Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1615/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1615/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 60805/3/2011/a1
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (Număr în format vechi 1269/2014)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1615
Ședința publică de la 25 septembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. C. N.
JUDECĂTOR - S. R. A. V.
JUDECĂTOR - I. G. F.
GREFIER - L. M.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurentul –reclamant L. L. SI REORGANIZARE SPRL LICHIDATOR JUDICIAR AL . TRADE SRL împotriva sentinței civile nr.1929/21.02.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți S. F. M., R. A. M., P. N. A..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.09.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 25.09.2014, când în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, reține:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Civilă, sub nr._ reclamantul L. L. și Reorganizare SPRL a solicitat obligarea pârâților S. F. M., R. A. M. și P. Niciolae A., administratorul și asociatii debitorului . Trade SRL, la suportarea pasivului societății debitoare.
În motivare, în fapt, a arătat ca insolventa societății a fost determinata de utilizarea activelor în stocuri și care nu erau strict necesare procesului economic, neîncasarea în permanență a sumelor cuvenite societății, angajarea de cheltuieli față de nivelul redus al veniturilor, continuarea activității începând cu 01.07.2007 prin încălcarea prevederilor legii nr. 85/2006 determinand creșterea datoriilor de 1,6 ori. Administratorul societății nu și-a îndeplinit obligația de a cerere deschiderea procedurii conform prevederilor art. 27 din legea nr. 85/2006. Nu se știe dacă creantele au fost lichidate
În drept au fost invocate dispozițiile art. 138 alin 1 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006.
Pârâții au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiata.
În motivarea întâmpinării, pârâtul P. N. A. a arătat că până la data de 31.12.2009, perioada în care a fost administrator, contabilitatea a fost ținuta conform legii. În ceea ce privește tranzactia cu ., paratul nu a semnat și participat la nici un raport comercial cu aceasta societate. În calitate de administrator, nu a înstrăinat nici un autoturism aparținând . Trade SRL Pe toată durata exercitării funcției de administrator a încercat redresarea activității societății. Afirmațiile reclamantului nu sunt susținute de probe.
În drept au fost invocate dispozitiile art. 115 și urm. C.pr.civ.
Pârâtul S. M. F. a arătat că și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege atât din punct de vedere financiar cat și contabil. Contabilitatea a fost ținută de către o firma specializata și documentele prevăzute de art. 28 au fost depuse la institutiile abilitate. Toate faptele evidențiate de către lichidatorul judiciar ca posibile generatoare ale stării de insolventa nu sunt probate și sunt situate în timp după momentul la care calitatea de administrator statutar al debitoarei a încetat. Simpla bănuiala sau arătare a unei evoluții negative a societății nu sunt suficiente pentru atragerea răspunderii. Cererea de atragere a răspunderii se referă la fapte în care calitatea de administrator a avut-o Alvarez Mlona care nu a fost chemat în judecată. Invocarea de către lichidatorul judiciar a unei presupuse stări de insolventa la nivelul anului 2007 este nefondată câtă vreme în 2007 și în 2008 societatea a contractat credite bancare. În perioada în care se invoca vânzarea autoturismelor paratul nu mai deținea calitatea de administrator. În cerere nu sunt prevăzute fapte concrete, ci se fac afirmații de ordin general. La o luna de la data la care mandatul paratul a încetat, societatea a făcut obiectul unor temeinice analize economico-financiare realizate de către departamentul de risc al unor al unor unitati bancare care au concluzionat stabilitatea și capacitatea societății de a își desfasura activitatea economica. Contabilitatea a fost ținuta conform legii. Însușirea sumelor și înstrăinarea autoturismelor sunt efectuate în timpul mandatului administratorului Alvarez Fernando Molina.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 NCPC.
Parata R. A. M. a arătat că singura implicare în activitatea societății a intervenit la data de 12.06.2008, în urma deciziei adunării generale a asociaților Gres de Gres Trade SRL, de a semna contractele de împrumut bancar. Având în vedere că acordarea creditului era deja agreata de banca, iar societatea avea nevoie de lichidități pentru continuarea în bune condiții a activității sale, refuzul de a semna contractele de creditoare ar fi prejudiciat societatea în care era asociata. A fost informata de societate și de banca ca situația financiară este una solida. Unica implicare activitatea societății a fost una nefericita întrucât, ca urmare a declinului pieții financiare, societatea nu a mai fost capabilă da susțină derularea creditului. A fost executata silit de banca înainte de începerea procedurii insolventei. Au fost executate de banca toate bunurile și conturile deținute, iar casa, proprietate personala, vânduta la licitație. Nu a avut calitatea de administrator al societății.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 NCPC.
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă prin sentința civilă nr. 1929 din 21.02.2014 a respins cererea formulata de reclamantul L. L. ȘI REORGANIZARE SPRL, în contradictoriu cu pârâții S. F. M., R. A. M. și P. N. A., ca neîntemeiată.
Răspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolventa.
Natura juridică a răspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajată răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Insa, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate în dispozițiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolventa.
Ca atare, aceasta formă de răspundere reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuală izvorâta din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală.
Totodată, nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece parților le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-și dovedi susținerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovatie și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolventa.
Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperând nicio prezumtie de culpa.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în nerecuperarea/diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitor.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Simpla indicare a faptei astfel cum este prevăzută de art.138 al.1 lit.a din lege nu este suficienta, trebuind sa se arate și sa se probeze care sunt bunurile/creditele ce au fost folosite și cum au fost folosite acestea în fapt, pentru a putea determina astfel scopul utilizării lor.
Simplul fapt că societatea debitoare figura cu active nu este de natură a duce la concluzia că au fost utilizate în folosul propriu al pârâților, câtă vreme nu s-a făcut această dovadă.
Faptul că pârâții nu au predat și nu au comunicat informații cu privire la aceste active, astfel că lichidatorul judiciar nu a avut date legate de situația activelor, nu reprezintă o dovadă că acestea au fost și sunt folosite de pârâți în interes propriu.
În plus, folosirea activelor în sensul avut în vedere de legiuitor presupune scoaterea sa din patrimoniul societății și trecerea în stăpânirea făptuitorului, iar prin aceasta fapta sa se fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolventa, dovezi neefectuate în cauză.
D. constatarea faptului ca debitorul figura înregistrat cu active nu duce în mod automat la concluzia ca acestea au fost însușite de administrator, în lipsa probării efective a acestui aspect. Este necesar sa se probeze în concret care autovehicule au fost folosite, cum au fost folosite acestea în fapt și cine a folosit aceste bunuri, pentru a putea determina astfel scopul utilizării lor.
Împrejurarea că nu au fost depuse actele prevăzute de art.28 din lege sau raportări contabile nu dovedește faptul ca administratorul societății debitoare ar fi folosit în interes propriu bunurile societății în lipsa unor dovezi în acest sens.
Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legală de vinovatei și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolventa.
Ca atare, în lipsa unor dovezi concrete din care să rezulte în concret ce bunuri au fost folosite de administratorul statutar în interes propriu sau în cel al unei alte persoane, modalitatea în care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp, și nu în ultimul rând faptul ca aceasta fapta ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi reținuta ca fiind dovedita fapta ilicita.
În ceea ce privește obligația pârâților de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâții nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamantul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Pentru aceste motive, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulata de către reclamantul L. L. și Reorganizare SPRL împotriva pârâților S. F. M., R. A. M. și P. N. A.
Împotriva acestei sentințe reclamantul L. L. ȘI REORGANIZARE SPRL, LICHIDATOR JUDICIAR AL . TRADE SRL, a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V a Civilă sub același număr unic_ .
În motivarea recursului reclamantul a arătat că, hotărârea recurată este netemeinică, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a Legii (art.488 pct.8 Noul Cod procedură civilă), instanța de recurs urmând a examina cauza sub toate aspectele, nefiind limitată la motivele de casare prevăzute la art.488 Noul Cod procedură civilă, deoarece privesc hotărâri care potrivit legii nu pot fi atacate cu apel (art.483 (1) Noul Cod procedură civilă).
În cererea de angajare a răspunderii formulate, lichidatorul judiciar a avut în vedere prevederile art. 138 alin. 1 litera "a" din Legea nr. 85/2006, în sensul folosirii bunurilor debitoarei în propriul interes și art. 138 alin. 1 litera "d" din Legea nr. 85/2006, în sensul că nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea sau au făcut să dispară unele documente contabile.
Indiferent de cauza instalării stării de insolvență, administratorii societății aveau obligația de a efectua o infuzie de capital pentru redresarea economica.
De altfel, dezinteresul administratorilor față de buna desfășurare a activității economice a societății este evident având în vedere că pasivitatea acestora a dus în final la creșterea pasivului societății, fapt ce a prejudiciat creditorii înscriși la masa credala, în sensul că, aceștia nu și-au putut recupera creanțele înregistrate față de debitoare.
Intimata pârâtă R. A. M. s-a comportat ca și organ executiv îndeplinind fără rezerve atribuțiuni specifice administratorului statutar, semnând Contractul de credit nr. 1155/12.06.2008 în care aceasta reprezintă debitoarea S.C. GRES DE GRES TRADE S.R.L. în calitate de asociat împuternicit.
Prejudiciul consta în faptul că, urmare a stării de insolvență, creditorii se vad în imposibilitatea de a le fi plătite creanțele în condiții normale, respectiv integral și la scadenta.
Prejudiciul suferit de către creditori a constat în faptul că, nefiind realizate operațiunile contabile prevăzute de lege, administratorii societății: nu au urmărit creanțele societății, ceea ce a dus la insuficienta de disponibilități pentru plata datoriilor către creditori. Astfel, conform bilanțului aferent anului 2009, societatea avea de încasat creanțe în suma de 3.305.081 lei; încasând sumele cuvenite societății ar fi asigurat o sursă importantă pentru achitarea parțiala a datoriilor; nefiind ținuta o contabilitate conform Legii nr.82/1991, nu s-a putut realiza o buna activitate de manageriat a firmei și de reducere a costurilor, realizând implicit majorarea pasivului; lipsa unei evidente a activelor (bunurilor), prin a căror valorificare totala s-ar fi putut achita datoriile în totalitate, având în vedere că, la sfârșitul anului 2009, valoarea acestora era în suma de 6.180.791 lei.
Fapta prevăzută de art. 138 alin.1 lit.a este cu certitudine o fapta ilicita constând în aceea că intimații pârâți, în calitate de administratori statutari, respectiv S. F. M. și P. N. A., precum și asociata R. A. M., au folosit bunurile societății (cel puțin cele declarate conform bilanțului contabil aferent anului 2009), respectiv active imobilizate în valoare de 6.180.791 lei, active circulante în valoare totala de 10.205.960 lei din care: stocuri de mărfuri în valoare de 6.845.958 lei, creanțe de încasat de 3.305.081 lei.
Fapta prevăzută de art. 138 alin.1 lit. d rezulta din faptul că intimații pârâți nu au procedat la încheierea, semnarea și depunerea balanțelor, declarațiilor lunare, precum și a celorlalte documentele contabile la AFP Sector 6 București, deși avea obligația legală stabilită atât de legea nr.31/1990, cât și de legea contabilității, de a îndeplini aceasta activitate.
Prin nedepunerea acestor acte se evidențiază faptul că intimații pârâți au încercat să acopere modul de conducere a activității debitoarei.
Este evident că inexistenta sau ascunderea acestor documente duce la concluzia că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, iar neținerea contabilității în conformitate cu legea a determinat starea de insolvență a debitoarei, pe de o parte, prin imposibilitatea urmăririi debitelor proprii ale societății și neachitarea creditorilor, iar, pe de alta parte, prin majorarea pasivului.
În ceea ce privește aspectul vinovăției, consideră că acesta se prezumă, întrucât în materie comerciala culpa este prezumata. Î
În bilanțul întocmit la data de 31.12.2009, în patrimoniul debitoarei erau înscrise active imobilizate, precum și stocuri și lichidități, după cum este cunoscut și că, în patrimoniul societății falite a fost identificat un singur bun imobil, că urmare a faptului că acest bun a fost adus în garanție la institutia bancară, care a acordat debitoarei un credit în suma de 1.000.000 EURO.
Deși a arătat în rapoartele de activitate faptul că, urmare analizării declarației de creanța formulata de către creditoarea . a actelor anexate acesteia, s-a constatat că debitoarea, prin asociat/împuternicit în baza hotărârii A. nr.352 din data de 19.05.2008, respectiv numita R. A. M., a încheiat și semnat la data de 12.06.2008 contractul de credit facilitate revolving pentru capital de lucru nr. 1155/12.06.2008 în valoare de 1.000.000 EURO, instanța de fond nu a ținut cont de aceasta situație.
De asemenea, instanța de fond nu a avut în vedere în sentința pe care a pronuntat-o nici faptul că, debitoarea, prin asociat/împuternicit în baza în baza aceleiași hotărârii A., respectiv numita R. A. M., a încheiat și semnat la data de 12.06.2008 și contractul de credit la termen nr.1156/12.06.2008 în valoare de 250.000 EURO pe o perioada de 30 de zile.
Pe de altă parte, faptul că ambele contracte de credit au fost semnate, în calitate de garant fidejusor al debitoarei, și de către numitul S. F. M., că reprezentant al . SRL, demonstrează și vinovata intimatului pârât susmenționat.
Valoarea stocului de marfa adus în garanție era-de minim 1.164.356 EURO, valoare pe care numiții se obligau a o menține constanta până la achitarea integrala a creditului contractat.
De asemenea, instanța nu a avut în vedere nici faptul că debitoarea, prin intimații pârâți au contractat credite importante de la BANCPST SĂ, pe care le-au garantat cu activele debitoarei, insa sumele de bani obținute nu au fost folosite în interes societar, ci în propriul interes, astfel că pentru a ascunde modul de utilizare a împrumuturilor, intimații pârâți nu au mai ținut contabilitatea conform legii, pentru a nu se putea verifica modul în care aceste sume au fost utilizate și modul în care stocul de marfa a ieșit din averea debitoarei.
Nepunerea la dispoziția lichidatorului judiciar a listei de inventar a activelor societății, a evidentelor contabile și a actelor de contabilitate primara aferente perioadei anterioare deschiderii procedurii este de natura a conduce la atragerea răspunderii în măsura în care instanța poate să retina că, în acest mod, s-a contribuit la instalarea stării de insolvență, respectiv, prin raportare la existenta unor imobilizări corporale, a unui stoc de marfa cu privire la care nu au fost oferite justificări legale asupra modului de cheltuire a acestor sume sau cu privire la modul în care au ieșit din patrimoniul debitoarei bunuri care formează active circulante.
Prin urmare, legătură dintre faptele ilicite, culpabile ale administratorilor societății debitoare este dovedita și consta în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normala și în condiții de legalitate a societății debitoare, precum și în prejudiciul cauzat prin neplata datoriilor, astfel că cererea formulata în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a și d ar fi trebuit admisa de către instanța de fond .
În drept: Art.483 și următoarele Noul Cod procedură civilă, art.8 și art.138 pct.6 din Legea nr.85/2006.
Pârâtul S. M. F. a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamant, prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a acestuia.
În perioada 28.03.2002 – 8.05.2008, în perioada în care a deținut calitatea de administrator al societății GRES DE GRES TRADE SRL, și-a îndeplinit în integralitate și cu bună-credință obligațiile legale, atât din punct de vedere financiar cât și din punct de vedere contabil.
Această realitate nu este negata nici măcar de lichidatorul judiciar, acesta admițând în cererea de atragere a răspunderii că "debitoarea nu a depus raportări contabile începând cu data de 31.12.2009" sau că "rezultatele bilanțiere finale ale anilor fiscali 2010 și 2011 nu sunt înscrise în formularele legale și nu sunt depuse la autoritatea publica" .
Cererea de atragere a răspunderii vizează în principal o perioada în care nu dețineam calitatea de administrator al societății, aceasta fiind deținuta de dl Alvarez Fernando Molina.
Unicul fapt invocat de către lichidatorul judiciar că generator al stării de insolvență și care, din punct de vedere cronologic, ar putea fi imputat în mod obiectiv - respectiv "Continuarea activității începând cu 01.01.2007, prin incalcarea prevederilor Legii 85/2006, determinând astfel creșterea datoriilor de 1,6 ori" - este privat de orice fundamentare reala, analizând în mod eronat numai un parametru contabil (datoriile care au crescut de 1,6 ori) și ignorând, în mod inexplicabil, ceilalți parametri (activele firmei, mărirea veniturilor cu 31,8% etc.). Cu privire la aceste aspecte, semnalam faptul că analiza financiar contabila a firmei este prezentata în mod deceptiv, lăsând să se desprindă concluzia existentei stării de insolvență încă din data de 31.12.2006 .
De asemenea, în cursul anului 2008, societatea a contractat 2 credite bancare în valoare totala de peste 1.200.000 Euro, prilej cu care a fost supusa unor controale extrem de riguroase ale departamentelor de risc ale băncilor, acestea concluzionând faptul că situația financiara a societății este nu numai stabila, dar și că potențialul firmei ii permite să susțină contractarea unor asemenea credite.
Nici raportul lichidatorului judiciar, și nici cererea de atragere a răspunderii subsemnatului nu precizează fapte concrete prin care s-ar fi realizat aceste cauze, ci se limitează la a enunța generalitati precum creșterea imobilizărilor în active și stocuri care nu erau strict necesare procesului economic. Mai mult, cererea de atragere a răspunderii nu precizează perioada în care s-ar fi realizat aceste fapte, astfel încât, în apărarea punctului nostru de vedere, să ne raportam la calitatea deținuta în firma.
Pârâta R. A.-M. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, arătând în esență că aportul său la derularea activității societății Gres de Gres Trade SRL a fost unul de natura simbolica.
Singura implicare pe care a avut-o în activitatea societății s-a produs în data de 12.06.2008, în urma Deciziei Adunării Generale a Asociaților Gres de Gres Trade SRL care, din considerente ce țineau de solicitările institutiei bancare care urma să acorde un credit societății, a fost împuternicita să semnez contractele de împrumut bancar.
Lichidatorul judiciar nu a arătat prin niciun mijloc de proba fapta ilicita savarsita în mod concret, făcând referire la dispozițiile art. 138, al. (1) lit.c) și lit. d) - în general, fără precizarea în mod expres a textelor de lege nesocotite. Lichidatorul nu efectuează nici analiza culpei asociatului, la fel cum omite demonstrarea și stabilirea în concret a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita și . societății. Or, potrivit art. 138 din Legea 85/2006, pentru a se atrage raspunderea patrimoniala a administratorului, trebuie a fi indeplinite anumite condiții revăzute în mod expres sau implicit de lege, în ceea ce privește fapta, prejudiciul, legătură de cauzalitate,vinovatia și starea de insolvență a debitoarei.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Recursul este nefondat.
În prealabil trebuie reținut că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865.
Astfel, potrivit art.3 al.1 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . acestuia.
Totodată, art.3 al.2 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, prevede că procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, (.....) înainte de . Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată.
Din interpretarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 rezultă că orice cerere de atragere a răspunderii patrimoniale este o cerere aferentă procedurii insolvenței și are natura juridică a unei cereri incidentale.
În aceste condiții, cererea întemeiată pe art.138 din Legea nr.85/2006 urmează același regim juridic ca și cererea de deschidere a procedurii insolvenței.
În cauză, cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată la data de 14.09.2011, iar procedura insolvenței a fost deschisă la data de 13.07.2012, anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă și a Legii nr.76/2012 (15.02.2013).
Prin urmare, în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865, conform art.3 al.2 din Legea nr.72/2012.
Curtea nu poate reține susținerea recurentului potrivit căreia în cauză ar fi incidente dispozițiile art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul a susținut că în bilanțul la data de 31.12.2009 societatea debitoare figura cu active imobilizante de 6.180.791 lei și active circulante în valoare de 10.205.960 lei. Se indică faptul că nu rezultă ce s-a întâmplat cu creditele luate în folosul societății.
Trebuie observat ca textul de lege impune necesitatea ca bunurile/creditele societatii sa fi fost folosite de persoana care a cauzat starea de insolventa in folos propriu sau in cel al unei alte persoane.
Simpla indicare a faptei astfel cum este prevazuta de art.138 al.1 lit.a din lege nu este suficienta, trebuind sa se arate si sa se probeze care sunt bunurile/creditele ce au fost folosite si cum au fost folosite acestea in fapt, pentru a putea determina astfel scopul utilizarii lor.
D. constatarea faptului ca debitorul avea inregistrate in contabilitate anumite active imobilizate/stocuri/disponibilitati banesti/creante nu duce in mod automat la concluzia ca acestea au fost folosite de recurenții – parați, in lipsa probarii efective a acestui aspect. Este necesar sa se probeze in concret care active imobilizate/stocuri/disponibilitati banesti/creante au fost folosite, cum au fost folosite acestea in fapt si cine a folosit in aceste bunuri, pentru a putea determina astfel scopul utilizarii lor.
Totodată legea vorbește de noțiunea de folosire care prin natura sa nu înseamnă o ieșire definitivă a unui bun dintr-un patrimoniu ci doar o utilizare temporară, cu readucerea sa în posesia proprietarului. Recurenta pretinde în realitate nu o folosire ci o scoatere definitivă din patrimoniu aspect care nu l-a dovedit în sarcina recurenților.
Se observă că funcția de administrator a fost deținută începând cu data de 12.06.2009 de către o persoană nechemată în judecată, și sub a cărei administrare s-ar fi putut produce măcar în parte o parte din faptele pretinse și nedovedite.
Pârâta R. A. M. a avut calitatea de asociat până la data indicată anterior și nu se arată în ce mod a ar fi putut contribui ulterior aceste date la ajungerea societății în stare de insolvență.
Semnarea unor contracte de credit nu înseamnă, în lipsa unor dovezi concrete că bani au fost scoși de către aceasta din societate și folosiți în interes propriu. Din probele dosarul de insolvență rezultă doar acordare creditelor către societate. În ceea ce privește Contractul de gaj fără deposedare nu s-a indicat în mod concret legătura cu părțile dosarului și modul în care aceștia ar fi folosit în concret aceste bunuri, faptă aptă a le atrage răspunderea.
Se mai observă că pârâtul P. N. a avut calitatea de administrator până la data de 26.06.2009, iar pârâtul S. F. nu a deținut această calitate ulterior anului 2008.
În cererea introductivă s-au indicat mai multe mașini care au ieșit din patrimoniul societății în perioada 2010-2011, fără a se indica în mod concret legătura cu pârâții din dosar.
Activitatea nerentabilă și managementul defectuos invocate de recurentă, constând în dezinteresul total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății și lipsa eforturilor pozitive în redresarea acesteia, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de art.138 din lege, așa cum s-a reținut și de către prima instanță.
Referitor la fapta prevazută de art.138 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006, în mod corect prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor acestei dispoziții legale.
Trebuie observat că art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 cuprinde trei ipoteze: s-a ținut o contabilitate fictivă, s-a făcut să dispară unele documente contabile sau nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
În cauză nu s-a făcut dovada că s-ar fi ținut o contabilitate fictivă sau că s-a făcut să dispară unele documente contabile de către personale chemate în judecată.
În ceea ce privește administratorul statutar se afirmă în raportul privind cauzele insolvenței (fila 19 dosar fond) că în anii 2010 și 2011 nu a urmărit ținerea contabilității în conformitate cu legea, însă acesta nu figurează drept parte în prezenta cauză.
Se reține că în cuprinsul cererii de recurs se vorbește de administratorii societății în condițiile în care punctul de referință îl reprezintă raportul aferent anului 2009, nici una dintre părți nedeținând această funcție ulterior acestui moment.
Totodată, în lipsa unor probe certe, nu se poate asimila neîndeplinirea obligației de a ține contabilitate în conformitate cu legea cu împrejurarea că nu au fost depuse la dosar toate actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu au fost depuse toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC.
De altfel, refuzul reprezentanților societății debitoare de a pune la dispoziția judecătorului – sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 constituie infracțiune, astfel că recurenta are posibilitatea de a formula o plângere penală dacă are elemente că s-ar fi comis o astfel de infracțiune.
Mai mult, în ceea ce privește obligația administratorilor de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acestei obligații să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Asadar, împrejurarea că nu s-ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționării unei societăți, în cadrul căreia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte civile, iar imposibilitatea de a face față plăților nu este, prin ea însăți, un act imputabil administratorului, atâta timp cât aceasta se poate datora și unor cauze obiective, independente de voința administratorului.
Deciziile reprezentanților unei societăți se pot dovedi a fi greșite din punct de vedere economic, însă managementul defectuos/dezinteresul în funcționarea normală a societății nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
În final, trebuie subliniat că toate aceste fapte invocate de recurentă ar putea atrage răspunderea patrimonială doar dacă acestea au determinat starea de insolvență, aspect care nu a fost probat în speță.
Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovație și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Se observă că partea reclamantă își întemeiază pretențiile pe afirmații generale și prin indicarea unor fapte disparate care nu sunt puse în legătură cu condițiile prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii.
Având în vedere considerentele anterioare raporta la dispozițiile art. 312 cpc,
----------
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul –reclamant L. L. SI REORGANIZARE SPRL LICHIDATOR JUDICIAR AL . TRADE SRL împotriva sentinței civile nr.1929/21.02.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți S. F. M., R. A. M., P. N. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Septembrie 2014.
Președinte, C. N. I. | Judecător, R. A. V. S. | Judecător, G. F. I. |
Grefier, M. L. |
Red.Jud. C.N.I.
Tehnored.C.N.I.
2 ex./21.10.2014
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă
Judecator sindic — P. M.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 835/2014. Curtea de... | Contestaţie. Decizia nr. 34/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
