interes propriu sub acoperirea persoanei juridice. Susține că indiferent de cauza instalării stării d e insolvență administratorul avea obligația de a lua acele măsuri care să conducă la redresarea economică a debitoarei.
Consideră că faptele săvârșite de pârât s-au concretizat într-o . acțiuni negative contrare intereselor societății cum ar fi angajarea de cheltuieli peste nivelul veniturilor, nerecuperarea creanțelor datorate societății și care în mod indubitabil au dus societatea la starea de insolvență.
Recurentul arată că probele administrate relevă faptul că în mod eronat instanța de fond nu a reținut că starea de insolvență a debitoarei este rezultatul managementului defectuos efectuat de pârât, iar faptele ilicite sunt materializate sub forma actelor de comerț făcute în interes personal sub acoperirea persoanei juridice care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate.
Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, în raport de motivul de recurs invocat, Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care rezultă din art.998-999 C.civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa).
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurentul susține aplicarea dispozițiilor art.138 lit. b) din Legea nr.85/2006, dar Curtea constată că ipoteza reglementată de textul de lege menționat mai sus nu se regăsește în cauză.
Potrivit art.138 alin.1 lit. b) din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că: au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimat a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.
Trebuie subliniat că managementul defectuos incriminat în concret de către recurent ca faptă delictuală săvârșită de intimat nu constituie, în opinia legiuitorului, o faptă ilicită, nefiind inclus printre faptele enumerate de art.138 alin.1 lit. a-g din legea nr.85/2006 care pot determina aducerea unei societăți comerciale în stare de insolvență.
În ceea ce privește incidența art. 138 lit. b) din lege, Curtea reține că în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că în lipsa unor dovezi concrete din care să rezulte cu certitudine actele de comerț efectuate de administratorul debitoarei în interesul propriu, modalitatea în care s-au realizat aceste fapte, și modul în care faptele imputate au cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență, nu se poate reține săvârșirea faptei imputate.
Or, din actele dosarului, respectiv din rapoartele întocmite de către lichidator reiese faptul că ajungerea societății debitoare în stare de faliment s-a datorat administrării defectuoase prin angajarea de cheltuieli peste nivelul veniturilor care nu asigurau resurse pentru plata cheltuielilor curente și reducerea drastică a activității în anul 2008 pentru ca în 2009-2010 aceasta să fie sistată și să nu mai existe resurse pentru achitarea datoriilor.
Prin urmare, probele dosarului nu relevă legătura de cauzalitate între fapta imputată, nedovedită și ajungerea societății în stare de insolvență.
Simplele aserțiuni ale recurentului nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților (recurentei reclamante) le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.1169 Cod civil, iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.b) din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul L. L. ȘI REORGANIZARE SPRL împotriva sentinței civile nr.5452/31.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul H. A. Y..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 13.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. P. A. M. G. L. C.
GREFIER,
L. E. A.
Red.Jud.I.P.
Nr.ex.: 2/25.02.2014.
Fond: Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
Președinte: Judecător - sindic: S. O.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 200/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 761/2014. Curtea de... → |
|---|
