Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1362/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1362/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 2160/3/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1040/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1362/R
Ședința publică de la 18 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. H.
Judecător D. A.
Judecător G. VINȚANU
Grefier M. – A. P.
********
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect recursul declarat de recurenta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr._/10.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât A. D. P..
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurenta reclamantă a solicitat, prin cererea de recurs, judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin.2 C., după care
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.(2) C., invocă, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale a recurentei și rămâne în pronunțare pe această excepție.
CURTEA,
Deliberand asupra recursului:
Prin Sentinta civila nr._/10.12.2013 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulata de DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 impotriva paratului A. D. P., ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut că, pentru a putea fi atrasă răspunderea membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este necesar a fi fost săvârșite anumite fapte prevăzute expres de lege și care să fi condus la ajungerea societății în încetare de plăți.
În aceste condiții, lipsa de diligență manifestată de către administratorul statutar sau modul defectuos de conducere al activității nu este de natură a genera transferarea obligațiilor societății asupra membrilor organelor de conducere.
În esență, răspunderea organelor de conducere reprezintă o răspundere delictuală generată de săvârșirea unor fapte, care, prin natura lor, conduc la deturnarea activității societății de la realizarea scopului pentru care a luat ființă și prin care se urmărește satisfacerea unui interes personal al acestora sau al unui terț.
Astfel, pentru a putea fi atrasă răspunderea este necesar a se face dovada tuturor elementelor prevăzute de art. 998-999 Cod civil, respectiv existența unei fapte, din cele enumerate limitativ de art. 138 din Legea nr. 85/2006, a vinovăției și a raportului de cauzalitate între faptă și starea de insolvență.
Creditoarea a invocat pe de o parte dispozițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, conform cărora răspunderea organelor de conducere poate fi atrasă în condițiile în care membrii acestora au generat starea de incapacitate de plată prin continuarea, în interes personal, a activității care conducea, în mod vădit, la încetare de plăți.
Societatea debitoare a fost înființată în anul 2004, pârâtul având calitatea de asociat și administrator.
Prin sentința nr. 8564/2009 a Tribunalului București Secția a VI-a civilă a constatat dizolvarea de drept a debitorului,în temeiul art. 237 din Legea nr. 31/199, modificată și completată, iar rezoluția nr._/01.11.2011 O.R.C. București nr. 3883/17.01.2012 a fost numit în calitate de lichidator Cabinetul Individual de Insolvență S. I., în condițiile art. 252 și urm. din Legea 31/1990, republicată, procedura insolvenței fiind deschisă la cererea lichidatorului judiciar.
După deschiderea procedurii insolvenței lichidatorului judiciar nu a putut intra în posesia actelor contabile.
Din perspectiva săvârșirii faptei prevăzute de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, creditoarea a invocat în mod generic existența unui management defectuos și omisiunea formulării de către debitoarea însăși a unei cereri de declanșare a procedurii insolvenței, fără indicarea unor date concrete din care să rezulte continuarea unei activități având un caracter vădit neprofitabil pentru o perioadă lungă de timp, pentru satisfacerea unui interes personal.
În acest context, din probele administrate și datele avute la dispoziție, nu se poate reține săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, respectiv continuarea în interes personal a unei activități care conducea în mod vădit la încetare de plăți.
În condițiile în care societatea și-a încetat activitatea cu cinci ani înainte de deschiderea procedurii, accentuarea stării de insolvență nu s-a datorat continuării unei activități generatoare de noi datorii, ci perceperii de penalități și dobânzi pentru debite anterioare.
Omisiunea formulării unei cereri de deschidere a procedurii de către administratorul statutar în condițiile art. 27 din Legea nr. 85/2006 are relevanță din punct de vedere al posibilității antrenării răspunderii pentru pasivul societății numai în măsura în care debitorul ar fi continuat după . plată o activitate neprofitabilă în interesul personal al organelor de conducere, ceea ce în cazul de față nu s-a dovedit.
Reclamanta invocă incidența dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, care presupune săvârșirea de către membrii organelor de conducere a unora dintre următoarele fapte: au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară acte contabile sau nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea.
Potrivit art. 27 alin 1 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 196 alin 1 și art. 73 alin 1 din Legea nr. 31/1990 administratorilor le incumbă obligația ținerii unei evidențe contabile în conformitate cu dispozițiile legale.
Încălcarea acestei obligații poate fi de natură a conduce la angajarea unor diferite forme de atragere a răspunderii, care includ răspunderea penală sau contravențională.
Spre de deosebire de astfel de tipuri de răspundere, care nu implică în mod obligatoriu dovedirea unui prejudiciu, în condițiile în care s-a considerat de legiuitor că fapta prin ea însăși prezintă un grad de pericol social suficient pentru a fi sancționată în acest mod, din punct de vedere al răspunderii civile reglementate de art.138 din Legea nr. 85/2006, este necesar a se dovedi nu numai săvârșirea faptei, respectiv neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, ci și existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu, respectiv cauzarea sau accentuarea stării de insolvență a societății, fapt nedovedit de probele administrate în cauză.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3, solicitand modificarea hotararii in sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulata.
În motivarea recursului se arată că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă) .
Răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civilă delictuală specială care intervine în situația în care faptele administratorilor au cauzat starea de insolvență a societății și aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei. Prin activități ce duc în mod vădit la starea de insolvență înțelege acele activități care, deși prejudiciabile pentru patrimoniul societății din punct de vedere financiar, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere.
Prin faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, intenția legiuitorului a fost aceea de a oferi creditorilor încă un mijloc procedural prin care să-și poată recupera creanțele, respectiv sancționarea membrilor organelor de conducere conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006. Din modul în care a fost conceput acest text de lege rezultă că evidențierea existenței a cel puțin uneia din faptele prevăzute expres și limitativ este suficientă pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fără a mai fi nevoie de proba elementelor ce compun răspunderea civilă obișnuită.
Scopul reglementarii dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 a fost acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe doua principii fără de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății față de faptele administratorilor care nu iau masurile cerute de lege în cazul în care societatea se află în încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.
Apreciază că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c) în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să solicite ei însăși aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 și să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plați.
In acest sens învederează instanței că în vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 în care se arata că "debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență" și "va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă.
Rezultă că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei însăși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plați, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. In acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
In această situație, formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr.85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Chiar și în situația în care starea de încetare de plăți a societății debitoare se datorează unor cauze obiective, de natură economică, sau nerespectării obligațiilor contractuale ale unor parteneri de afaceri ai acesteia, răspunderea administratorilor debitoarei poate fi atrasă chiar și pentru culpa cea mai ușoară a acestora, atâta vreme cât ei sunt niște mandatari ai falitei și au obligația de a administra patrimoniul societății cu mai multă diligență decât propriile lor interese. O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii acesteia manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea sa.
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 cu modificările și completările ulterioare, "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, or, conform art. 374 Cod comercial, "mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins în actul constitutiv sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în Registrul Comerțului"". Prin urmare, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acțiune, cât și într-o omisiune (neîndeplinirea unei acțiuni, ori neluarea unei măsuri atunci când acea acțiune sau acea măsură trebuie să fie întreprinsă de o anumită persoană).
Se creează astfel legătură de cauzalitate între fapta ilicită a asociaților societății debitoare (respectiv managementul defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afacerile societății erau iminente) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare depus la dosar) și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
In drept, recurenta își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 si 304 indice 1 Cod procedura civilă, coroborate cu cele ale Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței, și ale Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare.
Analizând actele dosarului sub aspectul excepției invocate din oficiu, conform art. 137 alin. 1 C.p.civ., Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 138 alin. 6 din Legea nr.85/2006, împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea formulată în condițiile art. 138 alin. 1 sau 3 din același act normativ poate formula recurs numai administratorul sau lichidatorul judiciar, atât în situația în care intenția de declarare a recursului este a administratorului judiciar, respectiv a lichidatorului judiciar, cât și atunci când aceștia sunt solicitați în acest sens de adunarea creditorilor, respectiv de creditoarea ce deține mai mult de jumătate din valoarea totală a creanțelor.
Raportat la aceste dispoziții legale, recurenta – creditoare, chiar dacă a fost titulara cererii formulate în condițiile art. 138 din Legea nr.85/2006, nu justifica legitimare procesuala în promovarea recursului împotriva hotărârii de respingere a cererii sale.
Pentru aceste considerente, in baza art. 137 alin. 1 Cod procedura civila, Curte va admite exceptia invocata din oficiu si va respinge recursul pentru lipsa calității procesuale active .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția lipsei calității procesuale active.
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr._/10.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât A. D. P., ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 18 iunie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. H. D. A. G. VINȚANU
GREFIER
M. A. P.
Red. Jud. M.H.
Tehnored. I.N.
2 ex.
09.07.2014
……………
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Judecător fond: I. M. G.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1298/2014. Curtea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
