Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 74/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 74/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 38288/3/2012
Dosar nr._ (Număr intern 2397/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 74/2014
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E.-S. R.
Judecător P. P.
Judecător C. G. I.
Grefier E.-R. L.
*************
Pe rol judecarea recursului formulat de creditoarea DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva sentinței civile nr.1125/06.02.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată, în contradictoriu cu intimata debitoare . prin lichidator judiciar C. DE INSOLVENȚĂ M. ȘI PAULUS SPRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin consilier juridic A. A., care depune delegație, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Având cuvântul pe alte cereri prealabile sau probe, reprezentantul recurentei susține că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente în recurs.
Recurenta creditoare, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și, în principal, casarea sentinței atacate sau, în subsidiar, modificarea sentinței de fond în sensul dispunerii convocării adunării creditorilor. Arată că instanța de fond greșit a reținut în considerente faptul că cererea de atragere răspunderii patrimoniale se poate formula separat, în afara procedurii. Precizează că raportul a fost depus la primul și singurul termen, când s-a și închis procedura, nepunându-se în discuția adunării creditorilor posibilitatea formulării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale în baza art.138 din legea insolvenței.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin sentința civilă nr.1125 din 06.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei . în baza art.131 din Legea nr.85/2006.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul - sindic a reținut că în patrimoniul debitoarei nu s-au identificat bunuri mobile sau imobile asupra cărora să înceapă executarea silită, iar debitoarea nu a mai desfășurat activități economice din anul 2010 și nici nu are potențial economic să desfășoare o altă activitate profitabilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, creditoarea DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă sub același număr unic_ .
În motivarea recursului creditoarea a arătat că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă). Astfel, la cererea de închidere a procedurii insolvenței întemeiată pe art.131 din legea nr.85/2006 instituția recurentă s-a opus deoarece lichidatorul judiciar, deși a identificat prin raportul întocmit în baza art.59, elementele prevăzute de art.138 lit. d) din legea insolvenței, nu a înțeles să formuleze în cadrul procedurii o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societății debitoare și nici nu a procedat la convocarea adunării creditorilor pentru a fi pusă în discuția acesteia oportunitatea formulării unei astfel de cereri, conform art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006.
Cum lichidatorul judiciar avea obligația de a convoca Adunarea creditorilor în vederea prezentării raportului cu privire la incidența în speță a dispozițiilor art.138, precum și a exprimării punctului de vedere cu privire la formularea de către creditori a acțiunii, rezultă că închiderea procedurii în lipsa convocării creditorilor la o astfel de ședință a dus la prejudicierea instituției recurente, care a fost privată de posibilitatea urmăririi creanței prin formularea unei cereri în baza art.138 din lege.
Față de aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului și, în principal, casarea hotărârii, iar în subsidiar modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii lichidatorului judiciar de închidere a procedurii insolvenței debitoarei.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile Codului de procedură civilă și ale Legii nr. 85/2006.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticile formulare, văzând și dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Lichidatorul judiciar C. DE INSOLVENȚĂ M. ȘI PAULUS SPRL al debitoarei a întocmit raportul în conformitate cu art. 59 din Legea nr.85/2006 și l-a depus în dosar la data de 19.12.2012 (filele 67-89 dosar fond). Potrivit mențiunilor din acest raport, societatea debitoare nu deține bunuri, stocuri, creanțe sau alte elemente de patrimoniu.
De asemenea, prin același raport lichidatorul judiciar a precizat că nu a identificat fapte care să se încadreze în prevederile art.138 din legea insolvenței, singura precizare fiind făcută în legătură cu lit.d) a acestui articol, respectiv că aprecierea asupra incidenței acestuia se va putea face numai în măsura analizării documentelor contabile ce ar trebui depuse de debitoare.
Acest raport a fost comunicat creditorilor, aceștia luând act de el și aprobându-l, aspect ce rezultă din conținutul procesului-verbal al adunării creditorilor din 08.01.2013 (filele 95-96 dosar fond).
În ședința publică din 06.02.2013 lichidatorul judiciar a depus raportul de activitate întocmit în baza art.21 alin.1 din legea nr.85/2006, raport prin care a precizat că nu s-a putut evidenția cu certitudine incidența în cauză a prevederilor art.138 din legea insolvenței și a solicitat închiderea procedurii în baza art.131 din lege, arătând că debitoarea nu dispune de bunuri materiale, nu mai desfășoară nici o activitate, nu are sume de bani în conturi sau în casă, nu are participații în alte societăți și nici o creanță de recuperat, patrimoniul său fiind egal cu zero.
Recurenta-creditoare a luat cunoștință de acest raport în ședința publica de la 06.02.2013, fiind prezentă în fața instanței.
Din cele reținute mai sus rezultă că lichidatorul judiciar și-a exprimat punctul de vedere în legătură cu incidența în cauză a dispozițiilor art.138 din legea insolvenței încă din momentul întocmirii raportului în baza art.59 din legea nr.85/2006 și a comunicat acest punct de vedere creditorilor, însă aceștia nu au înțeles să formuleze cerere în baza art.138 alin.3 din legea nr. 85/2006.
De altfel, recurenta-creditoare deține un procent de doar 25,23% din masa credală, diferența de 74,77% fiind deținută de creditoarea Banca Transilvania – Sucursala Lipscani, aceasta având posibilitatea să exercite singură sau să decidă desemnarea celuilalt creditor (în speță doar recurenta) să promoveze acțiunea întemeiată pe art.138 din lege. Or, acest creditor majoritar nu a înțeles să promoveze nici un demers.
Închiderea procedurii în baza art.131 din Legea insolvenței s-a dispus în mod legal, căci dispozițiile art.131 din lege condiționează închiderea procedurii doar de lipsa bunurilor din averea debitoarei ori de insuficiența acestora pentru acoperirea cheltuielilor administrative și neoferirea vreunui creditor să avanseze sumele corespunzătoare. În cauză este îndeplinită prima ipoteză, astfel că o continuare a procedurii nu s-ar justifica, atâta timp cât finalitatea urmărită de lege nu ar putea fi atinsă.
Prin urmare, toate motivele invocate de recurenta-creditoare sunt nefondate, astfel că în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă Curtea va dispune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta creditoare DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței civile nr.1125/06.02.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare . prin lichidator judiciar C. DE INSOLVENȚĂ M. ȘI PAULUS SPRL, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 Ianuarie 2014.
Președinte, E.-S. R. | Judecător, P. P. | Judecător, C. G. I. |
Grefier, E.-R. L. |
Red.Jud.E.S.R.
Tehnoredactat: A.A.
2 ex./14.02.2014
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Judecător - sindic: M. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 407/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








