Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1559/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1559/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 1546/93/2012/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1050/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr.1559
Ședința publică de la 18.09.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. C. C.
Judecător C. M. N.
Judecător A. C.
Grefier I. L. P.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta - reclamantă CII X. I. I. - lichidator judiciar al debitoarei . împotriva Sentinței civile nr.445/04.02.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – pârât A. G. având ca obiect Legea nr.85/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele :
1). Prin Sentința civilă nr.445/04.02.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă în dosarul nr._ s-a respins cererea formulată de reclamanta CII X. I. I. - lichidator judiciar al debitoarei . împotriva pârâtului A. G. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
„Instanța are în vedere dispozițiile art.138 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006, din a căror interpretare sistematică rezultă aspectele esențiale privind cererea în atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere/supraveghere ale debitorului în insolvență, și anume aspectele referitoare la noțiunea și natura juridică a acestei cereri, subiecții de drept ce dețin calitatea procesuală activă și cea pasivă, precum și cerințele legale pentru admiterea cererii.
Mai prezintă interes dispozițiile art.998-999 din fostul C.civ.,( aplicabil situației din speță) care prevăd că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, autorul faptei fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Cererea privind atragerea răspunderii personale poate fi promovată de administratorul judiciar sau de lichidator ori, în baza hotărârii adunării creditorilor, de către președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. Întrucât, în toate cazurile, este promovată în interesul colectiv al creditorilor îndreptățiți să participe la procedură, cererea nu poate fi formulată de orice creditor în scopul satisfacerii propriei creanțe.
Calitatea procesuală pasivă (calitatea de pârâți) în cadrul acestei cererii aparține membrilor organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului (așa cum este situația administratorului de fapt).
Răspunderea patrimonială a pârâțului este antrenată întrucât aceștia au cauzat starea de insolvență a debitorului prin săvârșirea uneia ori mai multora dintre faptele ilicite enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din lege, iar, consecutiv, prin cauzarea insolvenței, au determinat insuficiența ori lipsa lichidităților din patrimoniul debitorului necesare pentru plata integrală și la termen a datoriilor bănești certe și exigibile, prejudiciindu-i în acest fel pe creditori.
Prin dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 se instituie o răspundere civilă delictuală față de creditori a persoanelor care au determinat incapacitatea debitorului ajuns în insolvență de a-și plăti datoriile sale certe și exigibile. Prin urmare, între prejudiciul creat creditorilor, constând în imposibilitatea de a-și satisface integral creanțele, și faptele ilicite enumerate limitative de lege, săvârșite de organele de conducere/supraveghere ale debitorului (având calitatea de pârâți), există o legătură de cauzalitate mediată (indirectă), în sensul că pârâții i-au prejudiciat pe creditori în mod indirect, respectiv: i) prin săvârșirea faptelor ilicite precizate de lege, au cauzat starea de insolvență a debitorului, caracterizată prin lipsa ori insuficiența lichidităților; și ii) prin ajungerea debitorului în stare de insolvență au cauzat și incapacitatea acestuia de a-și plăti creditorii.
Condițiile cumulative ale angajării răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența, sunt următoarele, potrivit dreptului comun (art.998-999 C.civ.) și dispozițiilor speciale din legea insolvenței, anterior menționate:
- existența unui prejudiciu constând în imposibilitatea creditorilor recuperării integrale a creanțelor, ca urmare a lipsei ori insuficienței din averea debitorului insolvent a disponibilităților bănești; acest prejudiciu este egal cu pasivul debitorului insolvent (valoarea totală a masei credale, așa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor);
- săvârșirea de către persoanele arătate, a uneia sau mai multor fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006;
- existența unei legături de cauzalitate între fapta/faptele ilicite săvârșite și starea de insolvență; dovada acestui element înseamnă implicit și dovada raportului cauzal între aceste fapte ilicite și prejudiciul creat creditorilor;
- fapta ilicită să fi fost săvârșită cu intenție, ca forma de vinovăție, toate faptele ilicite prevăzute de lege fiind calificate de scopul fraudulos al cauzării stării de insolvență.
Consecința antrenării răspunderii persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței, ca urmare a îndeplinirii condițiilor prezentate, este aceea că ele vor putea fi obligate să suporte o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență.
Răspunderea acestor persoane este subsidiară, în sensul că doar în ipoteza în care, în cadrul procedurii insolvenței, fie prin intermediul reorganizării judiciare, fie prin valorificări (lichidări) de bunuri ale debitorului în cadrul falimentului, nu s-a reușit plata integrală a pasivului, atunci se poate dispune obligarea pârâților la plata în întregime ori a unei părți din pasivul rămas neachitat.
Întrucât răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile speciale ale Legii nr.85/2006, derogatorii de la dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990, este o răspundere civilă de natură delictuală față de creditori, și nu contractuală ori delictuală față de debitorul persoană juridică, nu este prezumată existența nici uneia din condițiile răspunderii în discuție, iar dovada îndeplinirii acestor condiții este, conform art.1169 C.civ., în sarcina probatorie a participantului la procedură care, promovând cererea de atragere a răspunderii (administratorul judiciar/lichidatorul, președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor, ori, după caz, creditorul majoritar), are poziția procesuală de reclamant.
Fapta prevăzută la art.138 lit d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă lichidatorul judiciar nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea; împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Mai mult, dispozițiile art 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență; or, nedepunerea actelor la dosar este o faptă ulterioară nu numai apariției stării de insolvență dar și deschiderii procedurii; astfel, nedepunerea actelor nu avea cum să fi cauzat insolvenței debitorului.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, lichidatorul judiciar nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
În concluzie, în speță nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de lit.d) a art.138 din lege. Pentru aceste considerente cererea lichidatorului judiciar va fi respinsă, ca nefondată”.
2). Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta CII X. I. I. - lichidator judiciar al debitoarei ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale și obligarea pârâtului la suportarea pasivului societății debitoare.
În motivarea recursului s-a învederat că prin încheierea pronunțată în data de 21.11.2012 în dosarul nr._ 12 aflat pe rolul Tribunalului Ilfov s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva ..R.L.
S-a arătat că Direcția Generala a Finanțelor Publice Ilfov a solicitat o creanța de 48.678 lei care a fost înscrisa in tabelul preliminar si tabelul definitiv.
S-a menționat că, în conformitate cu informațiile furnizate de ONRC, pârâtul A. G. a deținut calitatea de asociat și administrator al societății.
S-a precizat că în vederea depunerii actelor prevăzute de art. 28 din lege și a activelor debitoarei lichidatorul judiciar a întocmit o notificare către administratorul societatii, A. G., notificarea fiind trimisa cu scrisoarea recomandată cu confirmare de primire. Scrisoarea recomandată a fost returnata, astfel ca actele societatii nu au fost predate de către administratorul debitoarei.
S-a susținut că deschiderea procedurii a fost notificată și în BPI nr._/05.12.2012 și a fost publicat anunțul și în ziarul B. din data de 27.11.2012.
S-a apreciat că se impune atragerea răspunderii personale a administratorului statutar A. G., care este și asociat și care a realizat conducerea și administrarea societății debitoare, faptele constatate intrând sub incidența art.138 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006 coroborat cu prevederile art.237/1 din Legea nr.31/1990.
În ceea ce privește conditiile prevazute de lege pentru atragerea răspunderii, s-a arătat că prejudiciul derivă din starea de insolvență a debitorului, rezultat prin faptele realizate de administratorul statutar și enumerate de lichidatorul judiciar în cuprinsul cererii, fiind un efect derivat al acestora. Astfel, prejudiciul constă în faptul că, urmare a stării de insolvență, creditorii se văd in imposibilitatea de a le fi plătite creanțele in condiții normale, respectiv integral și la scadență.
S-a susținut că prejudiciul a constat în valoarea masei pasive, așa cum e stabilită de legiuitor în art.138 al.1, respectiv în totalitatea creanțelor înregistrate în tabelul definitiv al creanțelor.
S-a mai învederat că pasivul în cuantum de 48.678 lei nu mai poate fi acoperit din averea debitoarei deoarece, din cauza nepredării evidentelor contabile, lichidatorul judiciar nu a putut identifica debitorii societății in vederea recuperării creanțelor.
S-a indicat că nu s-a făcut dovada încasării contravalorii facturilor prin care au fost înstrăinate cele doua autoturisme marca Wolkswagen Golf și Hyunday Santa Fe.
S-a precizat că cererea formulată a avut în vedere faptele prevăzute de art.138 al.1 d din Legea nr.85/2006: "d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea". Astfel, administratorul debitoarei deși a fost notificat nu a predat actele contabile ale societatii si a refuzat în mod nejustificat obligațiile ce-i revin, potrivit art.44 din legea insolventei, nedepunerea tuturor actelor prevăzute de art.28 conducând la concluzia ca debitoarea fie a ținut o contabilitate fictiva, fie nu a ținut-o.
S-a învederat că din informațiile comunicate de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor si de Primăria orașului Voluntari a rezultat ca au fost înstrăinate in anul 2010 cele doua autoturisme proprietatea firmei către ., iar din analiza documentelor comunicate de Primăria orașului Voluntari a rezultat ca autovehiculul marca Wolkswagen Golf a fost vândut in data de 01.03.2010 cu suma de 49.980 lei si autovehiculul marca Hyunday Santa Fe a fost vândut in data de 25.01.2010 cu suma de 80.000 lei, fără a se face dovada încasării contravalorii facturilor fiscale.
În ceea ce privește aspectul vinovăției, s-a indicat că acesta se prezumă, întrucât în materie comercială culpa este prezumată.
S-a menționat că activitatea desfășurată de administratorul A. G. s-a repercutat asupra rezultatelor economice, determinând în final starea de insolvență a acesteia. Existența stării de insolvență este demonstrată cât timp există o hotărâre irevocabilă care atestă acest lucru, precum și faptul că după realizarea procedurilor legale, societatea nu și-a achitat în integralitate creanțele sale.
S-a precizat că legătura de cauzalitate între neținerea contabilității conform legii și prejudiciul creditorilor există, fiind evidențiată prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru a se asigura plata datoriilor exigibile acumulate.
S-a arătat că este evident că lipsa evidențelor societății a cauzat starea de insolventa deoarece ca atâta timp cât administratorul nu cunoaște care este activul, nu poate cunoaște care este gradul de îndatorare pe care societatea îl poate suporta.
S-a indicat că că nu au fost predate documentele contabile solicitate prevăzute la art.28 din Legea nr.85/2006, astfel s-a născut prezumția că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.483 și urm.NCPC, Legea nr.85/2005 și Legea nr.31/1990.
În baza art.411 al.1 pct.2 NCPC s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă.
3). În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
4). Analizând recursul declarat, raportat la dispozițiile art.304 și 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În primul rând, trebuie observat că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865.
Astfel, potrivit art.3 al.1 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . acestuia.
Totodată, art.3 al.2 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, prevede că procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, (.....) înainte de . Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată.
Din interpretarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 rezultă că orice cerere de atragere a răspunderii patrimoniale este o cerere aferentă procedurii insolvenței și are natura juridică a unei cereri incidentale.
În aceste condiții, cererea întemeiată pe art.138 din Legea nr.85/2006 urmează același regim juridic ca și cererea de deschidere a procedurii insolvenței.
În cauză, cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată la data de 10.07.2012, iar procedura insolvenței a fost deschisă la data de 21.11.2012, anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă și a Legii nr.76/2012 (15.02.2013).
Prin urmare, în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865, conform art.3 al.2 din Legea nr.72/2012.
În al doilea rând, criticile recurentei – reclamante referitoare la hotărârea primei instanțe nu sunt întemeiate, nefiind incidente dispozitiile art.304 sau art.304/1 C..
I. Nu poate fi reținută susținerea recurentei – reclamante cu privire la natura juridică a răspunderii patrimoniale reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006.
Trebuie observat că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea uneia dintre faptele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de procedura insolvenței este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajată răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Însă, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere, respectiv prin comiterea uneia dintre faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006 să se fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.
Ca atare, această formă de răspundere reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuală izvorâtă din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuală.
Totodată, nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece părtilor le revine, potrivit art.1169 din fostul cod civil (aplicabil în cauză), sarcina de a-și dovedi susținerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natură să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolvenței trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție legală de vinovație și de răspundere.
II. Referitor la fapta prevazută de art.138 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006, în mod corect prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor acestei dispoziții legale.
Trebuie observat că art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 cuprinde trei ipoteze: s-a ținut o contabilitate fictivă, s-a făcut să dispară unele documente contabile sau nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
În cauză nu s-a făcut dovada că s-ar fi ținut o contabilitate fictivă sau că s-a făcut să dispară unele documente contabile.
Totodată, în lipsa unor probe certe, nu se poate asimila neîndeplinirea obligației de a ține contabilitate în conformitate cu legea cu împrejurarea că nu au fost depuse la dosar toate actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu au fost depuse toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC.
De altfel, refuzul reprezentanților societății debitoare de a pune la dispoziția judecătorului – sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 constituie infracțiune, astfel că recurenta are posibilitatea de a formula o plângere penală dacă are elemente că s-ar fi comis o astfel de infracțiune.
Mai mult, în ceea ce privește obligația administratorilor de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acestei obligații să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Asadar, împrejurarea că nu s-ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Or, recurenta nu a făcut dovada acestei legături de cauzalitate.
Mai trebuie observat că împrejurarea că societatea debitoare a înregistrat debite sau că nu ar fi încasat două facturi fiscale prin care au fost înstrăinate două autovehicule nu poate echivala cu incidența ipotezei reglementată de art.138 lit.d și nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale.
Derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționării unei societăți, în cadrul căreia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte civile, iar imposibilitatea de a face față plăților nu este, prin ea însăți, un act imputabil administratorului, atâta timp cât aceasta se poate datora și unor cauze obiective, independente de voința administratorului.
Curtea mai reține că deciziile reprezentanților unei societăți se pot dovedi a fi greșite din punct de vedere economic, însă managementul defectuos/dezinteresul în funcționarea normală a societății nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
În cazul în care considera că nu a fost încasată contravaloarea celor două autovehicule vândute, lichidatorul judiciar avea posibilitatea să solicite anularea unor eventuale transferuri fraudualoase în baza art.79 și art.80 din Legea nr.85/2006.
În final, trebuie subliniat că toate aceste fapte invocate de recurentă ar putea atrage răspunderea patrimonială doar dacă acestea au determinat starea de insolvență, aspect care nu a fost probat în speță.
Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovație și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Pentru aceste considerente, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prevazute de art.304 coroborat cu art.3041 C., Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 C., urmează să respingă recursul formulat de recurenta – reclamanta CII X. I. I. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă CII X. I. I. - lichidator judiciar al debitoarei . (cu sediul în București, ..6, Sector 3) împotriva Sentinței civile nr.445/04.02.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – pârât A. G. (cu domiciliul în Scoția, Glasgow, G40 – 2QP, Keer Street, nr.4) ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Ș. C. C. C. M. N. A. C.
GREFIER
I. L. P.
Red./tehn.jud.Ș.C.C.
2ex./09.10.2014
Jud. fond: N. R. - TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA CIVILĂ
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1538/2014. Curtea de... → |
|---|
