Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 168/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 168/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 18774/3/2012/a1
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 168
Ședința publică de la 16.01.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. P.
JUDECĂTOR – A. M. G.
JUDECTĂR – A. A.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3, împotriva sentinței civile nr.4952 din 20.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Ș. G. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței lipsa de procedură cu intimatul, pe citație fiind făcută mențiunea „destinatar mutat”.
Față de mențiunea de pe citație și anule „destinatar mutat” Curtea face aplicarea dispozițiilor art. 98 C.pr.civ. și constată procedura legal îndeplinită cu intimatul, având în vedere faptul că acesta nu a adus la cunoștința instanței eventuala schimbare a domiciliului.
Având în vedere faptul că recurenta prin cererea de recurs a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.4952/20.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a comercială s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Administrația Finanțelor Publice sector 3 București împotriva pârâtului Ș. G. A., cererea având ca obiect atragerea răspunderii personale patrimoniale în temeiul dispozițiilor art.138 lit. c) și d) din legea insolvenței.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul-sindic a constatat că în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia să fi contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență. S-a apreciat că simplul fapt al neținerii contabilității potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii pârâtului în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea debitoarei în stare de insolvență, dovadă ce nu a fost făcută. De asemenea, s-a reținut că răspunderea pârâtului nu poate fi atrasă în lipsa unor probe mai presus de orice îndoială și că omisiunea de a formula cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență este o faptă ulterioară instalării stării de incapacitate de plată și prin urmare nu se încadrează în dispozițiile art.138 din legea nr.85/2006 care reglementează numai acele fapte anterioare și care au cauzat starea de insolvență, considerent pentru care cererea de atragere a răspunderii patrimoniale personale a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice sector 3 București a declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii sale și obligării intimatului Ș. G. A. la suportarea pasivului debitoarei.
În motivare, recurenta a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința recurată, aplicând greșit legea; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.;.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a susținut că faptele intimatului au cauzat insolvența întrucât au fost încălcate prevederile privind utilizarea și ținerea registrelor contabile, întocmirea și depunerea situațiilor financiare periodice. Nedepunerea acestor documente nu reprezintă doar o simplă neglijență sau necunoaștere a legii, ci prin aceasta se vădește o intenție de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului statului patrimoniul societății. Exercitarea atribuțiilor de administrator cu rea credință și în detrimentul societății a condus societatea debitoare în incapacitate de plăți, fiind incidente prevederile art.138 lit. d) din legea nr. 85/2006. Totodată, se susține că prin încălcarea obligației prevăzute de art.27 din legea nr.85/2006 intimatul se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit. c) din lege.
Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, în raport de motivul de recurs invocat, Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care rezultă din art.998-999 C.civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa).
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență. Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art.138 lit.c) și d) din Legea nr.85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză.
Potrivit art.138 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că: au dispus în interes personal continuarea unei activități, care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți, au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimat a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.
Trebuie subliniat că managementul defectuos pe care în fapt îl impută recurenta intimatului, nu constituie, în opinia legiuitorului, o faptă ilicită, nefiind inclus printre faptele enumerate de art.138 alin. 1 lit. a-g din legea nr.85/2006 care pot determina aducerea unei societăți comerciale în stare de insolvență.
Fapta de a fi dispus continuarea activității neprofitabile a debitoarei, în lipsa dovedirii interesului personal urmărit de intimat în toată această perioadă, nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a intimatului.
Curtea constată că în mod just a apreciat instanța de fond că omisiunea intimatului de a solicita în instanță deschiderea procedurii insolvenței nu se circumscrie faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c) din legea nr.85/2006 deoarece este o faptă ulterioară apariției stării de insolvență.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între fapta imputată și ajungerea societății în stare de insolvență.
Simplele aserțiuni ale recurentei nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților (recurentei reclamante) le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.1169 Cod civil, iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3, împotriva sentinței civile nr.4952 din 20.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Ș. G. A., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.01.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. P. A. M. G. A. A.
Grefier,
L. E. A.
Red.Jud.I.P.
Nr.ex.: 2/27.01.2014
Fond: Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Președinte: P. N.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 405/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 502/2014. Curtea de... → |
|---|








