Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1355/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1355/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 45609/3/2012/a1
Dosar nr._ (Număr intern 1042/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr.1355/2014
Ședința publică de la 17 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător C. G. I.
Judecător E.-S. R.
Grefier E.-R. L.
************
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta . IFN SA împotriva Sentinței civile nr.1493/11.02.2014, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât M. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă.
Curtea, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea art.242 Cod procedură civilă astfel cum a fost solicitată.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei constată următoarele:
Creditoarea-reclamantă . IFN SA a depus cerere privind atragerea răspunderii personale a pârâtului M. A., în calitate de fost administrator al debitoarei, cerere ce a fost înregistrată ca dosar civil distinct sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 1493/11.02.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr._/3/212/a1 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta . IFN SA, privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului M. A..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta . IFN SA a susținut că starea de insolvență a debitoarei . a fost cauzată de către pârâtul M. A., în calitate de fost administrator statutar al debitoarei, prin săvârșirea de acesta a faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.a), lit.d) și lit.e) din Legea nr.85/2006, și anume a faptei de a fi folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; a faptei de a fi folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; a faptelor de a ține o contabilitate fictivă, de a face să dispară unele documente contabile și de a nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea; și, respectiv, a celei de a fi deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice.
Sub aspectul faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.a) din lege, atribuite pârâtului, instanța constată că reclamanta nu a propus administrarea de probe privind existența în fapt a vreunor active aparținând societății, active și bunuri care, nefiind identificate în fapt și nici determinate fizic, au doar o existență scriptică și ideală menționat în bilanțul contabil din 31.12.2009. Împrejurarea că pârâtul nu a depus acte care să ateste modul de ieșire al unor ipotetice bunuri din patrimoniul societății ori care să permită lichidatorului să identifice aceste ipotetice active, nu conduce, în lipsa administrării unui probatoriu concludent, la concluzia că în mod inevitabil pârâtul fi folosit bunurile debitoarei în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
De asemenea, nu au fost propuse nici probe privind existența în fapt a creanțelor societății menționate în același bilanțul contabil și privind identitatea terților debitori ai acestor creanțe care, nefiind determinate în mod concret, au doar o existență ipotetică, scriptică. Fără administrarea unor probe certe, nu se poate reține, așa cum nefondat se susține de reclamantă, că nepredarea de documente privind creanțele respective înseamnă în mod automat că pârâta, în conivență fraduloasă cu acești terți, ar fi rămas în pasivitate în ce privește urmărirea și plata acestor ipotetice creanțe și ar fi lăsat să se împlinescă termenele de prescripție extinctivă aferente creanțelor ori că ar fi încasat sau folosit în propriul interes creanțele în discuție.
Instanța reține aceleași considerente sub aspectul existenței faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.e) din lege, atribuite pârâtului, și constată că reclamanta nu a propus administrarea de probe privind existența în patrimoniul debitoarei a unor active pe care în mod fraudulos pârâtul să le fi ascuns ori deturnat în scopul prejudicierii masei credale.
În mod eronat, reclamanta apreciază că simpla invocare și reproducere a unor texte legale care descriu faptele ilicite menționate înseamnă automat că pârâtul a și săvârșit faptele respective și că, prin presupusa lor săvârșire, au cauzat starea de insolvență a debitoarei, astfel că instanța nu poate reține în sarcina pârâtului faptele ilicite imputate de reclamant prin prezenta cerere.
În privința faptelor de a ține o contabilitate fictivă și de a face să dispară contabilitatea societății (art.138 alin.1 lit.d tezele I și II din Legea nr.85/2006), instanța constată că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația procesuală de a dovedi actele și operațiunile materiale ce ar fi fost săvârșite de pârât și care s-ar încadra în conținutul fapte ilicite a ținerii unei contabilități fictive și nici actele materiale prin care pârâtul ar fi distrus ori ascuns contabilitatea societății debitoare.
În privința faptei de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea (art.138 alin.1 lit.d teza III din lege), instanța constată că reclamanta nu precizează și nu dovedește care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea imputată pârâtului ar fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
În acest sens, nu s-a probat că pârâtul, în timpul mandatului lor de administrator, ar fi săvârșit fapte conexe ori favorizate de neținerea contabilității, precum ascunderea ori deturnarea unei părți din activele societății, însușirea de fonduri bănești, neînregistrarea unor încasări de creanțe etc., care să demonstreze caracterul fraudulos al faptei de a nu fi ținut contabilitatea conform legislației în materie și intențiile pârâtului de a-i prejudicia pe creditori. Așa cum s-a reținut la pct.4 din considerente, nu s-a propus din partea reclamantei nicio probă certă care să dovedească că pârâtul ar fi săvârșit faptele ilicite prevăzute de art.138 alin.1 lit.a) și lit.e) din lege.
Reclamanta se limitează la presupoziții nejustificate privind urmărirea de pârât a unor scopuri frauduloase, care însă nu suplinesc obligația sa procesuală de a dovedi în cazul concret al societății debitoare relația de cauzalitate între neținerea contabilității acestei societăți și starea de insolvență. Simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea societății la care a îndeplinit funcția de administrator, fără a se proba raportul de cauzalitate dintre această faptă și apariția stării de insolvență a societății, nu este de natură, prin el însuși, să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale conform art.138 alin.1 din lege.
Instanța a mai reținut, cu privire la toate faptele ilicite analizate, că reclamanta nu a probat împrejurarea că presupusele fapte săvârșite de pârât ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei. În acest sens instanța are în vedere că, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre faptele respective și apariția stării de insolvență a societății, numai împrejurarea săvârșirii de pârât a faptelor ilicite în discuție nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale și obligarea sa la suportarea pasivului societății.
În consecință, instanța a reținut că reclamanta nu a probat săvârșirea de către pârât a unor fapte ilicite care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 alin.1 lit.a), lit.c), lit.d) tezele I și II și lit.e) din Legea nr.85/2006 și nici că pârâtul prin săvârșirea acestor ipotetice fapte ori prin neținerea contabilității, ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei, sens în care, nefiind întrunite condițiile de existență cumulative ale răspunderii personale prevăzute de art.138 alin.1 din lege, va respinge cererea analizată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs . IFN SA.
În motivarea recursului a arătat că, în speța sun incidente dispozițiile art 304 alin. 1 pct 9 din Codul de procedura civila conform caruia modificarea unei hotarari se poate cere numai pentru motive de nelegalitate cand hotararea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea greșita a legii și dispozițiile art. 3041 Cod procedura civila potrivit cărora, recursul declarat impotriva unei hotarari, care potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanta putând sa examineze cauza sub toate aspectele.
A susținut recurenta că în mod eronat a reținut instanța că a făcut doar afirmații generice privind folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în interesul paratului.
Conform disp. art 138 alin. 1 lit. a din Legea nr.85/2006, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societatii, precum și de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
În baza analizei efectuate de către lichidatorul judiciar a relevat faptul ca debitoarea a detinut în proprietate în anii analizați bunuri de natura imobilizărilor corporale iar în anul 2009 a înregistrat imobilizări în valoare de 395.784 lei respectiv active circulante în cuantum total de 442.072 lei și creanțe în valoare de 336.174 lei. În anii analizați 2007-2009 capitalurile proprii inregistrau valori pozitive, ceea ce inseamna ca societatea avea activele mai mari decât pasivele, astfel încât daca s-ar fi lichidat intreg activul și s-ar fi incasat toate creanțele s-ar fi acoperit datoriile societatii.1
Imposibilitatea identificării faptice a bunurilor societatii, coroborat cu comportamentul paratului -fost administrator social - care nu a predat actele de evidenta contabila și bunurile societatii, conduce la prezumția simpla ca bunurile societatii au fost folosite de parat în folos propriu.
Totodata, a arătat că la nivelul anului 2009 - în perioada celor trei ani anteriori deschiderii procedurii conform balanței de verificare analitica rezulta ca . figura cu stocuri în valoare de 102.875 lei avand o cifra de afaceri de 669.667 lei; anterior procedurii insolventei debitoarea a instrainat 3 autoturisme, care nu au putut fi readuse în patrimoniul societatii.
A susținut că lipsa bunurilor înregistrate în evidenta contabila a societatii, coroborat cu comportamentul paratului - fost administrator social - care nu a predat integral actele de evidenta contabila și bunurile societatii, conduce la prezumția simpla ca bunurile societatii au fost folosite de parat în folos propriu. Prin aceasta folosire societatea a fost lipsita de activele necesare atat îndeplinirii obiectului de activitate cât și acoperirii pasivului, astfel ca exista legătură de cauzalitate dintre aceasta fapta și starea de insolventa creata iar fapta a fost savarsita cu intentie.
În ceea ce privește incidența art. 138 lit. d din Legea 85/2006 privind procedura insolventei a arătat că nici pana la aceasta data administratorul statutar nu și-a indeplinit obligația prevăzută de art. 35 din legea mentionata, aceea ca în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit prevederilor art. 33 alin. (4) sau (6), debitorul este obligat sa depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. (1).
Fiind întrunite condițiile cerute de legiuitor pentru deschiderea procedurii generale, astfel cum au fost avute în vedere prin art. 33 alin.4 din legea cadru, rezulta în mod imperativ obligativitatea debitorului, prin M. A. asociat și administrator, de a depune documentele prevăzute la art.28 alin.l, respectiv:
a)bilanțul certificat de către administrator și cenzor/auditor, balanța de verificare pentru luna precedenta datei inregistrarii cererii de deschidere a procedurii;
b)o lista completa a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile și băncile prin care debitorul isi ruleaza fondurile; pentru bunurile grevate se vor menționa datele din registrele de publicitate;
c)o lista a numelor și a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanțele acestora: certe sau sub condiție, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, aratandu-se suma, cauza și drepturile de preferința;
d)o lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 de zile anterioare inregistrarii cererii introductive;
e)o lista a activitatilor curente pe care intentioneaza sa le desfasoare în perioada de observație;
f)contul de profit și pierdere pe anul anterior depunerii cererii.
A mai arătat că lichidatorul judiciar a depus diligentele necesare pentru identificarea bunurilor ori altor elemente de activ apartinand patrimoniului debitoarei, dar s-a constatat ca nu sunt bunuri sau alte resurse în averea debitorului, care sa formeze obiectul lichidării.
Potrivit art. 138 din Legea insolventei: „(...) judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societatii, precum și de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte: (...) d) au tinut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea în conformitate cu legea".
Lipsa evidentelor contabile constituie o culpa a administratorului de a se fi privat de unicul instrument de gestiune, de natura a permite pastrarea unei imagini exacte asupra activitatii și a patrimoniului societatii.
Dupa cum s-a statuat în practica judiciara, în condițiile în care administratorul nu și-a indeplinit obligația prevăzută de art. 28 din Legea nr. 85/2006 pentru depunerea documentelor contabile, opereaza prezumția judecătoreasca potrivit careia aceștia nu au respectat dispozițiile legale referitoare la tinerea evidentelor contabile, situatia care antreneaza raspunderea lor delictuala.
Astfel sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale pentru fapta proprie privind pe paratul M. A., respectiv prejudiciul creditorilor a căror creanțe nu se pot acoperi, fapta ilicita a administratorului social al debitoarei de a nu fi tinut o contabilitate în conformitate cu legea, culpa acestuia precum și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita și prejudiciul creditorilor.
Prejudiciul creat prin fapta descrisa reprezintă cuantumul creanțelor cu care creditorii debitoarei au fost admiși în tabelul de creanțe.
Aceste fapte au ocazionat insuficienta activului societatii și, în cele din urma au contribuit la starea de insolventa prin lipsa sumelor corespunzătoare din patrimoniul societatii și prin imposibilitatea de a controla și gestiona activitatea societatii.
Important este faptul ca sunt întrunite în cazul de fata toate condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale: fapta ilicita (instrainarea unor active importante pentru activitatea debitoarei), vinovatia, legătură de cauzalitate și prejudiciul cauzat prin aceste fapte (pasivul ramas neacoperit).
În ceea ce privește incidența art. 138 lit. e din Legea 85/2006 privind procedura insolventei a menționat că potrivit evidentelor contabile în cursul anului 2009 - . avea de recuperat creanțe în cuantum de 336.174 lei - sume ce nu se cunoaște daca au fost achitate către debitoare sau nu, neexistand documentele necesare în vederea urmăririi acestor creditori și readucerii în patrimoniul societatii a sumelor în cauza pentru a fi acoperit pasivul societatii.
Astfel încât, atâta timp cât existau creanțe în contabilitatea falitei la data deschiderii procedurii iar ulterior ele nu au putut fi verificate daca subzista sau nu, se naște prezumția faptului ca acestea au fost recuperate iar sumele obtinute deturnate, proba contrara prin care poate fi rasturnata aceasta prezumție apartinand în mod exclusiv paratului.
În raport de cele retinute mai sus, urmeaza ca instanta de control judiciar sa admita cererea și sa o oblige pe parat la plata sumei reprezentând contravaloarea pasivului ramas neacoperit.
Conchizând a solicitat admiterea prezentului recurs astfel cum a fost formulat; Modificarea in tot a sentintei recurate, in sensul admiterii cererii privind atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere si obligarea paratului M. A. administrator al . la suportarea pasivului societatii debitoare astfel cum a fost stabilit in tabelul definitiv al creanțelor; Obligarea paratului la acoperirea cheltuielilor de judecata generate de soluționarea prezentei cauze.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a), d) si e) din Legea insolventei nr. 85/2006, cu modificările si completările ulterioare, respectiv art. 304 alin. 1 pct. 9 si 304 1din Codul de procedura civila de la 1865, precum si celelalte dispoziții legale aratate in prezenta.
In temeiul art. 242 Cod procedura civila, a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
Intimatul, legal citat nu a formulat întâmpinare.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;”
Astfel, conform textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială; pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform art. 998-999 C.civ.: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
În aceste condiții Tribunalul a reținut în mod corect că în cauză nu există elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006, acțiunea în răspundere civilă delictuală întemeiată pe acest text de lege având un dublu temei de fapt: starea de insolvență a societății comerciale a societății cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ enumerate de legiuitor.
În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 138 alin.1 lit.a Curtea reține că potrivit acestui text legal se sancționează cu admiterea acțiunii utilizarea, în sens material sau în sens juridic, a bunurilor persoanei juridice, utilizare care se raportează la ansamblul averii debitoarei și la toate categoriile de bunuri corporale sau incorporale, precum și toate drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale. Folosirea trebuie să fie contrară interesului persoanei juridice, debitoarea în cauză, și în scopul profitului personal al pârâtului sau al unei alte persoane, fie ea fizică sau juridică.
Cu alte cuvinte, scopul acestei folosiri este obținerea pentru sine sau pentru altul de avantaje personale. Prin urmare fapta prevăzută presupune dovedirea folosirii unor bunuri sau credite ale persoanei juridice, în folos propriu sau al altei persoane.
Pentru a verifica prezența condiției legale menționate de art. 138 lit. a este necesară stabilirea criteriilor de apreciere a existenței unui act contrar interesului societății debitoare.
Calitatea pârâtului de administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. a) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea sa, în lipsa unor probe certe.
Desfășurarea unei activități comerciale și folosirea bunurilor societății sunt prezumate a fi în interesul societății, nu al organelor de conducere, iar reclamanta nu a răsturnat această prezumție; de altfel, reclamanta nu a indicat care sunt bunurile folosite în interes personal, când a avut loc săvârșirea faptei și din ce mijloace de probă rezultă aceasta, deși sarcina probei îi aparține.
În plus, simpla existență a mențiunii privind activul societății, într-un bilanț contabil, nu poate indica cu suficientă pertinență existența reală a unui astfel de activ la mai mult de 3 ani distanță de la depunerea acelui bilanț (2009-2013) reținând că în anul 2012 s-a deschis procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 în ceea ce o privește pe debitoare.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia anterior anterior procedurii insolventei debitoarea a înstrăinat 3 autoturisme, care nu au putut fi readuse în patrimoniul societății Curtea constată că, potrivit raportului nr. 1 întocmit de administratorul judiciar desemnat, acestea au fost înstrăinate în datele de 05.08.2008, și 08.07.2010, anterior deschiderii procedurii. (f.172, 195 dosar_ 12)
Și în acest caz îi incumbă reclamantei obligația de a dovedi folosirea bunurilor persoanei juridice, de pârât, în folosul propriu sau al altei persoane. Or, în cauză recurenta a solicitat instanței să se observe că anterior procedurii debitoare a înstrăinat trei autoturisme, care nu au putut fi readuse în patrimoniul societății fără a menționa aspectele certe din care să rezulte că acestea au fost folosite de pârât pentru folosul personal sau în interesul altei persoane.
Curtea reține, sub aspectul faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006, că justificarea folosită de recurentă, în susținerea faptei prevăzute de art. 138 alin.1 lit.d, respectiv aceea dată de art. 28 din Legea nr. 85/2006, nu poate fi apreciată dincolo de funcția sa circumstanțială.
Împrejurarea că la dispoziția lichidatorului judiciar nu au fost puse documentele contabile nu valorează proba neținerii contabilității, a sustragerii sau a distrugerii acestor documente, ci cel mult pot prezuma aceste împrejurări, prezumție insuficientă însă, câtă vreme nu este realizată proba concretă a autoratului și legăturii cauzale dintre fapte și prejudiciu-instalarea stării de insolvență ca efect al neținerii contabilității ori al distrugerii ei.
Astfel, dispoziția legală(art. 138) arată că răspunderea patrimonială a persoanelor enumerate se antrenează dacă acestea, prin faptele descrise de ele au contribuit la producerea prejudiciului, provocarea stării de insolvență reiterând principiul de bază potrivit căruia nici o răspundere nu poate fi angajată în lipsa identificării tuturor elementelor răspunderii civile în mod cumulativ, natura juridică a răspunderii administratorului fiind aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lui, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamanta nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Cu privire la incidența dispozițiilor art. 138 lit. e) din lege, recurenta reclamantă a arătat că potrivit evidentelor contabile în cursul anului 2009 - . avea de recuperat creanțe în cuantum de 336.174 lei - sume ce nu se cunoaște daca au fost achitate către debitoare sau nu, neexistând documentele necesare în vederea urmăririi acestor creditori și readucerii în patrimoniul societății a sumelor în cauza pentru a fi acoperit pasivul societății.
Astfel cum am arătat, menționarea unor sume privind activul societății, într-un bilanț contabil, nu poate indica cu suficientă pertinență existența reală a unui astfel de activ la mai mult de trei ani distanță de la depunerea acelui bilanț, în special când activul este format din creanțe care este posibil să se fi prescris, iar nu să fi fost deturnate sau ascunse ori „folosite” în folosul altcuiva, pentru ipoteza de la art. 138 lit. a.
Or, în cauză recurenta nu a făcut dovada că pârâtul a mărit în mod fictiv pasivul debitoarei.
Pentru acestea considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamanta . IFN SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta . IFN SA împotriva Sentinței civile nr.1493/11.02.2014, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât M. A., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 Iunie 2014.
Președinte, M. P. | Judecător, C. G. I. | Judecător, E.-S. R. |
Grefier, E.-R. L. |
Red. Dact.Jud. MP
2 ex./......24.07.2014..................
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Jud. sindic: S. C. V.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
