Contestaţie. Decizia nr. 1352/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1352/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 31594/3/2009/a12

Dosar nr._ (Număr intern 3232/2013)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1352/2014

Ședința publică de la 17 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. P.

Judecător C. G. I.

Judecător E.-S. R.

Grefier E.-R. L.

**************

Pe rol judecarea cererii de repunere a cauzei pe rol formulat de petenta contestatoarea creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea Administrației Sector 5 a Finanțelor Publice, în recursul promovat împotriva Sentinței civile nr.5865/11.06.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect contestație împotriva Hot. Adunării Creditorilor din 28.01.2013, în contradictoriu cu Comitetul creditorilor compus din . – președinte, B. R. PENTRU DEZVOLTARE - GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE SA prin SUCURSALA UNIREA, P. POPEȘTI-LEORDENI și intimata debitoare . prin lichidator judiciar ACTIV LICHIDATOR IPURL.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimata creditoare – Președintele Comitetului Creditorilor . O. F., care depune împuternicire avocațială și intimata debitoare prin lichidator judiciar, reprezentat de practician în insolvență Ș.-T. Refca, care depune împuternicire, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că prin încheierea de ședință din data de 25.03.2014 a fost suspendată judecata recursul conf.art.155 ind.1 Cod procedură civilă pentru că recurenta nu s-a conformat dispoziției instanței cu privire la comunicarea motivelor de recurs către intimații . Popești-Leordeni și de depune la dosar a dovezilor de comunicare.

Curtea constată că prin cererea de repunere a cauzei pe rol recurenta își alege sediul în ., Sector 2, că aceasta a fost citată la sediul din . Gerota nr.13, Sector 3 și că la fila 81 dosar recurs se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare a acesteia, procesul verbal a fost semnat de primire și ștampilat, în condițiile art. 90 alin.2 C.proc.civ., astfel că apreciază procedura legal îndeplinită cu această parte. Se vor face cuvenitele rectificări și în sistemul informațional ECRIS.

Curtea, de asemenea, constată că la fila 21 dosar recurs s-a depus un plic din care rezultă, în ceea ce o privește pe intimata ., că a expirat termenul de păstrare și solicită părții să precizeze adresa sediului său.

Reprezentanta . arată că adresa societății este în ., blK4, . sector 3 Bucuresti iar sediul ale este la SCA P. și Asociații în Splaiul Unirii, nr. 223, ..

Curtea acordă cuvântul pe cererea de repunere pe rol.

Intimatele prin reprezentanți solicită admiterea cererii și repunerea pe rol a cauzei, intimata creditoare confirmând că i s-au comunicat motivele de recurs.

Curtea, deliberând, va repune cauza pe rol reținând că . are cunoștință de motivele de recurs la acest termen de judecată și acordă cuvântul pe alte cereri, probe.

Reprezentanții părților prezente susțin că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în recurs.

Intimata creditoare . – Președintele Comitetului Creditorilor, prin avocat, solicită respingerea recursului arătând că nu se arată motive de nelegalitate a hotărârii; din procesul verbal al adunării creditorilor rezultă că măsura a fost luată respectând condițiile prevăzute de lege.

Intimata debitoare . prin lichidator judiciar ACTIV LICHIDATOR IPURL, reprezentat de practician în insolvență, solicită respingerea recursului ca nefondat conform motivelor prezentate în scris prin întâmpinare și arată că nu există, din punctul lor de vedere, motive de nulitate a sentinței atacate.

Curtea constată închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

Creditoarea D.G.F.P. BUCUREȘTI a formulat contestație (cerere de anulare) cu privire la hotărârea din data de 28.01.2013 a Adunării creditorilor, contestație ce a fost înregistrată ca dosar civil distinct sub nr._/3/2011/a12.

În motivarea contestației, prin care se contestă măsura adoptată la pct.2 al ordinii de zi a ședinței referitoare la desemnarea comitetului creditorilor, creditoarea-contestatoare arată că măsura adoptată de creditori privind alegerea membrilor comitetului este nelegală, nefiind respectate dispozițiile prevăzute de art.16 alin.4 din legea insolvenței, respectiv, prin hotărârea contestată, în locul creditorului ., ce avea calitatea de membru în comitet, s-a desemnat creditorul . asociat unic pe d-l Oliver C. ce are în același timp și calitate de asociat al societății debitoare. Mai arată că în acest fel creditorii nu pot avea o reprezentare echitabilă în cadrul comitetului a intereselor lor legitime, deoarece interesele d-lui Oliver C. ca asociat unic al creditorului pot intra oricând în conflict cu interesele sale ca asociat al debitoarei, iar realizarea scopului comitetului poate fi împiedicat prin aplicarea interdicției prevăzute de art.17 alin.5 din lege.

Prin sentința civilă nr. 5865/11.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de creditoarea D.G.F.P. BUCUREȘTI, la hotărârea din data de 28.01.2013 a Adunării creditorilor debitoarei ..

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin hotărârea contestată, adoptată la Adunarea din 28.01.2013 a creditorilor debitoarei ., creditorii au aprobat mai multe măsuri, menționate la cele șase puncte ale ordinii de zi a ședinței, iar la pct.2 au aprobat preluarea de către creditoarea . a calității de membru în comitetul creditorilor, în locul creditoarei-cesionar ., alături de ceilalți doi membri ai comitetului, creditorii BRD-GSG SA și P. COMUNEI POPEȘTI-LEORDENI.

Instanța a constatat că măsura menționată, ce a fost singura contestată de către creditoarea-contestatoare D.G.F.P. BUCUREȘTI, respectă dispozițiile prevăzute de art.15 din Legea nr.85/2006 privind desfășurarea și deliberarea adunării creditorilor, fiind adoptată cu respectarea condițiilor de majoritate de cvorum și de vot prevăzute de art.15 alin.1 și art.15 alin.2 lit.a) din lege, deoarece au fost prezenți sau și-au exprimat votul prin corespondență creditorii titulari ai unor creanțe cu o pondere mai mare de 30% din valoarea masei credale, iar dintre creditorii participanți, creditorii reprezentând 82,60 % din masa credală au aprobat favorabil măsura de la pct.2 al ordinii de zi a ședinței.

Sub aspectul pretinselor motive de anulare întemeiate pe dispozițiile art.16 alin.4 din Legea nr.85/2006, instanța constată că dispozițiile respective au fost întocmai respectate în speță, în sensul că în componența comitetului creditorilor, desemnați inițial prin hotărârea Adunării creditorilor din 24.04.2011, intră trei creditori, din trei categorii diferite de creanțe (chirografare, bugetare și garantate).

Aspectele invocate de contestatoare, întemeiate pe faptul că debitoarea și creditoarea . au un asociat comun în persoana d-lui Oliver C., nu prezintă nicio relevanță sub aspectul legalității desemnării și funcționării în condiții optime a comitetului creditorilor.

În acest sens, nu există nicio dispoziție expresă în legea insolvenței care să interzică unui creditor să fie membru și să poată vota în comitetul creditorilor doar pentru motivul că are un asociat comun cu societatea debitoare supusă procedurii

Obligația de abținere de la vot, prevăzută de art.17 alin.5 din lege pentru motivul existenței unui conflict de interese între un membru al comitetului și interesul concursual al creditorilor, trebuie aplicată numai la cazuri concrete în care se dovedește ori se bănuiește în mod legitim existența unui astfel de conflict, și nu poate fi incidentă a priori doar pentru simplul motiv invocat de contestatoare. Pe de altă parte, instanța are în vedere că deciziile și măsurile comitetului creditorilor se iau cu majoritate simplă a voturilor membrilor comitetului, iar comitetul creditorilor debitoarei . cuprinde trei membri, ceea ce înseamnă că deciziile respective se pot lua în mod valabil numai cu votul celorlalți doi creditori, iar eventuala abținere de la vot în cadrul comitetului a creditoarei . nu poate bloca activitatea comitetului și nu îi afectează în mod direct interesele celorlalți creditori participanți la procedură.

Față de aspectele reținute, instanța apreciază că măsura contestată de D.G.F.P. BUCUREȘTI nu contravine dispozițiilor din legea insolvenței aplicabile în speță, fiind o măsură legal adoptată de creditori și care produce efecte juridice valabile, sens în care va respinge contestația analizată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.

Recurenta a apreciat sentința ca fiind netemeinica și nelegala și a solicitat modificarea în tot a acesteia (art. 304 pct. 9 Cod procedura civila); a arătat că instanța va putea examina cauza sub toate aspectele, nefiind limitata la motivele de casare prevăzute la art. 304.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 4 din Legea insolvenței "în cadrul primei ședințe a adunării creditorilor, aceștia vor putea alege un comitet format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creanțe garantate, bugetari și cei chirografari, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii, care se oferă voluntar; comitetul astfel desemnat va înlocui comitetul desemnat anterior de judecătorul-sindic".

În speța, în cadrul primei ședințe a Adunării creditorilor din data de 27.04.2011 a fost desemnat un Comitet format din trei membrii, respectiv: BRD GSG SA - Sucursala Unirii, Primaria Popesti-Leordeni și ..

Urmare a cesionarii creanței deținute de creditorul majoritar ., adunarea creditorilor din data de 28.01.2013 a decis modificarea componentei comitetului creditorilor și a președintelui acestuia. Astfel, la data de 28.01.2013 a fost desemnat un comitet format din . (președinte), BRD GSG SA - Sucursala Unirii și Primaria Popești Leordeni.

A arătat că, deși a învederat instanței de fond ca prin numirea . în calitate președinte al comitetului creditorilor, nu numai ca nu se respecta dispozițiile legale dar se creează și o stare de conflict de interese, ceea ce face și ca prevederile legii insolventei sa nu poată fi aplicate în spiritul legii în toate fazele procedurii de insolventa, judecătorul sindic a apreciat în mod eronat ca "aspectele invocate de contestatoare, întemeiate pe faptul ca debitoarea și creditoarea . au un asociat comun în persoana lui Oliver C., nu prezintă nici o relevanta sub aspectul legalității desemnării și funcționarii în condiții optime a comitetului creditorilor" și ca "în eventuala abținere de la vot în cadrul comitetului (...) . nu poate bloca activitatea comitetului și nu (...) afectează în mod direct interesele celorlalți creditori participanți la procedura".

A apreciat că în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. 5 teza a doua din legea insolventei și în virtutea rolului sau activ, judecătorul sindic avea posibilitatea de a modifica componenta Comitetului creditorilor desemnat de Adunarea creditorilor din data de 28.01.2013 astfel încât noua componenta sa fie în acord cu criteriile prevăzute de lege.

A mai arătat că potrivit legii insolventei Comitetul creditorilor este un organ colectiv și reprezentativ, iar pentru a se asigura reprezentarea echitabila a creditorilor pe durata derulării procedurii acesta trebuie să fie desemnat în spiritul aplicării legii.

Potrivit dispozițiilor art. 17 alin. 1 lit. f) din Legea insolventei, una din atribuțiile Comitetului creditorilor este și aceea de a introduce acțiuni "pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, făcute de debitor în dauna creditorilor". De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 138 alin. 3 din același act normativ, în situația în care lichidatorul judiciar nu înțelege să formuleze cerere de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere, "aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor". Or, un Comitet al creditorilor constituit din creditori ce fac parte din organele de conducere ale debitoarei ar putea împiedica promovarea unor astfel de acțiuni.

Astfel, P. Anthony C. nu poate asigura, în același timp, o reprezentare echitabila a debitoarei și a creditorilor, întrucât interesele celor doua părți pot intra oricând în conflict. Aceasta situație ar putea paraliza deciziile Comitetului creditorilor, care va fi astfel în imposibilitatea de a-și realiza scopul, având în vedere și faptul ca potrivit prevederilor art. 17 alin. 5 din Legea insolventei "daca un membru al comitetului se află în conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor, datorită interesului său propriu, trebuie să se abțină de la vot".

A susținut că tripla calitate a lui Oliver P. Anthony C. ar putea genera un blocaj în cadrul desfășurării procedurii, ceea ce ar împiedica respectarea principiului celerității procedurii de insolvență și chiar realizarea scopului acestei proceduri, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență; un astfel de Comitet constituit din creditori ce fac parte din organele de conducere ale debitoarei și dețin, implicit, interese comune cu aceasta, ar determina adoptarea unor decizii ce ar putea prejudicia ceilalți creditori participanți la procedură.

Conchizând a arătat că se impune anularea deciziei Adunării creditorilor 28.01.2013 cu privire la stabilirea unei noi componente a Comitetului creditorilor și desemnarea unui nou Comitet în conformitate cu criteriile stabilite de legea insolventei.

A solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii în sensul admiterii contestației formulată împotriva hotărârii Adunării creditorilor din data de 28.01.2013 și, pe cale de consecința sa dispună desființarea în tot a acesteia.

În drept, au fost invocate dispozițiile Codului procedură civilă, coroborate cu cele ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare.

În temeiul art. 242 alin.2 C.proc.civ. s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Intimata debitoarea S.C. G. PROPRIETATI S.R.L., prin ACTIV LICHIDATOR IPURL, în calitate de lichidator judiciar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.

În motivare a arătat că potrivit art. 17 alin.5 din Legea nr.85/2006, daca un membru al comitetului creditorilor se află, datorita interesului propriu, în conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor participanți la procedura, acesta se va abține de la vot. Abținerea de la vot în cazul conflictului de interese reprezintă o limitare a drepturilor creditorilor, fiind o excepție, care este de stricta interpretare, neputând fi extinsa în alte situații decât cele strict și limitativ prevăzute de lege, în speța, la votul exprimat în adunarea creditorilor.

Oliver P. Anthony C. este asociat unic și administrator statutar al ., iar urmare cesiunii de creanța intervenite este creditor majoritar al S.C. G. Proprietăți S.R.L. Totodată acesta deține și calitatea de asociat în cadrul societății debitoare ..

Deși cele doua societăți au acționariat comun Legea 85/2006 nu interzice creditoarei . sa voteze în cadrul adunării creditorilor sau sa facă parte din comitetul creditorilor.

În acest sens, potrivit art. 3 pct. 8 din Legea 85/2006, . este o creditoare îndreptățită sa participe la procedura insolventei, fiind înscrisa în tabelul de creanțe, care are dreptul de a participa și de a vota în adunarea creditorilor, de a fi desemnat în calitate de membru al comitetului creditorilor, de a participa la distribuțiile de fonduri rezultate din lichidarea averii debitorului, de a fi informat ori notificat cu privire la desfășurarea procedurii și de a participa la orice alta procedura reglementata de prezenta lege.

A mai arătat că Legea 85/2006 reglementează conflictul de interese și instituie obligația abținerii de la vot în situația prevăzută de art. 17 alin.5 pentru votul exprimat în ședința comitetului creditorilor, " daca un membru al comitetului creditorilor se afla, datorita interesului propriu, în conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor participanți la procedura, acesta se va abține de la vot" și cea prevăzută de art. 100 alin.5 în capitolul privind "planul" unde stipulează în mod expres ca "creditorii, care direct sau indirect, controlează, sunt controlați sau se afla sub control comun cu debitorul, în sensul legislației pieței de capital, pot participa la ședința, dar pot vota cu privire la plan doar în cazul în care acesta le acorda mai puțin decât ar primi în cazul falimentului."

Cum abținerea de la vot în cazul conflictului de interese reprezintă o limitare a drepturilor creditorilor, fiind o excepție, deci este de stricta interpretare, neputând fi extinsa în alte situații decât cele strict și limitativ prevăzute de lege, în speța, la votul exprimat în adunarea creditorilor.

În contestarea punctului 2 de pe ordinea de zi, DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI nu a determinat caracterul „NELEGAL" al deciziei Adunării creditorilor, fiind invocate chestiuni care țin de oportunitate.

Potrivit dispozițiilor art. 16, alin. (5) din Legea 85/2006, teza a doua: „La propunerea administratorului judiciar sau a celorlalți membri ai comitetului creditorilor, judecătorul-sindic va consemna, prin încheiere, modificarea componenței acestuia, astfel încât criteriile prevăzute la alin. (4) să fie respectate în toate fazele procedurii. "

Adunarea Creditorilor nu a luat nici o măsură de schimbare a componenței comitetului - ci doar a luat act de o subrogare legală, ca urmare a cesiunii de creanță.

Aspectele invocate de creditoare, întemeiate pe faptul ca debitoarea și creditoarea . au un asociat comun în persoana d-lui Oliver C. nu au relevanta sub aspectul legalității desemnării și funcționarii în condiții optime a comitetului creditorilor.

În acest sens, nu exista nici o dispoziție expresa în legea insolventei care sa interzică unui creditor sa fie membru și sa poată vota în comitetul creditorilor doar pentru motivul ca are un asociat comun cu societatea debitoare supusa procedurii.

Obligația de abținere de la vot, prevăzută de art. 17 alin. 5 din Legea 85/2006 pentru motivul existentei unui conflict de interese intre un membru al comitetului și interesul concursual al creditorilor, trebuie aplicata numai la cazuri concrete în care se dovedește ori se bănuiește în mod legitim existenta unui astfel de conflict, și nu poate fi incidența a priori doar pentru simplul motiv invocat de creditoare.

Pe de alta parte, instanța a avut în vedere ca deciziile și masurile comitetului se iau cu majoritate simpla a voturilor membrilor comitetului, iar comitetul creditorilor debitoarei G. PROPRIETATI SRL cuprinde trei membrii, ceea ce înseamnă ca deciziile respective se pot lua în mod valabil numai cu votul celorlalți doi creditori, iar eventuala abținere de la vot în cadrul comitetului a creditoarei . nu poate bloca activitatea comitetului și nu afectează în mod direct interesele celorlalți creditori participanți la procedura.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 115 și următoarele din Cod de Procedura Civila, art. 1169 din Codul Civil, pe dispozițiile Legii nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Intimații creditori . – președinte, B. R. PENTRU DEZVOLTARE - GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE SA prin SUCURSALA UNIREA, P. POPEȘTI-LEORDENI, membri ai Comitetului creditorilor, legal citați nu au formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 25.03.2014 s-a dispus, în temeiul art. 1551 C.proc.civ. suspendarea cauzei iar la termenul de judecată din data de 17.06.2014 a fost admisă cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de recurenta creditoare și cauza a fost repusă pe rol.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, în temeiul art. 304 pct. 9 și 3041 C.proc.civ. Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea insolvenței”

(1) Judecătorul-sindic poate desemna, in raport cu numărul creditorilor, un comitet format din 3–5 creditori dintre cei cu creanțe garantate, bugetare si chirografare cele mai mari, prin valoare. Daca din cauza numărului mic de creditori judecătorul-sindic nu considera necesara constituirea unui comitet al creditorilor, atribuțiile comitetului prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. b) si f) vor fi exercitate de adunarea creditorilor.

(2) Desemnarea se va face, prin încheiere, după întocmirea tabelului preliminar de creanțe.

(3) Pentru necesitățile procedurii, judecătorul-sindic va desemna, pe baza propunerii creditorilor, un președinte al comitetului creditorilor. Comitetul creditorilor va fi citat in persoana președintelui astfel desemnat, iar in lipsa, prin oricare dintre membrii comitetului creditorilor.

(4) In cadrul primei ședințe a adunării creditorilor, aceștia vor putea alege un comitet format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creanțe garantate si cei chirografari, dintre primii 20 de creditori in ordinea valorii, care se oferă voluntar; comitetul astfel desemnat va înlocui comitetul desemnat anterior de judecătorul-sindic.

(5) Daca nu se va obține majoritatea necesara, se va menține comitetul desemnat anterior de judecătorul-sindic. La propunerea administratorului judiciar sau a celorlalți membri ai comitetului, judecătorul-sindic va consemna, prin încheiere, modificarea componentei acestuia, astfel încât criteriile prevăzute la alin.(4) sa fie respectate in toate fazele procedurii.

(6) In cursul derulării procedurii, judecătorul-sindic va putea cere asistenta comitetului creditorilor sau a unui delegat al acestuia„.

Potrivit textul legal redat, constituirea comitetului creditorilor nu este prevăzută imperativ de lege, art. 16 alin.1 și 4 din Legea nr. 85/2006 lăsând la aprecierea judecătorului sindic și ulterior, la aprecierea creditorilor oportunitatea desemnării acestei entități, în funcție de complexitatea cauzei și de interesele creditorilor.

În cauză, după cum arată recurenta, în cadrul primei ședințe a Adunării creditorilor din data de 27.04.2011 a fost desemnat un comitet al creditorilor format din trei membrii, respectiv: BRD GSG SA - Sucursala Unirii, Primaria Popesti-Leordeni și ..

Modificarea componenței comitetului creditorilor debitoarei . a avut loc ca urmare a faptului că ., creditorul majoritar a cesionat creanța către .. Aspectul este arătat de recurentă prin cererea de recurs și confirmat de intimata debitoare prin întâmpinare.

Astfel, adunarea creditorilor din data de 28.01.2013 a luat act de noua componență a comitetului creditorilor și a președintelui acestuia fiind desemnat un comitet format din . (președinte), BRD GSG SA - Sucursala Unirii și Primaria Popești Leordeni. Cesionarul a preluat creanța cedentului și, pe cale de consecință și locul acestuia în comitetul creditorilor.

Prin urmare, în cauză, au fost respectate dispozițiile art. 16 alin.5 teza a doua, „La propunerea administratorului judiciar sau a celorlalți membri ai comitetului, judecătorul-sindic va consemna, prin încheiere, modificarea componentei acestuia, astfel încât criteriile prevăzute la alin.(4) sa fie respectate in toate fazele procedurii„.

Susținerea recurentei conform căreia judecătorul sindic avea posibilitatea, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. 5 teza a doua din legea insolventei și în virtutea rolului sau activ, să modifice componenta Comitetului creditorilor desemnat de Adunarea creditorilor din data de 28.01.2013 este neîntemeiată și nu va fi reținută având în vedere că, dispozițiile legale invocate nu dau posibilitatea judecătorului sindic să modifice componența comitetului creditorilor decât la propunerea administratorului judiciar sau a celorlalți membri ai comitetului. Or, în cauză se observă că s-a procedat la subrogarea ., cesionar, în drepturile ., cedent.

Recurenta a susținut existența în cauză a unui conflict de interese ca urmare a faptului că debitoarea și creditoare . au un asociat comun, Oliver C..

Criticile aduse de recurentă sunt nefondate având în vedere că dispozițiile legale care reglementează procedura de numire a comitetului creditorilor nu interzic participarea unui creditor în comitetul creditorilor în cazul reclamat în speță, respectiv, existența unui asociat comun cu debitoarea în insolvență.

Aspectul referitor la abținerea de la vot ca urmare a pretinsului conflict de interese nu are relevanță la acest moment, când se analizează legalitatea componenței comitetului creditorilor. În situația în care, în cursul procedurii, creditoarea va aprecia că deciziile comitetului creditorilor au fost luate cu nerespectarea dispozițiilor art. 17 alin.5 din Legea nr. 85/2006, are la îndemână remediul procedural pus la dispoziția sa de art. 17 alin.6, respectiv contestația la adunarea creditorilor.

Astfel, potrivit alin. ultim al art. 17: „ Împotriva acțiunilor, masurilor si deciziilor luate de comitetul creditorilor orice creditor poate formula contestație la adunarea creditorilor, in termen de 5 zile de la luarea acestora.”

Dispozițiile art. 138 alin.3 din Legea nr. 85/2006 stabilesc că :(3) Dacă administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor sau, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală”.

Se reține, din această dispoziție legală, că acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 138 poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor.

Astfel, în măsura în care adunarea creditorilor hotărăște în sensul formulării acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 138, președintele comitetului creditorilor urmează să acționeze în consecință pentru că în acest caz este un reprezentant al adunării creditorilor, care acționează conform mandatului primit. Prin urmare, primind un mandat pentru formularea cererii nu ar putea să procedeze în sens contrar astfel că susținerea recurentei conform căreia un comitet al creditorilor constituit din creditori ce fac parte din organele de conducere ale debitoarei ar putea împiedica promovarea unor astfel de acțiuni este lipsită de suportul temeiniciei.

Pentru aceste considerente Curtea constată că recursul formulat de creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea Administrației Sector 5 a Finanțelor Publice este nefondat și în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ. îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de contestatoarea creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea Administrației Sector 5 a Finanțelor Publice, în recursul promovat împotriva Sentinței civile nr.5865/11.06.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ în contradictoriu cu Comitetul creditorilor compus din . – președinte, B. R. PENTRU DEZVOLTARE - GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE SA prin SUCURSALA UNIREA, P. POPEȘTI-LEORDENI și intimata debitoare . prin lichidator judiciar ACTIV LICHIDATOR IPURL, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 17 Iunie 2014.

Președinte,

M. P.

Judecător,

C. G. I.

Judecător,

E.-S. R.

Grefier,

E.-R. L.

Red. Jud. MP

Tehnoredactat: MP

2 ex./.29.07.2014.......................

Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă

Jud. sindic: S. C. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie. Decizia nr. 1352/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI