Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1884/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 23.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrată din prezenta, dată când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 30.10.2014 și la 06.11.2014, când a hotărât următoarele:

CURTEA,

Asupra recursului, deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7961 din 08.10.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII - a Civilă, în dosarul nr._, s-au admis cererile de atragere a răspunderii personale patrimoniale formulate în conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 de reclamanta C. C. SPRL, în contradictoriu cu pârâții S. Z., S. K. și K. Z., s-a dispus obligarea pârâților S. Z., S. K. și K. Z. la suportarea în solidar a pasivului neacoperit al debitoarei . sumă de 2.272.487 lei, s-a constatat perimată cererea formulată de către creditorii C. V. și I. M., în baza art. 129 din Legea nr. 85/2006 s-a aprobat raportul final, în baza art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 s-a închis procedura de faliment față de debitoarea .-a dispus radierea societății debitoare din Registrul Comerțului, iar sentința de închidere a procedurii să fie notificată către Direcția Generală a Finanțelor Publice București pentru efectuarea mențiunii.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin încheierea din 24.11.2005 s-a dispus deschiderea procedurii de faliment a debitorului . desemnat lichidator judiciar . SRL.

Prin sentința comercială nr. 1573 din 26 aprilie 2007, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, judecătorul – sindic a admis cererile creditorilor și i-a obligat pe pârâții O. A., N. A., S. Z., S. K. și K. Z. să suporte în solidar pasivul debitoarei .. În temeiul articolului 131 din legea nr. 85/2006 a închis procedura insolvenței deschisă împotriva debitoarei, iar în temeiul articolului 135 din lege a dispus notificarea sentinței tuturor creditorilor, lichidatorului, direcției teritoriale a finanțelor publice și registrului comerțului, pentru efectuarea mențiunii și pentru efectuarea radierii societății. În temeiul articolului 136 din lege l-a descărcat pe lichidator de orice îndatorire cu privire la procedură.

Prin decizia nr. 189/05.02.2009, Curtea de Apel București, Secția a V –a comercială a dispus casarea acestei hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Din punct de vedere al aprobării raportului final, cu ocazia rejudecării nu au mai intervenit elemente noi sau obiecțiuni, astfel încât, în baza art. 129 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, instanța de fond l-a aprobat și a dispus închiderea procedurii în baza art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Prin cererea înregistrată la 10.10.2005, creditorii C. V. și I. M. au chemat în judecată pe pârâții O. A., N. A., S. Z., S. K. și K. Z. și au solicitat constatarea nulității absolute a procesului verbal nr. 6/27.04.1999 al A. ROMWOOL SA, a actului adițional la contractul de societate și statut și a actelor subsecvente prin care a fost devalizat patrimoniului societății și, în subsidiar, atragerea răspunderii organelor de conducere, conform art. 137 lit. a, b, c și e din Legea nr. 64/1995 ( actual art. 138 din Legea nr. 85/2006).

La data de 20.07.2006 creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București a formulat cerere de atragere a răspunderii pârâtului S. Z., administrator al debitoarei, în baza art. 137 lit. a, b, și c din Legea nr. 64/1995 ( actual art. 138 din Legea nr. 85/2006).

În cerere s-a arătat că, așa cum rezulta din raportul întocmit de către lichidatorul judiciar, declinul economic al societății s-a realizat în perioada 1998-2005, după cesionarea de către PAS către . unor părți sociale care a făcut ca această societate, administrată tot de către pârâtul S. Z., să devină asociat majoritar. După acesta, societatea vinde în anul 2001 principalul activ al societății, clădire și teren în suprafață de 1.886,40 mp, situată în București, Șoseaua P. nr. 300, sector 2, care asigura cea mai mare parte a veniturilor societății, către o societate din același grup.

Cea mai mare parte a sumelor astfel încasate au fost virate ulterior către alte societăți pe care pârâtul le controla în mod direct sau prin rude, nefiind folosite în scopul redresării societății.

La data de 26.10.2010 lichidatorul judiciar formulează cerere de atragere a răspunderii pârâților O. A., N. A., S. Z., S. K., K. Z., membri ai consiliului de administrație al societății, în baza art. 138 lit. a, b, c din Legea nr. 85/2006.

În cerere se arată că debitoarea a fost înființată în anul 1991 prin preluarea fostului patrimoniu al Centralei Industriei Lânii și a fost supusă procesului de privatizare în conformitate cu Legea nr. 77/1994, prin cumpărarea acțiunilor deținute de FPS și FPP de către PAS.

Fără a avea acordul expres al PAS, pârâtul A. O., care era și președinte al consiliului de administrație, hotărăște cesionarea în anul 1998 a tuturor acțiunilor neachitate și gajate în favoarea FPS către terțe persoane, acțiuni care trebuiau achitate până în noiembrie 2003, pentru plata în avans a aceste sume.

La 15.04.1998 A. O. își dă demisia din funcția de președinte al consiliului de administrație, fiind numit în locul său O. N., care decide emiterea de noi acțiuni, fără aprobarea creditorului majoritar.

Urmare a acestei acțiuni . acționar majoritar în anul 1999, după care intervine declinul societății, iar în anul 2001 principalul activ al debitoarei, administrată de către K. Z., este înstrăinat către . cărui administrator era S. Z..

Ulterior, acesta este transferat către ., reprezentată de S. Z., pentru a intra apoi în proprietatea ., reprezentată tot de S. Z., fondurile obținute din vânzare fiind depuse în conturi controlate de către acesta.

Prin încheierea din 30.10.2012 a fost suspendată cererea formulată de către reclamanții C. V. și I. M. în baza art. 155 ¹ Cod procedură civilă și s-a luat act de renunțarea la judecata cererii formulate de către lichidator împotriva pârâtului O. A., decedat pe parcursul judecății, iar prin sentința nr. 2516/12.03.2013 s-a luat act de renunțarea lichidatorului judiciar la cererea formulată împotriva pârâtului N. A..

Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.

Rezultă că ultimul act de procedură în ceea ce privește cererea formulată de către creditorii C. V. și I. M. a fost îndeplinit la data de 30.10.2012, iar cauza a rămas în nelucrare mai mult de 12 luni, din vina creditoarei.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 248-254 Cod procedură civilă, Tribunalul a constatat perimată această cerere de chemare în judecată.

Analizându-se actele și lucrările dosarului, instanța a constatat, în privința celorlalte cereri, următoarele:

În cauză, pârâții nu au pus la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile ale societății, pentru a putea fi realizată o analiză completă a cauzelor stării de insolvență. De asemenea, nici cu ocazia efectuării expertizei contabile dispuse după rejudecarea cauzei expertului nu i-au fost puse la dispoziție documentele contabile care să îi permită să răspundă complet la toate obiectivele.

Astfel, atât analiza lichidatorului judiciar, cât și a expertului contabil privitoare la evoluția economico – financiară a societății a avut la bază doar indicatorii financiari din bilanțurile contabile depuse la organele fiscale.

De asemenea, lichidatorul judiciar a avut în vedere și o . documente puse la dispoziție de către creditori sau depuse în dosare de urmărire penală.

Anterior deschiderii procedurii de insolvență au fost efectuate cercetări de către organele de urmărire penală pentru săvârșirea de către pârâți de infracțiuni legate de modul de privatizare a societății, emitere și vânzare de acțiuni și înstrăinare a bunurilor acesteia.

În cadrul dosarelor penale au fost efectuate rapoarte de expertiză contabilă care conțin date și informații relevante în cauză. Chiar dacă aceste expertize au un caracter extrajudiciar față de prezenta cauză, în condițiile în care pârâții, prin refuzul punerii la dispoziție a documentelor contabile au împiedicat efectuarea unei expertize contabile complete și analizarea tuturor aspectelor invocate, instanța a avut în vedere și constatările experților respectivi care se coroborează și cu documentele depuse la dosar.

Societatea debitoare a fost înființată în anul 1991 prin preluarea patrimoniului Centralei Industriei Lânii București, care devine acționar unic, până la data de 29.07.1993 când acțiunile sunt transmise în baza legii către F.P.S., care deține 70% din acțiuni și FPP Muntenia, care deține 30%.

În anul 1995 societatea este supusă procesului de privatizare, acțiunile fiind dobândite de 144 de acționari salariați constituiți în PAS, iar la 25.08.1997 Banca Comercială Română și Banca I. Ț. dobândesc 30% din acțiuni în contul sumelor împrumutate acționarilor pentru achiziționarea de acțiuni.

La data de 15.04.1998 are loc o adunare generală a asociaților prin care se aprobă încetarea calității de director general a lui O. A., funcție care este preluată începând cu 01.05.1998 de către N. A., care devine președinte al consiliului de administrație.

În continuare, are loc desfășurarea adunării extraordinare a acționarilor prin care se aprobă majorarea capitalului social prin aport în numerar, prin hotărârea 6/27.04.1999 a acționarilor se decide transferarea celor 31.000 acțiuni nou emise către .>

La data de 07.07.1999 se fac mențiuni în registrul comerțului cu privire la majorarea capitalului social și dobândirea de către . 51,92% din acțiuni, societate administrată de S. Z..

La data de 17.01.2001 sunt făcute mențiuni în registrul comerțului cu privire la noul consiliu de administrație al debitoarei format din Schrauder A. M., K. Z., S. K. și S. D. A., N. A. și S. Z..

În ceea ce privește suma de_ lei reprezentând aport al . capitalul social, sumele cu titlu de aport la capitalul social au fost considerate achitate prin ordinele de plată nr. 120/26.02.1999, 263/26.02.1999, 261/29.03.2009 și 276/31.03.2009 care sunt emise de către o altă societate din același grup, . și poată mențiunea privind achitarea contravalorii mărfii.

. era administrată de un consiliu format din S. F., A. Laria Julianna, Szekely Naghy, S. J. și S. K., conform relațiilor de la registrul comerțului.

Prin adresa nr. 05/31.05.1999 emisă de . Punct de lucru București se menționează că în mod eronat au fost făcute specificații în ordinele de plată respective cu privire la destinația lor de plată contravaloare mărfuri, în realitate reprezentând aport la capitalul social al .>

Adresa nu cuprinde numele în clar a persoanei care o semnează, dar în fapt, așa cum rezultă din specimenul de semnătură dat la ORCB, ea aparține pârâtului K. Z., care nu avea drept de reprezentare a societății . și care devine ulterior administrator al debitoarei.

Prin contractul de vânzare cumpărare nr. 936/20.04.2001, autentificat de BNP I. F. și I. S., debitoarea, reprezentată de K. Z., în calitate de administrator, vinde imobilul situat în București, Șoseaua P., fosta fabrică în care se desfășura activitatea de producție, compus din teren în suprafață de 1909,15 mp și construcții în suprafață desfășurată de 7060,34 mp, către ., reprezentată de S. Z., care avea și calitatea de administrator al debitoarei, la prețul de 52._ rol.

Ulterior, imobilul este adus drept aport la capitalul social al ., la care aveau calitatea de asociați . în prezenta cauză, ., administrată de S. Z., S. J. și Bara I., societate unde pârâtul K. Z. are calitatea de administrator

Prin contractul autentificat sub nr. 2954/22.12.2004, imobilul este achiziționat de către ., unde pârâții S. Z. și S. K. aveau, de asemenea, calitatea de acționari și administratori.

În ceea ce privește utilizarea sumei de 52.460.000 rol reprezentând prețul imobilului, prin raportul de expertiză contabilă întocmit de către expertul P. C. în dosarul penal nr. 825.348/2001 al Serviciului Poliției Economice Sector 2 se constată că 25.999.000 lei au fost utilizați pentru achiziționarea de acțiuni ale . SRL, societate administrată tot de S. Z., . ( fostă . SA), administrată de S. Z. și unde S. K. și Katon Z. au de asemenea calitatea de acționari, . de pârâtul K. Z..

De asemenea, suma de 21.896.000 lei a fost utilizată pentru plata unor datorii din același grup, respectiv suma de 4.979.000 rol reprezentând 4 mașini de cusut industriale tip Dornier și 4 mașini tip Jacquard, achiziționate de către . la .. Urmare a acestei plăți, debitoarea a devenit printr-un contract de vânzare cumpărare din 17.05.2001 proprietara utilajelor pe care însă le-a adus aport la capitalul social al . SA, societate administrată tot de S. Z..

Suma de 17.715.000 rol a fost achitată către . SA cu titlu de avans mărfuri care nu au mai fost livrate, suma de 1.619.000 rol avans pentru mărfuri achiziționate de . SA din Ungaria și . ( fostă . SA) administrată de S. Z. și unde S. K. și K. Z. au de asemenea calitatea de acționari.

După vânzarea imobilului, la data de 23.04.2001 administratorii Scahrauder A. M. și S. D. A. sunt înlocuiți cu Serbescu A. și Bara I., iar la data de 20.09.2002 tot consiliul de administrație este înlocuit de . al cărei reprezentant este S. Z. care administra societatea la data deschiderii procedurii.

Evoluția indicatorilor economici analizată de expertul contabil arată că în perioada 1995-1997 societatea înregistrează o evoluție ascendentă, din 1998 până în 2000 indicatorii sunt în scădere, dar societatea continuă să fie profitabilă, iar în anul 2001, deși din punct de vedere contabil s-a înregistrat profit, datoriile au crescut de la 481.069 lei la 2.414.584 lei, pentru ca începând cu anul 2002 societatea să înregistreze pierderi.

Numărul de salariați a scăzut încontinuu, de la 135 în anul 1997 s-a ajuns la 38 de salariați în 2001, pentru ca în 2002 să se reducă la 17, ceea ce denotă o stopare a procesului de producție aferent obiectului de activitate principal al societății.

Astfel, se constată că la scurt timp de la numirea pârâților în funcție și dobândire în maniera mai sus menționată a peste 50% din capitalul social al debitoarei, principalul activ al societății este valorificat în anul 2001 către o societate din același grup, sumele rezultate din vânzare nu sunt utilizate pentru plata datoriilor societății sau pentru o finanțare a activității, ci ca aport la capitalul altor societăți din grup, controlate tot de către pârâții care dețineau și funcția de administrator al societății debitoare, sau pentru a achita bunuri și mărfuri achiziționate de alte societăți controlate de aceleași persoane.

În același an societatea înregistrează o creștere a datoriilor de la 481.069 lei la 2.414.584 lei, își reduce numărul de salariați și continuă în anii următori să înregistreze pierderi.

Se poate reține astfel că pârâții au utilizat bunurile societății în interes personal și al altor persoane juridice controlate de aceștia și au deturnat activele societății, cauzând în acest fel starea de insolvență a debitorului, fiind îndeplinite condițiile art. 138 lit. a și e din Legea nr. 85/2006 ( fost art. 137 din Legea nr. 64/1995, în vigoare la data depunerii cererii de către creditorul Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București).

Pe de altă parte, se poate reține că refuzul pârâtului S. Z. care deținea funcția de administrator la data deschiderii procedurii, de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile ale societății a urmărit ascunderea modului în care au fost utilizate sumele rezultate din valorificarea imobilului și de derulare a raporturilor contractuale cu celelalte firme din grup care au avut un impact major asupra situației financiare a societății, astfel încât se poate reține în sarcina acestuia săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 ( fost art. 137 lit. d din Legea nr. 64/1995).

În ceea ce privește modificările legislative intervenite pe parcursul soluționării cererilor de atragere a răspunderii, conținutul art. 137 alin. 1 din Legea nr. 64/1995 a fost preluat de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, textul de lege nesuferind modificări din punct de vedere al conținutului faptelor de natură a conduce la atragerea răspunderii, cu diferența că potrivit art. 137 din Legea nr. 64/1995, în vigoare la data formulării de către Administrația Finanțelor Publice București a cererii, orice creditor avea calitate procesuală activă.

Față de aceste considerente, instanța a admis cererea și a dispus obligarea în solidar a celor trei pârâți la suportarea pasivului neacoperit al debitorului care, după valorificarea tuturor bunurilor, se ridică la 2.272.487,6 lei.

Împotriva sentinței civile sus menționate, la 25.04.2014, data poștei, a formulat recurs pârâtul K. Z..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, Secția a V - a Civilă, la 04.06.2014.

În motivarea recursului, recurentul a susținut, în principal, următoarele aspecte:

În raport de probatoriile administrate în cauză, nu s-a dovedit că recurentul ar fi săvârșit vreuna dintre faptele prevăzute de lege, mai mult, în cererea de angajare a răspunderii organelor de conducere a S.C. ROMWOOL S.A., lichidatorul judiciar a solicitat doar formal angajarea răspunderii sale, deoarece în motivarea acestei cereri nu se regăsește niciun motiv care ar putea conduce la luarea unei asemenea măsuri.

Astfel, în motivarea hotărârii atacate, instanța doar a copiat susținerile lichidatorului, fără a-și exercita rolul activ și a tine cont și de probele din dosarul cauzei. Mai mult, hotărârea instanței de fond a reluat în aceeași forma susținerile lichidatorului.

Singura mențiune pe care lichidatorul o face în legătură cu recurentul este că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 936/2001 un imobil proprietatea S.C. ROMWOOL S.A. a fost vândut către Societatea pe Acțiuni în Turism BRADUL S.A. Miercurea C.. Nu „administratorul de atunci K. Z." a vândut imobilul - cum se exprimă lichidatorul, ci vânzarea s-a efectuat în baza hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor S.C. ROMWOOL S.A. nr. 3/12.04.2001, care a aprobat vânzarea imobilului.

De altfel, în toate rapoartele lichidatorului judiciar nu se reține nici o faptă a sa care să fi condus la insolvența societății, societatea intrând în procedura falimentului abia în 2004, la mai bine de 2 ani de la data retragerii sale din funcția de administrator al societății.

Apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, respectiv, art. 998 - 999 Cod civil, și anume:

-nu exista un prejudiciu cert;

-nu este dovedita fapta ilicita a sa;

-nu exista un raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu;

-fapta ilicita sa fi fost comisa cu una din formele de vinovăție.

Pe lângă condițiile generale, art. 138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să facă parte din organele de conducere ale unui debitor, persoană juridica - administratori, directori, cenzori și orice alte persoane.

De asemenea, din formularea textului alin. 1 rezulta că sunt răspunzători pecuniar, în temeiul dispozițiilor art. 138, membrii organelor de conducere "care au cauzat" starea de insolventa prin una dintre faptele enumerate.

Expresia sugerează existența raportului de cauzalitate între fapta personală și prejudiciul suferit de averea debitorului și, consecutiv, de creditori, ceea ce, iarăși, nu este susținut de probe.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 261 C.pr.civ, art. 304 indice 1 C.pr.civ, art. 304 pct. 9 C.pr.civ, Legea nr. 85/2006.

În dovedire, recurentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare în recurs.

Nu s-au administrat probe noi în recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului asupra recursului, raportat la prevederile art. 304 indice 1 C. proc. civ. și prin prisma motivelor invocate, apreciază Curtea că acesta este nefondat și îl va respinge în consecință, conform art. 312 alin. 1 C., pentru următoarele considerente:

Din analiza sentinței recurate nu se poate aprecia că aceasta este lipsită de temei legal sau dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a legii, iar probatoriile administrate și analizate de către prima instanță dovedesc săvârșirea de către recurent a faptelor determinate prin prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 pentru care i s-a angajat răspunderea.

Prin cererea de atragere a răspunderii organelor de conducere ale debitoarei . 93, vol. V, dosar tribunal ), lichidatorul nu a solicitat doar formal atragerea răspunderii recurentului K. Z., ci l-a chemat pe aceasta în judecată, în calitate de pârât, cu toate consecințele ce decurg din această acțiune. De asemenea, în motivarea cererii de atragere a răspunderii se indică activitățile realizate de fiecare dintre pârâți și care, cumulate, au determinat apariția stării de insolvență a debitoarei, existând referiri și la recurent, raportat la contribuția sa în sensul menționat.

Totodată, nu se poate reține că prima instanță doar a copiat susținerile lichidatorului, fără a-și exercita rolul activ și a ține cont și de probele din dosarul cauzei, astfel cum a afirmat recurentul. Judecătorul fondului a reținut situația de fapt pe baza înscrisurilor depuse la dosar, care au fost menționate în considerente ( rapoarte de expertiză contabilă, mențiuni din registrul comerțului, adrese, contracte de vânzare cumpărare ) și a aplicat normele legale incidente cu luarea în considerare a tuturor probelor administrate. În acest context și observând că recurentul nu a indicat în concret de ce apreciază că prima instanță nu și-ar fi exercitat rolul activ, nu se poate imputa acest aspect tribunalului, care și-a motivat sentința pe larg și conform rigorilor procedurale. Nu mai puțin, într-un proces al intereselor private, cum este procesul civil, instanța nu se poate transforma în avocatul uneia dintre părți și nu o poate favoriza, indicându-i ce dispoziții legale să invoce ori ce probe ar fi bine să administreze pentru a avea câștig de cauză.

Prima instanță a reținut în fapt, în mod corect, că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 936/20.04.2001, autentificat de BNP I. F. și I. S., debitoarea, reprezentată de K. Z., în calitate de administrator, vinde imobilul situat în București, Șoseaua P., fosta fabrică în care se desfășura activitatea de producție, compus din teren în suprafață de 1909,15 mp și construcții în suprafață desfășurată de 7060,34 mp, către ., reprezentată de S. Z., care avea și calitatea de administrator al debitoarei, la prețul de 52._ rol.

De asemenea, s-a constatat că, ulterior, imobilul este adus drept aport la capitalul social al ., la care aveau calitatea de asociați . în prezenta cauză, ., administrată de S. Z., S. J. și Bara I., societate unde pârâtul K. Z. are calitatea de administrator. În ceea ce privește utilizarea sumei de 52.460.000 rol reprezentând prețul imobilului, prima instanța a reținut că prin raportul de expertiză contabilă întocmit de către expertul P. C. în dosarul penal nr. 825.348/2001 al Serviciului Poliției Economice Sector 2 se constată că 25.999.000 lei au fost utilizați pentru achiziționarea de acțiuni ale . SRL, societate administrată tot de S. Z., . ( fostă . SA), administrată de S. Z. și unde S. K. și K. Z. au de asemenea calitatea de acționari, .>administrată de pârâtul K. Z.. Suma de 17.715.000 rol a fost achitată către . SA cu titlu de avans mărfuri care nu au mai fost livrate, suma de 1.619.000 rol avans pentru mărfuri achiziționate de . SA din Ungaria și . ( fostă . SA) administrată de S. Z. și unde S. K. și K. Z. au de asemenea calitatea de acționari.

Așadar, prima instanță a reținut în mod corect că la încheierea contractului de vânzare cumpărare nr. 936/20.04.2001, autentificat de BNP I. F. și I. S., debitoarea a fost reprezentată de K. Z., în calitate de administrator, iar nu că acesta ar fi vândut imobilul. De asemenea, chiar în condițiile existenței unei hotărâri a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor . aprobare a vânzării imobilului, nu poate fi ignorată întreaga activitate a recurentului, cu consecințe păgubitoare asupra debitoarei, ce reiese din succesiunea actelor juridice privind societatea, redată de către prima instanță conform probelor administrate, astfel cum s-a arătat mai sus. Calitatea recurentului de administrator sau asociat în cadrul societăților comerciale anterior indicate și modalitatea descrisă a derulării operațiunilor în care acesta era implicat și pe care le cunoștea, date fiind calitățile deținute, reflectă reaua sa credință, respectiv vinovăția cu care a acționat, determinând insolvența debitoarei.

Reies din considerentele anterior expuse fapta ilicită a recurentului, de folosire a bunurilor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, prejudiciul cauzat debitoarei prin ajungerea în stare de insolvență și, subsecvent, creditorilor care nu și-au realizat creanțele, legătura de cauzalitate dintre acestea și vinovăția recurentului pârât, alături de cea a pârâților care nu au declarat cale de atac în cauză.

Prima instanță a făcut referire, în mod temeinic, și la evoluția indicatorilor economici analizată de către expertul contabil, concluzionând, în baza acesteia, că la scurt timp de la numirea pârâților în funcție și dobândirea a peste 50% din capitalul social al debitoarei, principalul activ al societății este valorificat în anul 2001 către o societate din același grup, sumele rezultate din vânzare nu sunt utilizate pentru plata datoriilor societății sau pentru o finanțare a activității, ci ca aport la capitalul altor societăți din grup, controlate tot de către pârâții care dețineau și funcția de administrator al societății debitoare sau pentru a achita bunuri și mărfuri achiziționate de alte societăți controlate de aceleași persoane.

Vânzarea în condițiile mai sus arătate a principalului activ al societății debitoare, urmată de alte operațiuni juridice realizate cu rea credință, precum și creșterea datoriilor societății, respectiv reducerea numărului de salariați au avut loc în perioada în care recurentul avea calitatea de administrator al societății debitoare. Nu interesează în aprecierea cauzelor insolvenței, din perspectiva aplicării prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, când s-a formulat cererea de deschidere a procedurii, respectiv anul 2004, ci data când s-au comis faptele care au determinat starea de insolvență, care este una anterioară.

Dovada raportului de cauzalitate între fapta ilicită a recurentului și starea de insolvență a debitoarei nu rezultă numai din afirmațiile administratorului judiciar și nici nu a fost reținută ca atare de către instanță, legătura de cauzalitate fiind stabilită pe baza tuturor probelor administrate și analizate în detaliu de către judecătorul fondului.

Mai reține Curtea că recurentul a realizat și o analiză teoretică, cu caracter general, a condițiilor răspunderii delictuale reglementate prin prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, care nu reprezintă însă un aspect ce poate fi analizat ca și motiv de recurs, având în vedere că nu implică o critică concretă adusă sentinței ce face obiectul căii de atac.

Contrar susținerilor recurentului, cererea de atragere a răspunderii este motivată în fapt și în drept, în dosar s-au administrat probe concludente și pertinente, iar în dispozitivul hotărârii pronunțate de către tribunal se menționează explicit suma reprezentând pasiv neacoperit al debitoarei . care s-a dispus obligarea pârâților S. Z., S. K. și K. Z. la suportarea în solidar, iar pentru toate aceste considerente, se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul pârât K. Z., împotriva sentinței civile nr. 7961/08.10.2013, pronunțate de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. Z. și S. K. și cu intimații reclamanți ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 și C. C. SPRL - LICHIDATOR JUDICIAR AL .>ca nefondat.