Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 363/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 363/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-02-2014 în dosarul nr. 45849/3/2010/a1

Dosar nr._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 363

Ședința publică de la 06.02.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – I. P.

JUDECĂTOR – A. M. G.

JUDECĂTOR – M. B. P.

GREFIER - L. E. A.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2, împotriva sentinței civile nr. 5984 din data de 12.06.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a - Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . ROMÂNIA SA ( fostă . SA).

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata, reprezentată de Doamna avocat Clifor C., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Apărătorul intimatei depune la dosar înscrisuri în dovedirea faptului că și-a schimbat denumirea, respectiv certificatul de înregistrare la registrul comerțului, rezoluția nr._ din 15.07.2013certificat constatator emis de registrul comerțului prin care s-a înregistrat declarația pe propria răspundere și certificat de înregistrare mențiuni și solicită să se ia act de acest aspect.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în soluționarea recursului.

Apărătorul intimatei solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Susține că nu sunt îndeplinite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale și a condițiilor speciale instituite prin art. 138 din Legea nr. 85/2006. Menționează că prin raportul depus de lichidator asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, nu au fost identificate fapte care să intre sub incidența art. 138 din Legea nr. 85/2006.

CURTEA

Prin Sentința civilă nr.5984/12.06.2013 Tribunalul Bucuresti, Sectia a VII-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2, în contradictoriu cu parata . ROMÂNIA SA ( fostă . SA).

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în ce privește săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit.c, creditoarea n-a arătat ce pierderi a înregistrat debitoarea în acest context și dacă această consistență ruinătoare a pârâtului a avut raport de cauzalitate cu starea de insolvență a debitoarei, rezumându-se numai la prezentarea aspectelor teoretice ale faptei delictuale menționate.

Fapta nefiind dovedită prin nici un mijloc de probă nu poate nici să atragă răspunderea patrimonială a pârâtei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate și pe fond, admiterea cererii de atragere a răspunderi patrimoniale a paratei in calitate de administrator al debitoarei.

Recurenta a formulat următoarele motive de recurs:

Obligațiile față de creditorul bugetar sunt considerabile, ceea ce dovedește neglijarea cu vinovație a achitării la termenele legale a taxelor, impozitelor și contribuțiile legal datorate.

Legătura de cauzalitate între faptele paratului, constând in exercitarea unui management defectuos și prejudiciul creat este stabilită și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.

Fapta administratorului societății constă și în nerespectarea dispozițiilor referitoare la ținerea evidenței contabile.

În recurs au fost invocate prevederile art. 304 pct.9 Cod proc civ.

Intimata, legal citată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Asupra recursului:

Potrivit art. 138 lit.c și d din Legea nr.85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți;

d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;

Cât privește critica vizând greșita aplicare a prevederilor art. 138 alin.1 lit.c. din lege, Curtea reține că recurenta nu a explicat în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administrator în interesul său personal și care ar fi dus în mod vădit debitoarea la încetarea de plăți, nefiind suficiente argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 și a continuat să desfășoare activitatea ar atrage răspunderea administratorului potrivit temeiului de drept indicat.

Se reține astfel că recurenta trebuia să probeze afirmațiile formulate, invocarea prevederilor art. 138 lit.c, din lege nu atrage automat răspunderea administratorului deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora.

În ce privește nedepunerea actelor contabile menționate de recurentă nu echivalează cu sensul dat de legiuitor expresiei „ nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea”.

Pentru a se atrage răspunderea administratorului este necesar ca neținerea contabilității în conformitate cu legea, ceea ce înseamnă lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile, să fi avut drept consecință ajungerea debitoarei în starea de insolvență.

Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.

Invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage în mod automat răspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestuia, numai pentru nedepunerea evidențelor contabile ori pentru neținerea contabilității, prevăzând posibilitatea atragerii răspunderii, numai după ce s-au produs dovezi în acest sens, conform art. 1169 C.civ.

Răspunderea administratorului societății nu este de natură contractuală întemeiată pe mandat, cum eronat susține recurenta, care ar fi aplicabilă doar în raport cu societatea însăși, al cărui mandatar este administratorul.

Răspunderea sa este de natură delictuală și pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C. civ., respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.

Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art. 1169 C.civ.

În consecință, pentru motivele reținute, Curtea va constata recursul nefondat și îl va respinge conform art. 312 alin. 1 C.pr.civ raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. pr.civ., în ale cărui dispoziții se încadrează criticile recurentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2, împotriva sentinței civile nr. 5984 din data de 12.06.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a - Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . ROMÂNIA SA ( fostă . SA).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.02.2014

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

I. P. A. M. G. M. B. P.

GREFIER,

L. E. A.

Red. MBP/2 ex/06.03.2014

Jud fond: Tribunalul Bucuresti, Sectia a VII-a civilă, M. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 363/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI