Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1209/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1209/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 1511/122/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 731/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR.1209/R
Ședința publică de la 20 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. M.
Judecător I. C. G.
Judecător R. E. – S.
Grefier M. A. P.
********
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul C. D. O. împotriva sentinței civile nr. 469/09.09.2013 pronunțată de Tribunalul G. – Sindic în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI G. și A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI BUCUREȘTI și intimata debitoare . SRL prin lichidator E. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul pârât, prin avocat T. C.-M., care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că au sosit relațiile solicitate de la Tribunalul G.. De asemenea, se învederează împrejurarea că intimata debitoare a fost citată cu mențiunea de a depune întâmpinare, după care
Curtea, având în vedere dispozițiile Legii nr. 85/2006, dispune scoaterea din citativ a intimatelor-creditoare, față de obiectul cauzei, respectiv recurs împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat cererea de atragere a răspundere.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente pe cererea de recurs.
Apărătorul recurentului pârât solicită admiterea recursului și modificarea în tot sentința pronunțată sub aspectul admiterii cererii de atragere a răspunderii.
Arată că prin sentința atacată i-a fost atrasă răspunderea în temeiul art. 138 lit.d, respectiv pentru neținerea contabilității în conformitate cu normele legale.
În acest sens, precizează că, la fila 11 din dosarul de fond este prima notificare a lichidatorului judiciar către acesta, unde se află mențiunea „destinatar mutat”, astfel că nu acesta nu a primit niciodată solicitarea de prezentare a actelor contabile, de unde rezultă că reținerea din cererea de chemare în judecată că acesta ar fi refuzat să predea documentele contabile este eronată.
Pe de altă parte, apreciază că simpla reținere a acestei prezumții, nu justifică și nu probează legătura de cauzalitate dintre apariția stării de insolvență și potențiala faptă ilicită. Astfel consideră că atât timp cât titularul acțiunii, în speță lichidatorul judiciar, nu a probat faptul că există o faptă ilicită ce îi incumbă clientului său, cât și legătura de cauzalitate, nu se justifică admiterea acestei acțiuni doar în baza unei prezumții simple. De altfel, apreciază că nici simpla neținere a contabilității nu ar fi singura aptă să conducă la starea de insolvență.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil constată:
Prin sentința civilă nr. 469/09.09.2013 pronunțată de Tribunalul G. – Judecător Sindic în dosarul nr. _, a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar CII E. M., în baza art.131 din legea 85/2006, a închis procedura insolvenței în contra debitorului . SRL, a dispus radierea debitorului din registrul ORC G., în temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a descarcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar privind angajarea răspunderii personale a fostului administrator, pârâtul C. D. O. și l-a obligat pe acesta la plata sumei de 10.885,70 către creditorii Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. 8326 lei și A. București 2559,70 lei, în temeiul art.135 din legea privind procedura insolvenței, a dispus notificarea prezentei sentințe, debitorului, creditorilor și lichidatorului judiciar, în baza art.4 pct.4 din Legea 85/2006, a dispus plata onorariului de administrare/lichidare în sumă de 1000 lei, fără TVA, către lichidatorul judiciar CII E..
P. a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar CII E. M. s-a solicitat închiderea procedurii insolvenței în contra debitorului . SRL.
Raportul final a fost supus discuției Adunării creditorilor care l-a aprobat, astfel cum a fost întocmit.
În cuprinsul său au fost menționate toate activitățile și operațiunile desfășurate de lichidator pe parcursul procedurii insolvenței în scopul realizării creanțelor creditorilor menționați în tabelul definitiv.
Creanțele creditorilor menționați în tabelul definitiv nu au putut fi acoperite în cursul procedurii de insolvență urmate, pentru că debitoarea nu deține bunuri în patrimoniu înregistrându-se un pasiv în sumă de 10.885,70 lei, față de creditorii Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. 8326 lei și A. București 2559,70 lei.
Astfel, se constată că în conformitate cu prevederile art. 131 din Legea 85/2006, se impune închiderea procedurii de insolvență, descărcarea participanților de îndatoriri și radierea debitorului din evidențele de la registrul comerțului, fiind îndeplinite toate cerințele legale.
2.În ceea ce privește cererea lichidatorului judiciar de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului C. D. O., în calitate de administrator al debitorului pentru pasivul social în sumă de 10.885,70 lei, tribunalul o constată întemeiată și o va admite în consecință.
D. temei juridic de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului, lichidatorul invocă existența cazului/cazurilor de răspundere prevăzute de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.
In conformitate cu prevederile art.138 alin.1 lit.d): ”În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art.59 alin.1 sunt identificate persoane cărora le este imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoana juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin una din următoarele fapte:
lit.d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Raportat la probatoriul cauzei tribunalul constată că pârâtul se face vinovat de comiterea faptelor reținute în sarcina sa de către lichidatorul judiciar, întrucât nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile ale societății, obligație legală prevăzută de art. 44 din Legea 85/2006, situația financiară a debitoarei neputând fi stabilită cu exactitate.
Încălcând această obligație legală împotriva pârâtului se naște o prezumție simplă de culpă privind apariția stării de insolvență a debitoarei, prezumție pe care pârâtul nu a reușit să o răstoarne prin nici o dovadă contrară, în consecință, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale instanța va admite acțiunea lichidatorului judiciar.
P. aceste considerente, tribunalul urmează să aprobe raportul final întocmit de lichidatorul judiciar și să dispună închiderea procedurii insolvenței în contra debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs C. D. O., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii ca nefondate a cererii de atragere a pasivului debitoarei C. G. BUSINESS S.R.L.
În opinia pârâtul prin cererea formulată reclamanta CII E. M., a solicitat în temeiul art. 138 alin (1) lit. c) și d) din Legea 85/2006 atragerea răspunderii patrimoniale în calitate de „fost administrator" al debitoarei C. G. BUSINESS S.R.L.
Motivul invocat de către lichidator a fost prezumția neținerea contabilității în conformitate cu normele legale.
Singurul argument invocat de către lichidator în susținerea „nelegalității" ținerii contabilității în conformitate cu legea este nedepunerea documentelor de către subsemnatul la dosarul cauzei, fără a constata o culpă efectivă în ținerea evidenței contabile.
În motivarea sentinței instanța recunoaște că cererea intimatei se fundamentează pe un singur argument în admiterea cererii - faptul că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, ipoteză ce rezultă din faptul că nu au fost depuse documentele solicitate la dosarul cauzei.
În acest sens, la pagina 3 din 6 se menționează susținerea reclamantei: „însuși faptul nedepunerii de către debitor a actelor contabile, conform art. 33 din Legea insolvenței creează o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cazualitate dintre această faptă și ajungerea societății în încetare de plăți".
În realitate, dispozițiile art. 33 din Legea 85/2006 nu instituie nici un fel de prezumție, acest articol reglementând doar procedura de contestare sau recunoaștere a stării de insolvență.
Răspunderea civilă delictuală a membrilor organelor de conducere reglementată de art. 138 din Legea 85/2006 prepune ca pretinsa fapta ilicită trebuie să constea în săvârșirea unuia dintre actele enumerate în mod expres si limitativ de art. 138. alin. (1). lit. a -g din Legea 85/2006.
Instanța a reținut doar că debitorul nu a pus la dispoziție actele contabile, ceea ce ar încălca art. 44 din Legea 85/2006 dar, sancțiunea pentru nedepunerea actelor este o amendă judiciară conform Codului de procedură civilă, și nicidecum „pretinsa prezumție".
Administratorul C. D. OCTAV1AN nu a depus actele contabile întrucât nu mai este în posesia lor.
Prin cererea formulată reclamanta a recunoscut că nu are nici o dovadă că evidența contabilă nu a fost ținută în conformitate cu legea, folosindu-se doar de o prezumție simplă - contrar dispozițiilor Codului civil care permit folosirea prezumțiilor simple D. în măsura în care s-ar corobora cu alte probe.
Instanța de fond a menționat la rândul său această prezumție arătând că „nu a fost combătută cu niciun mijloc de probă"
Titularul probațiunii este tocmai lichidatorul judiciar întrucât în dreptul procesual civil, reclamantul este care probează elementele pretinse din acțiune.
Așa cum s-a reținut în jurisprudență, trebuia să se probeze că prin faptele culpabile (greșelii de gestiune în sens larg), a contribuit la aducerea societății în stare de insolvență și că aceste fapte se încadrează în ipotezele art. 138 (amintim în acest sens și Decizia nr. 1317/ 25.IX.2003 a Curții de Apel București, Secția a V-a comercială, publicată în Practică Judiciară Comercială, 2003-2003, Ed. Brilliance, pg. 328).
Jurisprudență a mai statuat faptul că „nedepunerea bilanțurilor de către administratorii debitoarei nu este suficientă pentru procedura stării de incapacitate vădită de plată și, în consecință, nu se poate reține ca unic temei pentru antrenarea răspunderii administratorilor". (Decizia 669 / 23.09.2004, a Curții de Apel București, Secția a V-a Comercială, publicată în Practică Judiciară Comercială, 2003 - 2004, Ed. Brilliance, pg. 266 - 269.
Deși sarcina probei revenea reclamantei, conform art. 1169 cod civil (1864), reclamanta nu a putut propune nici o probă care să susțină faptul că pasivul este cauzat de actele ilicite invocate.
Conchizând a solicitat admiterea recursului.
În drept, art. 299, art. 304, pct. 7, pct. 9, art. 3041 Cod procedură civilă.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs Curtea reține următoarele:
Lichidatorul judiciar CII E. M. a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a recurentului–pârât C. D. O., răspundere întemeiată pe dispozițiile articolului 138 alineat 1 litera c și d din legea nr.85/2006, astfel cum rezultă din cererea formulată de acesta. (f. 59-60 dosar fond).
Față de dezvoltarea motivelor de recurs, se constată că recurentul-pârât C. D. O. a înțeles să critice hotărârea judecătorului-sindic doar în parte, respectiv sub aspectul soluționării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 138 din legea nr.85/2006.
Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;”
Potrivit art. 129 alin.1 C.proc.civ. teza finală, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, (…) să își probeze pretențiile și apărările.
Astfel, conform textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială. Fiind o răspundere delictuală pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform art. 998-999 C.civ.: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
Curtea reține că prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății in stare de insolvență.
Reclamantul-lichidator judiciar are obligația de a le proba în întregime și cumulativ, conform articolului 1169 Cod civil.
În speță, doar condiția prejudiciului a fost dovedită, căci pasivul societății debitoare nu a fost acoperit în urma desfășurării procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006.
În ceea ce privește fapta, Curtea apreciază că aceasta trebuia să se circumscrie dispozițiilor art.138 lit.d) din lege, acestea fiind limitele învestirii instanței de fond de către lichidatorul judiciar.
Prin hotărârea recurată judecătorul-sindic a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar, constatând că pârâtul se face vinovat de comiterea fapta reținută în sarcina sa de către lichidator, întrucât nu a predat documentele contabile ale societății.
Față de situația de fapt reținută de instanța de fond, Curtea constată că sunt întemeiate criticile recurentului referitoare la greșita reținere în sarcina sa a faptului că ar fi ținut o contabilitate fictivă sau că ar făcut să dispară unele documente contabile, ori că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, neexistând nicio probă în acest sens.
Curtea constată că reclamantul nu a probat împrejurarea că presupusele fapte săvârșite de pârât ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei și că, în acest fel, i-ar fi prejudiciat pe creditori. În acest sens trebuie avut în vedere că, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre faptele ilicite analizate mai sus și apariția stării de insolvență a societății, numai împrejurarea săvârșirii de pârât a faptelor în discuție nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale a acestora și obligarea lor la suportarea pasivului societății.
De asemenea, nedepunerea actelor contabile, poate avea eventual consecința unei alte sancțiuni, însă prin ea însăși această faptă, în mod obiectiv, nu poate constitui temei legal care să ducă la atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului, pentru suportarea pasivului debitoarei, ajunsă în stare de insolvență.
P. aceste considerente Curtea constată că instanța de fond în mod greșit a admis cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a recurentului-pârât, această răspundere specială neputând fi antrenată în lipsa dovedirii și a celorlalte condiții, respectiv a săvârșirii faptelor prevăzute de art.138 lit. d) și a raportului de cauzalitate între aceste fapte și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Prin urmare, instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.138 lit.d) din legea insolvenței.
Împrejurarea invocată de reclamant că societatea ar înregistra active imobilizate este fără relevanță sub aspectul faptelor imputate prin cererea de chemare în judecată, cererea întemeiată în drept pe lit. c și d a art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Față de considerentele expuse mai sus, în baza art.312 alin.1 și 3 raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge cererea de atragere a răspunderii pârâtului ca neîntemeiată.
Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul C. D. O. împotriva sentinței civile nr. 469/09.09.2013 pronunțată de Tribunalul G. – Sindic în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI G. și A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI BUCUREȘTI și intimata debitoare . SRL prin lichidator CII E. M..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge cererea de atragere a răspunderii ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.05.2014.
Președinte, M. P. | Judecător, C. G. I. | Judecător, E.-S. R. |
Grefier, M. A. P. |
Red.M.P.Dact.M.P./A.A 2 ex./20.06.2013
Tribunalul G.
Judecător sindic: G. U.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 1352/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
