Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 914/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 914/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 30708/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1790/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
Decizia civilă nr. 914
Ședința publică de la 20 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
JUDECĂTOR M. SPERANȚA C.
GREFIER I. L. P.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI- IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței civile nr.5371/26.05.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă I. F..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5371 din data de 26.05.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată, cererea creditorului Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în contradictoriu cu pârâta I. F. în calitate de administratori ai .-Design SRL, de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuiau îndeplinite cumulativ condițiile generale: existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție. Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar a rezultat că pârâtul a fost asociat al debitorului.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul consta în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul consta în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)- g) ale art.138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege a rezultat că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Debitorii care sunt supuși procedurii insolvenței, se aflau, în urma activității desfășurate, în încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, creditorul a făcut doar afirmații generice referitoare la nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația ținerii contabilității fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art. 138 lit. d) din lege. Calitatea pârâților de asociați ai debitorului nu puteau duce la concluzia că acesta ar fi săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. d) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea lor, în lipsa unor probe certe.
Fapta prevăzută la art.138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul au ținut o contabilitate fictivă și au făcut să dispară unele documente contabile, însă creditorul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, creditorul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 cauza fiind înregistrată sub același număr unic la data de 25.07.2014 pe rolul Curții de Apel București - Secția a V- a Civilă.
În motivarea apelului s-a arătat că, în fapt, DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI a formulat în temeiul art. 138 alin. (1) lit. d din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, o cerere de atragere răspunderii patrimoniale numitei I. F. în calitate de administrator și asociat al societății, prin care s-a solicitat instanței să dispună suportarea de către acesta a debitelor cu care figurează societatea debitoare la bugetul de stat conform tabelului definitiv depus la dosar.
Prin sentința civilă pe care o apelează, instanța a dispus respingerea cererii formulată de către creditor ca fiind neîntemeiată.
Consideră că instanța de fond a procedat la soluționarea cererii formulată de apelantă cu interpretarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila).
În motivarea hotărârii, instanța de fond a considerat că nu s-a stabilit legătura de cauzalitate între neținerea contabilității și ajungerea debitoarei în stare de insolvență, și în considerarea acestui aspect, cererea Administrației Finanțelor Publice Sector 5 a fost respinsă.
Prin cererea formulată de către apelantă, a solicitat instanței să procedeze la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societății, respectiv a administratorului societății pentru pasivul social rămas neacoperit ca urmare a declanșării procedurii falimentului.
De asemenea din actele cauzei rezultă că mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de legale, acumularea acestora precum și a dobânzilor și penalizărilor de întârziere aferente, constituind cu siguranță unul din motive pentru care debitoarea a ajuns în încetare de plăți."
Astfel "responsabilitatea pentru manifestarea acestor încălcări ale dispozițiilor legale revine cu certitudine administratorului debitoarei, față de prevederile art. 138 alin 1 lit. d) din legea 85/2006 privind procedura insolvenței."
A arătat că au fost întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv a arătat că există un prejudiciu, există o faptă ilicită, o legătură de cauzalitate între cele două și există de asemenea și prezumția de culpă a administratorilor.
În ceea ce privește existența unei fapte ilicite, se arată că în conformitate cu prevederile Legii 82/1991, art. 1 al. 1 « societățile comerciale ... au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie ... potrivit prezentei legi » și art. 5 « persoanele prevăzute la art. 1 au obligația să conducă contabilitatea în partidă dublă și să întocmească situații financiare anuale ».
Coroborând aceste prevederi legale cu textele art. 73 alin 1 lit. c și art. 73 alin. 2 «administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere. Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o pot exercita numai în caz de faliment al societății» rezultă fără echivoc că în cazul nedepunerii documentelor contabile prevăzute de lege nu s-a ținut o contabilitate în conformitate cu legea.
Legiuitorul a instituit obligația ținerii contabilității în partidă dublă și obligația depunerii unui exemplar din bilanțul anual și din raportarea semestrială la organele fiscale (în speță la Administrația Finanțelor Publice Sector 4) tocmai pentru a exista posibilitatea controlului activității contabile. Prin nedepunerea documentelor contabile prevăzută de lege se încalcă în mod flagrant prevederile legale care reglementează modalitatea de ținere a contabilității.
Din cele expuse mai sus consideră că rezultă în mod clar că societatea debitoare, prin administratorii acesteia, nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale, fiind astfel îndeplinită condiția esențială prevăzută expres de litera d) art. 138 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței.
În privința prejudiciului, consideră că existența unui prejudiciu cert cauzat recurentei de către pârât prin conducerea defectuoasă a societății, s-a stabilit cu prisosință în cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciară, prin întocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final consolidat al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.
Sub aspectul culpei, în privința izvorului răspunderii civile, subliniază că aceasta are atât sorginte delictuală (izvorând din nerespectarea obligațiilor legale) cât și contractuală (izvorâtă din contractul de mandat pe care reprezentanții societății îl încheie cu societatea). Primează în acest caz calitatea de mandatar a reprezentanților societății.
Mai mult, la articolul 11 al Legii 82/1991, modificată și republicată, la alin. (1) se arată în mod clar că: "Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorilor, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective."
Administratorul având de îndeplinit un contract tacit de mandat în temeiul art. 72 din Legea 31/1990 republicată și are răspundere contractuală față de terții păgubiți de societatea ce o reprezintă.
Se poate astfel lesne observa că obligația ținerii contabilității în conformitate cu prevederile legale incumba administratorului societății în baza legii, fiind una dintre obligațiile cuprinse în contractul de mandat tacit sau expres care se încheie între o societate și administratorul ei.
Pe tot parcursul desfășurării procedurii de faliment și în cursul judecării cererii recurentei, intimatul nu a făcut în nici un fel dovada existenței unor cauze care să-l absolve de aceste obligații contractuale, rezultând în mod evident existența culpei.
Consideră că prin cele arătate mai sus a stabilit fără echivoc existența culpei pârâtului.
În ceea ce privește legătură de cauzalitate, apelanta susține că societatea comercială este o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate în care asociații se înțeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerț în scopul realizării de profit. Deci prin contractul de societate, asociații se obligă la săvârșirea anumitor acte de comerț de natură a produce profit. Fiind accesorii desfășurării activităților de comerț, depunerea documentelor contabile prevăzute de lege poate fi considerată de asemenea o acțiune accesorie desfășurării activității comerciale la care asociații sunt obligați în conformitate cu contractul de societate.
O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii sau asociații săi manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe și impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege. Singurul rezultat, previzibil de altfel, al acestei atitudini de dezinteres față de prevederile legale ce guvernează și reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți comerciale.
Acesta este raportul de cauzalitate între faptele culpabile ale administratorului ce constau în neîndeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea și neaplicarea legii) și prejudiciul creat creditorilor prin ..
Mai mult, nu se poate vorbi de neimplicare a administratorului în ajungerea în stare de faliment a societății atâta vreme cât a constituit, dar nu a virat la bugetul de stat, sume de natura impozit microintreprinderi și venituri din amenzi. Deci societatea, și implicit administratorul acesteia au obținut profit din activitățile comerciale desfășurate, fără să plătească impozitele aferente. Nu poate fi vorba astfel de o neimplicare sau despre lipsa unei culpe ci mai degrabă de rea voință și dezinteres față de respectarea obligațiilor legale de plată a impozitelor.
În considerarea celor expuse mai sus, arată că instanța de fond a analizat eronat situația de fapt, considerând că, în cauză nu s-au probat elementele necesare pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului.
În încadrarea faptelor la art. 138 lit. d), recurenta a avut în vedere și faptul că la dosarul cauzei nu s-au depus documentele contabile ale societății, ceea ce reiese și din rapoartele de activitate depuse de lichidatorul judiciar, rapoarte prin care învederează faptul că deși a făcut numeroase demersuri în vederea intrării în posesia documentelor contabile ale debitoarei, aceștia nu au răspuns solicitărilor. Nici după depunerea cererii întemeiată pe art. 138, după ce administratorii și asociații au devenit pârâți, nu au fost depuse actele contabile ale societății, fapt ce întărește prezumția de culpă a administratorilor și asociaților societății debitoare.
A arătat astfel că au fost întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv a arătat că există un prejudiciu, există o fapta ilicită, o legătură de cauzalitate între cele două și există de asemenea și prezumția de culpă a administratorului societății debitoare.
În privința izvorului răspunderii civile, subliniază că acesta are atât sorginte delictuală (izvorând din nerespectarea obligațiilor legale) cât și contractuală (izvorâtă din contractul de mandat pe care reprezentanții societății îl încheie cu societatea). Primează în acest caz calitatea de mandatar a reprezentantului societății.
Pe tot parcursul desfășurării procedurii de faliment și în cursul judecării cererii sale, pârâta nu a făcut în nici un fel dovada existenței unor cauze care să o absolve de aceste obligații contractuale, rezultând în mod evident existența culpei.
Sumele care constituie prejudiciul cauzat Statului R. sunt sume aferente desfășurării activităților comerciale, sume care trebuiau să fie plătite de către societate din încasări. Neplata lor a fost cauzată de dezinteresul total arătat de către administrator și de asociatul unic în îndeplinirea obligațiilor legale și contractuale (vărsarea la bugetul de stat a unor sume de natura impozitului pe profit este obligație legală).
Urmare a activității desfășurate de administratori si asociați, societatea a intrat în încetare de plați, și pe cale de consecință în faliment, recurenta fiind prejudiciată prin neplata impozitelor și taxelor, dobânzilor și penalităților aferente acestora.
In considerarea celor expuse arată că instanța de fond a analizat eronat situația de fapt, considerând că nu sunt întrunite nici una dintre ipotezele cuprinse în art. 138 c) si d) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței.
Astfel, solicită instanței admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii cererii formulată în baza art. 138 lit. c) și d) din Legea 85/2006, de către apelantă și obligarea pârâtei I. F., în considerarea calității acesteia de administrator și asociat al S.C E. CONSTRUCȚII STIL - DESGN S.R.L. la plata sumei datorate conform tabelului definitiv al creanțelor societății.
În drept, invocă art. 466 și următoarele din Codul de Procedură Civilă, Legea 85/2006.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor invocate de apelantă, precum și sub toate aspectele conform art. 480 alin. 1 din Noul C.pr. civ., Curtea apreciază că apelul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Cererea creditoarei privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006. Motivarea acestei cereri este grefată pe singura susținere prin care aceasta arată că pârâtul, nu a depus declarațiile fiscale prevăzute de art. 1, art. 4 și art. 5 din OG nr. 68/1997.
Creditoarea a susținut atât în fața Tribunalului cât și prin motivele de recurs că această faptă poate fi calificată drept o faptă ilicită de tipul celei reglementate de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 .
Art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 reglementează posibilitatea ca membrii organelor de conducere să fie obligați să suporte o parte din pasivul societății, dacă au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență prin aceea că: „... au ținut o contabilitate fictiv, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea...” .
În raport de conținutul acestor dispoziții legale, Curtea apreciază că sentința Tribunalului este legală și temeinică.
În primul rând, apelanta-creditoare nu arată care dintre cele trei elemente materiale ale activității păgubitoare săvârșite de administrator ar fi incidente în cauză, iar în al doilea rând, din actele existente la dosar, întocmite de lichidatorul judiciar nu rezultă caracterul fictiv al evidențelor contabile, nici dispariția unor documente contabile și nici încălcarea dispozițiilor legale privind evidența contabilă.
De altfel, Curtea reține în plus față de Tribunal, că pentru aplicarea art. art. 138 din legea nr. 85/2006 este nevoie de întrunirea cumulativă a două condiții speciale: a) săvârșirea uneia sau mai multora dintre faptele prevăzute de acest text de lege și b) condiția ca acestea să fi fost cauzele stării de insolvență ( la care se adaugă, desigur, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale desprinse din art. 998-999 din C.civil) .
Or, în cauză, așa cum corect reține și prima instanță, nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 și a legăturii de cauzalitate dintre acestea și starea de insolență, creditoarea invocând numai lit. d.
Mențiunile apelantei referitoare la răspunderea pe care administratorii o au pentru neîndeplinirea unor obligații legale prevăzute de Legea nr. 31/1990 sunt lipsite de relevanță deoarece acestea privesc răspunderea generală a administratorului față de societate, în timp ce dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează o răspundere patrimonială specială, derogatorie de la dreptul comun ( care îl constituie legea nr. 31/1990), condițiile prevăzute în legea specială fiind de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații prevăzute în legi generale ( potrivit principiului exceptio est strictissimae interpretationis .>
În consecință, Curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă , va respinge apelul declarat de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva acestei sentințe, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5, cu sediul în București, . sector 2, împotriva sentinței civile nr.5371/26.05.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă I. F., domiciliată în București, ., nr. 61 sector 5.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 octombrie 2014.
Președinte, I. P. | Judecător, M. SPERANȚA CORENA | |
Grefier, I. L. P. |
Red.Jud. I.P.
Tehnored.A.A.
4 ex/30.10.2014
.>
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă
Judecător sindic: P. N.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 635/2014. Curtea de... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1019/2014. Curtea de... → |
|---|
