Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1111/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1111/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 11540/3/2014/a1

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ

Dosar nr._ (Număr în format vechi 2376/2014)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1111/A

Ședința publică de la 18 Noiembrie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: P. M.

Judecător: C. G. I.

Grefier M.-A. P.

********

Pe rol judecarea apelului declarat de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.6624/01.09.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât C. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, după care

Nefiind cereri prealabile formulate sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea dispozițiilor art.223 alin.3) din Noul Cod de procedură civilă, astfel cum s-a solicitat.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului constată:

Prin cererea înregistrată la data de 06.08.2014 creditoarea DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale ., respectiv a pârâtului C. C. și obligarea acestuia la plata pasivului societății debitoare. Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă, prin Sentința civilă nr. 6624/01.09.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, a respins cererea formulata de reclamantul DGFP BUCURESTI IN REPREZENTAREA AFP SECT.3 in contradictoriu cu paratul C. C. ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul - sindic a reținut ca în conformitate cu disp.art.138 din legea 85/2006 judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți ;

d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu lege.

Fiind o specie a răspunderii civile delictuale, pentru a putea fi reținută existența răspunderii, în condițiile art.138 din lege, este necesar să fie îndeplinite cele patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanelor vizate.

Astfel, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită (săvârșită de persoanele prevăzute de lege) și prejudiciu (datoriile cauzate creditorilor) constituie o condiție esențială pentru antrenarea răspunderii delictuale și în cazurile prevăzute de Legea 85/2006.

Însă prin derogare de la dreptul comun, temeiul acestui tip de răspundere este dublu, pentru angajarea ei fiind necesară întrunirea a două condiții cumulative: starea de insolvență a societății debitoare și săvârșirea, de către persoanele vizate, a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.

Mai mult, răspunderea persoanelor vizate de disp.art.138 din lege poate interveni numai atunci când este dovedită legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat creditorului.

Altfel spus, dispozițiile art.138 nu instituie prezumția de culpă a administratorilor societății, ci faptele trebuie dovedite, iar stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au cauzat ajungerea în stare de insolvență a societății debitoare se face numai pe baza administrării unui probatoriu complet și pertinent.

În consecință, răspunderea administratorului este una personală ce intervine în condițiile generale ale răspunderii delictuale care reies din disp. art.998-999 cod civil și numai atunci când prin săvârșirea faptelor prev. de art.138 din lege s-a ajuns la starea de insolvență.

În speță, judecătorul sindic nu va reține disp.art.138 lit.c din lege. Astfel, prin dispunerea de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duceau în mod vădit la starea de insolvență se înțelege acel ansamblu de activități care, deși sunt vădit prejudiciabile, din punct de vedere financiar, pentru patrimoniul societății, sun continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obține câștiguri personale. Textul de lege impune îndeplinirea a două condiții: existența interesului personal al organului de conducere și caracterul evident al iminentei insolvabilității debitoarei. Condiția interesului personal în continuarea activității, în sensul menționat, nu a fost dovedită în nici un fel de reclamanta creditoare.

Răspunderea pârâtului C. C. nu poate fi atrasă numai pentru că nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, ori dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență. Neîndeplinirea obligației privind formularea cererii, invocată de reclamantă, nu se regăsește ca faptă în cuprinsul art. 138 (fapte limitativ și expres prevăzute de lege) și de altfel, legiuitorul nu prevede nici o sancțiune pentru neîndeplinirea acestei obligații

De altfel, în cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.

Nici disp.art. 138 lit.d din lege nu sunt aplicabile în cauză, întrucât textul de lege reglementează următoarele situații: a fost ținută o contabilitate fictivă au dispărut unele documente contabile sau nu a fost ținută o contabilitate în conformitate cu legea, fapte nedovedite de creditoare.

Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar toate actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe .

De altfel, pentru această ultimă faptă, respectiv nedepunerea actelor prevăzute de art.28, legea 85/2006 stabilește sancționarea administratorului în condițiile art.147 și nu în condițiile art.138, deci, fapta nu poate fi încadrată ca o cauză a stării de insolvență .

În ceea ce privește obligația administratorilor de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.

Așadar, faptul că pârâtul C. C. nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.

Potrivit art.1169 Cod civil cel ce face o propune înaintea judecății trebuie să o dovedească, ori, în cauză reclamanta creditoare nu probează în nici un fel legătura de cauzalitate dintre faptele enumerate imputate pârâtului C. C. și starea de insolvență a debitoarei ..

Împotriva acestei sentințe a formulat apel Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice.

Preliminar, Curtea reține că deși cererea de atragere a răspunderii a fost întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. c și d în cuprinsul căii de atac apelanta nu a criticat sentința și prin prisma nereținerii lit. c.

În opinia apelantei, pârâtul a săvârșit fapta prevăzută la art. 138 alin. 1 lit. d întrucât, ca și reprezentant al societății debitoare nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile art. 1 alin.1 și art. 5 coroborat cu art. 73 alin.1 lit.c și art. 73 alin.2 din Legea nr. 82/1991; prejudiciul este cert și a fost cauzat de pârâtă prin conducerea defectuoasă a societății, s-a stabilit cu prisosință în cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciară, prin întocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.

Sub aspectul culpei a arătat, în privința izvorului răspunderii civile, că aceasta are atât sorginte delictuală cât și contractuală, că primează calitatea de mandatar a reprezentanților societății; art. 11 din Legea nr. 82/1991 prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute de art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective; administratorul având de îndeplinit un contract tacit de mandat în temeiul art. 72 din Legea nr. 31/1990 are și o răspundere contractuală față de terții păgubiți de societatea pe care o reprezintă.

A susținut că legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită culpabilă a administratorului, constă în reaua voință și în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia; dezinteres față de respectarea obligațiilor legale de plată a impozitelor.

A menționat că la dosarul cauzei nu au fost depuse documentele contabile ale societății aspect care rezultă din rapoartele de activitate ale administratorului judiciar, rapoarte prin care învederează faptul că deși a făcut numeroase demersuri în vederea intrării în posesia acestor documente administratorul nu a răspuns solicitărilor.

Conchizând, a solicitat admiterea apelaului, în sensul admiterii cererii și obligarea pârâtului la plata pasivului neacoperit respectiv a obligațiilor debitoarei.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 299 C.proc.civ., Legea nr. 85/2006.

S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.proc.civ.

Intimatele pârâte, deși legal citate nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția cu privire la cererea de recurs.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 466 și următoarele C.proc.civ., Legea 85/2006.

S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.223 alin.2 C.proc.civ.

Intimatul pârât, legal citat nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a –și exprima poziția cu privire la apelul formulat.

Analizând apelul formulat de către Direcția G. Regională a Finanțelor Publice a Municipiului Bucuresti in reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3 se rețin următoarele:

Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;

d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;

Potrivit art. 129 alin.1 C.proc.civ. teza finală, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, (…) să își probeze pretențiile și apărările.

Astfel, conform textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.

Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială; pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform art. 998-999 C.civ.: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.

Contrar susținerii apelantei, Curtea reține că prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății in stare de insolvență.

În aceste condiții Tribunalul a reținut în mod corect că în cauză nu există elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006, acțiunea în răspundere civilă delictuală întemeiată pe acest text de lege având un dublu temei de fapt: starea de insolvență a societății comerciale a societății cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ enumerate de legiuitor.

Curtea reține, sub aspectul faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006, că justificarea folosită de apelantă, în susținerea acestei fapte, respectiv aceea dată de art. 28 din Legea nr. 85/2006, nu poate fi apreciată dincolo de funcția sa circumstanțială.

Împrejurarea că la dispoziția lichidatorului judiciar nu au fost puse documentele contabile nu valorează proba neținerii contabilității, a sustragerii sau a distrugerii acestor documente, ci cel mult pot prezuma aceste împrejurări, prezumție insuficientă însă, câtă vreme nu este realizată proba concretă a autoratului și legăturii cauzale dintre fapte și prejudiciu-instalarea stării de insolvență ca efect al neținerii contabilității ori al distrugerii ei.

Astfel, dispoziția legală arată că răspunderea patrimonială a persoanelor enumerate se antrenează dacă acestea, prin faptele descrise de ele au contribuit la producerea prejudiciului, provocarea stării de insolvență reiterând principiul de bază potrivit căruia nici o răspundere nu poate fi angajată în lipsa identificării tuturor elementelor răspunderii civile în mod cumulativ, natura juridică a răspunderii administratorului fiind aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.

În ceea ce privește dispozițiile art. 138 alin.1 lit.c Curtea constată că în cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.

Se reține, sub aspectul faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, că apelanta, deși a invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecată aceste prevederi nu a indicat în concret prin care fapte săvârșite de către pârât s-ar fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.

În speță, cum s-a arătat, reclamanta a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege. Calitatea pârâtului de administrator nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea lor, în lipsa unor probe certe.

De asemenea, dezinteresul și pasivitatea administratorului, aspecte invocate de către apelantă, nu pot fi reținute ca echivalând cu dispunerea în interes personal a activității, având ca rezultat încetarea de plăți, faptă reținută de lit. c a art. 138, având în vedere că acestea sunt simple afirmații nesusținute de nici un alt mijloc de probă.

Pentru acestea considerente, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor articolului 480 Cod procedură civilă, apelul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3 urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, . sector 1, împotriva sentinței civile nr.6624/01.09.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât C. C. (CNP_), cu domiciliul în Crevedia, .. 176, J. Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Noiembrie 2014.

Președinte,

M. P.

Judecător,

C. G. I.

Grefier,

M. A. P.

Red.Jud. M.P.

Tehnored.M.P.

4 ex./

..12.2014…………

Judecator Sindic: B. A.- E.

Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă –dosar nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1111/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI